Oglinda Lunii

Fara sa stii

2012-02-15T14:20:00.000-08:00

In fiecare seara

Imi sterg praful ochilor

cu asfintitul.

Trupul meu e in dezordine

si unicul tarm neumblat

in deziluzii se topeste.

Tu, carei iubiri marine

ii esti val?

Cu tandretea ta contagioasa,

fara sa stii,

imi strivesti splendori ascunse in carne:

pasari fictive de rumegus,

nedumeriri nesatioase de bazalt

si inima mea de fum o spinteci.

Garile

2012-02-12T13:34:00.000-08:00

Garile mici de provincie unde cu greu trece cate un tren de doua ori pe zi (in acest sens recomand primul act din "Steaua fara nume" de Mihail Sebastian; daca nu va place scrisul puteti vedea filmul aici).
Garile cochete cu fatada refacuta si muscate sangerii.
Garile mari unde forfota e neintrerupta, unde trenurile vin si pleaca la interval de doua minute, unde se vorbesc zeci de limbi.
Garile uitate de lume.
Garile integrate in marile aglomerari urbane.

Toate imi plac. Si afectiunea asta nu e legata de loc in sine ci de rol. Pentru mine garile inseamna povesti pentru ca acest loc e fie un punct de pornire intr-o calatorie, fie reprezinta intoarcerea acasa. Si nici una din variante nu imi displace...Aventura cunoasterii care incepe odata ce ai parasit peronul de acasa sau intoarcerea la confortul si familiaritatea cuibului tau, nimic nu e de lepadat.

Desi imi place sa fiu parte din acest intreg e interesant sa fiu si observator tacut si ascuns intr-un colt de peron sa incerc sa imi imaginez povestea fiecarui calator ce isi trage trollerul sau isi poarta rucsacul sau geanta cu greu spre tren sau spre casa.
Ce asteptari are?
Unde pleaca, unde se opreste?
E aventura vietii lui sau sau doar rutina?
De unde vine?
Are ochii luminosi sau privirea intunecata?
Oare acasa il asteapta cineva sau oare aici nu e acasa?

Gara e formata in egala masura din mirosuri, din zgomote de pasi, din anunturile crainicei ,din suierat de locomotiva dar mai ales din povesti. Garile sunt doar un punct de tranzit dar raman martori tacuti al povestilor personale.

Mai jos aveti si primul act din Steaua fara nume

Constatarea zilei

2012-02-10T12:44:00.000-08:00

Uneori linistea dinaintea furtunii, nu ascunde o furtuna, ci o liniste si mai mare...

Printre atatea vesti rele una buna...

2012-02-09T06:32:00.000-08:00

Stiu ca cele mai multe postari despre Romania, de aici de pe blog, sunt negativiste....Si in mare asta e parerea mea....Lucrurile de obieci nu se misca, dar uneori se mai intampla si exceptii...iar acele exceptii nu inseamna ceva revolutionar. Inseamna a prelua ceva din Vest si a-l aplica intr-un stil aproximativ romanesc...Adica mult mai complicat decat in vest, mod de a trata problema pur romanesc...de ce sa faci ceva simplu cand poti sa preiei ceva simplu si sa il faci complicat...Dar in postul asta chiar nu vroiam sa critic nimic, nu stiu de ce am luat-o iarasi pe calea asta gresita......

Dupa o postare a Silviei pe blog in care chiar explica cum se aplica prevederile cardului european de sanatate (informatii mult mai concrete decat teoriile nesustinute de cazuistica de pe internet), am zis si eu si Radu sa ne facem un asemenea card, mai ales ca si in prevederile de aplicare ale membershipului la OAV era precizata obligativitatea utilizarii acestui card inainte de a solicita asigurarea aferenta membershipului.

Asa ca am strans documentele si m-am dus cu ele sa le depun...

Nu credeam ca o sa le depun din prima, mai ales ca atunci cand am ajuns la verificat documente, ne-am incurcat la niste baze de date ale CASMB/CAS Ilfiv...Totusi in mod neasteptat nu m-am trezit cu foile inapoi ci chiar au fost primite cu rugamintea sa imi lamuresc aituatia de asigurat la serviciu si mi s-a spus ca in 7 zile imi soseste acasa cardul...Ei,da, vezi sa nu...Eram la limita caci vineri plecam la schi...In mod uluitor miercuri mi-a lasat curierul aviz acasa, exact asa cum mi-au spus cei de la depunerea documentelor. Aviz cu adresa si un program normal (10-20) in care puteam sa il ridic, chiar si eu contribuabil care lucrez pana la ora 18.00. Si joi chiar aveam cardul in mana...totul s-a intamplat ca la carte, cu o disponibilitate si un respect al termenelor limita normal dar care pe noi inca ne surprinde...

Din mine

2012-02-07T07:34:00.000-08:00

Iti permit sa sculptezi

Dumnezei in piatra inimii mele.

Nu ar trebui sa te mire,

De ce?

Iti permit chiar sa pictezi

Culori din ochii mei.

Si nu, nu o sa ma doara!

De vrei, poti sa stergi praful de pe chipul tau

Cu suferinta mea

Ia-o si nu imi multumi.

Si cantecul...iti dau si cantecul meu

Sa faci din el ce doresti.

Te poti infrupta din palma mea

Si sa iti faci din sangele meu aripi.

Printre caietele uitate prin dulap am gasit unul in care in urma cu ceva timp (prin liceu cred) am schitat cateva poezii si ceva proza scurta...Va urma astfel o serie de postari de pe care am sters colbul timpului...Nu e nicio fata noua in ele, poate doar mediul virtual in care au poposit acum.

Sfarsit

2012-02-04T07:33:00.000-08:00

Decor, ambient

2012-02-03T00:19:00.000-08:00

Pipera…astept autobuzul care urmeaza sa ma duca la serviciu. In statie, multa, foarte multa lume.

Vine pe la 8.33 si multa lume se inghesuie pe cele 2 usi minuscule...Normal ca nu intra toti.

Pe la 8.40 (cu 5 minute intarziere) se pune in miscare, parte din lungul sir de masini de pe soseaua aglomerata.

Iesim in Petricani si ne asezam cuminti la coada...Autobuzul geme de oameni, pe scaune sau in picioare. Ma refugiez pentru cateva momente in muzica de pe Ipod...Gandurile imi fug, hoinare, pe maidanul din fata ochilor..cateva urme proaspete se afunda in zapada, dincolo de gardul, in spatele caruia, pentru mine se intinde necunoscutul...

“Copacii albi, copacii negri
Stau goi în parcul solitar
Decor de doliu funerar ...
Copacii albi, copacii negri.”

Vara presimt ca acolo e loc de pripas pentru oamenii fara adapost...ma intreb daca acum, urmele acelea care trec dincolo de gard, merg catre vre-un adapost improvizat, din ramuri, crengi, lemne...Oare poate sa fie uscat un asemenea loc, la vremea asta? Oare noaptea de aici, se inalta vre-un firicel subtire de fum, atunci cand toate luminile din birourile corporatistilor s-au stins?
Cum e sa mori degerat...cred ca e un mod usor de a muri..atunci cand ti s-a luat de viata, te cocolosesti in zapada, in pozitia copilului nenascut. Dupa 1 ora, 2 in care tremuri, corpul pierde lupta. Si creierul te vrajeste cu imaginea caldurii pe care poate nu ai simtit-o niciodata, a plapumii cu care nu te-a invelit nimeni pana atunci.

“Orasul rade si petrece
Huieste in chiot, urla strada
Boierul da un leu cand trece
Prin fata lui, jucand parada”

Va mai amintiti de unde vin randurile de mai jos?

“Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer. A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului.

Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca; ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!”

...

“Prin blana-i numeri coaste slabe
Dar nu se lasa, nu se lasa”.

Au trecut minute bune si nu ne miscam, asa ca soferul nostru se grabeste sa ne explice la microfon, cum din cauza traficului s-au decalat cursele si cum, totusi, ei din spirit de altruism ( mai ales pentru cei care nu au mai avut loc in autobuz), au cuplat 3 curse (8.25, 8.35, 8.45- 3 in 1, la super oferta..Sa nu mai spunem noi ca nu ne dau cu super-oferta chiar si acum pe timp de criza...).

Ma gandesc ca daca as fi in Austria, as vedea scris mare, pe sosea-STAU (blocaj)...dar nimeni nu ar bloca o artera mare din cauza unui banal de marfar..Daca as fi in Austria aici ar exista un pod...

Dar ma intorc la mine si ochii imi cad din nou pe maidan..nu ne-am miscat deloc...Nici acum, nici de 1 an incoace...Si in general cand ne miscam noi, ca si popor, o facem doar pentru a schimba blocajele intre ele...Construim blocuri si cladiri de birouri dar nu construim poduri (luati-o in sensul metaforic)...

“De 2000 de ani danseaza
L-au prins de pui in miez de codru
Hei, codrul ala-l tot viseaza
Dar sa mai scape, nu e modru”

Versuri din

“Danseaza ursul romanesc” versuri Mihai Beniuc, in interpretarea lui Tudor Gheorghe

“Decor” (George Bacovia)

Autoportet

2012-02-02T01:24:00.000-08:00

Si voi canta intotdeauna

Iubirea

Caci ea e singura dintretoate

Care cucereste absolutul

Si poate,

Intr-o zi

Voi reusi sa imprumutcerului

Putin

Din azurul ochilor mei.

Du-ma acasa mai tramvai…

2012-01-31T06:32:00.000-08:00

Un cantec de-al lui Gica Petrescu, un cantec ce imi aminteste de copilarie.

Asa cum stau cu ochii lipiti de geam, in tramvaiul care ma duce de la bunica, la mine acasa, ma revad copil. Acelasi geam rece, de care imi turteam nasul, aceeasi atmosfera feerica de basm...Frig, zapada, copaci impodobiti, alb, oameni infofoliti,fulgi, flori de gheata, obraji rosii, caciula rosie.

Bunica statea de obicei pe scaunul din spatele meu sau daca nu era loc, eu stateam in poala ei. Ne leganam in ritmul molcom al tramvaiului si inganam impreuna, soptit versurile.

Acum in minte imi zboara aceleasi cuvinte. Ma duc acasa dupa ce am vizitat-o pe bunica...Acum nu mai este ea pe drumuri, ci eu...acasa ma atrage...locul acela cald si familiar, mirosul de ceai atunci cand am chef sa il fac, pijamaua calda. La orice varsta, atunci cand vine iarna, oricat de mult sau de putin iti place gerul, zapada, alunecusul, cateva momente esti copil.

Sania

2012-01-30T06:30:00.000-08:00

A venit iarna in oras...iarna aceea hotarata care a facut sa se ascunda asfaltul trotuarelor.

In plus gerul musca si zapada va ramane intacta ceva timp, in troiene construite de plug si de lopetile oamenilor, unele cam dizgratioase ce e drept.

E momentul de scos sania afara...

Si despre asta e vorba in postul de fata..Sunt curioasa daca pe strazi copii mai merg cu sania, parintii facand pe calutii...

Sunt curioasa daca in parc copii mai fac derdelus si se dau cu sania.

Sunt curioasa daca in weekend lumea se plimba, gustand albul si ignorand gerul.

Din pacate nu am vazut nimic din toate astea, insa vreau sa cred ca asta se datoreaza faptului ca eu termin tarziu serviciul si ora 18-19 nu e ora potrivita de plimbare sau de sanius...iar in weekend fug eu din orasincaltata cu ceva ce seamana a talpici de sanie-schiurile de tura.

Dar pe vremea mea (ce batranestre suna asta) in weekend ieseam cu parintii...Tata era calut, eu pe sanie, in fund, pe burta sau pe spate (caz in care mama imi spunea sa nu ma mai prostesc). Uneori o mai convingeam si pe mama sa stea cu mine pe sanie si atunci tata tragea din greu...Apoi mergeam pe sanie cu frati-miu, pe care il tineam strans in brate. Sania,una usoara fulg si care aluneca placut, se monta la prima zapada si asa ramanea o iarna intreaga. Nu era nevoie sa merg musai la derdelusul mare din parc. Aveam 1 derdelus mic pe maidanul din fata blocului si strada insasi, plina de zapada si transformata in derdelus..

Ma intorceam dupa 2-3 ore rosie in obraji cu mainile inghetate...Ma dureau si obrajii si mainile cand ajungeam la caldura si incepeau sa se dezghete.

Acum nu m-am mai dat cu sania demult, nici nu stiu daca o mai avem in camara...Strada mea e plina de masini si plugurile o deszapezesc imediat dupa ninsoare... Masinile nu prea stau locului si bulgarii nu mai zboara care incotro din mainile copiilor care ies de la scoala...cred ca vina e ca acele ore pe care le evoc sunt petrecute acum intre 4 pereti la serviciu si nu mai am cand sa mai simt si sa mai vad ce se intampla ziua in orasul in care traiesc si cum arata iarna, acum in anul 2012, iarna care nu apare la televizor.

Neagu Djuvara- O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri- scurta recenzie

2012-01-28T07:45:00.000-08:00

Postul de fata e mai putin o recenzie caci nu ma pricep sa scriu asemenea articole bine inchegate si de-a lungul anilor mi-am pierdut dexteritatea analizelor (de orice fel ar fi ele din sfera literaturii sau stilului literar). Asa ca ma multumesc sa spun ca randurile de mai jos sunt niste simple pareri despre o carte-pardon un audio-book care m-a marcat in sensul pozitiv la cuvantului.

De ce spun ca m-a marcat. Pentru ca aveti de-a face cu o persoana care nu a inteles si nu a apreciat niciodata materia numita Istorie…Nici in scoala si nici in liceu. Drept dovada toate examenele (Capacitate si Bacalaureat) le-am sustinut la Geografie.
Astfel incat am privit dintotdeauna manualele de istorie (chiar si cele alternative), scrise intr-un oarecare limbaj “de lemn” mostenire din comunism, cu mare scepticism.

Pur si simplu nu am aplecarea necesara sa retin cifre si ani in istorie (le retin insa mai usor la geografie :) ) daca nu pot face asocieri, daca nu le pot integra in povesti.
Astfel nici audiobookurile lui Neagu Djuvara primite de la Em nu mi-au surescitat interesul din capul locului.

Dar ca sa mai schimb muzica de pe Ipod caci acum fara bicicleta drumul la serviciu e plicticos am pus pe Ipod cele 2 audiobookuri.

Am inceput cu ceva mai soft-« De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul » pentru ca fisierele .mp3 de cate 30 min fiecare din O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri m-au dezarmat din start si nu vroiam sa incep si sa nu imi placa.

Dar “De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul” a fost o revelatie si m-am grabit cu bucurie catre imensul audiobook la care fac referire, precum un copil care sta in fata unui tort imens, numai al lui, bucuros ca va putea sa manance din el zile in sir.
Si m-a vrajit si mai tare...

In primul rand oralitatea...poate asta este un motiv pentru care am dispretuit cursurile din facultate...profesorii nu stiau sa te vrajeasca, nu stiau sa faca o prezentare care sa iti starneasca interesul, nu stiau sa prezinte lucrurile dintr-o maniera calda...

Pe cand, ascultand povestea ce mi se scurgea valuri, valuri in urechi ma simteam un copil, stand pe scaunelul cu 3 picioare, alaturi de toti plozii de pe scara/din bloc/de pe ulita, stransi in jurul unui bunic sfatos care ne povestea lucruri minunate. Batalii, oameni de alta data, domnitori, toate ideile copilariei se perindau prin cap, dar nu in stilul pueril.

Era un fel de poveste cu talc...din care generatia viitoare sa invete ceva..Livrata obiectiv (pe cat de obiectiv poate sa fie un istoric, mai ales cand e vorba de istoria contemporana). Si daca Neagu Djuvara isi permite sa mai insereze din cand in cand cate o opinie personala, eu cred ca acest lucru nu face decat sa sporeasca originalitatea si savoarea operei-in fond nu este o enciclopedie, este o carte, cu un autor, deci cu o oarecare doza de subiectivism. Si subiectivismul de obiecei ataseaza opera unui autor de sufletul oamenilor, sparge bariere si construieste poduri, mai ales cand opiniile au un fond argumentat...
Autorul stie pe deplin sa isi implice auditoriul si iata ca la indemnul lui de inceput, mai mai ca as fi alergat dupa un atlas de geografie ca sa am o harta sub ochi, pe care sa descopar minut de minut o istorie in imagini. Pentru ca Neagu Djuvara stie sa plamadeasca cu puterea graiului, imagini...

Nu se retin decat cifrele esentiale si povestea nu e bazata pe ani. E bazata pe intamplari, asupra caroara le dedica minute bune. E formata din chipuri (de la domnitori, la tarani), e formata din nume, din citate, din surse, din documente istorice.

Dar cel mai important e formata din asocieri. Acesta este liantul care ajuta informatiile sa fie retinute. Asocieri cu literatura, asocieri cu alte epoci, comparatii si plasari ale Romaniei in spatiul si politica internationala. E o istorie pe inteles, e ca un fel de banda desenata, care se schiteaza sub ochii tai. Si vrajita de aceasta m-am repezit cateva zile mai tarziu in librarie si am luat si alte 2 carti ale istoricului Neagu Djuvara, pe care intentionez sa le citesc si care isi vor gasi si ele o urma pe blog.
Fratelui meu (student la Studii economice europene) nu ii venea sa creada ce pasiuni subite a dezvoltat sora lui si ce carti citeste, asa ca a fost prilej de lungi discutii si de ce nu de culturalizare pentru mine, caci recunosc ca la istorie stau prost-foarte prost, in ciuda medilor de 10 din scoala.

So I'll be back si cu alte considerente, evident subiective legate de alte 4 carti:

- Amintiri din pribegie
- Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane
- Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne
- Civilizatii si tipare istorice.

Rondel

2012-01-25T14:18:00.001-08:00

Luminile mor vesnic intacere,

Chiar daca niciodata nu enoapte

Se sting in intuneric,fara soapte,

Platindu-si stralucirea cudurere.

Inchis in cusca lui degrele fapte

Si omul poate inca sa maispere;

Luminile mor vesnic intacere

Chiar daca niciodata nu enoapte

Lucirea lor, o blandaadiere,

Ne scald-o clipa-n dulceleei lapte

Si fara urma apoi in beznapiere

Cacim chiar daca nu eniciodata noapte,

Luminica mor vesnic...intacere.

Sentimente

2012-01-23T14:17:00.000-08:00

Mi-e mila de oamenii–copaci

Care se hranesc cu sevapamantului

si sunt condamnati lainertie.

Pentru ei moartea ecenusa.

Indragesc oamenii-pasari

Care se ung pe aripi cuaer

si zboara spre astre siabsolut.

Pentru ei viata e ocalatorie.

Admir oamenii-fiinte

Care reconstruiesc Edenul

si nu se feresc de sarpe.

Pentru ei ingerii invatasa zboare.

Care piesa?

2012-01-19T17:03:00.000-08:00

Printre caietele uitate prin dulap am gasit unul in care in urma cu ceva timp (prin liceu cred) am schitat cateva poezii si ceva proza scurta...Va urma astfel o serie de postari de pe care am sters colbul timpului...Nu e nicio fata noua in ele, poate doar mediul virtual in care au poposit acum.

Incremenire…si deodata se naste o imagine. Totul era cufundat intr-o liniste perfecta. Mii de ochi flamanzi de cuvinte erau atintiti asupra lui. Lasa capul pe spate sa scape de obsesia lor. Sala imensa-asa i se parea lui atunci-il facea se se simta si mai mic. Inima ii batea puternic in piept, parca-l impedica sa vorbeasca. Cu ochii inchisi isi repeta: sunt Mihai, baiatul de 6 ani si satu in fata oglinzii si recit poezia pe care am repetat-o de atatea ori cu mama.

Trase aer in piept, isi aduna gandurile si rosti prima friza, incet, abia perceptibila, apoi prinand curaj-reusi sa faca abstractie de ceilalti si rupse vraja momentului tensionat,recita din ce in ce mai tare si cuprins de frenezie reusi sa se intreaca pe sine , sa castige simpatia publicului, care uimit de perspicacitatea “micutului”, aplauda parca prins in trairile acestuia.

Acum, dupa aproape 30 de ani, isi amintea cu melancolie de acea clipa.

Voia sa devina actor si acum, cand visul i s-a implinit,s-a simtit insingurat. Intr-o zi le-a spus prietenilor de durerea golului. Ii lipsea ceva si constientiza durerea sinelui. Era special-asa a fost considerat mereu si acum prin durerea golului devenise unic.

Prietenii l-au urcat pe piedestralul geniului contemporan, jertfindu-l pe altarul sinceritatii. Era un model ciudat, o statuie care sangera a moarte din interior.

A incercat sa coboare din acel loc al intepenirii, dar era prins in hora nebuna a criteriilor impuse de normele societatii. Fusese condamnat la izolare tocmai de geniul sau...si trebuia sa accepte.

Sfasaiat de noapte si biciuit de gandui se sprijinea pe piedestralul unei statui-adevarata de asta data.

Lacrimile ii curgeau in nestire, ii era rusine de el si facea un efort vadit sa nu planga in hohote.

Voia sa se inchine cuiva, simtea nevoia sa se roage. Nu mai era decat un biet milog pierdut in ceata, cersind o intoarcere a timpului la picioarele unui piedestral, sfasaiat de noapte, biciuit de gandui, eliberat de lacrimi si ferecat de durerea golului ce se zbatea in el.

Murise demult dar azi si-a dat seama de moartea sa si mai constinent, din ce in ce mai constient.

Trr...un tarait enervant, strident.

Trr….trrr…buimac, Mihai a ridicat receptorul. O voce furtunoasa se aude la cealalta parte a firului.

- In 5 min sa fii aici ! si telefonul se inchise brusc.

- Off...rutina! Spuse trist Mihai. In fiecare zi aceeasi poveste. Regreta timpul.

Isi afunda capul in apa rece. Obrajii nu-i mai ardeau. Simtea ca se sufoca dar nu si-a ridicat capul.

-Putin, inca putin si apoi mai ridic. Treceau clipele una dup alta, iar mintea incepea sa nu-l mai inteleaga.

Cu o reactie violenta, orbita de furie se ridica. Apuca pistolul si tarse 4 gloante in pata neagra de la picioarele sale. Un firicel rosiatic parea sa se scurga din umbra sa si incerca sa-si construiasca spre.... “unde”.

Se tranti epuizat pe scaun. Linistea se aseza incet pe sufletul sau. Se eliberase de durerea golului, isi ucisese umbra, isi ucisese Eu-ul, personalitatea, moralitatea, pe sine. Acum era un om gol, impacat cu rutina.

Cortina cazu. Piesa lua sfarsit. A reusit sa surpinda iar. Traise, atata stia, ca traise fiecare clipa si acum cand totul s-a terninat era confuz.

-Ce-a fost real? Cine sunt? Unde sunt? Care-i de fapt viata mea?

Sala reprezenta acum un gol imens, poate la fel ca al sau.

Legile echilibrului

2012-01-16T00:42:00.000-08:00

Se duce

2012-01-12T10:26:00.000-08:00

O melodia mai rara a maestrului Tudor Gheorghe

Lifecycle

2012-01-09T23:47:00.000-08:00

Take the bus

2012-01-06T13:49:00.000-08:00

O reclama funny cu mesaj pertinent si cu pinguini. Ce altceva mi-as mai putea dori?

La multi ani!

2012-01-03T13:15:00.001-08:00

Tablourile din viata mea

2011-12-28T16:21:00.000-08:00

Recunosc ca desi am ajuns sporadic si prin alte locuri decat acasa, si am vazut poate multe moduri de a-ti decora peretii, nu mi-au ramas in minte tablourile pe care le-am vazut. Nu pot decat sa concluzionez ca si Claudia, ca fie sunt abstracte, fie sunt legate cumva de natura, fie de vre-un peisaj din zona, fie la modul generic de vreo floricica. Mai interesant e modul in care sunt executate (pictura, colaj, desen, puzzle etc) si modul in care sunt inramate.
Dar cu siguranta vii in memorie imi sunt tablourile din casele mele.

In primul rand acasa...tabloul din sufragerie, aproape clasic inainte de 90, ceva mare care la mine arata ceva de mancare- un platou de fructe de toamna...Nu imi spune si nu mi-a spus nimic.

Apoi tabloul din camera fratelui meu...Aici am ceva mai multe de spus...Infatiseaza un mos, cu cusma si cojoc...In copilaria timpurie imi amintesc ca ma amenintau ai mei cu mosul asta, care era ceva rau, mai ales ca statea cu mine in camera si aveam impresia ca ma urmareste orice fac. Imi era frica de el, si aveam credinta ca iese din tablou cand e intuneric in camera d-asta nu imi placea deloc sa ma ascund dupa usa din camera cand eram mica si ma jucam prin casa cu tata de v-ati ascunselea.
Apoi vin tablourile de la Bunica. Multe, mari si comune...nu au ideea care sa rezoneze cu mine. Stiu ca sunt ceva fructe, ceva flori si cred ca mai sunt vreo 2 mici cu peisaje...

Mai interesante sunt tablourile de la tara...Acolo nu exista tablouri in sensul clasic, ce sa faca oamenii cu platoul de fructe pe pereti plus ca un asemenea tablou “pretentios” nu se potriveste decat cu o anumita mobila (mobila masiva cu aspect burghez). Acolo sunt puse pe pereti fotografii inramate sau colaje de fotografii. Si daca cele mari cu mamai si tataia la nunta sau cu strabunicii mei batrani se vad bine de departe, mai sunt colajele cu multe fotografii mici. Astea imi placeau cel mai mult-ma suiam in pat cand eram mica si ma uitam la ele, incercand sa ii identific pe tata si pe unchiul meu cand erau copii (provocatoare treaba sa ii ales dintr-o clasa de 30 de elevi; tot timpul greseam).
Iar la noi in camera, acum, nu avem tablouri...avem lipite pe ambele parti ale usii niste postere si pe peretele de deasupra patului unul cu Himalaya de la Oamenii Muntilor, plus un perete acoperit cu rectiunea verbelor in limba germana :).
Pana la urma tablourile si “decoratiunile” de pe pereti, atata timp cat stau suficient de mult timp lipite/atarnate, ajung sa faca parte din casa. Sunt parca impregnate cu atmosfera casei respective, o oglindesc, o completeaza.Lipsa lor de pe pereri nu trece neobservata pentru ca au incetat sa mai fie simple obiecte de decor si au devenit o parte componenta a atmosferei din fiecare incapere/din fiecare casa.

Scrisoare pentru Mos Craciun

2011-12-25T09:21:00.000-08:00

Nu e vorba de nicio scrisoare (am trecut de momentele copilariei in care imi doream ceva material de la Craciun). Acum ideile mele de cadouri sunt mai mult imateriale…E vorba insa de titlul unui email primit dupa ce am pus un anunt lung cat postul Craciunului, pe un grup de yahoo numite freecycle_bucuresti.

Aveam de dat multe de la carti si haine pana la componente IT stricate sau mai putin stricate.

Despre carti (care erau majoritare) am mai scris si in ciuda faptului ca m-am zbatut mult nu am rezolvat mare lucru (putine la anticariat si ceva mai multe la cartipentruorfani.ro).

Kya m-a ajutat cu un hint pentru biblioteci, dar cei de la Biblioteca Municipiului Bucuresti nu mi-au raspuns, iar cei din Giurgiu nu aveau adresa de email corecta.

Am zis sa fac o ultima incercare aici si abia apoi sa le pecetluiesc soarta.

Si in cateva ore m-am umplut de emailuri. Deschideam inboxul si numarul lor tot crestea, am ajuns in 20 de h la vreo 70 de mailuri pe acest subiect.

Acum alta belea, stai si sorteaza mailurile...

Era foarte simplu sa le dau cuiva care cerea tot.

Hmm, dar oamenii aceia chiar aveau nevoie de "tot". Asa cum am stat atatea saptamani cu ele in casa puteam sa mai stau cateva zile, pentru a putea gasi persoanele potrivite. In fond nu vreau doar sa scap de ele (asa le duceam la reciclat hartie si la containerul de echipamente electronice pentru recilcat si gata), vreau sa fie folosite mai departe in masura in care sunt de folos cuiva.

Si desi parea o corvoada, a fost pana la urma placut sa aleg din marea de oameni, cativa carora sa le pot satisface mici dorinte... Au contat motivatia, cum a fost scris mailul si cu cata atentie a fost citit mesajul meu etc.

Pana la urma am facut pachetele mici care si-au gasit noi proprietari:
-Dragos
-Alex
-Silviu
-Carmen
-Daniela si lista continua.

Fiecare a primit ce si-a dorit si faptul ca unii cautau cartea X de mult timp si doreau doar cartea X, faptul ca manuelele au ajuns la niste copii care nu au posibilitati financiare, faptul ca toate cartile de chimie au ajuns la niste studenti la chimie nu poate decat sa ma bucure.E o garantie ca viata acelui lucru merge mai departe si e un amestec intre placerea de a darui si o opozitie fata de consumatorismul epocii.

Inca mai am de cautat proprietari si sper ca pana la urma cat mai mule lucruri din cele pe care vreau sa le dau sa fie de folos.

Noi nu suntem normali

2011-12-23T14:11:00.000-08:00

Ei si ce daca?

Suntem suficient de normali in fiecare zi acasa sau la serviciu.

Atunci cand suntem insa impreuna avem voie sa fim anormali. Si suntem pasnici oricum. Nu facem urat, nu ne dam in petec, ne distram doar in felul nostru. Si suntem deschisi la cele mai traznite idei.

Pinguinii sunt mai mult decat niste prieteni. Sunt ceva indescriptibil, care l-ar face invidios pe orice copil.

Ma consider extrem de norocoasa ca la 26 de ani pot sa evadez din cotidian in felul asta. Niciodata in copilarie nu am avut asa o gasca, am fost mai repede o persoana retrasa si usor antisociala. Nu stiu care e secretul chimiei dintre noi, dar nu vreau sa il descopar. Vreau doar sa il pastrez. E o reteta unica si imposibil de reprodus in alte conditii. De multe ori cand suntem impreuna ma regasesc rostind pentru mine: "Opreste doamne clipa cu care masuri eternitatea!"

Le sunt recunoscatoare lor ca pot sa fiu in aceeasi zi serioasa si traznita, adult si copil. Ma bucur ca cea mai mica idee aprinde imaginatia si e capabila sa invarta rotite nevazute care sa miste intreg angrenajul. E suficient sa existe scanteia. Entuziasmul rezolva restul. Viata mea se leaga de ei si ar fi trista si searbada altfel. As pierde ceva din capacitatea de a visa. Nu imi vine sa cred ca la varsta mea, mama mea se pregatea sa ma nasca si noi ne pictam in pisici si tigrii. Simt ca desi fetele noastre isi schimba trasaturile usor usor, sufletul nu a imbatranit...a ramas acelasi ca si acum 5-6 ani.

Operatiunea carnatii (by Cristi)

La botezul celui mai mic Pinguin

Aseara la Otopeni!

Lucruri pentru care nu există niciodată timp

2011-12-21T07:30:00.000-08:00

(am “furat” ideea din blogul Claudiei)

1. sa invat sa cant la chitara

2. sa rezolv un puzzle de 1000 de piese care sta de la Craciunul trecut pe biblioteca. Nu e vorba de timp, e vorba si de dispozitie si de atmosfera.

3. sa imi termin postarile restante de pe blogul de munte

4. sa imi fac ordine in calculator

5. sa mai savurez un weekend de nefacut nimic acasa in familie

6. sa invat constant chestii noi legate de medicina de ex sau de munte

7. sa ma apuc de niste cursuri pe care le am mai demult in cap

8. sa ma reapuc de arte martiale

si lista poate continua.

Dar din punctul meu de vedere este mai interesant sa analizezi de ce nu ai timp. In cazul meu nu mai e vorba de analiza, am analizat demult si stiu raspunsurile.

De cele mai multe ori in viata mea, desi domina senzatia lipsei de timp, sunt sigura ca raspunsul sau solutia e mai larga:

- nu am timp pentru ca ma inhamez la prea multe lucruri deodata

- nu am timp pentru ca nu am un program de viata ordonat

- nu am timp pentru ca nu imi prioritezez activitatile

- nu am timp pentru ca ma mai loveste delasarea si lenea (cum se intampla in cazul antrenamentelor)

- nu am timp pentru ca de fapt ma paraseste repede motivatia

- nu am timp pentru ca detest sa ma scol de dimineata si prefer sa dorm vreo 9 h pe zi decat sa dorm 7 si sa castig 2.

Acum ar trebui sa gasesc si solutia...

Caracter

2011-12-18T00:52:00.000-08:00

Dupa ce am terminat un test lung de vreo 240 de intrebari, dintr-un link dat de Radu,calculatorul a zis ca as avea urmatoarele puncte forte sau trasaturi dominante (mai jos o sa imi permit sa le si comentez putin):

Your Top Character Strength

Curiosity and interest in the world

You are curious about everything. You are always asking questions, and you find all subjects and topics fascinating. You like exploration and discovery.

Hmm…sunt curioasa sau cu masura. In nici un caz nu ma pot compara cu Radu, care este un monument de curiozitate. Totusi ma plictisesc repede si vreau mereu sa incerc lucruri noi. Vreau sa explorez necunoscutul de langa mine, sau din departare dar totul pana cand devine greu. Apoi am obieciul sa ma vait de ceasul mortii, oarecum numai asa, ca sa gasesc resursele interioare ca sa depasesc momentul.

Insa nu mor daca nu stiu ce carte citeste Radu in momentul X sau la ce film se uita sau de ce e suparat colegul meu de birou etc. Traiesc cu convingerea ca timpul le rezolva pe toate.

Your Second Character Strength

Capacity to love and be loved

You value close relations with others, in particular those in which sharing and caring are reciprocated. The people to whom you feel most close are the same people who feel most close to you.

Asta e adevarat. Dar exista si aici un dar. Nu pot/nu sunt capabila sa imi arat de fiecare data afectiunea pentru cei din jur. Desi in suflet simt acest lucru, nu gasesc intotdeauna calea sa o exprim prin gesturi sau cuvinte. Aici seman putin mai mult cu tata, pe care pana in urma cu ani buni, il vedeam doar ca o persoana detasata, distanta si rigida. Am crescut si l-am cunoscut mai bine, ne-am schimbat in acelasi timp si uneori imi pare ca preiau din ce in ce mai multe din felul sau de a fi. Totusi incerc sa fie bine pentru cei la care tin si cred ca niciun compromis nu e prea mare pentru acest deziderat.

Si ador sa fiu iubita si apreciata...sunt paun in felul meu si trebuie sa epatez.

Your Third Character Strength

Hope, optimism, and future-mindedness
You expect the best in the future, and you work to achieve it. You believe that the future is something that you can control.

Sunt o fire optimista in felul meu, cred ca timpul le va rezolva pe toate insa ma aprind si ma implic…incerc sa aduc si ceva actiune pentru ca nu, asa cum se spune, Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista. Sper sa imi fie bine, mie si celor din jur.

Your Fourth Character Strength

Judgment, critical thinking, and open-mindedness

Thinking things through and examining them from all sides are important aspects of who you are. You do not jump to conclusions, and you rely only on solid evidence to make your decisions. You are able to change your mind.

Si asta e adevarat. Desi ma aprind repede,ma si calmez repede si iau fiecare detaliu sa il analizez. In esenta sunt o fire analitica si pe masura ce ma maturizez, incep din ce in ce mai mult sa gandesc inainte de a promite ceva. Si cand am timp, pun greu in balanta lucrurile, macar pentru a ma asigura ca am parcurs toate detaliile.

Your Fifth Character Strength

Fairness, equity, and justice

Treating all people fairly is one of your abiding principles. You do not let your personal feelings bias your decisions about other people. You give everyone a chance.

Imi place sa respect regulile si le cer si celorlalti sa respecte regulile. Imi fac datoria de cetatean de cate ori pot, fara sa iau in considerare ca se poate si altfel…Le cer si celorlalti o doza de moralitate.

Am, normal, preferinte in viata personala, dar imi exersez zilnic simtul egalitatii la job.

In rezumat sunt o fire optimista, care doreste sa le insenineze celorlalti viata, pentru ca astfel mi-o luminez pe a mea, sunt deschisa catre nou, ma arunc uneori in mare cu entuziasm, dar ma gandesc cand stau pe margine daca stiu totusi sa innot.

Nota de serviciu

2011-12-16T16:32:00.000-08:00

In spatele meu soarele apune. Apune peste un oras gri si poluat, peste o Pipera intesuta de cladiri. Totusi pentru 15 min coloreaza griul. In birou jaluzelele sunt inchise. Au ramas asa de la miezul zilei cand soarele batea cu putere (pentru o zi de decembrie) si le intra in ochi colegilor mei. Corporationistii din Pipera care intra la job cand e inca intuneric, si ies tot pe noapte, au uitat sa se mai bucure de soare. Au uitat sa ii simta caldura si arsura, au uitat sa respire si aer normal de cand cu sistemul de aer conditionat. Cladirea nu are nici geamuri care se deschida, parca am lucra intr-un mediu de laborator. Noroc in fond ca are geamuri, se putea si mai rau…

Ideea este ca acum la apus, planta de la noi din birou (asparagus sau ce o fi ea) lasa o umbra superba pe perete. Era o umbra dubla ca marime fata de original si parea un palmier....Un palmier care te imbie la plaja, care aduce cu el mirosul de sare, de alge, de mare. Un palmier care aminteste de vara dusa, de rochiile vaporoase de plaja, de forfota sau de linistea unui concediu petrecut intr-o destinatie exotica. Era o aparitie atat de calda si de frumoasa, atat de opusa realitatatii rece si cetoase din aceste zile de decembrie. Si pentru o clipa am visat...

Scrisoare Testament-Garcia Marquez

2011-12-15T00:00:00.000-08:00

”Dacă Dumnezeu ar uita pentru o clipă că nu sunt decât o papușă de cârpa și mi-ar oferi în dar o bucățică de viață, probabil că n-aș spune tot ce gândesc, deși aș gândi tot ceea ce spun. Aș da valoare lucrurilor mărunte, dar nu pentru valoarea lor, ci mai curând pentru ceea ce ele semnifică.

Aș dormi mai puțin și aș încerca să visez mai mult; de-abia acum înțeleg că pentru fiecare minut în care închidem ochii pierdem șaizeci de secunde de lumină. Aș merge în timp ce alții ar sta pe loc, aș ramâne treaz în timp ce toți ceilalți ar dormi.

Aș asculta în timp ce alții ar vorbi și, Doamne, cum m-aș bucura de savoarea unei înghețate de ciocolată! Dacă Dumnezeu m-ar omeni cu o fărâma de viață, m-ar împinge de la spate în bătaia soarelui, acoperindu-mi cu razele lui nu doar corpul, ci și sufletul.

Doamne, daca eu aș avea o inima, mi-aș scrie ura pe un cub de gheață și aș aștepta ca soarele să-l topească. Aș picta pe stele, cu un vis al lui Van Gogh, un poem de Benedetti și o serenadă de Serrat pe care aș oferi-o Lunii. Aș uda trandafirii cu lacrimile mele ca să pot simți durerea spinilor și sărutul de culoarea cărnii al petalelor proaspete.

Doamne, dacă aș putea primi o farâma de viață… n-aș lăsa să treaca nici măcar o zi fără să le spun oamenilor că iubesc, că îi iubesc. Aș convinge fiecare femeie și fiecare bărbat că la ei țin cel mai mult și aș trăi îndrăgostit de iubire. Bărbaților le-aș dovedi cât de mult greșesc atunci când cred că nu trebuie să se mai îndrăgosteasca atunci când îmbatrânesc, fără să știe că ei îmbatrânesc tocmai pentru că încetează să se mai îndragostească.

Unui copil i-aș face cadou o pereche de aripi, dar l-aș lasa să învete singur a zbura. Pe cei batrâni i-aș învăta că moartea nu vine o dată cu vârsta, ci o dată cu uitarea.

În fond, și eu am învățat de la oameni atâtea lucruri… Am învatat că toata lumea vrea sa trăiască pe vârful unui munte, fără să stie că adevarata fericire este felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Am învațat că ori de câte ori un nou-născut prinde cu pumnul lui mic, pentru prima oară, degetul mare al tatălui său, îl ține strâns pentru totdeauna.

Am învățat că un om are dreptul să se mire atunci când vede un om căzut, dar de fapt ar trebui să întindă mâna să-l ajute să se ridice.

Sunt o mulțime de alte lucruri pe care aș putea să le învăț de la voi, deși, realmente, multe nu îmi mai vor servi la nimic, fiindcă atunci când ma vor pune la păstrare în acea cutie, eu voi fi murit deja…”

Going Slowly: Two Years of Travel

2011-12-08T12:33:00.001-08:00

Going Slowly: Two Years of Travel from Going Slowly on Vimeo.

Tichie de margaritar sau tara arde si baba se piaptana

2011-12-03T13:22:00.000-08:00

Aceasta postare este special pentru Em care asteapta demult poze cu lebadoiul din fata firmei mele.

Ideea e asa, mergand cu bicla la serviciu, am avut timp o vara si o toamna intreaga sa ma mir de tot ce intalneam pe drum, si vorba aia nu mergeam prin vreo zona selecta , ci prin Baicului, Doamna Ghica.
Recent in zona mi-au atras atentia amenajarile peisagistice ale primariei sectorului 2, desfasurate intr-o zona in paragina, pe niste campuri de gunoaie si pline de caini, langa niste case darapanate de pe malul lacului care nici drumuri asfaltate nu au si intr-o zona "colorata". Pun pariu ca acolo se mai spala niste bani pentru ca nu pot sa imi explic rolul bradutilor recent plantati...poate loc de joaca pentru patrupede. Cel mai tare e data de finalizare: 02.01.2012 :).

Dar de fapt eu vroiam sa ajung la bunul-gust al constructorilor ansamblurilor de birouri din Pipera (mon amour???). Astfel ma amuz in fiecare zi cum in fata cladirii noastre, troneaza peste drum un piedestral cu o lebada...eu zic ca e lebadoi de fapt si uneori il confund chiar cu gascanul lui Nills. Lebadoiul nostru vrea parca sa isi ia zborul si mi se pare ca acum acum o sa plece de pe soclu, dar vai, o sa se infiga cu aripile fix in sediul Coca-Cola, de 6 etaje de vis-a-vis....Sa vada si eu cum e faza cu "gusta si savureaza fericirea".
Partea fun a fost cand l-au aduspentru ca soclul a fost turnat la fata locului si labadoiul adus separat. Atunci l-au pus pe soclu cu macaraua si de la socuri cred ca i-au fisurat gatul, ca mai apoi a stat infasurat 1 saptamana cu bandaj la gat ( i l-au lipit din nou).:)

Lebadaoi urban

Profil- (cladirea de birouri si statia de autobuz mai nou se numesc Swan City)

Lebadoiul -vedere frontala-uite ce "stolz" (mandru) sta el acolo intre cladiri de sticla si masini poluatoare

Bicicleta a intrat in concediu

2011-11-30T03:17:00.000-08:00

Gata, a venit toamna, sau iarna…Cert e ca relatia mea de durata cu Simplonul a intrat intr-o perioada moarta…Am dus-o la tara spre usurarea balconului meu.

M-au determinat mai multe lucruri:

- joi pe 17.11 mi-am luat o cazatura pe gheata, in parc, chiar pe pista de bicilete. Nu am vazut ca e gheata, am pus frana sa iau stanga si mi-a fugit spatele. Am fugit si eu de pe bicla, noroc cu casca.

- luni pe 21.11 am murit de frig pe drumul spre serviciu, si literalmente nu imi venea sa plec de la serviciu de frica sa nu mor din nou de frig pe drumul de intoarcere.

- marti 22.11 ca sa nu mai mor de frig m-am imbracat bine, asa ca am murit de cald. Mai grav era ca aratam ca ma simteam ca un robotel cu 2 perechi de pantaloni, tricou, polar, geaca, vesta reflectorizanta, bandana pe fata in care respiram -> mi se abureau ochelarii etc.

- marti 22.11 m-a nins.

Asta a fost punctul in care am zis gata…

-merg cu frica sa nu dau de gheata si sa ma fac sanie pe carosabil…

- merg cu frica pentru ca nu am lumina in fata si imi dau seama ca nu sunt suficient de bine semnalizata, oricat de constiincios as purta vesta reflectorizanta

- mor de cald sau mor de frig (una din doua).

- cat de curand o sa urmeze partea de udatura si noroiala si o sa devina din bicileta purcel si eu odata cu ea cand tot praful inmuiat de pe asfalt o sa sara pe mine.

Asa ca revin pieton. Asta nu e treaba rea caci mai ascult una alta la telefon (am descoperit ca telefonul meu e chiar smart si e fun sa asculti radio, plus ca ma tine bateria foarte bine in continuare) sau citesc si chiar progresez la cartea 5-a a lui Martin.

Ramane de vazut ce fac cu conditia fizica...pentru asta mi-am facut cont pe myasics si cica mi-am facut un program de alergat…Naiba stie daca o sa ma tin de el. Inceputul nu e imposibil, e sub ceea ce alerg eu acum dar mi se pare ca progreseaza cu o viteza incredibila si am dubii ca e ceva fezabil. Printre asta as putea sa mai fac multe legate de conditia mea fizica dar uneori este atat de placut sa stai si sa nu faci nimic... acum la treaba asta ma mai inspira si blogurile lui Suca-din tara oamenilor care nu fac nimic...Ei pe naiba nu fac nimic, stau si visez la concediul de schi din ianuarie . Have fun in the sun reloaded (a 3-a oara consecutiv)

Despre carti acoperite de praf

2011-11-25T03:01:00.001-08:00

Prin vara, inainte de concediu m-am apucat sa fac o ordine sumara prin boarfele stranse d 5-6 ani. N-am reusit decat la suprafata. Dupa concediu am revenit cu mai mult chef de munca exersat zilnic la facut coburi si aranjat chestii in cort si am avut mai mult succes.

Astfel am strans din biblioteca de la Bucuresti si de la tara o multime de carti (de la carti comuniste, la carti de inginerie, manuale scolare, carti pentru copii care nu m-au pasionat etc). Vreo 200 de titluri.

M-am spetit si sa le centralizez frumos in tabel cu titlu, autor, editura si an.

Si apoi am incercat sa scap de ele...asta e cel mai greu task, de departe.

Prima si cea mai simpla varianta-un anticariat care sa vina sa le ia pe toate. Primele 2 la care am sunat nu au vrut niciuna. Urmatorul care oferea printre servicii “lichidez biblioteci” a luat 15.

Bun deci nu am progresat prea mult. Apoi m-am gandit sa le donez...caut pe net si gasesc cateva programe:

-Orasul citeste-nu mai functioneaza, m-au directionat catre:

-Book.blog-de la astia nu am raspuns nici pana acum

-cartipentruorfani-am scris mail nu am primit niciun raspuns. Am sunat, oamenii erau incantati, am trimis mail, niciun raspuns, am sunat din nou, inca astept raspuns.

-am trimis mail la persoana care se ocupa de biblioteca din Politehnica (pentru cartile de inginerie)-niciun raspuns

In ciuda aparentelor (Radu are dreptate) : nu mai vrea nimeni carti vechi (problema e ca printre carti sunt si manuale scolare recente (1999-2002) pe care nimeni nu le vrea, desi arata foarte bine si s-ar putea invata dupa ele bine-mersi. Sau poate nu stiu eu unde sa caut...

Problema e ca eu chiar sunt incapatanata si nu as vrea sa ajunga la copacul de hartie...Dar si rabdarea mea are o limita plus ca stivele de carti in camera au inceput sa ma agaseze la culme...

So, are cineva solutii rapide la “problema mea” (care nici macar nu e o problema, e un pitic pe creier)?

3 motive pentru a calatori cat esti tanar

2011-11-22T14:21:00.000-08:00

Am gasit pe facebook, postat de EM, un articol foarte dragut pe aceasta tema, cu care chiar am fost pe aceeasi lungime de unda.

In postul de mai jos nu vreau decat sa spicuiesc cateva idei si apoi sa le adaug la final pe ale mele:

Axioma: Cea mai mare parte a oamenilor care au asteptat sa calatoreasca (in jurul lumii), nu au facut-o pana la urma deloc.

Pentru ca a intervenit o expresie foarte periculoasa: Da, dar daca... (imi pierd slujba, ma paraseste prietentul etc)

Tanar fiind, nu trebuie sa pierzi din vedere faptul ca viata nu o sa se reduca in permanenta doar la propria ta persoana. In timpul tineretii, conceptiile inca sunt in curs de formare, si exact atunci trebuie sa investesti in tine si sa le oferi (conceptiilor) sansa sa se dezvolte, iar tu, implicit, sa cresti/sa evoluezi.

Autorul identifica 3 motive pentru a calatori cat timp esti tanar :

a) Calatorind inveti sa traiesti aventura

Comparati:

A calatori vs A astepta momentul prielnic

Sa mergi pe bicla pe Sa dai inapoi

podul Golden Gate

Sa apari la televiziunea italiana Sa iti fie frica

Sa vizitezi ruinele incase Sa inventezi scuze

Sa inveti spaniola din doar 3 luni Sa nu vrei sa iti asumi niciun risc

Sa faci turul Europei cu trenul Sa astepti

b) Calatorind inveti ce inseamna compasiunea

Calatorile te vor transforma intr-o cu totul alta persoana. Te vor pune in situatii mai complicate decat iti poti imagina pe care va trebui sa le rezolvi si vei descoperi in tine resurse neasteptate.

Daca mergi in Asia de SE inca vei mai intalni vanzari de scalvi, in Europa vei vedea marturii ale genocidelor si persecutiilor religioase etc.

Inima o sa ti se franga.

Vei incepe sa intelegi ca lumea este in acelasi timp un loc mic si unul mare. Vei invata ce inseamna respectul pentru durerea si suferinta pe care o indura aproape jumatate din populatia lumii, zilnic.

Vei invata sa iti pese

c) Calatorind iti vei imbogati cultura

Nimic nu se compara cu a merge de-a lungul Coloseumului, sau sa vezi live picturile lui Michelangelo. Aceste lucruri se experimenteaza si nu se invata oricate carti de cultura generala citesti

Pana la urma, citind articolul pana la capat ajungi sa il perecepi cat se poate de clar ca pe o invitatie vie la calatorie. Fie ca plecand din Romania, mergi spre Vest si vezi cum se traieste civilizat si organizat, fie ca mergi spre est si vezi cunosti culturi total diferite de cultura medie europeana, oricum vei avea de castigat.

Intr-o calatorie scurta, conteaza foarte mult documentatia si facilitatile turistice ale tarii respective.

Intr-o calatorie lunga, conteaza spiritul tau aventuros, de descoperitor, micul Columb ascuns in tine, conteaza disponibiltatea ta de a comunica cu oamenii si de a te deschide experientelor. Limba in egala masura are o mare importanta, pentru ca a rupe cateva cuvinte intr-o limba, iti deschide cu usurinta porti pe care altfel le-ai considera inchise...Se poate povesti oricat despre calatorie,dar vor ramane de fiecare data cuvinte scrise pe foaie si ele nu vor rezona decat cu cei care au fost deja implicati trup si suflet intr-o calatorie...Pentru a intelege, trebuie sa plecati la drum, frica e ceva normal dar ea va pieri dupa primele zile cand veti constata ca nimeni nu va mananca pe drum, ca oamenii sunt de fapt buni si primitori (in marea lor majoritate), ca timpul le rezolva in favoarea voastra.

O astfel de calatorie a fost concediul nostru de anul acesta, care a fost o experienta completa, pe care ne dorim sa o repetam vara de vara. O alta destinatie, poate o alta forma dar necunoscutul ne cheama si nu ne sperie.

Si ca sa inchei cu o alta fraza din articolul amintit:
"Nu o sa fi tot timpul tanar. Si viata nu o sa fi tot timpul doar "despre tine". Deci calatoreste...

Balet

2011-11-19T12:42:00.000-08:00

Este fascinant de la minutul 2.40.

Cum te simti cand nu mai esti tanar…

2011-11-16T01:14:00.001-08:00

Relax, acesta nu este un post despre mine, si despre imbatranirea mea de care ma acuza unii sau altii-maturizare (cum imi place mie sa o numesc). Este un post mai repede despre oamenii cu adevarat batrani dar care nu pot uita tineretea. Este vorba de oamenii care o viata intreaga au fost trup si suflet pentru o cauza, care s-au sculat o viata intreaga la ora 5 dimineata, care au muncit pentru un rost propriu sau al celor din jur, care au avut putine bucurii si acestea foarte diferite de bucuriile noastre, din ziua de azi. Sunt oameni pe care aparent nu ii mai intelegem, ei cei vesnic activi si acum condamnati la un repaus. Insa pe langa repaus, cred ca frica cea mai mare pe care o ai dupa o viata de munca, dupa o viata inchinata sotului, familiei, nepotilor este ca acestia sa nu mai aiba nevoie de tine. Este ca si cum, din omul puternic care ai fost, te transformi in omul care are nevoie de ajutor.

Asta nu se intampla pe loc, nu e ca un accident care te lasa invalid, e ceva progresiv, dar care se acumuleaza si care la un moment dat te “loveste”. Este adus probabil de zilele acelea lungi de iarna cand esti inchis in casa si iti depeni amintirile intr-o cana de ceai. Nu e nici ca si cum ai putea lua viata de la capat, cum s-ar intampla dupa un accident, viata de la o varsta incolo nu o mai poti lua de la capat...Ea se duce pur si simplu. Vezi cum firul se subtiiaza si chiar si ingropat in mormane de medicamente stii ca o sa se rupa.

Privesti cu teama, nu cu teama de moarte, ci cu teama de a nu ramane singur, cu teama ca pe drumul pana acolo sa nu fii singur. Ironia batranetii aceasta este. Dupa ce o viata intreaga ai fost activ si implicat, ramai deodata singur. Si ai impresia ca vei fi uitat, ca tot ce ai facut pentru cei din jur va fi innecat de timpul prea scurt pe care il au cei dragi pentru tine. Ca nu iti va mai deschide nimeni usa sau poarta, iar in rarele momente cand o vor face vor fi in graba. Ca nu vei avea niciodata timpul sa ajungi la acea intimitate si sa iti deschizi sufletul, sa vorbesti despre ceea ce te framanta.

Se spune ca venim pe lume singuri si plecam tot singuri. Cred ca asta e partial adevarat...venim pe lume singuri insa drumul e oarecum protejat de cea care ne va da viata. Suntem un odor si sunt tratati ca atare. Doar pasim in lume singuri, eventual motivati de un “sut in fund”. Din cauza asta poate ne dorim instinctiv, batrani fiind (in fond se zice ca atunci cand imbatranim, redevenim copii) pe cineva aproape pe ultima parte a drumului nostru. E ca la maraton, cand iti foloseste atat de mult sustinerea unei persoane dragi pe ultimul kilometru.

In teorie ar trebui sa existe multi oameni care sa isi traiasca batranetile in sanul unei familii iubitoare. Dar intr-un fel am uitat sa mai fim familiile acelea mari si iubitoare din amintirile bunicilor nostri. Chiar si intr-o familie mare, fiecare are programul lui. Toti ajung acasa obositi, iar ca remediu, tinerii se arunca la calculator, iar batranii se infunda in pat si in televizor...2 inventii care ne dau iluzia intaririi relatiilor sociale si umane, dar care in relitate ne invrajbesc si ne departeaza unii de altii...

In realitate, familiile s-au destramat, au plecat fiecare la casele lor, in cele 4 zari ale lumii si batranii au ramas legati de batatura lor si de obisnuintele lor, si nu doresc sa se desprinda prea usor de ele...

Ok, clar astea sunt numai presupuneri, dar ramane de netagaduit ca societatea s-a schimbat si batranii nostri sunt mai singuri acum decat erau in urma cu 50 de ani si ceea ce citesc in vorbele, gesturile si atitudinile lor este un sentiment de infrangere si unica dorinta de “nu ma uita”.

Ora de Business

2011-11-14T14:18:00.000-08:00

Asa cum am recunoscut intr-un post anterior, eu sunt un monument de dezinformare... Nu ma uit la televizor, nu citesc presa, nu ascult radioul decat ocazional (in drum spre/de la munte) si atunci prefer un post cu multa muzica, nici macar nu merg cu metroul.Astfel ca poate sa fie razboi in China ca eu tot nu aflu prea usor...Acum de cand a intrat frati-miu la facultate si nu la Poli ca sa imi deseze integrale prin casa, am ceva mai multe sanse de a ma informa, caci mai prind si eu cate o frantura de discutie.

In plus mi-a recomandat Andrei o emisiune, care chiar imi place, pe care o poti vedea si pe net (pentru cei ca mine care nu au televizor) si pe care v-o pot si eu recomanda la randul meu:

http://www.biziday.ro/category/inregistrari-ora-de-business/

Mirifica Romanie in alb si negru

2011-11-12T12:33:00.000-08:00

Un album superb, de la Em citire:
https://picasaweb.google.com/108625753358558649969/MirificaRomanieInAlbSiNegru#

Si totusi exista speranta..

2011-11-10T14:14:00.000-08:00

Un filmulet de la EM despre cum si-au construit olandezii pistele de biciclete

Dedicatie

2011-11-08T11:05:00.000-08:00

Un videoclip fain, pe care cu o doza de egocentrism mi-l dedic singura....

Sa plec, sa nu plec, sa plec, sa nu plec…sa plec!

2011-11-06T02:31:00.000-08:00

De fiecare data cand din diverse chestii sentimentale precum familie si prieteni se strecoara o urma de indoiala in hotararea de a pleca in tari mai civilizate, primesc repede o palma sau un dus cu apa rece ca sa ma trezesc...ultimul a fost ieri.

Statul incearca sa sustina categoriile cu venituri mici (printre care si pensionarii), si pe perioada ienii ofera subventii pentru caldura. O initiativa laudabila veche de cativa ani. Astfel in fiecare an, administratorul ii aducea buncii mele un formular cat o declaratie de avere, pe care apoi il completam, administatorul strangea toate formularele din bloc, dadea cu sumbsemnatul si stampila, si mergea pe toate sa le depuna (doar si de asta ii platim salariul-pentru toate aspectele administrative).
Anul asta e insa mai cu mot!

Administratorii nu mai au voie sa mai depuna declaratiile locatarilor si astfel persoanele in cauza trebuie sa depuna declaratiile personal.

Pentru sectorul 3 pe undeva prin sapte pe la Piata Minis.

Pentru sectorul 3, luni pe 31 octombrie coada PENTRU A DEPUNE O HARTIE NENOROCITA a fost de 6 ore (de la 9 la 15). Teoretic la coada asta cine poate sa stea...ori pensionarii aceia nenorociti si bolnavi care se injosesc pentru un ajutor acordat de stat, ori vreo ruda care numai bine isi pierde o zi de concediu...

PS: aceasta procedura se poate urgenta daca lasi formularul la paznic, insotit de 10 lei...paznicul intra automat cu formularul in fata, pe usa si tu ai scapat de belea...

Apoi ce se intampla cu SPAGA ta, pai se imparte frateste si mai castiga si functionarii publici un ban de o ciocolata la copii.

2. Joi a fost una din acele putine zile in care am mers cu metroul...mergand cu metroul aglomerat nu ai unde sa iti deschizi si tu o carte sa citesti dar poti sa citesti un articol dintr-un ziar, altul din alt ziar etc...Intr-unul dintre ziare am dat peste un articol cu un titlu apocaliptic, ceva legat de sananate, faliment si alte cele...Si atunci iar stau si ma intreb ca proasta..De ce sa raman frate aici, sa platesc un impozit prohibitiv pentru CAS si apoi cand ajung in spital (doamne fereste) sa trebuiasca sa imi cumpar pana si fesele de tifon???

Recensamant 2011

2011-11-04T02:12:00.000-07:00

Anul asta statul nostru scump si drag a mai cheltuit o avere pe recensamantul populatiei. Ok, nu zic ca nu trebuie vazut cati ortodoci mai avem, cati rromi mai sunt, cati mai sunt plecati la munca in Italia si Spania etc, dar totul fiind dirijat de stat, a iesit asa cum va asteptati ceva cumplit de ineficient si haotic...cum frati-miu, proaspat student s-a bagat la ceva munca de teren pentru ceva venit in plus, am capatat o imagine mai clara si din culise a recensamantului.

http://www.ziarelive.ro/stiri/recensamant-2011-cat-castiga-un-recenzor.html

Proasta informare a populatiei/promovare a evenimentului

Pot sa afirm cu mana pe inima ca daca nu era frati-miu implicat nici nu aflam de asta...Deci eu sunt un om atipic caci nu ma uit la televizor, nu citesc ziarele sau site-urile de stiri, nu merg cu metroul, ascult radioul doar in weekend in masina in drum spre munte. Dar inainte de inceperea nebuniei cu recenzarea populatiei nu a existat niciun afis pus in scara blocului, un pliant lasat in usa, ceva orice...

Cand recenzorii au primit materialele informative-au primit 40 de flyere de impartit la 108 apartamente (norma unei persoane). Deci ce era sa fac, sa le impart in 3 ca sa imi ajunga la fiecare apartament? Aceleasi flyere mici au aparut si la avizierul blocului, mai ca nu puteai sa le distingi cum trebuie. Bun, deci puteam oricand sa ma trezesc cu recenzorul la usa si eu sa nu il cred cu toata legitimatia de carton pe care o avea scrisa si ea de mana, si apoi sa ma trezesc cu politia pe motiv ca refuz sa fiu numarata/contabilizata.

Nu stie stanga ce face dreapta

La inceputul recensamantului s-a anuntat cica la televizor de un nene (Vladimir Alexandrescu) de la Institutul National de Statistica, faptul ca populatia nu este obligata sa furnizeze CNP recenzorului. Asa ca unii au dat CNP, unii mai disperati si panicati nu l-au dat…Super, problema e ca apoi, a venit un alt nene mai tare decat primul nene care a infirmat spusele initiale, si acum populatia este obligata sa dea CNP-ul. Si acum sa vezi distractie, ar trebui ca recenzorul sa ia din nou toate apartamentele deja recenzate si sa solicite CNP-ul???

Lipsa de eficienta, munca manuala si bani multi aruncati degeaba

Fiecare recenzor completa cel putin 1 formular per persoana, 1 pe familie si 1 pe locuinta. In medie pe apartamentele pe care le-a avut frati-miu avea de recenzat 3 persoane/locuinta, adica 5 formulare, adica 20 pg.

Dupa asta 2 zile stai si fa statistica, si numara manual ce ai recenzat, cate femei, cati barbati, cati propietari, cati chiriasi etc

Si atunci mintea mea in care a mai ramas o urma de matematica zice asa:

20 pg/apartament*108 apartamente=2160 pg care erau partial color...deci sa zicem un cost de imprimare/xeroxare de 50 bani per pagina 1080 lei cheltuiti doar pe hartii, fara sa mai punem la socoteala flyerele...

Hartiile astea or sa incapa pe mana unor alti negrii mititei care vor introduce datele intr-o baza de date... Chestie care o sa le ia luni bune si acei negrii mititei or sa trebuiasca sa fie platiti..

Nu era oare mai simplu sa pui in mana fiecarui recenzor (cei mai multi erau tineri, deci cu o zi de formare prindeau smecheria) o tableta, cu un soft adaptat, in care sa se bifeze toate aceste raspunsuri care ulterior sa se exporte intr-un excel de unde sa se emita automat rapoarte si sa se faca cu usurinta o groaza de statistici...Stiu, daca era asa, cei de la INS nu ar mai avea un os de ros...

In mod sigur insa faza cu tableta era mai ieftina, mai adaptata trendului eco pe care il promoveaza cu falsitate alesii nostri si mai “de viitor”.

4 Recensamantul online

Din aceeasi categorie a celor 7 minuni ale statului, va prezentam recensamantul online.

http://www.recensamantromania.ro/instrumentar/

O solutie pe care multi tineri (si nu numai) ar fi imbratisat-o, pentru ca e mai simplu sa dai 10 clikcuri pe un formular decat sa astepti recenzorul 10 zile, doar doar o sa vina...

Deci la un moment dat in mijlocul recensamantului s-a anuntat ca se poate si asa, dar procedura...ei bine te lasa fara grai.

a) Deci recenzatul trebuia mai intai sa anunte la primarie sau la nu stiu ce organe de drept vrea sa fie recenzat online (asa s-a anuntat la televizor. Pe site insa scrie ca s-a recurs la aceasta solutie de URGENTA pentru ca anumite persoane nu au putut sa fie contactate de recenzori).

Deci remarcati ca este o solutie DE URGENTA, valabila doar pentru Bucuresti.

Auzisem un zvon la televizor ca daca procedura va functiona (cum oare sa functioneze o procedura atat de proasta) se va extinde in ULTIMELE 2 ZILE si la alte orase mai mari din tara

b) Ulterior trebuia sa descarce de internet formularele

c) Sa completeze manual formularele cu pix cu cerneala neagra sau albastra

d) Sa le scaneze si sa le trimita pe email/sa le puna intr-un plic si sa le trimita prin posta/fax/sa de depuna personal la primaria de sector...

Si atunci stau eu si ma intreb, unde mai este partea online de aici (doar la faza ca fac un download?)

Oricum, recensamantul s-a terminat, rezultatele vin peste un an, banii s-au papat si viata merge mai departe.

Locuri de veci

2011-11-03T15:09:00.000-07:00

Discutam in RT-ul de weekendul trecut de ceva locuri de veci…stiu ca e un subiect ciudat dar a vorbi despre moarte si despre locul in care ne vom petrece eternitatea (sau nu) nu ar trebui sa mai sperie pe nimeni…Sunt niste ganduri care deriva implicit din viata de weekend pe care o ducem, care implica ocazional si anumite riscuri (cam 6 luni pe an , adica vara la catarat, sau pe trasee nemarcate si iarna la schi). Sunt riscuri pe care ni le asumam toti cei care practicam alpinismul sau schiul de tura, pe care incercam sa le diminuam dar de care ramanem constienti. Era de cateva ori sa o mierlesc pe munte si toate aceste ganduri conduc la un moment dat la definirea unor preferinte privind ce va fi dupa...si mai ales unde va fi acel dupa...Habar nu am cum va fi dupa, nimeni nu stie, nimeni nu s-a intors...poate o sa ajung in Rai(daca Raiul exista si daca balanta inclina in favoarea lui si o sa ma plimb pe norisori mov), poate o sa ajung in iad daca celor de Sus nu o sa le placa petrecerile cu Pinguinii si cine stie ce alte momente egoiste sau absenta mea de la Biserica (cine stie ce criterii trebuie sa indeplinesti ca sa bati la poarta Raiului). Sau poate nu o sa fie nimic din credinta crestina si o sa ma reincarnez in vreo broasca hidoasa si voi avea ca nou habitat o balta mocirloasa...Pana una alta daca vreo urma de suflet va mai ramane in zona carnala, apoi imi doresc un loc frumos in care sa imi regasesc odihna...si mai jos, tocmai despre astfel de locuri vreau sa vorbesc...Pana acum exista un top 4. Locuri estetice, simple, calde, primitoare, glorioase, la comun sau in intimitate, fiecare este diferit in felul lui, fiecare este original si fiecare isi are povestea.

Mormintele si crucile din Cernei, din Dobraia si Prisacina. Cruci vechi dar solide, pe al caror lemn se poate citi trecerea timpului, anii, ploile, zapezile...stau in fata casei sau langa drum si pazesc o mica movila de pamant. Zona aceea m-a impresionat foarte mult prin solitudinea oamenilor ce traiesc acolo, izolarea lor ce i-ai facut sa gaseasca solutii simple si naturale. Imi place cum omul ramane in amintirea locurilor, a familiei, poate a celorlalti sateni care trec din cand in cand pe drum si mai trimit un gand bun celui plecat

2. Crucea de pe Coama Lunga, din Moeciu...Probabil acolo nu este ingropat nimeni si este pusa acolo doar sa marcheze un loc si un eveniment nefericit-un trasnet. Cruci mai sunt multe pe munte insa aceasta imi place pentru ca are vedere. Nu viziune, ci vedere...Bucegii, Craiul inzapeziti, dealurile verzi, foioasele cuprinse de focul toamnei, potecile din vechime si zgomotele satului care se amesteca pana sus...

3. Cimitirul descoperit pe o coama de deal la granita intre Austria si Italia. Un cimitir mic, cu o capela si mai mica,cu multa liniste, cu un unic drum, cu o pista de biciclete care urca pana acolo pentru a smulge parca un moment de respiro, iar pe o parte cu Dolomitii si pe cealalta cu dealurile verzi si casel cochete austriece (desi eram in Italia)

4. Si un loc nou se adauga weekendul asta-Cimitirul de la Tabla Butii. Are aproape toate ingredientele (mai putin vedere), dar e un loc extrem de estetic cu brazii mari, falnici si drepti ca niste soldati la raport care vegheaza linistea unor eroi. Cu morminte fara flori, simple dar trasate la linie, cu cruci de piatra, uneori anonime- “2 ostasi necunoscuti”, cu un trecut glorios acum cufundat in liniste. Cu oameni care inca vin sa incheie un gand, sa retraiasca o poveste.

Drepturile copilului conceput

2011-10-11T11:09:00.000-07:00

Pentru ca mi s-a parut foarte inspirata postarea Claudiei, scrisa pe tema de mai sus, si lovita de o lene crunta am schitat 2 PA-uri de fix 500 de semne, oarecum complementare:

varianta 1:

Am fost o celula si apoi 2 si 4 si 8,tot asa. Acum sunt un embrion. Am fost conceput dintr-o uniune.Mama+tata=love. Cand o sa ies in lume o sa am drepturi: sa rad, saplang, sa ma joc, sa invat, sa fiu rasfatat de mami. Uite se audevocea lui mami:

-Domnule doctor, a fost o greseala, nuera in proiect, nu acum cel putin.

-Doamna, va dati seama totusi ca esteun suflet si are si acest bot de carne niste drepturi!

-Dumnezeu sa ma ierte, dar nu il vreau!

-Bine, atunci veniti maine pentruinterventie.

varianta 2:

Sunt un embrion. Am rezultat dintr-ouniune. Mama+tata=love. Cand o sa ies in lume o sa am drepturi: sarad, sa plang, sa ma joc, sa invat, sa fiu rasfatat de mami. Uite seaude vocea lui mami:

-Domnule doctor, a fost o greseala, nuera in proiect, nu acum cel putin.

-Doamna, va dati seama totusi ca estesi el un suflet, acest bot de carne are si el niste drepturi!

-Dumnezeu sa ma ierte, dar e doar unconcept. E un nenascut. E sange din sangele meu si pana vine pe lume,eu dispun de drepturile lui!

Parlez-vous francais?

2011-10-07T09:11:00.000-07:00

Am inceput toamna asta cu ceva planuripe parte profesionala, in sensul ca mi-as fi dorit sa fac putinaordine in competentele mele si pentru asta m-am apucat de ce era maiusor: franceza. Target: sa imi iau DALF-ul…

In acest sens, ma prezint euincrezatoare la Institutul francez pentru un test de nivel. De ce zicincrezatoare? Pentru ca experienta anterioar a fost dureroasa, m-aingenuncheat aproape. Eram in liceu, in clasa a 11-a si atunci testulmi s-a parut de departe cel mai greu test pe care l-am sustinut si lacare nu m-am excelat…Nu am fost singura caci nici colegii mei deliceu nu au fost mai breji. Acela era nivelul pe atunci dar impresiagenerala de imposibil a ramas.

Au trecut ani, au trecut ani si viatas-a schimbat…Am facut o facultate in franceza, am lucrat pe maimulte proiecte de limba franceza, am interactionat cu francezii si aminceput germane, realizand astfel cat de bine ma impac cu franceza.Astfel am pornit increzatoare la drum.

Testul l-am fluierat, gramatica erabasic: trecut, present si viitor. Cateva grile si un eseu obositdespre internet in care am depasit limita de cuvinte. 93.5 din 100.

La oral, defilare. Cat timp scriamtestul am tras cu urechea la discutiile dintre comisie si candidati.Cele mai multe se opreau la descrierea sotului/prietenei/pisicii.Acolo incepeau ciudatenile: des yeaux blancs, nimeni nu stia sa spunainalt, slab, alura atletica etc. Raspunsurile deveneau monosilabice.De abia asteptam intr-un fel sa imi vina randul caci nu mai vorbisemdemult franceza si aveam chef sa debitez verzi si uscate. Si amvorbit despre concediu, despre hobby-uri, despre profesie si formare.Liber, gesticuland si fara sa caut cuvinetel e sau sa fiu atenta laforma. Sunt constienta ca s-au mai strecurat greseli sau dezacorduridar la final am primit un 90/100 si aici si un nivel B2 incercuit petest. Era fix asa cum ma evaluasem eu…Undeva intre C1 si B2 avandin vedere ca la angajare eram de C1 dar au trecut ani si nu ma miavorbit/scris prea mult…

Dar la biroul de inscrieri stupoare. Mise propune un modul de B 2.1. Ma uit tampita la domnisoara dragutacare imi prezinta optiunile, dar optiunile nu exista. 6 Module de B2,fiecare cate 2 luni jumate, o singura grupa dupa-amiaza, in timpulsaptamanii, si aceea de 1 h 30…Si o vesnicie pana la Delf. Inmomentul acela matematica functioneaza mai bine ca oricand si e ca sicum m-as simti furata sau jacmanita….30 mil (5 mil*6 cursuri)pentru ceva ce probabil stiu…doar ca diferenta este ca piata esteformata din incepatori/nivel mediu. Asta se cere, asta se ofera.

Iauastfel viata in piept si hotarasc sa rezolv lucrurile inparticular…dar nici aici nu e usor, desi anunturile sunt garla sise gasesc anunturi pentru mediatii orice nivel, atunci cand intreb depregatire pentru DALF C1 toata lumea da din colt in colt….Semn caavansatul meu este altfel decat avansatul lor…Macar e bine castabilim asta din prima si nu trebuie sa astept prima sedinta sarealizez ca nu am gasit persoana potrivita….

Am senzatia ca va dura pana voi gasi pecineva chiar ok care sa ma lamureasca ce vor aia de la institutulfrancez de la mine si mai am senzatia ca va trebui sa iau taurul decoarne eu singura, si sa ma lovesc cu capul de toti peretii, sa iaucartile de la insitut si sa ma pun cu burta pe carte….din nou…Parcatocmai ma bucurasem in vara ca am terminat cu examenele…Acum candscriu aceste randuri imi amintesc de 3 randuri din laboratorul dechimie din liceu:

Invatati!

Biciclete, biciclete

2011-09-22T14:06:00.001-07:00

Dupa ce am venit din concediu,am constat cu uimire si placere in acelasi timp sa in stativul de biciclete din fata cladirii unde lucrez troneaza mai multe biciclete....erau vreo 2 pe atunci...in sfarsit bicla mea avea companie...Cred ca s-a implinit luna de cand m-am intors din concediu si biclele se prezinta regulat in stativ...s-a adaugat chiar si una neagra care imi place! Astfel acum, cand ajung la 10 trebuie sa imi strecor bicla in stativ, printre celelalte deja parcate...iar cand plec mai devreme pe la 4, si biclele isi asteapta inca propietarii, stau si eu si ma intreb cine sunt oare propietarii. Nu pot sa mi-l imaginez pe fiecare prin ochii biclei pe care o foloseste dar asta nu este relevant, pentru ca bicla in Bucuresti o ai in scop utilitar si nu ca sa te reprezinte....Un posibil furt sta ca halebarda deasupra capului tau, gata- gata sa cada asa ca nebun sa fii sa iti tunezi bicla si sa o faci cal de curse ca sa se bucure altul de ea...

Deci postul meu nu are niciun rost...cred ca vroiam doar sa imi manifest bucuria pentru faptul ca poate consecventa mea de o primavara si o vara, poate a convins cativa oameni sa foloseasca bicla to work and back to work. Si normal sa imi exprim deschiderea de a-i cunoaste pe acei biciclisti consecventi cu care impart o cladire de birouri banale dintr-o tiganie reprezentativa pentru Romania.

Cum poti sa mori cu zile in Bucuresti (normal ca din cauza autoritatilor)

2011-09-20T14:01:00.000-07:00

Ora 18.45 plec de la serviciu, pe bicicleta, cu destinatia Regie.

Ora 19.00, intru in Herastrau si ma relaxez caci am scapat de trafic.

Ora 19.10 intru pe Kiseleff, in continuare foarte relaxata caci sunt pe pista de bicicleta...Habar nu am la ce ma gandeam in acel moment dar sigur rumgeam ceva. Dintr-o data, in fata mea, cade in strada un domn. Erau in apropiere 3 baieti care au pus mana pe telefon si au sunat la 112.

Eu am lasat bicla pe iarba si m-am dus sa vad ce are omul meu...In cap mi se invarteau toate informatiile de la cursul de prim-ajutor de weekendul asta si incercam sa le pun in ordine. Sunt un om de actiune, un om prompt care ia decizii...Apreciez la oamenii cu care lucrez sa ia decizii repede, sa isi asume deciziile chiar si mai putin bune uneori, decat sa stea 1 zi sa se gandeasca la un fapt banal.

Deci ma pun pe treaba, caci principala problema o suspectam la cap (nu stiam daca a dat cu capul de asflat sau nu).

Omul meu era constient si coerent caci mi-a spus cati ani are si baietii au transmis aceasta informatie la ambulanta: Barbat, 86 de ani, cazut in strada pe soseaua Kiseleff.

Apoi imi mut din nou atentie asupra omului meu pe care il iau la intrebari sa vad daca il doare ceva. Si la intrebarile sumare care mi-au venit in minte:

-Va stiti bolnav de ceva?

-Luati vre-un tratament anume,ati uitat sa va luati vre-un medicament, primesc raspunsuri negative...In cateva secunde stau si analizez situatia:omul parea ok, nu il durea nimic, are sens sa il las intins acolo in strada sau sa imi asum riscul sa il ridic? Ma hotarasc sa incerc sa il ridic cu grija dar treaba nu iese ca la curs pentru ca a mai venit un domn care mi-a dat o mana de ajutor foarte pretioasa dar cu asta s-a stricat si strategia...Il asezam pe om pe banca si apoi reiau intrebarile legate de boli si medicatie...

Omul isi revenise bine si asteptand salvarea am inceput sa discutam toti si initial ma suprindea cat de coerent era omul...dar asta cu amintirile din trecut. Amintirile recente de genul (ati mai cazut, cand ati fost ultima oara la doctor, un numar de telefon de acasa) erau neclare si la aceeasi intrebare primeam raspunsuri care se contraziceau. In capul meu se formuleaza o ipoteza de dementa senila-boala Alzheimer, dar nu am cu cine sa o impartasesc mai ales ca doamna asistenta de pe salvare (care btw a venit dupa 45 de minute si careia i-a luat 5 min sa faca giratia de la Arcul de Triumf) nu a fost interesata nici de tensiunea omului, nici de alte intrebari generale de genul cum va simtit,va doare ceva si strict de buletinul de identitate si mai sa se rasteasca la sotia domnului care venise sa il caute, ca de ce umbla fara acte la el...Avea asa o voce melodioasa doamna asistenta de te ungea pe suflet....

Am mai stat vreo 5 minute, timp in care soferul nu a catadicsit sa ajute pacientul sa urce in ambulanta si in care nu s-a purces decat la colectarea datelor...normal ii era frica doamnei asistente sa nu ii fuga cumva pacientul...Intre timp eu am discutat cu baietii care chemasera ambulanta si de la care am aflat ca prima data cand au sunata la 112 operatoarea nici nu a vrut sa ii creada si fara un apel suplimentar de confirmare nu s-a catadicsit sa inregistreze cazul...

Anyway, pana la urma m-am tirat spre Piranha si cum pedalam eu pe noul pasaj Basarab imi analizam faptele si implicit greselile:

chestii procedurale de genul ar fi trebuit sa il intreb pe om daca ma lasa sa il ating/sa il examinez
trebuia sa ii iau pulsul si probabil mi-as fi dat seama ca a facut o cadere de tensiune (am aflat ulterior de la sotie ca are tensiunea mica si probabil la momentul respectiv ar fi avut si un puls mare, caci asa cum am invatat pulsul incearca sa balanseze tensiunea)
trebuia ca toate info adunate sa le transmit la salvare intr-un raport mai complet decat: Barbat, 86 de ani, cazut in strada, Soseaua Kiseleff, constient...

Probabil o poveste de genul:

„Barbat, 86 de ani, cazut in strada, Soseaua Kiseleff, constient, puls X batai/min, sustine ca nu sufera de nicio boala cronica si nu ia vre-un tratament” ar fi fost mai credibila...Sau poate nu, si se aplica si aici vorba lui nasu’...cand le-ai zis cati ani are, au zis sa se grabeasca incet, poate isi da duhul pana ajung ei, mai are si politia ceva de treaba (as putea sa adaug eu etc).

Morala? Pai ar trebui sa ma mai uit odata la filmul cu Moartea dl Lazarescu, ar trebui sa fac periodic cate un refresh pentru cursul de prim-ajutor ca sa fie totul clar, structurat si sistematizat in minte, si ar trebui sa ma rog sa nu mi se intample mie sau cuiva din anturajul meu.

Eu si sunetele

2011-09-08T14:00:00.000-07:00

Sunetele sunt parte din mine si din viata mea si din munca mea. Sunt inconjurata de sunete dar ele nu ma obosesc decat atunci cand se numesc:

-bormasina unui vecin

-interfonul meu

-soneriile enervante de la telefon

-alarma ceasului meu de dimineata

In rest apreciez suntele, sau le ignor.

Din pacate trebuie sa imi incep cele mai multe dimineti cu un sunet neplacut-alarma de la telefon. Care, oricat de faina ar fi, pana la urma, devine enervanta, cand zi de zi, ma regaseste fix in mijlocul unui ciclu de somn, din care ma trezeste cu brutalitate.

Dar intre noi fie vorba, alarma de la ceas mi-o aleg cat mai enervanta, pentru ca pe o melodie duioasa sunt capabila sa dorm mult si bine.

Dupa ce trec peste acest hop, imi ascult doar sunetul pasilor pe gresia din hol.

Ies in strada, si pentru ca acum fiind inca vreme frumoasa merg cu bicicleta, sunt invaluita de sunete...In general sunete de masini, trafic, claxoane. Orasul nu doarme, se trezeste, vibreaza si toate ajung la mine. Pe bicicleta nu e niciodata liniste. Daca nu sunt masini si nici caini care sa latre, atunci poti sa asculti zgomotul de rulaj al cauciucurilor pe asfalt sau pe pietris.

Ajung la serviciu si aici incepe adevarta mea relatie cu sunetele. In birou intra si pleaca oamenii, sunt conferinte, se discuta cu clientii in romana, franceza, engleza, germana, spaniola. In open-space intensitatea sunetelor vibreaza de la harmalaie, la zumzet. Ascult multi oameni cum vorbesc, asta e parte din jobul meu, deci sunete cat cuprinde. Vorbe placute sau nu, tonuri calde sau morocanoase, voci apatice sau entuziaste. Pe toate le aud si nu numai ca le ascult, dar trebuie sa le si judec, sa le analizez si sa le corectez.

Cum la mine nu exista liniste, decat dupa ora 18.00-19.00 cand se intampla sa raman singura in birou, daca vreau liniste, sau intimitate trebuie sa imi pun castile si sa aleg de pe ipod un fisier care imi place.

Traiesc cu muzica si cu sunete. Pot chiar sa dorm cu ele. Si aleg suntele in functie de dispozitie...Pot sa ascult acelasi album pana ma plictisesc de el. Dar nu ma concentrez decat rar la cuvinte. Pentru mine suntele si armonia conteaza. Legatura intre instrumente si voce, si mai ales tonul vocii. Vocea e un determinant. Ma plictiseste destul de repede muzica fara voce daca nu am dispozitia necesara; Dar muzica cu voce imi face bine oricand.

Totusi recunosc ca urechea mea e superficiala si neantrenata, si atunci cand aveam timp si zdranganeam chitara, nu decelam prea multe diferente intre note, nu puteam sa acordez chitara dupa ureche si toate cele. Percep usor un mesaj general, o linie melodica, dar nu suprind cu usurinta detaliile.

Apoi acasa povestea se repeta. Muzica sau radio, sau emisiuni inregistrate.

Si cand fac treaba prin casa, obisnuiesc sa cant. M-am invatat asa de la bunica mea, ce fredona cate ceva si cand era la bucatarie, si cand spala in baie rufele si cand le intindea pe balcon. Muzica te face mai putin singur, iar melodii de suflet, te linistesc, te ajuta sa te detasezi, si sa faci ca timpul sa treaca mai usor, mai ales cand e vorba de o activitate lunga si plictisitoare (nu stiu ales orez, spalat faianta sau gresia din casa, curatat spanac si mai gasiti voi alte chestii care va plictisesc).

Daca e nevoie pot sa si adorm cu muzica...cu o anumita muzica insa...

Si din aceasta dare de seama despre relatia mea cu suntele, nu pot sa exclud muntele, sau marea, sau orice destinatie imi harazeste soarta sau inspiratia pentru weekend.

La munte nu ascult muzica...sunt alte zgomote pe care merita sa le asculti.

Uneori rasuflarea proprie, alterori zgomotul padurii, atunci cand te cateri nu trebuie sa asculti nimic altceva decat cele cateva suntele ale capului de coarda: un pau l-ai scos din asigurare, doi de pau, ai plecat. Iarna, la fel, fara muzica...pe schiuri asculti fasaitul acestora si cum isi croiesc cale prin nameti, pe picioare stai cu urechile ciulite caci nu se stie niciodata cand muntele bubuie...in plus la munte nu am simtit nevoia sa ascult muzica...e o paleta infinita de sunete la fata locului caci mergand pe munte inveti repede sa descoperi galagia care se ascunde in fata linistii aparente.

La mare, odata pe an cand ajung, ascult valurile. Stau tolanita la umbra si adorm usor, cu gandurile purtate pe brate de spuma alba si cu cantecul acesta,cand dur, cand moale, dar tot timpul ritmic, precum un pedul sau o oscilatie armonica.

Si mai e un loc interesant pentru sunete...salina. In general imi place salina de la Slanic, pentru ca este goala si mare, si ecourile formate acolo sunt foarte interesante. La Salina de la Turda aveau chiar si o camera a ecoului.

Singurul caz in care ascult muzica la munte este atunci cand alerg, dar altfel simt ca m-as plictisi de moarte...am o minte ciudata, care uneori se cantoneaza in chestii negative si de care nu mai pot scapa, asa ca mai bine nu o las si o tin ocupata cu niste muzica vesela , sau niste muzica cunoscuta.

Asa ca acum pentru inchiere, mi-am adus aminte de o melodie care imi place, si pe care nu am mai ascultat-o demult:

PS: si sa nu uit, postarea asta kilometrica se datoreaza unei lepse primite de la Claudia

Un Om Mare

2011-09-05T14:36:00.000-07:00

3 septembrie, ora 12.00 Eu alerg la CTR 2011. Dupa ora, as spune ca sunt inainte de cabana Ciucas si alerg cu pasiune, asa cum o fac de fiecare data...in primul rand cu suflet. Imi suna in minte cuvintele unui cicloturist despre care am mai scris pe blog-Just go, just go. Si asta fac la fiecare concurs, ma duc, explorez lumea (interioara si exterioara). Calc rotund pe pamantul moale si nu stiu inca, in acelasi pamant se intoarce un Om care mie mi-a schimbat viata. Si nu doar mie. Ci miilor de copii care i-au intrat pe mana-Alexandru Pesamosca.
Candva in copilarie, am fost unul dintre cazurile pe care alti medici nu le operau, dar la care Pesamosca indraznea si mai ales nu gresea.

Poate parintii mei momentul, e mult mai viu, insa pentru mine, intalnirea (desi inconstienta cu el) a insemnat sanse egale, o copilarie, o adolescenta fara marginalizari. Din mana lui am iesit un copil normal si toate s-au asezat pe fagasul lor. Sunt sigura ca in societatea de astazi orice handicap era grav taxat de copii, de oameni, de profesori, de eventualii colegi de munca.

Nu traim intr-o societate egala, asta o stia si Pesamosca, atunci cand peste ani ne-am reintalnit. Eu nu il cunosteam, el nu ma cunostea, dar liceean fiind, am stat sa vorbim despre mine, despre tanarul care am ajuns, despre planurile de viitor. Si undeva in coltul ochilor ii vad si acum 2 lacrimi, iar pe fata un ameste de fericire-emotie-concentrare. Nu am salvat nicio viata sa imi dau seama cum este cand cel care initial parea fara sanse, capata toate sansele din lume,dar cred ca este sentimentul cel mai mare pe care il poate incerca un om.

Ironia societatii si oameilor de azi este ca stim sa fim prea putin recunoscatori cu ceea ce avem si stim prea putin sa ne aratam afectiunea...
Regretele ne incearca dar e deja prea tarziu.

Nu lasati niciodata sa fie prea tarziu. Un gest, o vorba intre 2 oameni trebuie spusa atunci cand va vine pe buze sau atunci cand va coboara in suflet. Doar la momentul potrivit poate sa lumineze ochi, sa usuce lacrimi,sa smulga zambete.

Nu lasa pe maine ce poti face azi,spune o vorba romaneasca...o vorba inteleapta.

http://www.youtube.com/watch?v=nbGoNuw6wpI

Povestea mea e cam asa:
M-am nascut cu palatoschizis http://www.sfatulmedicului.ro/Malformatii-congenitale/despicatura-valului-palatin-palatoschizis_222 (cerul gurii despicat in interior, intr-o explicatie deloc rafinata) de care trebuia sa fiu operata cat mai repede posibil. Numai ca treaba asta (adica malformatia) nu ma lasa sa inghit si sa sug,astfel ca luam foarte greu in greutate si fara o greutate X nu ma opera nimeni. Erau mai multi medici care operau asemenea malformatii, unii mai priceputi,unii mai putini priceputi, depinde pe mana cui nimereai si ce noroc aveai, dar operatia reusea sau nu.
In mod cert eu am avut noroc. Am fost operata, am urmat ani de logopedie, doarece nu puteam sa vorbesc corect si consoanele lichide mi-au pus mari probleme pana am plecat la scoala si am devenit un om normal. Stiu foarte clar cum as fi ajuns daca nu eram operata /sau operatia nu reusea pentru ca in clasa, am avut o colega cu aceeasi problema, si trebuia sa faci eforturi sa intelegi ce spune. De unde clar, marginalizare din parte copiilor (de tipul tu nu esti ca noi),din partea profesorilor lipsiti de rabdare. Note mici, lipsa de interes indusa din mai multe parti...Acel copil nu poate sa devina nici programator, nici vreo minte luminata, pentru ca acel handicap al vorbitii ii afecteaza pana la urma intregul proces cognitiv. Poate daca nu era vorba de un exemplu in carne si oase nu as fi realizat cat de norocoasa am fost....asa realizez.

Peste ani am ajuns la tot felul de medici,inclusiv la ORL-isti si toti ma cred cu greu ca am fost operata de palatoschizis si se mira ca nu se mai vede absolut nimic. Din atatea interactiuni si mirari,am invatat ca sunt chiar si mai norocoasa decat imi imaginam in scoala...si cred ca ar trebui sa fiu mai des recunoscatoare pentru tot ceea ce am si pentru tot ce am primit sau mi se ofera in prezent.

Ultimele zile de vara....sau salata de fructe...sau ce poate ascunde gradina de la Slatina

2011-08-29T09:36:00.000-07:00

Zmeura coapa cu miros de vara si de munte

Mere

Pere in panere

Prune bune....

Solitara, aminteste vara...

Trista maturitate au rosiile ce ajung bulion

Si sfarsit de poveste la Olt

Randuri

2011-08-24T13:10:00.000-07:00

Marti noaptea, o noapte calduroasa de vara. Prin orasul in care zgomotele se pierd si se estompeaza in intuneric, printre mirosurile de praf, gaze de esapament, asfalt incins, vapori de apa, o mireasma de lamaita ajunge la narile mele...E proaspata precum un parfum si ascunde in ea vara intreaga. Ascunde in ea marea si muntele, calatoria tocmai incheiata, fetele cu fuste scurte si rochii inflorate, parcurile umbroase, vacanta copiilor. Este lamaita pe care in vacantele copilariei o miorseam la tara, langa bolta, in serile de vara cand mancam cu totii afara.

Miercuri dimineata. Sunt trezita de alarma ceasului dar ca in fiecare dimineata adorm la loc. Mai tarziu insa apare la fereastra o pasare ciudata care se posteaza in nucul din fata si incepe sa atenteze la o nuca inca verde...cu ciocul ei lung scobeste adanc in carnea inca verde a invelisului. Si scoate un zgomot de picatura chinezeasca ce reuseste sa ma trezeasca inaintea alarmei. Pana sa ajung sa pozez intrusul, zboara, poate sa serveasca ca ceas desteptator si altor somnorosi.

Miercuri dimineata pe la 9. Oamenii fac miscare in parc...si nu vorbesc neaparat de tinerii care alearga cu frenezie dar printre amatorii de sport se numara si 2 oameni trecuti de 50 de ani, dintre care unul merge timid pe role, iar celalalt abia invata...ce conteaza...castiga un zambet de la mine si toata admiratia mea pentru ca la varsta asta inca invata si mai ales ca nu e vorba de vre-un sport nobil ci de o ocupatie mai de pustani...pentru ca rolele au totusi un target de varsta scazut (copii si tineri).

Ma bucur ca observ toate acestea cu inima deschisa si cred ca un concediu lung face minunat la suflet. Este terapie pura. Toti ma intreaba daca nu mi-a fost greu sa revin in oras si la munca...In mod suprinzator nu mi-a fost deloc greu. M-am curatat de toate gandurile, am uitat tot ce era rau si acum cu bateriile incarcate reusesc din nou sa ma bucur de tot ceea ce ma inconjoara, impletind amintiriile cu planurile de viitor si asteptand asa cum imi sta in fire ca timpul sa le rezolve pe toate.

Masa critica

2011-05-28T12:08:00.000-07:00

A trecut 1 luna de la Masa Critica din aprilie la care am participat asa ca nu stiu cat de bine se potriveste un bilant/un feedback, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

Desi ploaia a avut intentia sa ma impedice sa particip la CRM, pana la urma, cu greutate am reusit sa imi tin promisiunea, asta si cu ajutorul lui Andrei care m-a tinut la curent de la fata locului, cu derularea traseului si astfel am putut sa fac jonctiunea cu grupul pe la Piata Victoriei.
Totusi a fost un eveniment care nu m-a impresionat, desi am fost parte din el, astfel incat nu vad cum i-ar putea impresiona pe cei care nu erau pe bicicleta, sau mai rau, care erau la volan.
Ce mi-a plactut:
-s-a mers leger, si plutonul a fost mentinut cat de cat compact;
-s-a asteptat repararea unei pene

Ce nu mi-a placut :
-faptul ca nu s-au respectat pe deplin semnele de circulatie, acest lucru nefiind un bun exemplu pentru conducatorii auto
-faptul ca acolo unde existau piste nu s-au folosit (de exemplu pe Kiselef), desi acele piste chiar sunt bine gandite, fara borduri, fara intreruperi etc
-Dar mai ales : galagia monstruoasa pe care o facea un tip cu o goarna. Totul iesea de parca eram pe stadion, desi eu am inteles-o ca pe o manifestatie linistita, in care sa arati ce oameni de carcater sunt biciclistii si ca avem si noi dreptul sa facem parte din trafic, atata timp cat nu incurcam lucurile pe carosabile/pe trourar, faptul ca avem si noi drepturi (dar pe care nu e nevoie sa ni le strigam in gura mare)
-foarte putini participanti purtau casca si si mai putini purtau vesta reflectorizanta. Nu toate bicicletele erau dotate cu lumini (macar spate).

Thought of You

2011-05-20T14:19:00.000-07:00

Thought of You from Ryan J Woodward on Vimeo.

600 m

2011-05-17T13:21:00.000-07:00

Am inceput sa cochetez cu mersul la innot prin vara anului trecut, cand, dupa Triatlonul fara asfalt m-a cuprins asa un avant cum ca as vrea sa innot mai bine decat voiniceasca mea fara sare si piper. Cum Radu deprinsese tehnica innotului crawl cu capul in apa, si respira cat de cat corect, l-am luat pe post de profesor.

Ironia sortii este ca in scoala generala invatasem sa innot cu capul in apa, si sa respir pe o parte anume (respiram pe dreapta pe atunci), dar am uitat cu desavrasivre cum se face, peste ani.

Primele incercari la strand la Cara nu s-au soldat cu rezultate spectaculoase, si daca am invatat usor usor sa respir pe o parte, cand venea vorba de dat si din maini, erau prea multe actiuni de facut in acelasi timp, si ma incurcam.

Oricum m-am apucat toamna, destul de tarziu de aceasta activitate, si dupa 3-4 iesiri la bazinul in aer liber a venit vremea rece.

Apoi am mai cochetat cu experienta pe franturi de bazin in concediu, dar in apa termala nu ai prea mult spor la innotat. Totusi e drept ca la fiecare nou contact cu apa, simteam ca se mai aseaza cate o caramida. De exemplu acum puteam sa respir in ce ritm doream, la 2 batai, la 3 sau la 4. Am citit cateva chestii pe net, m-am uitat pe la niste filmulete pe youtube si am constatat ca cel mai bine ar fi daca poti sa respiri la 3 batai. Zis si facut, asta a mers usor...

Am revenit cu Radu in primavara la Diamond unde mergem din cand in cand, seara tarziu cand e destul de liber.

Pasul cel mai greu a fost sa imi coordonez, pe termen lung, bratele cu respiratia. Initial nu imi iesea decat cate un bazin, si asta, nu fara efort. In a doua experienta la Diamond deja dadeam 1 sau 2 bazine legate, si am strans ceva bazine in total, dar nimic constant si in plus, mergeam ca “pisatul boului” (nu in sensul de incet) ci in sensul de stramb/serpuit/fara directie.

A treia iesire la Diamond, imi propusesem sa leg 4 bazine (sa sar de la simplu la dublu). Am fost intr-o pasa excelenta si la bazinul 4 nu imi venea sa ma opresc. Abia incepusera sa se lege lucrurile, si respiratia se calmase din gafaitul de inceput, simteam ca incep sa ma inteleg cu apa si cu ritmul. Imi dau seama cat de bun ar fi un bazin de 50 m in care nu ai perturbari de genul, ajungi la capat, schimbi si tot asa. Si am mers asa, din bazin in bazin: ma opresc dupa bazinul 5, 6, 7....Pana la urma m-am oprit la bazinul 8.

Se stransesera abia 160 m si targetul meu de 750 m pana la Rusalii era inca departe.

Mi-am facut un plan indraznet in minte, in care nici eu nu credeam, de genul daca innot in urmatoarele 4 saptamani: 15, 20 ,25 ,30 de bazine ma apropii de target. (ps: bazinul la diamond e doar de 20 m).

A patra iesire a inceput cam fara chef. Veneam fix dupa EcoMarathon si febra musculara ma astepta la cotitura daca nu faceam ceva.

Asa ca am facut, m-am lasat trasa de Radu si am ajuns la Diamond, desi fiecare particica a mintii ma intreba de ce fac asta.

Mi-era chiar frig si imi doream mai repede niste apa termala decat bazin. Chiar imi daduse prin minte sa incerc sauna, caci eram singura in tot vestiarul de la fete, si la piscina era pustiu. Dar de sauna m-am calmat ca au venit 2 pitipoance si m-am grabit in bazin sa imi ocup culoar.

Pentru a combate febra musculara am zis ca dau 1-2 ture de bazin, cu pluta, doar din picioare. Chestie care nu a mers, decat jumatate de bazin. Am obosit repede caci mai mult mergeam in spate sau stateam pe loc decat innotam (am ajuns sa o inteleg si eu astfel pe Oana, care imi spunea ca ea nota si in loc sa avanseze mergea ca Racul-deci se poate). Asa ca las deoparte pluta si ca sa ma incalzesc incep sa innot.

Ajung la 10 bazine si inca merge, deci targetul de 15 e fezabil. Ajung la 15 si inca merge, ba merge chiar foarte natural. Asa ca nu ma opresc. Devin un mic peste si ma simt bine. Nu trag foarte bine, dar respir fara efort, din ce in ce mai natural si fara sa ma mai gandesc. 20 de bazine, imi trece prin gand sa ma opresc, dar totusi, daca as putea duce pana la 500m avand in vedere ca nu sunt chiar asa de obosita. Intre bazinul 20 si 30 mi-a fost cel mai greu. Mai intai pe la bazinul 22-23, cand deja simteam ca bratul stang a devenit de fier si d-abia ma mai folosesc de el (senzatie care a trecut insa fix la bazinul 25, asa ca am mers inainte J ) si apoi dupa bazinul 27, cand deja d-abia asteptam sa vina sfarsitul bazinului sa schimb directia. Am tras din greu de mine pe ultimile 3 bazine, dar la sfarsit, cand s-au implinit cele 30 de bazine am fost nespus de bucuroasa. Probabil a fost declicul care de acum o sa ma tot cheme la innot, pentru a innota mai mult sau mai repede, pentru a dezvolta si o alta relatie cu apa, pentru ca la mare sa ma pot desprinde de siguranta malului/a pamantului de sub picioare.

Si nu e nevoie de prea mult ca sa innoti: un costum de baie, o casca si o pereche de ochelari.

In Bucuresti cel mai greu e sa gasesti locul in care sa faci asta la un pret rezonabil insa....

Cantec de Gheata si Foc

2011-05-15T14:08:00.000-07:00

Disclaimer: Aceasta postare nu este o recenzie de cititor. Am uitat cum se mai fac recenziile, comentariile, cum sa mai scriu ceva pertinent de cand nu am mai exersat deprinderea aceasta in timpul orelor de romana din liceu. Nu am citit niciun material informativ legat de autor ca sa vad ce e cu el, si nici prea multe carti fantasy n-am citit (in afara de Lord of the Rings-dar stati linistiti, nu o sa fac comparatie cu acea carte, asa cum pana la urma se ajunge inevitabil in alte bloguri, asupra carora mi-am aruncat o privire in diagonala).

Primele 2 carti (Urzeala tronurilor si Inclestarea regilor= 4 volume in total) stiu ca le-am cumparat demult, cand inca stateam cu Radu in Drumul Taberei, de Craciun. Nu mai stiu de ce am ales-o pe aceasta si nu o alta din aceeasi categorie Fantasy. Pana la urma tot eu am ajuns sa o citesc prima. Nu stiam la momentul respectiv ca vor urma noi volume etc. Le-am devorat pe acelea si apoi pauza, am uitat de ea, pana cand mi-a cazut in maini continuarea (ma rog cat s-a publicat in limba romana). Si atunci cu 5 volume noi si proaspete m-am readancit in lectura (practic Iuresul sabiilor are 3 volume, si Festinul Ciorilor doar 2). Si cum spun m-am readancit am facut ceea ce nu faceam demult- am citit serile cand veneam de la serviciu, capitole intregi, chiar si jumatate de carte, la lumina veiozei, pe o muzica in surdina pusa de Radu, uitand de mailuri si alte obligatii.

Cum Martin nu are obieceiul de a-si deschide cartea printr-un rezumat, a durat ceva pana mi-am reamintit evenimentele din cartile anterioare insa ceea ce imi place la Martin e ca are viziune de regizor. In momentul in care deschizi o carte, prin faptul ca fiecare capitol este dedicat cate unui personaj prinicpal, in 5 capitole investighezi jumatate de lume, esti pus instantaneu la curent cu ce se intampla in nord, in sud, in Orasele Vechi etc. Este acolo un fel de scenariu, ascuns, care sigur va folosi si va ajuta la punerea in scena/pe pelicula a cartilor.

Dar mai presus de toate, cu ceea ce ramai dupa ce il citesti pe Martin este impresia de saga. Dar una adevarata mare, cat jumatate de lume. Granitele trilogiei sunt depasite si desi Harry Potter are 7 carti (fiind o poveste suficient de mare), nu se compara cu multitudinea de personaje (la sfarsitul cartii nr 4, sunt zeci de pagini doar cu prezentarea Caselor/Familiilor si personajelor care apar in carte)...si sunt urias de multe personaje. De fapt managementul personajelor m-a prins cel mai tare.

Faptul ca fiecare capitol e axat pe un personaj iti creeaza o gandire: ia sa vedem ce a mai facut Cersei, sau Sansa, sau Daenerys. In jurul personajelor lumea graviteaza, se dezvolta, se schimba, ele insasi evolueaza, dar atentia e focusata pe cel care da titlul capitolului si mai putin pe intamplari. Mie una mi se pare ca daca s-ar fi construit cartea din locatii/spatii de genul Debarcaderul Regelui, La Zid etc, totul era mult mai static, si pierdeai foarte mult din viziune. Ajungeai sa ai un narator omniscient cu o viziune unica. Pe cand asa, un eveniment este compus din viziunea a N personaje. O batalie e disecata si vazut prin ochii Regelui, adversarilor, personajelor pasive, etc.

Nu am citit foarte multe carti bazate pe o gestiune a personajelor si poate tocmai asta ma uimeste si imi place. Scriitorul ramane omniscient si omnipotent, de asta sunt sigura si ne reamineste si el cand are ocazia, pentru ca, atunci cand ai tendinta de a uita acest apect, atunci cand intrii prea mult in scena si atentia iti e focalizata pe subiect, cand te identifici cu locurile, cu ce se intampla la Debarcaderul Regelui sau in Nord, atunci Martin intervine, si iti arata ca nu, lumea nu se creeaza singura, in spatele ei sta cineva mai puternic . Iar interventia deobicei inseamna a curma in mod brusc un fir narativ, si de cele mai multe a schimba destinul unor personaje, pe neasteptate, imprevizibil. E ca si cum ai avea o tabla de sah, in care un Dumnezeu orb transforma pionul in regina si regina in pion, distruge cai si nebuni, fara un motiv anume, schimband brusc regulie jocului, nebunul mutand pe orizontala/verticala, iar calul in diagonala. Cu strategia asta, recunosc ca m-a prins repede, si desi uneori ai niste indicii si “mirosi” pericolul, alteori acesta loveste din plin cand te astepti mai putin. Este un suspans pe care autorul il educa si il induce cititorilor sai prin raportarea la experiente anterioare. Ai impresia ca in carte sunt 2-3 personaje care stiu regulile jocului (Tyrion, Degetel (atunci cand ii spune Sansei sa invete, sa fie pregatita, pentru a juca la momnetul potrivit Jocul Tornurilor)), dar atunci cand incepi sa crezi prea mult in asta, Martin isi ascunde personajele, pe care sigur le va umple de viata cateva carti mai tarziu..

Nimeni nu este in siguranta in lumea lui Martin, de la simplii tarani, care cad victime maniei regilor sau hotilor, de la femei violate, copii omorati pana la regi ucisi de aliati, de familie. Peste tot pluteste neincrederea, suspiciunea, totul incepe la varste fragede si se sfarseste de obicei repede.

Atunci cand mi-a dat Muha cartile si am vazut ca urma “ A storm of Swords” m-am si gandit ca acum, Martin isi va lua tributul pentru ca pana acum m-a aparat de batalii nesfarsite, gen evul mediu, care nu prea ma entuziasmeaza, dar Martin si personajele lui Martin traiesc pentru actiune, si am inceput sa apreciez nota unica a scriitorului, care pe buna dreptate, pentru a duce la drum lung atatea carti avea nevoie de elemente de istorie, mitologie, religie etc, pe care le impleteste,le amesteca, le grefeaza, dar nu iese o tocana dizgratioasa asa cum ne-am putea astepta ci o lume diferita, usor de inteles pe alocuri, populata in mare cu oameni, asezari etc dar guvernata de alte legi. Nu inventeaza neaparat o religie, sau o limba ci preia cate putin de aici,cate putin de dincolo, pentru ca fiecare cititor sa gaseasca ceva cunoscut, ceva la care sa se raporteze:

-castele reci si cu cripte -gen gotic, parca desprinse din recea Anglie

-religii care penduleaza intre politeism (cei Religia celor 7) si monoteism (Zeul Innecat, Zeul Focului pe care il slujeste Melisandre)

- alchimisti amestecati cu Maesteri cu dubla functie de vindecator/profesor/sfatuitor

- fiinte fabuloase: dragoni, ciori cu 3 ochi

- franturi de mitologie nordica (iarna cea lunga (vine iarna, indemnul casei stark e posibil sa nu fie lipsit de sens in final), poate doar o metafora pentru a pregati confruntarea cu Ceilalti)

-antiteza intre nume comune (ridicate la rang de nume proprii): Ceilalti, Nimeni versus nume originale, Daenerys, Tyrios

-un razboi intre gheata (Ceilalti) si foc(Dragoni), antiteze intre un timp istoric foarte bine cunoscut de nobili si viata scurta a multora din roman, intre viata lunga a unui Maester si moartea care ii pandeste pe copii la tot pasul.

-franturi lingvistice (Valar morghulis ) care se repeta ca un laitmotiv etc

Faptul ca inca aceasta saga nu a fost terminata e un avantaj si un dezavantaj....dupa ce termini cartea, intrii cateva zile in sevraj, pana gasesti o alta ocupatie interesanta (si zic asta pentru ca mai am putin si termin tot ce s-a publicat momentan), dar totusi, toti cei care l-au citit pe Martin asteapta finalul, cu interes, sunt toti egali, nerabdatori, curiosi. Este rau cand nu poti termina ceva, dar trebuie sa recunosc ca si asteptarea este placuta in felul ei.

Vineri 13

2011-05-13T14:02:00.000-07:00

Din nou in sa dupa mai mult de 1 saptamana de pauza, nedorita, din cauza ploii…

Sunt uimita de naturalete cu care ma urc in sa, si pedalez, efortul minim pe care il depun. M-am odihnit fizic, pe saturate dupa EcoMarathon si cum spunea si Radu, Miercuri dupa ce a iesit la alergat, ma simt usoara ca un fulg.

In plus multe s-au schimbat de cand nu am mai mers cu bicicleta la serviciu.
In parc pamantul e mocirlos, dar afara e cald si se va usca repede.
Copacii infloriti au disparut, tot e verde, un verde crud si proaspat, puternic, dupa ploaie. Doar castanii au ramas stingheri cu florile lor drepte ca niste lumanari.

Oamenii care alearga dimineata au schimbat bluzele lungi si marea lor majoritate au trecut la tricouri (in sfarsit! Caci eu alerg in tricou de prin martie).

In plus s-a deschis sezonul la baile de soare de dimineata caci am vazut primul domn care si-a intins paturica la granita dintre soarele de pe cer si umbra unui copac batran, putin izolat, pe un colt de insula.

Mai departe, cand intru pe Baicului o doamna de etnie rroma cu un copil de mana arunca o hartia la cosul de gunoi. Speranta nu a murit!

Cainii de pe Dna Ghica nu ma mai latra, vine caldura si soarele le va suge si ultimul strop de energie si vor sta doar tolaniti la umbra, intr-o nemiscare-conservare dictata de instinctul de supravietuire.

Ma gandesc cate lucuri vezi cand te misti, cand te deplasezi, cand te scufunzi in lumea de la suprafata si nu in cea din subteran si sper sa nu imi pierd toate gandurile pana ajung la job.

Legat de job, am timp sa ma gandesc la oamenii din jurul meu...Stiu atat de putin despre ei, sau mai bine zis stim atat de putine, iar ceea ce stim e atat de superficial despre colegii nostri.

De exemplu despre Alex. I-am descoperit blogul intamplator, doar pentru ca in sursele de trafic regasisem un URL pe care nu il cunosteam. Si m-am apucat sa il citesc, si m-am mai gandit ca mai sunt o multime ca el,oameni cu o viata total diferita in afara serviciului, oameni cu personalitate, pe care aici si-o pierd in rutina...si mi-am propus sa ii cunosc mai bine pe cei din jurul meu, si mai ales sa inteleg cine sunt ei cand pleaca de la job...

Reclamatie Metrorex

2011-05-11T13:49:00.000-07:00

Toata povestea a inceput intr-o zi ploiasa de martie cand ploaia ne-a prins prizonieri in Piranha si nu aveam niciun chef sa pedalam prin udatura si pe vifornita spre casa.

Asa ca ne-am bagat la Metrou, sa beneficiem de noua facilitate pusa la dispozitie de cei de la Metrorex-accesul permis cu bicicletele si in timpul sapatamanii, dupa ora 21.00, despre care citisem chiar pe site-ul lor si care era valabila de prin ianuarie.

Momentul 1: la cartele si la paza din statie: nu avem nicio problema, ba chiar suntem ajutati cu validarea multipla a cardului Activ

Momentul 2: ne suim in tren. Il vad de departe pe dl agent de paza ca vine spre noi. Se baga in vorba, cu observatii de genul " sa nu zgariem trenul " etc; apoi ne spune ca nu e voie cu biclele la metrou, decat sambata si duminica, cum scrie pe anunturile din trenuri si statii.

Eu ii explic pret de o statie ca s-a schimbat si ca pe site-ul Metrorex scrie ca e voie , in zilele lucratoare, seara, si nu e vina mea ca ei nu sunt informati.

Eroilor: vine mecanicul de tren cu aceleasi texte pornit sa ne dea jos. Eu continui sa sustin ce am citit pe site si ii spun ca nu sunt vinovata ca angajatii nu sunt informati si anuturile nu sunt schimbate, dezinformandu-i si pe ceilalti calatori. Nu ne da jos.

Spre Izvor: il aud pe mecanic cum vb prin statie despre treaba cu biclele si smulg doar o frantura de replica,ceva de genul si de ce nu ne-ati anuntat si pe noi. Scuze nu stie sa isi ceara

Nu ne mai deranjeaza nimeni pana la Dristor.

Totusi cu un gust amar, ajung acasa, gasesc anuntul, il printez si bonus scriu o reclamatie la Metrorex, asa ca sa imi descarc nervii:

"Buna ziua,

Conform siteului dumneavoastra http://www.metrorex.ro/_read163-1, incepand cu data de 17.01.2011 se permite accesul cu bicicletele si in zilele lucratoare incepand cu ora 21.00.

In primul rand pot sa va spun ca salut initiativa (weekenduri si seara in timpul saptamanii), mai ales ca folosesc zilnic bicicleta ca mijloc de deplasare in Bucuresti si nu doar pentru recreere. Dar o ploaie venita din senin sa zicem sau o defectiune etc poate oricand deturna planurile pentru un retur spre casa pe doua roti.

DAR, mi-as dori foarte mult ca intregul personal care lucreaza cu publicul sa fie informat in legatura cu aceasta schimbare pentru a evita discutii penibile cu personalul de paza din trenuri si chiar cu mecanicul trenului.

Anunturile puse in trenuri sau in staii, nu ajuta nici ele deloc, deoarece acolo este specificat doar weekendul si de la ele pleaca in general intreaga discutie despre o eventuala folosire a serviciilor Metrorex in timpul saptamanii (seara dupa ora 21 cand metroul este mai liber) de catre biciclisti...

In speranta unei mai bune informari la toate nivelurile,

Mihaela Diaconescu."

Tacere mult timp dupa aceea, dar nu ma asteptam sa primesc un raspuns. Umblu insa cu printul in rucsac just in case.

Martea asta: Din nou ploua, din nou la Metrou.

Momentul 1: la cartele ok; agentul de paza din statie insa se sesizeaza si ne ia la rost: Unde vrem sa mergem cu biclele. Am printul pregatit, dar se pare ca nu il convinge. Imi spune ca nu e oficial si nu prea ii pasa de ce scrie pe site daca ei nu au fost informati. Eu insist. Nenea ia printul si merge la tanti de la cartele care da verdele. Asa ca nenea devine super amabil si ne deschide si poarta verde.

SI de aici povestea se incheie, pana la Dristor nu ne mai deranjeaza nimeni.

Acasa insa pe mail gasesc raspuns de la Metrorex, politcos, amplu, plin de disponibilitate, desi intarziat:

Buna ziua, stimata doamna Mihaela Diaconescu,

Incep prin a va multumi pentru ca v-ati facut timp sa ne scrieti. Desi primesc zeci de scrisori zilnic, fiecare aduce ceva nou, interesant.

Dupa ce (si pentru ca) multi dintre calatorii nostri ne-au transmis astfel de sugestii, administratia Metrorex a luat deciziile referitoare la biciclete despre care deja stiti. Prin urmare ne-ati fost de mare ajutor.

Suntem in plina campanie de instruire, reinstruire a personalului nostru, nu numai referitor la accesul bicicletelor, ci si referitor la comportamentul fata de publicul calator, pentru ca s-au constatat unele neajunsuri; instruim, evaluam, trimitem din nou la instruire si tot asa, pana invatam sa ne comportam asa cum trebuie. Speram ca intr-o perioada scurta sa se vada si rezultatele.

S-a dispus anunt prin statia de radioficare referitor la regulile de calatorie in metrou, inclusiv cele referitoare la accesul bicicletelor.

Va prezint in continuare, stirea de presa legata de biciclete:

Metrorex se numără printre companiile care derulează programe ecologiste. Totodată, urmăreşte permanent creşterea satisfacţiei clienţilor, călători cu metroul, inclusiv a bicicliştilor, aceştia fiind un segment important al publicului călător. Mersul pe bicicletă ajută la păstrarea aerului curat. Folosind bicicleta până la metrou fiecare utilizator contribuie la reducerea amprentei de carbon lăsată în natură. În oraşele din ţările occidentale, în ultimii ani, se investesc din ce în ce mai mulţi bani în ecologie şi protecţia mediului şi se pune tot mai mult accent pe transportul de călători ecologic (electric) şi mai ales, pe promovarea lui, mai presus de maşina personală. Guvernele unor ţări investesc bani mulţi în cercetarea posibilităţii apariţiei de surse noi, eficiente şi ecologice, de producere a energiei electrice, iar în ţări precum Franţa sau Germania, se redescoperă frumuseţea, eficienţa şi fiabilitatea transportului electric public. Prin urmare, alinierea la standardele europene precum şi adaptarea la cerinţele publicului călător a determinat iniţierea şi continuarea proiectului „Cu bicicleta la metrou”.

Aşadar, începând cu data de 17.01.2011, va fi permis transportul bicicletelor cu trenurile de metrou şi în zilele lucrătoare, după ora 21:00. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale accesul va fi permis pe parcursul întregii zile ca şi până acum. Accesul cu bicicleta în trenurile de metrou este permis numai în primul vagon, în sensul de mers, în zona din spatele cabinei de conducere a trenului. Pe parcursul călătoriei, bicicletele sunt asigurate de posesor astfel încât să nu afecteze confortul şi siguranţa călătorilor şi să nu deterioreze interiorul vagonului de metrou. Pentru transportul bicicletelor nu se percepe nicio taxă suplimentară, iar accesul se face prin porţile de acces destinate persoanelor cu nevoi speciale, după validarea legitimaţiei de călătorie.

Prin măsura adoptată Metrorex contribuie la reducerea poluării şi prin aceasta a impactului negativ asupra sănătăţii populaţiei precum şi la reducerea necesarului de locuri de parcare în cazul utilizării pentru deplasare a metroului şi a bicicletei, în locul autoturismului personal.

Beneficiarii acestui program ecologist sunt toţi bucureştenii.

Am primit si feedback de la calatori: lumea este foarte multumita; cu rabdare si bani vom imbunatati ceea ce am realizat deja.

Va trimit si un link:

http://vimeo.com/22022468 pentru a vedea un scurt film realizat de un tanar calator biciclist, incantat de faptul ca poate sa transporte bicicleta in metrou si doritor sa ii invete si pe ceilalti cum sa procedeze.

Astept impresiile dumneavoastra,

Pana atunci, toate cele bune,

Evelyne Croitoru

Specialist Relatii Publice

Serviciul Cabinet Director General si Relatii Publice

E-mail : - contact@metrorex.ro; evelyne.croitoru@metrorex.ro
Telefon: mobil : (0040) 0746.191.176
Telefon : (0040) 213193601 / 5398

S.C. METROREX S.A.
B-dul Dinicu Golescu nr.38, BUCURESTI

So, incet, incet dar sepoate:)

Cu bicicleta la metrou from Alexandru Calta on Vimeo.

Ce credem că ştie mama?

2011-05-09T13:41:00.000-07:00

Gandurile nu imi apartin, le-am primit si eu pe email, dar m-am regasit in ele pana la varsta de 30 de ani :)

La 4 ani - Mama ştie tot.

La 8 ani - Mama ştie multe.

La 12 ani - Mama nu ştie tot.

La 14 ani - Mama mea nu ştie nimic.

La 16 ani - Mama mea ? Ce ştie ea ?...

La 18 ani - Bătrâna asta a copilărit cu dinozaurii...

La 25 de ani - Posibil ca Mama să ştie ceva despre asta...

La 35 de ani - Înainte de a decide, vreau să mă sfătuiesc cu Mama.

La 45 de ani - Precis ca Mama poate să mă îndrume...

La 55 de ani - Ce-ar fi făcut Mama în acest caz ?

La 65 de ani - De-aş fi putut să vorbesc despre asta cu Mama...

Dedicat tuturor mamelor din lume.

Cu ochi lungi, cu gene lungi-Tudor Gheoghe

2011-05-07T13:39:00.000-07:00

O piesa rara pe net- o mica bijuterie,vorbele lui Macedonski si vocea lui Tudor Gheorghe

Toate postarile trebuie sa aiba titlu?

2011-05-05T13:35:00.000-07:00

-Ultimul dragon a murit inainte sa te nasti, spuse Sam. Cum ai putea sa ti-i amintesti?
-Ii vad in vise Sam. VAd o stea rosie sangerand pe cer. Inca imi amintesc rosul. Le vad umbra pe zapada, aud paraitul aripilor de piele, le simt rasuflarea fierbinte,
Fratii mei au visat si ei dragoni,iar visele i-au ucis pe fiecare.
Noi palpaim la hotarul profetiilor pe jumatate uitate, al minunilor si al spaimelor pe care niciun om de pe pamant nu poate spera sa le cuprinda.
George Martin-Seria "Cantec de gheata si foc"-Festinul Ciorilor 1

Casele si mirosurile lor

2011-04-26T13:26:00.000-07:00

Vorbeam cu Radu mai deunazi ca fiecare casa pe care o stim isi are mirosul ei, si mirosul locului in care traim, cred eu, este parte din noi, si ne defineste sentimentul de a fi acasa.

Atunci cand stam tot timpul intr-un loc nu ne mai dam seama de miros, dar nu se poate sa nu fi remarcat acest lucru cand intrati intr-o casa straina ; si poate mai mult decat orice se vede asta in casele parasite, ale bunicilor nostri, uitate de vreme, sau in cele de pe la tara unde nu se intra in fiecare zi. Caci la oras, odorizantele de camera, care mai de care mai sintetice incep sa estompeze si sa uniformizeze acest miros

De exemplu garosniera bunicii are un miros cald, e o casa calda si placuta; Acolo miroase a copilarie, miroase a mancare buna pusa pe foc, a cozonac sau a budinca. Si parca pot sa vad si acum fetita cu parul balai care se juca cuminte pe covorul persan cu un tobosar cu cheita...

Casa de la tara de la mine miroase a rece si a frig. Niciodata nu miroase a caldura, niciodata acolo nu e cald. Nici vara cand fugim inauntru de caldura si cu atat mai putin iarna cand in casa mare se face atat de rar foc. Si mai miroase a rece si a mort, mai ales in camera mare destinata parca pentru priveghi...asta e o alta amintire din copilarie.

Casa de la Izvoru nu are inca un miros binedefinit. Pentru ca inca nu sta nimeni in ea. Miroase a nou caci amintirea varului, parchetului si mobilei nou aduse e recenta si a estompat mirosul de casa veche. Insa sunt sigura ca atunci cand va fi locuita va primi caldura si dragoste si atunci va inflori.

Insa cel mai mult ma suprinde casa de la Oradea. Casa aceea are un miros aparte...poate de praf, poate de statut dar nu mi-a inspirat niciodata senzatia de parasire. Poate pentru ca sus mai e locuita....poate pentru ca inimile celor care au stat acolo revin la salasul lor. Mie casa aceea imi miroase a tihna. Patul din dormitor nu e niciodata impecabil facut, ca si cum cineva ar fi plecat si nu se mai intoarce, ci imi da tot timpul senzatia ca e facut asa, de ochii lumei, pentru o zi, si noaptea va chema din nou la somn. Vitrinele, masa mare intinsa in camera, totul asteapta ceva. Si uneori, cand stau linistita acolo, si nu suntem pe fuga (de exemplu cand am venit in concediu din Apuseni) si jucam cu Andrei si Claudia- Remi, cu un foculet mocnind in soba mi se parea ca suntem doar niste nepoti ascultatori care ne ferim de ploaia de afara, cuminti...Si parca asteptam din minut in minut sa intre pe usa cu plasa bunicul sau bunica lui Radu, venind de la cumparaturi.

Willst du?

2011-04-23T13:24:00.000-07:00

Primul cantec in germana din care am inteles o parte din versuri:

Komm her und lausche meiner Stimme,
ich habe Dir was zu erklären.
Hörst Du das Herz in meiner Brust,
pass auf, ich habe Dich gern.

Weiß nicht genau, wann es passierte,
ein unbeschreiblicher Moment.
Ich sah Dich an und in mir rührte,
sich ein Gefühl, das brennt.

Hielt mich fortan in Deiner Nähe,
war stets bei Dir, wenn Unheil droht.
Verscheuchte Schatten und Probleme,
hielt Wacht bis ins Morgenrot.

So ging es über viele Jahre,
in mir der Sturm schon schmerzhaft tobt.
Schließ Dich im Traum in meine Arme,
während ich Dir Treue gelob.

Sieh, Du Schöne, was ich habe...
Willst Du diesen Ring von mir?
Streif ihn über und dann sage:
Ja, fortan gehör' ich Dir!

Si o incercare de traducere...

Vino aici si asculta-ma
Am ceva sa iti explic
Imi auzi inima din piept?
Uite, te iubesc mult!

Nu stiu exact cand s-a intamplat
Intr-un moment de nedescris
Eu ma uitam la tine si asta s-a transformat,
Intr-un sentiment, arzator

Tine-ma in continuare in apropierea ta
Eram intotdeauna langa tine, cand raul ameninta
Urmbre si probleme
Care ne urmareau pana la rasarit

Asa s-a intamplat multi ani de zile
In mine furtuna deja urla dezlantuita
Te tin in vise in bratele mele
In timp ce tie iti jur fidelitate

Vezi tu draguta ce am eu…
Vrei acest inel din partea mea ?
Ia-l si apoi spune
Da, de acum iti apartin!

Masa critica

2011-04-21T12:52:00.000-07:00

Bucuresti, 29 aprilie ora 18.30, Parc Izvor-la statui. Plecarea la ora 19.00.
La http://apps.facebook.com/m
y-polls/w6xw8h92 puteti vota traseul:

Traseu 1: http://www.bikemap.net/route/870846
Traseu 2: http://www.bikemap.net/route/870848
Traseu 3: http://www.bikemap.net/route/870855
Traseu 4: http://www.bikemap.net/route/870863
Daca vreti sa cititi mai mult:
http://en.wikipedia.org/wiki/Critical_Mass

PSALM 1

2011-04-17T13:21:00.000-07:00

de Tudor Arghezi

Sunt vinovat ca am ravnit
Mereu numai la bun oprit.
Eu am dorit de bunurile toate.
M-am strecurat cu noaptea in cetate
Si am pradat-o-n somn si-n vis,
Cu bratu-ntins, cu pumnu-nchis.
Pasul pe marmur tacut,
Calca lin, ca-n lut,
Steagul noptii, desfasat cu stele,
Adapostea faptele mele
Si adormea strajerii-n uliti
Razimati pe sutiti.
Iar cand plecam calare, cu trofee,
Furasem si cate-o femee
Cu parul de tutun,
Cu duda (atii neagra, cu ochii de lastun.
Ispitele usoare si blajine
N-au fost si nu sunt pentru mine.
in blidul meu, ca si in cugetare,
Deprins-am gustul otravit si tare.
Ma scald in gheata si ma culc pe stei,
Unde da bezna eu framant scantei,
Unde-i tacere scutur catusa,
Dobor cu lanturile usa.
Cand ma gasesc in pisc
Primejdia o caut si o isc,
Mi-aleg poteca stramta ca sa trec,
Ducand in carca muntele intreg.
Pacatul meu adevarat
E mult mai greu si neiertat.
Cercasem eu, cu arcul meu,
Sa te rastorn pe tine, Dumnezeu!
Talhar de ceruri, imi facui solia
Sa-ti jefuiesc cu vulturii taria.
Dar eu ravnind in taina la bunurile toate,

Ti-am auzit cuvantul, zicand ca nu se poate.

2011-04-14T13:15:00.000-07:00

PSALM 2

de Tudor Arghezi

Tare sunt singur, Doamne, si piezis!

Copac pribeag uitat in campie,

Cu fruct amar si cu frunzis

Tepos si aspru-n indarjire vie.

Tanjesc ca pasarea ciripitoare

Sa se opreasca-n drum,

Sa cante~n mine si sa zboare

Prin umbra mea de fum.

Astept crampeie-n zbor de gingasie,

Cantece mici de vrabii si lastun

Sa mi se dea si mie,

Ca pomilor de rod cu gustul bun.

Nu am nectare roze de dulceata,

Nici chiar aroma primei agurizi,

Si prins adanc intre vecii si ceata,

Nu-mi stau pe coaja moile omizi.

Nalt candelabru, straja de hotare,

Stelele vin si se aprind pe rand

in ramurile-ntinse pe altare -

Si te slujesc; dar,

Doamne, pana cand?

De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte

Si de-a rodi metale doar, patruns

De grelele porunci si~nvataminte,

Poate ca, Doamne, mi-este de ajuns.

in rostul meu tu m-ai lasat uitarii

Si ma muncesc din radacini si sanger.

Trimite, Doamne, semnul departarii,

Din cand in cand, cate un pui de inger,

Sa bata alb din aripa la luna,

Sa-mi dea din nou povata ta mai buna.

Ecce homo

2011-04-11T12:59:00.001-07:00

de Ion Minulescu

Eu sunt o-mperechere de straniu

Şi comun,

De aiurări de clopot
Şi frământări de clape -
În suflet port tristeţea planetelor ce-apun,
Şi-n cântece, tumultul căderilor de ape...

Eu sunt o cadenţare de bine
Şi de rău,
De glasuri răzvrătite
Şi resemnări târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Şi-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucişare de harfe
Şi trompete,
De leneşe pavane
Şi repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tăcutelor regrete,
Şi-n râs, impertinenţa sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proză
Şi de vers,
De crime
Şi idile,
De artă
Şi eres -
În craniu port Imensul, stăpân pe Univers,
Şi-n vers, voinţa celui din urmă Ne'nţeles!...

To work and back to work

2011-04-01T14:04:00.000-07:00

Cateva note din drumul meu zilnic la serviciu cu bicicleta.

De fapt am 3 trasee posibile dar pe acesta il aleg cel mai des in defavoarea celorlalte 2 pentru ca

- primul (folosit anul trecut): Pipera-Petricani-Dna Ghica-Colentina-Obor-Iancului-Muncii-Dristor -este cumplit de aglomerat la ora 18.00 pe portiunea Obor-Muncii si inhalezi noxe in draci. Are mult trafic si multe semafoare.

-al doilea (descoperit la inceputul primaverii)-Pipera-Petricani-Dna Ghica-Colentina-Ziduri Mosi-Soseaua Pantelimon-Lia Manoliu-Parc IOR-are o portiune alambicata in zona Lia si nu fac mare afacere ca timp pe acolo deoarece lucrarile la stadion nu permit circulatia prin jur

...si prezentul http://www.bikemap.net/route/880444.

Cu avantje:

-e cel mai scurt (cel mai bun timp seara 40 de minute, dar pedalez in draci, si pe Petricani merg la vale)

-are cel mai putin trafic (alei, spatii verzi, bulevarde fara blocaje)

-are cele mai putine semnafoare

Dezavantje:

-are parte de ceva caini

-are parte de zone cel putin dubiose (noroc ca e vara si ziua lunga)

In plus tot explorand rute am gasit locuri noi in Bucuresti (nu neaparat frumoase, dar macar mi-am mai largit orizontul).

Plecam din Pipera, raiul sticlei si masinilor bune, in care se construieste mereu cate ceva si unde toti corporatistii lucreza

Cum le sade bine corporatistilor, merg cu masina si deci traficul e infernal (daca mai prind si bariera, cam 1/3 din zi e lasata, e minunat)

Trafic, constructii, teren liber, camp,gunoaie, capat de bucuresti, noroi (cam asta e Pipera vazut din fata geamurilor fumurii)

Intru pe Petricani unde mizeria si opulenta fac casa buna (Mobexpert si niste ruine din care tot anul trecut tiganii furau fier si il transportau cu niste carucioare de la supermarket (furate si ele) la un depozit deschis ad-hoc)

Totusi pe aici, prin bunavointa primarului exista pista comuna pentru biciclisti si pietoni-si seara ajuta c se blocheaz traficul pe carosbil. Tot aici in fiecare dimineata, dar pe sensul opus, inspir un miros revigorant de canal si namol

Scapi cand ajungi langa partea cu apa a Lacului (ca mai are una secata cu noroi si verzituri, mai putin atractiva)

Acum se vede mai clar pista comuna :)

Dupa ceva ocoluri printr-o parcare mai libera ajung la Dna Ghica, biserica asta serveste ca punct de reper cand vin la job, in fiecare dimineata caci se vede din capatul bulevardului

Bulevardul Dna Ghica este linistit si liber si chiar in capat unde se cam termina blocurile si iesim iar in camp, pe stanga e o biserica, bun punct de reper

Iar pe dreapta un bloc neterminat, abandonat. De aici incolo drumul e inchis pe un sens cu un morman mare de pamant caci podul peste calea ferata nu este gata; pe un sens se poate insa intra cu masina inclusiv

Urmeaza o mare tiganie, gunoie cat cuprinde, nesimtire, saracie, cai rapciugosi pascand apatici, gaini si cocosi care umbla libere pe drum

Desi la surpafata pare curat pe marginea drumului e plin de gunoaie. In plus seara se incing pe bulveradul inchis partide peste partide de tenis cu piciorul

Sunt cam multe planuri aici: in fata un teren de fotbal+baschet, in spate niste blocuri de nefamilisti si in ultimul plan niste blocuri noi noute

Vis-a-vis o imagine de vis

Tot timpul mi-e frica cand trec pe aici caci daramaturile astea abandonte pot sa ascunda o intreaga haita de caini

Inainte de a intra pe pod e bine totusi sa faceti dreapta...stiu ca nu e atragator (e ca la tara) dar numai pe acolo merge. Pe pod picati in gol, iar pe sub el nu am gasit niciun drum si sincer sa innot peste sine si prin noi munti de gunoaie nu ma atrage

Detaliu-v-am zis ca e ca la tara, nu sunt numai pietre ci si muuulte gropi

Si totusi daca incercati podul...

As putea spune ca apusul asta e chiar romantic in conditiile date

Strada aia neprimitoare, ca la tara si cu caini duce in Baicului, unde ascunsa intre case sade o biserica, pe care am descoperit-o abia atunci cand am auzit slujba

Din Baicului, urmeaza dupa calea ferata o strada cu sens unic si o salba de alei intortocheate cu multe ganguri care dau in soseaua pantelimon.
Daca alegeti gangul cel bun, iesiti langa un Mega Image si de acolo, la o trecere de pietoni, numai buna ca sa fentati semaforul din capat. Nu uitati, la trecere descalecati bividiul...

Apoi vin 2 bulevarde dragute: Chisinau si Nicolae Grigorescu, fiecare doar cu cate un semafor si trafic bun.

Apoi intram in parc, in Ior unde pentru eficienta cautati o alee care sa coboare la lac. Nu incercati sa coborati ca mine, pe scari, doar cu frana fata.

In parc e liniste si pace si civilizat; dar si foarte aglomerat si faci ceva slalom printre oameni, role, bicle

Biserica asta e un reper bun, se vede de oriunde, si merita chiar aruncat mai mult decat o privire asupra ei ca e faina

Si odata ce vine noaptea, ajung si eu acasa si se termina si povestea mea

Cum se impaca bicicleta cu Metroul

2011-03-31T13:30:00.000-07:00

Pai in terorie se impaca bine. Metrorexul a avut o initiativa foarte buna-respectiv aceea de a permite accesul cu bicicletele in metrou, in zilele de sambata, duminica si sarbatori legale. Pe care au popularizat-o, au pus anunturi etc.

Vazand ca treaba a mers, au extins-o si pentru zilele lucratoare dupa ora 21.00, doar ca de acest lucru nu stie mai nimeni dintre cei care sunt angajati la Metrou.

Daca nu credeti ca au extins-o citit aici, pe siteul lor, ca scrie negru pe alb. Ba chiar va sfatuiesc calduros sa printati un exemplar si sa il luati la voi cand mergeti cu bicla. Nu se stie cand va prinde ploaia si vreti sa intrati cu bicla la metrou si nu va lasa...

Cam asa am patit noi marti seara, desi de faza cu lasatul am scapat repede.

Ideea e ca marti ploua enervant de mocaneste si aveam vantul in fata si niciun chef sa pedalam o ora pana acasa. Asa ca, am stat sa se faca 10 (eu stiam ca de la 10 e voie ) si hai la metrou. Cu intrarea nicio problema. Nici la casa, nici la paza.

Coboram pe peron, ne asezam la prima usa si vine metroul. Ne urcam in el si parcam biclele tocmai langa anuntul cu accesul permis numai in zilele de sambata , duminica si sarbatori legale.

Imediat se infiinteaza langa noi un agent de paza care ne indica plin de bunavointa sa nu zgariem ceva din pretiosul vagon metrorex.

Dupa ce il asiguram pe om ca nu zgariem nimic, la prima vine si mecanicul de tren care ne reaminteste, nu la fel de calduros ca agentul de paza ca nu avem voie cu biclele in metrou, uite acolo anuntul cu sambata, duminica, pe usi, pe pereti, peste tot etc.

Eu ii explic, total neprietenos, ca asa scrie pe site si ar fi cazul sa se puna la curent (la 220 V preferabil) si nu am nicio vina ca nu updatateaza anunturile in trenuri si in statii.

Si numai ce am trimis la metrorex una bucata sesizare in care imi exprim fix aceasta nemultumire. Le apreciez bunele intentii dar sa isi instruiasca personalul si sa puna la punct informare oamenilor ca nu am de gand sa ma cert cu calatorii cum ca nu am voie cu bicla in metrou, doar din cauza unor afise care nu sunt aduse la zi.

Pana la urma conductorul s-a informat si se pare ca a fost ca noi, ca l-am auzit in cabina cum a intrebat si apoi cum a replicat ca trebuiau sa fie si ei informati. Oricum daca nu era ca noi, sigur ne dadea jos imediat.

Dar acum am invatat, bag printul in rucsac si ma plimb cu el sa ii invat eu pe cei de la Metrou ce se mai intampla in ograda proprie.

Altfel salut initiativa, una din cele mai bune, mai buna chiar decat porcariile alea de piste care in 75% din cazuri sunt inutile. Dar ca in Romania treaba a fost facuta doar pe jumatate.

Haiku

2011-03-30T13:22:00.000-07:00

Raspund aici la o leapsa a Claudiei:

Am incercat sa le fac pe toate in 3 randuri:

-sa pastrez macar ca idee notiunea de scaun, pauza, sedere etc

-sa iasa ceva legat de natura

-sa nu aiba pronume

-sa se incheie cu un substantiv

-sa aiba forma fixa (5-7-5)

Si ideea de scaun m-a dus cu mintea la o imagine de pe blogul Claudiei, respectiv la postarea aceasta

Si a iesit asa:

Scaunul sade (5)

lipind de pamantul cald (7)

recea uitare (5)

Click click click

2011-03-30T10:43:00.000-07:00

E liniste si seful lipsete de 3 zile. 3 zile de respiro. As vrea sa stau sa visez, sa ma uit cum minutele se lungesc incet. Nu am mai facut demult asta. Dar nu pot. De jur- imprejur nu aud decat: click click click. Vreau sa citesc povesti despre inconjurul lumii, despre hoinari, despre calatorii, sa ma uit la poze, sa respir transpiratie sarata. Dar daca fac asta numai “clickai”. Si colegii ma iau la ochi.

Asa ca printre randuri de poveste: click click click...Si apas tastele. Scriu al doilea PA.

PS: Am citit aici o multime de PA-uri, din care am facut o selectie, asa cum face Radu cu Bibble-ul. 3 stele pentru cele care mie mi-au placut cel mai mult, 2 si 1 stea. Sunt acolo vreo 150 de PA-uri si daca aveti timp merita citite toate.

#2. “Am obosit. Mi-e” 503 semne ***

#110. “Nu mancase de” fix 500 de semne***

#137. “De ce nu” 499 semne***

#5. “Sunt un ceas” fix 500 de semne**

#10. “Ningea viscolit. Era” fix 500 de semne**

#14. “Hârtia începu să” 499 semne**

#30. “Joacă. Joacă. Joacă.” 499 semne**

#33. “PEPENI, hai la” 504 semne**

#35. “Timpul este o” fix 500 de semne**

#73. “O jumatate de” fix 500 de semne**

#91. “Asta e tot” 498 semne**

#96. “Unii fluturi trăiesc” 499 semne**

#113. “Urca prudent pe” 501 semne**

#125. ““Mai scoate!”, “Mai” fix 500 de semne**

#126. “Apa curgea cu” 499 semne**

#149. “Datorită reparaţiilor la” 501 semne**

#46. “Indoiala ma cuprinde” 505 semne*

#60. “Acele case luminoase” fix 500 de semne*

#85. “Ninge. Îmi spui” fix 500 de semne*

#86. “Îmi trebuie apă” 501 semne*

#92. “O întâlnise la” 498 semne*

#133. “Acolo, în pădure” fix 500 de semne*

#142. “Unde pleci? -Mă” 497 semne*

#146. “Era mare. Cel” 501 semne*

#147. “Copil Iarba e” 504 semne*

Primul meu PA

2011-03-29T20:41:00.000-07:00

Negru cu verde. Uneori calda, alteori rece, uneori colora alteori incolora, uneori fara gust, alteori emanand miresme de verde, de negru, de alb, de resturi colorate si inmiresmate., Plina sau goala la interior, plina de amprente la exterior, uitata si regasita pe cate o masa. Tacuta. Asteapta sa fie bagata in seama, asteapta zilnic sa ostoiasca sete, sa daruiasca vise. Se serveste cu o carte, cu o patura, cu un film, cu o tigara, sau pur si simplu privind pe fereastra cu ochii pierduti in zare.

PS: Claudia mi-a servit drept inspiratie si cum ma plictiseam amarnic nu am gasit altceva de facut decat sa imi caut un subiect pe marginea caruia sa scriu cateva randuri.

A venit oare primavara?

2011-03-28T10:57:00.000-07:00

Totul in jur spune asta:

-biciclistii care au aparut cu zecile dupa o noapte; pur si simplu unde ma invart fete si baieti pe bicicleta. Au scos toti bividii de la naftalina si imi fac asa o pofta sa ma alatur lor.

-oamenii care ies la tigara in fata firmei si nu mai tremura, ci stau leger pe bancile acum 1 saptamana pustii

- cainii maidanezi care nu se mai chircesc in cutii in spatele choiscurilor de la metrou ci stau de-a latul drumului savurand caldura

-tanti de la chioscul cu fructe care acum si-a imbogatit oferta si a colorat-o: rosii, castraveti, ardei gras, telina in curand si verdeata se aliniaza cuminti pe taraba

-oamenii se plimba dezinvolt in tinute lejere si a inceput o adevarata parada a modei caci reprezentatele sexului frumos scot din dulap haine felurite pentru care abia asteptau sa vina primavara

Dar totusi cel mai important semn, mugurii verzi ce apar initial timizi iar apoi se umfla si se pregatesc sa pocneasca...nu e nici urma de ei. Pe ei ii astept, ei sunt adevaratii vestitori ai primaverii. Si de acolo pana la feeria copacilor in floare si mirosurile nebunesti din parc, e doar un salt, un pas mare...si nu pot sa nu ma gandesc cat de placut va fi sa alerg prin iarba cruda si pe sub copacii incarcati, sa ma asez tihnita sub unul din ei, sa simt pamantul sub spatele rece si sa ma ninga cu petale de cires

Ich kann, du kanst,wir konnen

2011-03-27T20:41:00.001-07:00

Flashmob

2011-03-25T13:49:00.000-07:00

Tramvaiul 27

2011-03-15T14:21:00.000-07:00

Bd 1 Dec 1918-pe scaunul din fata se aseaza un domn batran cu par si barba alba in pardesiu albastru cam comunist

Salajan-Un domn cu burta, pe la 60 de ani se duce tinta la vecinul meu si il bate pe umar, asezandu-se pe scaunul din fata, cam ca la bar, asa.

“Tocmai la tine ma gandeam, ce mai faci, unde mergi?”

“La Denie, la Sfantul Anton.”

“Si cum iti mai merge”

“Bine... la tine?”

“Bine, ne-am apucat de casa, de peretii interiori”

“Singuri? O luati asa, usurel, cate 2-3 ore pe zi...”

“Cam asa, incepem la 10 si pe la 15.30 terminam, hai ca e mateea ambrozie, trebuie sa cobor!”

La Mateea Ambrozie urca o doamna imbracata in negru.

Barba Alba o intreaba relaxat, plin de spirirt Zen, daca a mai murit cineva. Se pare ca doamna il cunoaste pentru ca ii zambeste si ii raspunde ca nu a murit nimeni...Il inteaba unde merge.

“La Denie, la Sfantul Anton”.

Doamna da aprobator din cap dar nu prea pare sa fii inteles/percutat.

“Si nu veniti de la biserica?” intreaba Barba Alba

“Nu, din Real, am facut ceva cumparaturi”

“Si cum mai sunt preturile?”

“Pai s-au scumpit toate, zaharul 5 lei, uleiul 7 lei”

“Norocul meu ca de cand m-am lasat de cafea nici zahar nu mai consum, mai bine cumparati un kilogram de curmale fara samburi sau stafide si cand aveti pofta de dulce mancati din astea, ca sunt mai sanatoase”.

“Da? Intreaba cam incredula doamna”

“Da!”

“Mai lucrati? Fetele ce mai fac?”

“Am iesit cu toatele la pensie”

“Aha”...si iarasi cade pe ganduri, in lumea sa, cu barba alba in piept, parul alb asa cum iese de sub sapca in carouri si privirea pierduta in gol”.

Strange in mana sacosa albastra precum pardesiul si rosteste ca pentru el.:

“...Si nu a mai murit nimeni...”

Doamana Profesoara

2011-03-12T14:04:00.000-08:00

Un colt de bloc si un parculet comun cu banci asezate concentric.

O singura banca ocupata. De pe ea se ridica 2 barbati, pe la pensie, cu ceafa groasa, imbracati in trening de casa.

Unul stinge tigara, altul pleaca cu ea in mana...

Inainte sa intre in scara unul spune...Aveai dreptate, la profesoara vine tot timpul 1 singur in mod constant. Restul vin si pleaca-pasageri, nu sunt de incredere...

Celalat mustaceste...acum ca e la pensie, usa profesoarei cu picioare frumoasa si si imbracata mereu cu bun gust e singura lui preocupare pe care o exercita constant, ca pe o meserie, prin ocheanul proprii sale usi, iar dimineata pe balcon.

Stie care e orarul de la scoala si cand pleaca in fiecare zi, imbracata cu paltonul negru, dichisita si aranjata. Parca simte cum in urma ei, cand inchide usa ramane un miros de primavara...Stie si ca la vara, va imbraca tinute vaporoase si va merge la biblioteca sa citeasca. In blocul vechi, la ultimul etaj e caldura mare vara, si cum e doar o profesoara de generala, nu are bani pentru un aer conditionat. Nici meditatii nu prea face, desi ar mai castiga si ea un ban...

Nu o iubeste, ci mai degraba se uita la ea ca la o fiica. O stie de mica cum se plimba in pardesiul rosu cu bunica ei de mana. Ii vrea tot binele din lume si totusi prezenta ei zilnica in blocul acela de pensionari in care nu se intampla nimic notoriu si in care toti se plang de boli si medicamente este sinonim cu culoarea. Alti vecini sunt intrigati ca tot felul de barbati straini ajung la ei in scara si vin la “doamna profesoara”. Pe el insa il amuza si lui ii aminteste de tinerete...Ar fi vrut sa traiasca si el in timpurile astea libere, dar pe atunci a trebuit sa ia repede o fata si sa isi faca un rost. Nu e vorba ca nu a fost fericit. A trait bine. Dar uite, acum a ajuns la pensie si nu mai are pe nimeni, nici energie pentru visele lui nu mai are...daca nu si le-a dus la capat la tinerete...acum la batranete, a ramas prieten doar cu ocheanul...

Urmatoarea carte

2011-03-09T12:56:00.000-08:00

Urmatoarea carte pe care imi propun sa o citesc dupa ce termin Cantec de Gheata si foc este "Lumea e Rotunda" de David Smick.

O recenzie interesanta, care m-a inspirat si pe mine: aici

1 martie

2011-03-01T10:54:00.000-08:00

Nu stiu ce aduce cu el martisorul, cred ca dorinta de a intampina mai repede primavara...

A fost o iarna cam ratata la capitolul weekend si zapada si singurul lucru pe care il vreau e sa o uit mai repede...

Sa am ce face, sa ma urc pe bicicleta, sa ma duc la concursuri si sa nu vad pe geam cum ninge in martie....nici nu inteleg la ce ninge ca in 2 zile sa devina udatura...

Iernile copilariei mele sunt uitare si mai bine, in loc de schiuri ne-am lua toti trainere pentru bicicleta.

Ma simt cuprinsa de inactivitate in iarna asta si vreau ca uitarea sa se asterne si sa privesc doar in fata..dar am nevoie de un semn, de un aer cald, de piete pline de flori.

1 martie asta a fost cam inghetat si eu nu vreau o Antiprimavara ...

Pace

2011-02-14T12:59:00.000-08:00

Dupa fiecare vizita la Bunica, dupa ce usa blocului se inchide, privesc pentru o seara viata altfel. Garsoniera de care se leaga multe amintiri ale copilariei, este intotdeauna calda si deschisa pentru mine.

Este un loc aranjat asa cum ii face placere bunicii,o oaza de ordine si curatenie.

In plus de fiecare data miroase a mancare proaspata si buna caci nicodata bunica nu ma asteapta fara o masa intinsa.

Dar eu nu ma duc nici pentru masa intinsa si pentru mancarea cu care sunt servita cu drag, nici pentru ceaiul aromat sau sucul pe care bunica il deschide pentru mine. Ma duc acolo pentru ca am crescut si pentru ca am gasit puterea sa inteleg. Si maturitatea necesara. Nu mai sunt copilul razvratit si nici adolescentul neinteles, sunt un om matur si pot la randul meu sa inteleg un om in etate. Mai ales pe Bunica pot sa o inteleg caci o si cunosc. Nu as putea sa stau cu ea zi de zi, dar acele cateva ore pe saptamana pe care le petrecem stand de vorba, cu o cana de ceai aromat de la Carturesti care parfumeaza toata casa, sunt acum liniste si calme.

Stiu cand sa tac si stiu cum sa explic ca sa ma fac inteleasa. Am mai multa rabdare si mai multa intelegere. Gandesc mai mult inainte sa vorbesc, mai mult cu creierul si mai putin cu mintea sau cu impusurile. Si astfel gasesc armonia. Gasesc magia unui om care in ciuda ridurilor sta inca drept in fata mea, gasesc exemplul unui om care a luptat in viata, si as vrea cumva sa ii rasplatesc toate eforturile si sa ii explic ce important este exemplul pe care mi l-a dat...si cate lectii am invatat de la ea.

Nu stiu cum sa ii multumesc pentru ceea ce a facut si uneori vad in ea tristetea omului singur si a omului batran...Odata se vor duce si prietenii si voi ramane cu florile, cu acul si ata si sper, cu ochii inca aprigi.

Sincer nu stiu cum o sa fac atunci cand va veni vremea sa plec. Oricat as pregati terenul simt ca voi sadi tristetea si neimpacarea....Dar atunci e atunci, si se dizolva repede in aburii de acum si in curand ceaiul va fi inlocuit de sucul de visine sau de lamaie iar la bunica va mirosi a flori proaspete, iar casa va fi lumina si culoare gand gradina botanica va prinde viata.

Kleidung machen Leute

2011-01-30T11:39:00.001-08:00

Nu stiu cum s-a suprapus ca in ultimile zile ma invart numai printre haine...
Pe Deutche Welle incerc sa descifrez un reportaj despre haine, intamplator am ajuns si la un filmulet romanesc (nu trimisa de aia de pe DW stati linistiti) despre cum se imbraca romanii. S-a dat la ProTv ceea ce nu i-a ridicat rangul in ochii mei dar pana la urma l-am urmarit pana la capat caci era un bun exemplu de asa nu. Si pentru ca mai are niste faze memorabile cu toti baietii de baieti din cea mai celebra discoteca din arges, cu mireasa care e saraca rau cu duhul, cu adidasii de 300 de lire si topul de 200 de euro.
Si m-am intrebat nu cum se imbraca lumea din jurul meu, caci asta stiu.Eu nu am de-a face cu discoteca sau cluburile asa ca pot sa spun ca lumea cu care ma inconjor are 3 tipuri de a se imbraca: sportiv, comod sau la moda. Din fericire nu insa si extravagant....sunt o fericita veti spune...dar este excat ca la faceebook (iti alegi prietenii pe care ii vrei). Cum ma imbrac eu? Pai sportiv, comod si pe alocuri serios. Fara paiete si sclipici dar cu o rochita tricotata faina sau cu pantaloni negrii si camasa alba....As vrea sa ma imbrac mai des in fusta,sa port cizme si toate cele dar uneori e atat de greu sa te scoli mai devreme sa pregatesti toate cele incat blugii sunt o scapare comoda...Nu inseamna insa ca nu imi place sa ma imbrac ingrijit, cu tendinta spre classy. Simplu, fara bijuterii si mai ales nu cu tinichele...iar regula aceea spusa de directoarea colorata e singura de bun-simt din ce a afirmat: geanta si pantofi asortati..as adauga si manusi dar sa nu intindem coarda prea mult...
La ce bun sa dai 200 de euro pe un tricou cand cu banii acestia iti poti cumpara cateva haine cu gust pentru un an intreg...si la ce bun sa dai 200 de euro pe niste paiete dar sa nu ii dai pe o geanta si o pereche de pantofi de piele bine lucrati care sa te tina cativa ani?

Pana una alta, fimuletul:

Happy new year

2011-01-01T08:35:00.000-08:00

Am ales urmatoare melodie pentru ca Revelionul mi-a adus aminte de ei: ABBA (nu i-am mai ascultat demult ceea ce e drept )

Plantuta mea.

2010-12-31T15:07:00.000-08:00

E o plantuta verde, daruita de bunica de ziua mea, care sta cuminte la mine pe birou. Cand am primit-o avea frunze rosii in varf-pe post de petale, care usor usor s-au uscat si le-am rupt. Dupa care, am crezut ca o sa moara de tot...ma si vedeam jeluind cate o frunza si ajungand sa pastrez pe birou un ghivechi plin cu pamant...ma gandeam ca e bun si acela ca imi aminteste de munte.

Dar odata ce a venit frigul, plantuta mea cu preferinte racoroase si-a revenit. Frunzele usor ingalbenite pe margine s-au inverzit la loc, si a inceput sa creasca usor usor, dreapta si din ce in ce mai verde. Mai pastreaza doar o urma de rosu in frunza cea mai de sus ca o amintire a primaverii.

Isi primeste apa regulat, la radacina asa cum m-a invatat bunica si acum, de sarbatori are o multime de lastare verzi. Mi se parea mie ca s-a indesit dar nu eram sigura. Insa acum, zilele astea am avut mai mult timp sa stau cu ochii pe ea si e plina de noi frunzulite mici, ca niste sabii ce se inalta spre ...tavan. Stam langa fereastra sa avem lumina si sa crestem mari. Din batul care ajunsese la sfarsit de vara acum ma tem ca nu o sa mai am loc in ghiveci si va trebui sa il schimb .

Plantuta mea traieste si intra in noul an mare si frumoasa...si eu, odata cu ea.

Life time

2010-12-30T01:29:00.000-08:00

imagineclock-desktop.com

Pentru unii ceasul bate ora inchiderii, pentru altii pe cea a deschiderii...In jurul meu o usa de inchide, o alta se deschide. Lucrul acesta se intampla in fiecare clipa dar nu ne gandim la un fapt atat de banal decat atunci cand ne intersectam cu el.

Si totusi in viata ni se deschid si inchid mult usi, in fiecare zi, dar doar o singura data avem de-a face cu o usa mare...metalica,de lemn masiv,de flori sau de gheata...nimeni nu stie exact cum arata de fapt. Multi nici nu au vazut-o...au vazut doar lumina-una alba puternica si artificiala la venire si alta galbena, blanda, calda si primitoare la plecare.

Intre cele 2 lumini am fost noi. Inainte si dupa ele nu stim cine suntem...aer, pisica, floare, frunza, leopard de zapada, copil orfan, calugar budist-dupa imaginatie si credinta.

Totusi ca si pe munte drumul e tot ce conteaza...sa invatam de mici sa il facem cat mai frumos putem, ca sa plecam fericiti...

Oglinda Lunii

Fara sa stii

Garile

Constatarea zilei

Printre atatea vesti rele una buna...

Din mine

Sfarsit

Decor, ambient

Autoportet

Du-ma acasa mai tramvai…

Sania

Neagu Djuvara- O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri- scurta recenzie

Rondel

Sentimente

Care piesa?

Legile echilibrului

Se duce

Lifecycle

Take the bus

La multi ani!

Tablourile din viata mea

Scrisoare pentru Mos Craciun

Noi nu suntem normali

Lucruri pentru care nu există niciodată timp

Caracter

Your Top Character StrengthCuriosity and interest in the world

In rezumat sunt o fire optimista, care doreste sa le insenineze celorlalti viata, pentru ca astfel mi-o luminez pe a mea, sunt deschisa catre nou, ma arunc uneori in mare cu entuziasm, dar ma gandesc cand stau pe margine daca stiu totusi sa innot.

Nota de serviciu

Scrisoare Testament-Garcia Marquez

Going Slowly: Two Years of Travel

Tichie de margaritar sau tara arde si baba se piaptana

Bicicleta a intrat in concediu

Despre carti acoperite de praf

3 motive pentru a calatori cat esti tanar

Balet

Cum te simti cand nu mai esti tanar…

Ora de Business

Mirifica Romanie in alb si negru

Si totusi exista speranta..

Dedicatie

Sa plec, sa nu plec, sa plec, sa nu plec…sa plec!

Recensamant 2011

Locuri de veci

Drepturile copilului conceput

Parlez-vous francais?

Biciclete, biciclete

Cum poti sa mori cu zile in Bucuresti (normal ca din cauza autoritatilor)

Eu si sunetele

Un Om Mare

Ultimele zile de vara....sau salata de fructe...sau ce poate ascunde gradina de la Slatina

Randuri

Masa critica

Thought of You

600 m

Cantec de Gheata si Foc

Vineri 13

Reclamatie Metrorex

Ce credem că ştie mama?

Cu ochi lungi, cu gene lungi-Tudor Gheoghe

Toate postarile trebuie sa aiba titlu?

Casele si mirosurile lor

Willst du?

Masa critica

PSALM 1

Ecce homo

de Ion Minulescu

Eu sunt o-mperechere de straniu

Şi comun,

To work and back to work

Cum se impaca bicicleta cu Metroul

Haiku

Click click click

Primul meu PA

A venit oare primavara?

Ich kann, du kanst,wir konnen

Flashmob

Tramvaiul 27

Doamana Profesoara

Urmatoarea carte

1 martie

Your Top Character Strength

Curiosity and interest in the world