Oglinda Lunii

Ce probleme de matematica, ecuatii, derivate sau integrale? Uite o problema pe cat de simpla pe atat de dificila. Incearca cu mintea unui copil de 5 ani care s-a nascut si a crescut exclusiv intr-o camera de X metri patrati sa intelegi lumea. Lumnea aceea mare si nu universul simplu compus din Pat, Masa, Sifonier, Chiuveta, Baie, Covor, Podea. Da, da, toate scrise cu majuscula.

Dora e un desen în Televizor, dar e prietena mea adevărată; mă derutează chestia asta. Jeep e de-adevăratelea, pot să-l pipăi cu degetele. Superman e doar la Televizor. Copacii sunt la Televizor, dar Plantă e adevărată, ah, am uitat s-o ud. O iau de pe Șifonier și o duc în Chiuvetă și o ud. Skateboard-urile sunt la Televizor, la fel fetele și băieții. Iarba e la Televizor și la fel și focul, care ar putea să vină în Cameră de-adevăratelea dacă fac fasolea fierbinte și limba roșie îmi sare pe mânecă și mă arde. Aerul e de-adevăratelea și apa numai din Baie și Chiuvetă, râurile și lacurile sunt la Televizor, despre mare nu știu pentru că dacă s-ar mișca prin Spațiu ar uda totul. Camera e de-adevăratelea de-adevăratelea, dar poate că și Afară este, numai că și-a pus o pelerină care o face invizibilă.

Nu poti sa te intorci la varsta de 5 ani? Atunci poate iti e mai usor la 19 ani. Imagineaza-te o tanara studenta, violata luni la rand de un barbat ce te-a rapit de pe strada, ajunsa sa dai nastere singura unui copil care urmeaza sa creasca in aceeasi temnita ca si tine. Avand ca unic contact cu exteriorul un televizor care merge prost si pe violatorul tau care vine sa iti aduca produsele necesare traiului de zi cu zi si sa isi ia rasplata carnala nocturna. Cum ai putea sa transformi inchisoarea ta in libertatea copilului tau? Si mai poti tu spera la o libertate reala pentru amandoi? 

"Camera" este una din acele carti pe care nu o poti lasa din mana, cu care te culci in gand si te scoli in minte, pe care o mai pastrezi mult in tine chiar si dupa ce ai inchis-o definitiv. Nu pentru ca modul in care este scrisa, desi povestita prin ochii unui copil, cu universurile acestea "Matrioșke", cu toate obiectele comune scrise cu litere mari, devine cel putin interesanta. Insa la carte te intorci in fiecare moment liber pentru ca spune franturi din povesti reale, povesti care insa nu au intotdeauna (sau mai deloc) finalul fericit de aici. Sau sa ne ascundem pe dupa degete si sa nu acceptam ca exista sclavie sexuala? Ca exista sute de feluri de abuzuri. Ca exista copii a caror lume nu contine locuri de joaca, avioane, masini etc. Ca o evadare dintr-o asemenea lume este uneori mai dificila decat viata anterioara?

"Pe vremuri nici nu știam cum să fiu furios că nu putem deschide Ușa, capul meu era prea mic ca să încapă Afară în el. Când eram un băiețel, gândeam ca un băiețel, dar acum am cinci ani și știu totul."

Si totusi din disperare, dragoste, incredere, curaj se va naste un plan nebunesc care ii va scoate pe amandoi din Camera. Si din fericire cartea nu se termina aici. Ar fi fost incompleta, ar fi spus doar jumatate de poveste pentru ca adapatarea amandoura la lumea de afara este o calatorie plina de obstacole in ciuda numeroaselor persoane pline de cele mai bune intentii care le ofera sprijinul neconditionat. Pentru ca Jack (eroul principal) desi are cunostinte teoretice ce depasesc cu mult nivelul unui copil de 5 ani, nu a simitit niciodata pe pielea lui ploaia, nisipiul, iarba, pentru ca nu stie sa interactioneze cu alti oameni, sa se joace cu alti copii, pentru ca nu stie cum merge viata de zi cu zi. Viata de Afara. Dar e extrem de frumos sa redescoperi lumea alaturi de el.

"Fața galbenă a lui Dumnezeu are un nor deasupra. Brusc, e mai frig. Lumea tot timpul își schimbă încălzirea și luminarea și sunetele, nu știu niciodată ce va fi în minutul următor. Norul pare albastru-cenușiu, mă întreb dacă are ploaie în el. Dacă începe să cadă pe mine, o să alerg înăuntru înainte să-mi înece pielea.

Apoi ceva face zzzzz, mă uit între flori și e cel mai minunat lucru, o albină vie uriașă cu bucățele galbene și negre dansează chiar în floare.

— Salut, spun.

Întind degetul să o mângâi și...

Auuuuuu, îmi explodează mâna e cea mai rea durere de până acum."

Si in egala masura nici pentru cei de Afara nu este usor. Cum e sa te trezesti bunica unui copil aparent antisocial? Actiuni, gesturi, cuvinte normale trebuie acum simplificate, etapizate, pentru a incapea in universul unui copil de 5 ani bombardat 16 ore pe zi cu informatii si stimuli senzoriali.Pentru a fi usor, usor acceptate si nu respinse. Pentru a ajuta copilul sa se integreze si a nu-l pierde intr-o camera plazmuita ca loc cunoscut si sigur plutind in deriva in lumea de Afara. Aparent Aici dar de fapt mereu Acolo.

La carte am ajuns de fapt via film Si cum in general filmele facute dupa carti mi s-au parut mai putin reusite, am zis sa citesc inainte cartea. Si apoi sa vad filmul. Si bine am facut, caci desi filmul spunea povestea suficient de bine si personajele principale nu sunt departe de cele pe care mi le imaginasem eu, totusi in film adapatarea baiatului la lumea exterioara pare mult mai facila, o multime de experiente intrigante pentru Jack lipsesc, viata temporara petrecuta doar cu bunicii pare lapte si miere, noul inceput alaturi de mama sa a disparut si el in momentul in care a fost construit scenariul si tocmai aceste etape, un coctail infint de bucurii si frustrari, esecuri si realizari, pasi inainte si inapoi dau veridicitate povestii. O ancoreaza in realitate.

Prin 2014 intr-un alt puseu de minimalism similar cu cel prezent, puseu care nu mai stiu daca era datorat unei mutarii sau nu, am ajuns si la primele mele espadrile de catarat, cumparate in primii ani de facultate. Imi aduc aminte ca au fost cele mai confortabile din nenumaratele modele pe care le-am probat la putinele magazine de munte din vremea aceea. Nici nu mai tin minte daca au fost luate noi sau second hand. Parca imi aduc aminte franturi dintr-o intalnire in parcul de la Unirii, probat espadrilele si experimentat momentul "astea sunt". 

Intre timp, espadrilele au vazut cateva trasee si au fost inlocuite cu un model ramas de la Radu. Apoi am mai adaugat la colectie o pereche noua de la Wild Climb si aceste prime espadrile si-au gasit loc intr-un fund de camara, fiind scoase la lumina doar cand cineva cu picior mai mic ca al meu avea nevoie temporara de espadrile. Au incaltat picioare 37, 38, 39 dar nu si-au gasit niciodata un posesor pe termen lung. 

Si dupa regula, ce nu folosesti un timp, da mai departe, a venit si timpul lor sa plece. Un anunt pe carpati.org si isi gasesc un nou propietar. De fapt sunt luate pentru un pusti, de tatal sau. Espadrilele imi dispar cumva din memorie si ramane doar amintirea celor cateva poze in care sunt incaltata cu ele. Doar nu putem sa tinem minte povestea tuturor obiectelor trecute si actuale din viata noastra. Si totusi espadrilele cu pricina vor fi salvate prin prezentele cuvinte din anonimat.

E ciudat sa citesti despre ceva ce intr-un fel sau altul faci deja, sau despre ceva spre care tinzi. Dar Claudia mi-a trimis acum 2 saptamani un articol despre downshifting pe care l-am citit de la un capat la altul de dimineata, intr-un metrou ce abia se tara intre statii. Era ireal cum printre toata lumea aceea frustrata ca intarzie la job, cu telefoanele zbarnaind de sms-uri si apeluri catre sefi si catre colegi, eu stateam cumva intr-un colt, absorbita, regasindu-ma pe alocuri, primind confirmarea ca nu suntem singuri. 

Sederea in Germania a fost downshifting. Pana acum nu gaseam termenul, o numeam experienta, incercam sa o descriu si sa o justific, dar nu stiam cum sa ii spun.

Calatoria lui Radu, idem.

O eventuala mutare intr-un oras de provincie se incadreaza in acelasi tipar.

Cu banii pe care ii dam weekend de weekend pe iesirile din afara Bucurestiului, am fi putut face altceva. Sa ne schimbam masina de exemplu, sa ne luam o casa ar zice unii. 

Sa fac ceva pe gratis pentru cineva? Da. Nu toate lucrurile pe lumea asta sunt pe bani si cele mai faine lucruri care ni s-au intamplat au venit din inima si au fost moca. 

Mai sunt si altii care gandesc asa? Da, fara indoiala, da. Dar suntem putini. Cand ma uit in lista mea de Facebook parem multi, dar ce inseamna cateva zeci sau sute? Devenim mai multi? Probabil ca da, sau asa imi place sa cred, asta e impresia care imi ramane dupa baia de multime de la prosteste ca Rosia Montanta sau cel impotriva despaduririlor ilegale. Se schimba o generatie si eu fac parte din ea, dar nu pot sa nu ma intreb cum va arata generatia mea optimista peste 20 de ani.

Fara indoiala cel mai important element in acest proces sunt...banii. Da, banii aceia blamati, ei sunt un element destul de important care trebuie sa nu lipsesca, dar nici sa nu abunde, pentru ca procesul sa functioneze. Prea multi bani inseamna standarde prea mari si foame dupa si mai multi bani. Prea putini, inseamna o foame perpetua dupa supravietuire. Putini dintre cei care se gasesc in cele doua extreme se pot desprinde la nivel psihologic de situatia in care se gasesc (foarte buna sau rea). Cred ca targetul fenomenului de “downshifting” este exact patura de mijloc, care reincepe cumva sa se inchege din nou in mediul urban.

“Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat”, crede Aurora Liiceanu in articolul sau.

Generatia trebuie sa se schimbe si nivelul de trai trebuie sa creasca usor, usor.

“Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii.

Este o mare diferenta.”

“Downshiftingul este (in fond) un refuz al formei fara continut”, este o reactie anti-consumatorism, este o schimbare a valorilor, aducand cu sine “o mai buna convietuire intre "a fi" si"a face"”.

In fond ceea ce faci zilnic, modul in care vezi si iti traiesti viata sunt oglinzile tale, sunt reflectia interiorului tau in lumea care te inconjoara. Downshifting-ul este despre a spune mai des "nu" fata de lucrurile de care nu ai cu adevarata nevoie si mai des "da" la ceea ce ii trebuie cu adevarat sufletului tau pentru a sesimti implinit.

Articolul integral il puteti citi aici.