Acum cand nu mai gasesc nici o motivatie de a calca pragul Operetei , acum cand refugiul meu de frumos in ale muzicii a fost ocupat de altii, concertele lui Tudor Gheorghe au ramas cam singurul apanaj muzical care imi face placere si probabil din acest motiv incerc sa nu ratez nici unul. Din fericire pentru activitatea mea de weekend, concertele sunt puse in timpul saptamanii insa acest lucru poate sa reprezinte si un impediment. Stand pierduta in scaunul comod sau mai putin comod ce mi-a revenit in imensa sala a Palatului, realizez ca si pentru mine ca si specatator dar si pentru cei care se gasesc pe scena, e din ce in ce mai greu de a face parte dintr-un spectacol si de a transforma un spectacol intr-o experienta senzoriala care sa acapareze intreaga atentie. Realizez ca fata de spectacolele din weekend, timpul de pregatire al specatatorului “de saptamana” pentru a intra in “joc” este mult mai mare. Pare mult mai greu sa ii faci pe oameni, sa isi canalizeze atentia asupra ta ca si protagonist sau asupra scenei, si mi se pare ca e nevoie de o arta, o rabdare si un talent mult mai mare in a structura specatcolul astfel incat sa reusesti sa ii castigi de partea ta, real, cu 100% din ce sunt ei. E o lupta surda a frumosului cu gandurile cotidiene, cu ce ti-a ramas la serviciu de facut, cu ce iti ramane acasa de facut, cu cei ai de facut in weekend. Ai tot timpul ceva de facut si niciodata acel de facut nu inseamna sa stai in loc. Insa pentru mine cel putin Tudor Gheorghe reuseste sa faca acest lucru. Uneori surpind in mine lupta surda care se da intre zumzetul gandurilor si sunetul muzicii, si atunci nu gasesc altceva de facut decat sa alung gandurile ca pe un nor negru, si sa astept ca frumosul sa castige lupta. Aceeasi desprindere o castigi si prin sport insa sunt aspecte diferite. In sport ai povestea ta pe care ti-o creezi zi de zi-prin sudoare, transpiratie si efort. Intr-un spectacol esti parte din povestea altuia, dar o poveste atent aleasa, o poveste cu talc din care inveti, caci in general concertele lui TG sunt atent pregatite de dinainte, exploatand niste teme de pe care nimeni nu a mai sters colbul...Cantece din Bucovina, versurilor celor inchisi in timpul regimului comunist, poezia lui Mircea Micu, interesante paralele intre protagonistii muzicali ai perioadei interbelice.
Imi place studiul din spatele concertelor, atat cel literar pentru a gasi creeatii care sa construiasca o fresca a unei perioade, sau a unei atitudini, cat si cea muzicala precum si adaptarea anumitor melodii, orchestrarea lor si originalitatea cu care este pus spectacolul in scena de fiecare data altfel (cu orchestra simfonica, cu taraf, cu cor, sau pur si simplu doar TG). Imi plac si explicatiile oferite si micile povestiri, menite sa intregeasca informatia, menite sa pregateasca parca sufletul si sa deschida ochii mintii, pentru a absorbi mai mult decat forma de suprafata, pentru a ne face mai permeabili la detalii. Caci o melodie buna e compusa din sute de detalii reusite.
Eu ascult muzica pentru cum suna si pentru impletirea intre solist si instrumente. Recunosc ca sunt mult mai aplecat spre voce decat spre instrumente, si intre o bucata instrumentala buna si una vocala buna, o aleg pe cea vocala. Ma fascineaza vocea si interpretarea si de multe ori ascult de pe youtube toate variantele pe care le gasesc pentru a o identifica pe cea care este mai aproape de inima mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.