Vorbeam cu Radu mai deunazi ca fiecare casa pe care o stim isi are mirosul ei, si mirosul locului in care traim, cred eu, este parte din noi, si ne defineste sentimentul de a fi acasa.
Atunci cand stam tot timpul intr-un loc nu ne mai dam seama de miros, dar nu se poate sa nu fi remarcat acest lucru cand intrati intr-o casa straina ; si poate mai mult decat orice se vede asta in casele parasite, ale bunicilor nostri, uitate de vreme, sau in cele de pe la tara unde nu se intra in fiecare zi. Caci la oras, odorizantele de camera, care mai de care mai sintetice incep sa estompeze si sa uniformizeze acest miros
De exemplu garosniera bunicii are un miros cald, e o casa calda si placuta; Acolo miroase a copilarie, miroase a mancare buna pusa pe foc, a cozonac sau a budinca. Si parca pot sa vad si acum fetita cu parul balai care se juca cuminte pe covorul persan cu un tobosar cu cheita...
Casa de la tara de la mine miroase a rece si a frig. Niciodata nu miroase a caldura, niciodata acolo nu e cald. Nici vara cand fugim inauntru de caldura si cu atat mai putin iarna cand in casa mare se face atat de rar foc. Si mai miroase a rece si a mort, mai ales in camera mare destinata parca pentru priveghi...asta e o alta amintire din copilarie.
Casa de la Izvoru nu are inca un miros binedefinit. Pentru ca inca nu sta nimeni in ea. Miroase a nou caci amintirea varului, parchetului si mobilei nou aduse e recenta si a estompat mirosul de casa veche. Insa sunt sigura ca atunci cand va fi locuita va primi caldura si dragoste si atunci va inflori.
Insa cel mai mult ma suprinde casa de la Oradea. Casa aceea are un miros aparte...poate de praf, poate de statut dar nu mi-a inspirat niciodata senzatia de parasire. Poate pentru ca sus mai e locuita....poate pentru ca inimile celor care au stat acolo revin la salasul lor. Mie casa aceea imi miroase a tihna. Patul din dormitor nu e niciodata impecabil facut, ca si cum cineva ar fi plecat si nu se mai intoarce, ci imi da tot timpul senzatia ca e facut asa, de ochii lumei, pentru o zi, si noaptea va chema din nou la somn. Vitrinele, masa mare intinsa in camera, totul asteapta ceva. Si uneori, cand stau linistita acolo, si nu suntem pe fuga (de exemplu cand am venit in concediu din Apuseni) si jucam cu Andrei si Claudia- Remi, cu un foculet mocnind in soba mi se parea ca suntem doar niste nepoti ascultatori care ne ferim de ploaia de afara, cuminti...Si parca asteptam din minut in minut sa intre pe usa cu plasa bunicul sau bunica lui Radu, venind de la cumparaturi.
