miercuri, 24 octombrie 2012

Regula-i de aur

5 comentarii:

Lui Alex

Sunt multe lucruri care ma frustreaza in Germania, printre care si excesul de reguli. Cateva reguli sunt bune, unele sunt esentiale, insa nemtii s-au nascut cu regulile in brate. Exista o regula pentru orice. Inclusiv pentru aerisit si incalzit camera.
Si nu o regula, o pagina intreaga despre:
- cand trebuie sa deschizi geamul
- de cate ori pe zi
- cat timp trebuie sa il lasi deschis
- ce faci cu caloriferul in tot acest timp
- cand trebuie sa inchizi caloriferul si cand trebuie sa il tii deschis.

Mai nou, de cand colegul de apartament (si chiriasul principal) a preluat fraiele curateniei, avand impresia ca noi putem sa facem curatenie mai bine decat o tanti angajata special pentru treaba asta si care isi facea treaba eficient si corect din punctul meu de vedere, respectiv superficial si nemultumitor din punctul lui de vedere, am parte de noi reguli.
De data asta reguli pentru curatenie in spatiile comune.
Avem astfel o adevarata colectie de galetuse de culori diferite, lavete si bureti asortati in functie de ce vrei sa speli (toaleta, cada de baie ori chiuveta din bucatarie). Sa nu dea sfantul sa ii amesteci.
Alta galeata, alta carpa, alta perie pentru spalat pe jos. Manusi de unica folosinta. Servetele dezinfectante pentru vasul de toaleta si un numar X de solutii de curatat.
Colegul nostru de apartament a inceput curatenia in baie cu entuziasm, dar s-a oprit la spalatul podelei pe care l-a lasat pentru o data ulterioara...
Orice minune tine 3 zile!


Read More

luni, 22 octombrie 2012

Despre romani, dincolo de granite

Un comentariu:

Claudia afirma in postul sau dedicat concertului sustinut recent de Tudor Gheorghe, ca romanii sunt de doua feluri:
- romanii corecti
- romanii "care striga in targ cat ii tine gura una, iar in dosul tejghelei fac cu totul alta"..
Cred ca acestea doua sunt reperele de baza, insa intre ele exista nenumarate nuante.

De cand sunt in Berlin nu am intalnit niciun roman. Absolut niciunul. Ati spune ca romanii in Berlin sunt specie rara, asa credeam si eu pana joi seara, cand intr-o singura zi am descoperit doi romani. Nu in mod direct, pentru ca cel putin in strainatate, romanii mai sunt de 2 feluri: romanii fraieri (asa ca noi) si romanii intreprinzatori.
Nu stiu de ce zic ca suntem fraieri, dar cam asa simt eu. Am venit in Germania pentru o experienta de viata, fara nicun gand de a parveni. In loc sa punem ban langa ban, in loc sa producem bani, noi ne facem de drum weekend de weekend si ne urmam pasiunile (mai scumpe aici, dupa pretul benzinii). Cu filozofia asta nu prea avem cum sa intalnim alti romani.
Pentru ca cei adevarati, cei care au un scop in viata, stiu cum sa il atinga. Nu se plimba ca noi pierde-vara prin padure, cu ochii dupa frunze galbene, ci urmaresc cu atentie masinile de pe strada, remarca o masina de Romania, stiu sa se vanda (sa isi vanda serviciile), au putin tupeu, lanseaza o oferta, caci doar asa ajungi sa iti faci un rost si sa razbesti.
Eu recunosc ca nu mi-a trecut prin cap sa dau lectii de franceza de exemplu la negru.
Ba mai rau, de cand sunt in Germania, m-a lovit morala in cap si mi-am zis ca si in Romania cand ma voi intoarce, de ma voi apuca de asa un sport, imi voi face PFA.
Cum spuneam, cu mentalitatea asta nu o sa ajung niciodata sa conduc o masina bengoasa, pe unul din cele mai renumite bulevarde din Berlin, cu geamurile coborate ca sa se auda bine maneaua, sa imi intramtriculez masina pe Germania ca sa moara prietenii de ciuda cand vin in concediu in Romania.

Dar stii ce? Culmea e ca nici nu imi doresc asa ceva. Mi-e suficienta masinuta pe care o avem, in care nici CD-player nu avem ci doar un convertor FM, in care am dormit de o multime de ori, rapusi de somn si uitand ca nu e cel mai comod pat, care in multe weekenduri ne-a fost si casa si loc de masa, in care o sa inghesuim toate lucurile atunci cand vom pleca din Berlin (si mai mult de jumate din "avutie" inseamna echipament montan). Eu nu vreau sa imi moara prietenii de ciuda, ci sa ne simtim bine impreuna inca ani si ani de zile. Si daca ar fi sa merg cu geamul coborat, ca romanasii, macar sa se auda o muzica populara autentica.
Read More

vineri, 19 octombrie 2012

Despre oameni frumosi

Niciun comentariu:

Pentru Ioana, de ziua ei!

Multumesc! Ii multumesc divinitatii sau sansei (depinde in ce crede fiecare) pentru ca in viata mi-a fost dat sa intalnesc oameni frumosi. In Romania ii cautam zi de zi si ii gaseam din cand in cand. Ma inconjuram de ei si imi colorau viata. Uneori dura pana sa descopar noi oameni frumosi, altadata destinele ni se intersectau pur si simplu si citeam o poveste deosebita in ochii tinerei de la metrou, sau a baiatului pierde-vara de care ma ciocneam pe strada. Privirile ni se uneau pentru o clipa, zambeam complice si stiam ca avem in fata fiecare din noi, un om frumos. Si chiar daca plecam mai departe, eram putin mai impliniti cand stiam ca nu suntem singuri.

Dar ce sunt acestia oameni frumosi. Sau cine sunt ei?

Oamenii frumosi sunt toti cei care ard pentru ceva. Nu se poate sa nu le vedeti sclipirea in ochi. Licarul acela vine din inima si chiar daca fata le este brazdata de riduri sau acoperita de cosuri, ei raman in continuare oameni frumosi, caci asta e o stare interioara. Nu conteaza pentru ce "ard". Pentru ideea lor mareata, pentru familia catre care se grabesc spre casa, pentru nepotii lor, pentru prieteni, pentru  o pasiune transformata in meserie, pentru proiectele de viitor in care cred cu indarjire si optimism. Motive sunt nenumarate si fiecare poveste este unica, dar oamenii frumosi ofera mult si primesc in mod corespunzator, raspandesc magie in jurul lor si aerul in jurul lor parca danseaza. Si zambesc, rad din tot sufletul, des, caci se simt bine in pielea lor si stiu sa fie sinceri cu cei din jur.

De cand sunt in Berlin am observat insa ca oamenii de aici nu prea zambesc. Toata lumea merge serioasa intr-o directie. Toata lumea ia in serios ceea ce face chit ca asta inseamna alergarea de seara in padure, o plimbare de placere cu bicicleta sau nordic-walking si mai ales munca. Pe strada toata lumea asteapta concentrata sa vina autobuzul, masurand cu privirile minutele indicate pe ecran. Nimeni nu are o carte in maini sau un kindle ca sa se scufunde in magia unui roman in timpul de asteptare. Pentru ca nu exista asteptare. Totul merge ceas astfel nu mai ai de ce sa te bucuri ca ai prins legaturile bine si ajungi mai repede acasa. Stii de dimineata, inca de cand ai inchis usa cand vei ajunge inapoi acasa. Germania nu este in mod cert locul potrivit pentru pierde-vara, aiuriti, visatori si parca nici pentru prea multe sentimente.

Insa marti, pe cand ma plimbam cu Radu cu bicicleta prin Grunewald si ne incalzeam sufletele cu focul copacilor, pielea se bucura de atingerea catifelata a soarelui generos la miazazi, iar ochii nu mai pregetau sa suprinda cadre frumoase, am intalnit un om frumos: un om ce zambea (singurul pe care l-am vazut zambind pe ziua de ieri) doar pentru ca universul prin care pedala era minunat. Toti ceilalti plimbareti prin padure erau concentrati pe nu stiu ce...pe antrenament, pe respiratie, pe ritmul de la nordic-walking. Nimeni nu era pe acolo,asa pierde-vara. Nu stiu daca omul meu frumos era pierde-vara insa doar faptul ca a ales poteca in locul soselei paralele, ma face sa cred ca nu se grabea nicaieri. Poate doar la rendez-vous-ul cu toamna.



Read More