Nu stiu exact pentru ce scriu aceste postari. Poate pentru noi, pentru a vedea peste ani cum au fost inceputurile, suisurile si coborasurile unei emigrari, sau poate sa ne dam seama de ce am considerat ca ne e mai bine in Romania si ne-am intors.
Poate pentru cei de acasa, care ne urmaresc in continuare viata ca pe un serial extrem de interesant (si fara sa fiu narcisista, chiar mi se pare ca ducem o viata interesanta).
Sau poate doar pentru ca imi place sa scriu si apoi peste ani sa ma revad la varsta de 23, 25, 27 de ani si tot asa.
Am pornit deci in lungul drum spre Berlin. Din cale afara de lung nu era, doar cu vreo 200-300 km mai lung decat drumul pe care il facem in fiecare iarna spre Zillertal Arena. Dar nu ne-am grabit.
Nu ne-am grabit nici cand ne-am luat la revedere de la colegii de munca ai lui Radu, nici cand am iesit din Bucuresti ducand cu noi, toate lucrurile necesare pentru 3 luni de existenta pe meleaguri germane si nici pe autostrada ori in Romania.
Ne-am permis chiar sa ne invartim prin Sibiu si sa vedem daca mai era deschis la Kon Tiki. Evident era concediu (asa ni s-a intamplat la ultimile noastre concedii).
Pe la 2 noaptea cred ne-a lovit somnul si ne-am culcat vreo 2 ore. Am condus apoi de la 4 pana la 6, pe deaurile dintre Cluj si Oradea. S-a luminat de ziua, oamenii au inceput sa plece spre munca bine infofoliti (canicula din capitala era inlocuita aici cu o racoare autumnala) si noi am ajuns la Oradea unde ne-am bagat la somn pentru 4 ore.
Apoi ne-am permis sa incepem bine ziua, cu o masa la The Bridge si intr-un final glorios am iesit din tara.
In Ungaria am ales sa mergem pe drumuri nationale. Oricum cu Loganul de 1.4, cu aerul pornit si cu biclele pe masina nu puteam sa zburam ca vantul si ca gandul pe autostrada care astfel nu ne ajuta prea tare.
Radu a avut ideea geniala sa dam de biciclistii nostri de pe EuroVelo 6 si am calculat noi ca avem sanse sa ne intalnim. Asa ca am si pus de fapt de o intalnire, pe undeva prin Austria intre Ybbs si Viena.
Am traversat Ungaria, departe de autostrazi (Budapesta a fost cel mai interactiv mai ales ca mie mi-au revenit cam toate orasele si Radu facea pe GPS-ul) chestie care ne-a adus aminte oarecum de concediul de vara trecuta.
Apoi am intrat in Austria, unde tot pe langa autostrazi, am intrat in Viena si am iesit dupa ceva balbaieli pe DN14 spre Tulln.
Ne delectam cu satele mici si suburbiile cochete ale austriecilor, bagam benzina din Pandorf conform traditiei clasice si mergem fara pauze manati de inserare.
In Tulln ne regasim cu biciclistii nostri care au atatea si atatea de povestit. Sunt abia la jumatatea calatoriei si presimt ca va fi o calatorie memorabila, e ceva ce fiecare dintre noi trebuie sa facem odata in viata. Sa fii hoinar, sa fii calator, sa fii deschis spre a descoperi, o luna fara griji, doar cu probleme curente de genul de unde iau apa, cum rezolv cu iritatiile sau cu usturimea de pe piele. Intelegem astfel mai repede de cat de putine si infime lucruri avem nevoie ca sa fim fericiti si ramanem uimiti cum ne incape o viata in 2-3 bagaje.
Dimineata plecam mai departe si intram in Cehia care nu ne-a placut. Nu prea am inteles ca e cu tara asta, o tara de limba slava intr-o mare germana, cu baruri, cluburi de noapte, prostiuate pe marginea drumului.
In final Germania, unde "gonim" pe autostrada scotand din Logan si ultima picatura de energie caci trebuia sa ajungem la timp in Berlin sa ne intalnim cu tipul (Markus) de la care vom prelua chiria.
Ce bine ma simt ca nici voua nu v-a placut Cehia ;))
RăspundețiȘtergereE clar, nu-i pe calapodul nostru tara asta.
Randurile scrise raman bine scrise si-ar putea deveni o vorba: inteleptul isi face la tinerete fapte ca sa aiba la batranete amintiri?
Memorabila vorba ai spus Claudia :).Din putul gandirii, dar o gandire frumoasa :).
RăspundețiȘtergere