Oglinda Lunii

Aseara am « petrecut » 3 ore excelente la cursul de germana. Poate suna suprinzator termenul ales pentru ca in mod normal esti acolo ca sa inveti, insa nu inseamna ca nu poti invata si nu poti “creste” si simtindu-te bine. Cred ca in relatia cu scoala am uitat oarecum ce inseamna sa inveti de placere si mai cred ca e greu sa mentii stindardul interesului sus, un timp indelungat. Sunt urcusuri si coborasuri in orice proces de invatare insa in ultimii ani de adult, pentru ca am avut putere deplina de alegere, am invatat multe lucuri de placere. 

Cu germana e un razboi pe termen lung pe care l-am inceput impreuna cu Radu inca din Romania, pe de-o parte pentru ca ne doream sa stam la un moment dat intr-o tara vorbitoare de limba germana (Austria-doar pentru ca acolo sunt munti, multi munti) si pe de alta parte, pentru ca la nivel personal imi doream sa demonstrez ca se poate invata o limba germana considerata uneori, pe nedrept, imposibila. Am inceput cu ceva ore in particular mai mult sau mai putin constant si fiecare din cei 3 oameni cu care am lucrat si-au adus aportul intr-un mod benefic. Apoi valurile ne-au purtat pana la urma in patria limbii germane si departe de munti. Daca am acceptat pauza fortata de munte, am zis ca macar de sederea aceasta sa beneficiem si sa reglam odata conturile cu limba germana. Radu a pornit din start cu un avantaj : la serviciu era inconjurat numai de nemti si trebuia sa comunice in germana pentru ca nivelul lui de germana era peste nivelul colegilor lui de engleza (in plus era minoritar).

Eu m-am apucat de niste cursuri de germana oferite de scolile publice pe care le-am urmat in august si in septembrie.

Trebuie spus ca in Berlin ai cam 3 optiuni pentru a invata germana :

1. Cursuri private individual (ce am facut noi in Romania dar la niste preturi mult mai mari)

2. Cursuri la scolile publice (asa cum am urmat eu in vara)

3. Cursurile la scolile private

Scolile publice au 3 hibe si un avantaj (asta am constat eu pana acum). Pentru cursurile generale locurile se ocupa cu mult timp inainte, sunt putine cursuri de seara si grupele sunt mari (16-20 de persoane) iar interesul profesorului este variabil (asta indiferent de curs). Predarea seamana cu cea de la scoala si se urmeaza indeaproape manualul, ceea ce poate ajuta, mai ales la inceput. Avantajul este de la sine inteles : sunt ieftine (cam la jumate de pret fata de cele mai ieftine scoli private).

Scolile private sunt multe, trebuie ceva munca de documentare inainte pentru o alegere si noi am ales una din functie de recomandarile colegilor mei de la job(cred ca un sfert din oamenii de la mine de la munca invata germana acolo). Si pot sa spun cu mana pe inima ca e fun. In primul rand pentru ca se vorbeste. Si inca mult. Tot timpul ! Apoi pentru ca profesorii sunt activi, implicati, veseli, chiar si la ora 20.30 cand multi oameni sunt deja acasa.

Profesoara noastra este de o varsta cu noi, nascuta si crescuta in Polonia pana la 7 ani si apoi in Germania, cu studii de germanistica in vestul Germaniei, care a petrecut 4 ani in Mexic si care a revenit in Berlin de curand. Mie si lui Radu ne aminteste in permanenta de Mara.

Iar grupa noastra e cel putin la fel de interesanta: 3 romani, o tipa din Turcia, alta din Argentina, o japoneza, un taiwanez, nelipsitul grec si nelipsitul italian cu capul in nori (artist). Ce sa mai – o diversitate culturala remarcabila. Orele sunt astfel antrenante si nu mi se pare nicio corvoada ca dupa munca sa ma duc acolo, desi cu un program de genul plecat la 7.00 de acasa si sosit la 21.30, ajungi invariabil sa te prinda oboseala.

Pentru cursul de aseara am avut de prezentat, fiecare, cate ceva despre tara noastra. O particularitate, o personalitate, o caracteristica etc. Oral, eventual si cu reprezentare grafica (fotografii, filme etc). Desi unii au dat bir cu fugitii, cei 6 oameni care am ramas si cu profa’ 7 ne-am simtit de minune, amestecand calusarii romanesti, cu mancarea greceasca, comparand realitatea taiwaneza zilnica cu cea europeana si previzualizand o nunta in Turcia.

Am vorbit despre supersititii si am descoperit cat de internationale sunt unele din ele, am vorbit despre mancarea pe care fiecare o consideram specifica, pe cand nu numai ca ea se gateste in multe tari la fel, ba chiar poarta acelasi nume (si nu ma refera ici la kebab) si despre limba noastra cea de toate zilele, ne-am pierdut in cele 3 semne din greaca ce desemneza toate sunetul I sau am comparat cuvinte poloneze, cu cuvinte italiene si cu cuvinte romanesti.

Din Polonia, via Grecia si pana in Taiwan, le-am strans pe toate intre 4 pereti si ne-am minunat cat de « la fel » suntem uneori. Tot ce trebuie e sa spargem putin carapacea ce ne impresoara si sa ii privim pe ceilalti la nivel individual si nu ca reprezentati ai tarii din care provin.

Astfel din categoria "stiati ca": 

- Supersitii precum nu manca din oala ca ploua la nunta ta, nu sta in calea maturii//nu calca in gunoiul maturat ca nu te mai mariti, oglinda sparta inseamna ghinion sunt identice din Polonia si pana in Turcia.

- Supersitia cu pisica neagra a ajuns pana in Taiwan insa, taiwanezii mai au o superstitie interesanta legata de cifra 4. Cifra 4 reprezinta ghinion (pentru ca pronuntia ei seamana cu cuvantul moarte in chineza) astfel incat din toate spitalele si din anumite cladiri lipseste etajul 4.

- Tot de la colegul nostru taiwanez cu nume ciudat am aflat ca a scrie numele unei persoane cu rosu este iarasi ceva ce nu se face (caci rosu inseamna moarte).

- Deochiul grecesc, e identic cu deochiul romanesc, doar modalitatea de identificare e diferita (de fapt, eu una nu stiu cum femeia care descanta de deochi la mine la tara isi dadea seama daca e deochi sau e boala, dar grecii au o metoda).

- Scuipatul in san e si el balcanic cum aveam sa constatam, apare si la romani si la turci si la greci

- Musacaua si rachiul sunt si ele pe putin balcanice, cu mentiunea ca la musaca grecii si turcii adaua si vinete, pe langa cartofi si carne. Cred ca o sa incerc si eu varianta cu vinete ca nu are ce sa fie rau. Si mai presus de toate se numeste la fel. Sarmalutele in foi de vita, mici, mici cum le face bunica, le au si grecii iar sarmalele…hmm sunt europene. Le au si polonezii, le au si nemtii (sub forma de rulada) si daca mai caut, poate mai gasesc.

- Apoi am trecut la nunta din Turcia, mare ca si nunta la romani, cu petitul miresei, ceremonial, 300 de persoane etc.

- Si la final am continuat cu cuvintele si mi-am confirmat ca limba romana e o limba foarte interesanta, ne-am chinuit sa intelegem care e diferenta intre 3 simboluri ce in greaca desemneaza acelasi sunet (i) si ne-am dat rapid batuti in fata ideogramelor.

Pentru 3 ore am rascolit prin trecutul personal, am comparat prezentul si am aflat ca viitorul ne este deschis, atata timp cat ca si popoare vom sti sa comunicam, asa cum la nivel individual 6 oameni au vorbit despre ei si despre culturile lor intr-o limba ce le este inca straina. Limba pare o bariera insa ea poate fi invinsa daca mediul este propice si daca toata lumea intra in joc. Doar ca nu toti vor sa joace si asta e o alta trista poveste...

Uneori femeile surad

                              de Georgeta Tudor 

Cartea asta e neasteptat de populara la mine la munca. Cum peste 50% din angajati nu sunt nemti si cum mare parte din ei vorbesc engleza la nivel conversational, e mereu recomandata cu zambetul pe buze. Noilor veniti si neantrenati in ale limbii-ca preview a ceea ce va urma daca vor avea de gand sa invete germana, iar celor ce rup putina germana, ca o confirmare a provocarii pe care o depasesc (si care se intinde pe ani de zile).

De la sine inteles, recomandarea vine intotdeauna de la imigrant la imigrant si niciodata de la un neamt, iar cel ce o recomanda zambeste tacit in sinea sa, gandind « uite fraierule la ce te inhami ».

Am primit si eu recomandarea inca din primele zile dar a trecut ceva timp pana sa ma apuc sa o citesc, desi carticica nu cere mare angajament fiind usoara, scurta si extrem de glumeata iar daca stii putina germana poti chiar empatiza cu problemele existentiale pe care aceasta limba i le ridica lui M.Twain in 1800 toamna. In mod cert nu trebuie sa pierdem din vedere ca la vremea aceea resursele privind invatarea unei limbi (chiar si in mediul in care aceasta se vorbea) erau mult mai limitate decat posibilitatile actuale, dar asta nu inseamna ca azi, pentru omul de rand, invatarea Germanei e floare la ureche.

Twain trece in revista cateva aspecte de baza ale gramaticii, tratandu-le cu un amestec de haz, inocenta, informare (caci cartea nu e nici pe departe scrisa pe genunchi) si pastrandu-si nota de imigrant intrigat, pentru ca, nu trebuie sa uitam, limba la care se raporteza autorul este engleza

Astfel, special pentru Em, am spicuit cateva fragmente, savuroase si adevarate, despre particularitatile acestei limbi, pe care da, vei ajunge sa o inveti daca vei sta suficient de mult in acest mediu.

Unabhaengigkeitserklaerungen (declaratii de independenta)  pe care Twain le acuza ca nu sunt cuvinte, ci procesiuni alfabetice.

In cartea sa exista si o caricatura relevanta, insa va asigur ca lungimea substantivelor e de fapt cea mai simpla parte caci odata ce cunosti sensul cuvintelor de baza, ele se pot uni si combina in mii de moduri, nepunand probleme reale de descifrare (ci poate doar de traducere).

Alte cuvinte cu genuri abracadabrante :

die Kartoffel (feminin)- o cartof
die Butter (feminin)- o unt
der Kaese (feminin)- un branz
die Milch (feminin)- o lapte (acum ma intreb si eu de ce daca laptele e feminin (as putea gasi o logica pentru asta- lapte=> femela) nu au pastrat toate lactatele feminine macar sa stim o treaba ?)
die Wurst-o carnata ???? (asta e de departe cea mai comica asociere).

• Declinarea substantivului:

• Sa continuam cu parantezele. 

“with the Germans it is doubtless the mark and sign of a practiced pen and of the presence of that sort of luminous intellectual fog which stands for clearness among these people”.

• Verbele cu particula separabila. 

• Pronumele personale si adejectivele sunt alte capacane ale aceste limbi si ar trebui ignorate cu desavarsire.

Aseara am fost un devorator de televizor. Dupa ce in Romania, timp de 6 ani, nu am avut televizor la noi in camera si ne uitam doar ocazional, aici, in Berlin, desi ne-am pomenit cu televizor, il deschidem aproape la fel de rar si in principiu pe canalul nr.20. Acolo este Phoenix TV-un program de documentare, ceva stiri si dezbateri. Fara filme si mai ales fara emisiuni tampite de care nici nemtii nu duc lipsa. Documentarele nu sunt extraordinare, nu le egaleaza nici pe cele de pe Discovery si nici pe cele de pe National Geographic insa marele avantaj este ca sunt in germana. Uneori mai prindem si filme bune facute de cei de la BBC si dublate in germana dar cele mai multe sunt facute de nemti pentru nemti. E un mod interesant de a mai vedea una alta si de a-ti exersa limba. Documentarul care m-a starnit sa scriu postarea asta a avut 1 h si jumatate si a urmarit un vas de croaziera incarcat cu turisti nemti, ce naviga de-a lungul coastei vestice a Groenlandei, cu scopul de a atinge 80 grade latitudine nordica. Bineinteles ca au fost doua fete- calatoria all-inclusive vs viata de zi cu zi a inuitilor. Comfortul unei calatorii (pe care pasagerii o considerau initiatica) vs supravietuirea in conditii dure in comunitati mici si indepartate.

Imaginile mi-au placut, oamenii la fel dar l-am pus pe Radu sa promita ca nu vom ajunge niciodata sa calatorim precum turistii nemti. Platind mii de euro pentru aceasta « aventura », stand confortabil pe puntea vasului (eventual intr-un jacuzzi), racind sampania in ocean si servind-o cu gheata luata direct din vre-un eisberg, toti imbracati in uniforme albastre ca nu cumva organizatorii sa ii piarda sau sa ii incurce, cu programul servit dinainte. Si inca ce program :

- vizitat vreo 2-3 asezari (din care Ilulissat (al 3-lea oras al Groenlandei) si Noul Thule (o localitate de doar 700 de locuitori si una dinte cele mai nordice asezari permanente din Groenlanda) . Va recomand sa citit despre Thule pe wikipedia;

- primit vizita unor localnici si ascultat un program de cantece traditionale;

- facut turul vasului si glumit cu capitanul vasului;

- savurat masa de seara pe tarm, intr-una din zile;

- plimbari cu sania trasa de caini;

- scurtat orizontul prin ochean.

Extraordinar ! Bine probabil ceva mai bine decat stat cu burta la soare vreo 2 saptamani.

Totusi am suportat toate acestea cu stoicism caci si eu aveam parte de calatoria mea printr-o tara  de 6 ori mai mare ca Germania ca suprafata si cu doar 60.000 de locuitori.

Intr-o tara unde notiunea de viata grea are cu totul alte conotatii :

- Asezari cu cateva zeci/sute de locuitori (sate sa le spunem asa);

- Locuri in care nu cresc nici fructe si nici legume, toate venind pe apa, evident la preturi mai mari decat normalul si adresandu-se unei populatii nu neaparat instarite (verdeturile si fructele sunt aproape o trufanda).;

- Copii care pana in clasa a 3-a invata carte acasa cu parintii pentru ca in multe localitati scolile elementare lipsesc si care mai apoi merg la scoala in regim de internat;

- Copii care invata pe rupte sa isi ia bacalaureatul (si acesta ee motiv de imensa bucurie) si multi sunt printre primii din satul lor care au ajuns la un asemenea nivel de educatie;

- Parinti care isi doresc ca fii si fiicele lor sa invete si sa plece mai la sud, sau poate intr-o tara din nordul Europei pentru ca traiul dupa vechile obiceiuri nu le va mai putea asigura existenta timp de inca o generatie;

- Copii care desi au oceanul in spatele casei nu stiu sa innoate pentru ca pana si vara, apa oceanului este mult prea rece;

- Drama barbatilor care pe vremuri sustineau o intreaga familie din pescuit, pe cand acum au ajuns sa traiasca la limita practicand aceste activitati traditionale. Si daca poate pe timpul verii pescuitul pare interesant, in lunga iarna nu mai este nici pe departe asa;

- Oameni care isi vad meseriile afectate de incalzirea globala care se vede mai bine ca nicaieri aici si care face ca pe timpul verii sa fie mai cald decat in mod normal si sa se strice mancarea pusa la pastrat;

- Oameni care incearca sa profite de incalzirea globala si de cresterea temperaturii si stau ore in sir afara, incercand sa imblanzeasca un teren nefavorabil si sa il pregateasca pentru agricultura (incepand prin a muta bolovanii si a ajunge la pamant).

- Localitati care nu sunt unite prin niciun fel de drumuri (doar poteci de picior si sanii trase de caini) si care au precum satele de la noi un serviciu medical de baza, restul interventiilor efectuandu-se doar pe calea aerului.

In mod cert un film al carui cuvant cheie este die Einsamkeit. Imi place cum suna cuvantul asta in germana, mai mult decat corespondentul lui in engleza ori in romana: Solitude/Solitudine. 

Un dus cu apa rece atunci cand crezi ca viata e grea caci iata, tu iti poti trimite copii la scoala si iti poti cultiva legumele in gradina din spatele casei desi poate nu iti vei permite niciodata o asemenea croaziera de 5 stele. Dar ti-o doresti cu adevarat?

Tanjeam dupa o carte care sa ma prinda si am gasit-o acolo unde ma asteptam mai putin-la Hermann Hesse. Spun acest lucru pentru ca il consider pe Hesse un scriitor dificil si desi am incercat sa citesc multe din lucrarile sale, nu am avut succes decat cu « Lupul de stepa » (pe care am parcurs-o mai mult din curiozitate si din rigoare) si cu « Siddharta « (o carte care mi-a placut cu adevarat). Cu restul romanelor (« Jocul cu margele de sticla » si « Calatoria spre soare rasare ») nu am rezonat. Probabil ca nu este vremea lor caci am capatat convingerea ca Hesse trebuie citit la momentul potrivit. Si nu ma refer aici la varsta potrivita, ci mai mult la maturitatea si disponibilitatea necesare pentru a rezona cu stilul si intamplarile prezentate.

Acum insa a fost timpul. S-a intamplat sa il citesc pe Hesse inainte si dupa romanul "Fratii Karamazov" al lui Dostoievski cu care m-am luptat vreo doua sau trei luni si astfel am devenit mai constienta de stilul pe care il abordeaza autorul german in creatiile sale. 

Am apreciat puterea cuvantului caci la Hesse scrisul prinde viata. Desi dialogul este redus la minim, profunzimea cu care se releva sufletul personajului principal ne inghite precum o calatorie in adancurile (aproape) fara sfarsit ale Groapei Marianelor. In spatele unei asemenea realizari este talent dar este si munca, caci desi descrierile curg ca un fluviu, cuvintele sunt atent alese si parca mai razbate si acum din ele zbuciumul interior al cautarii celei mai bune formulari, cuvantului complet si plin.Astfel din stiloul si din mintea scriitorului ies imaginile lucrate cu migala ce vrajesc cititorul cu naturalete precum descrierea sensibila a castanului ce veghea in fata manastirii de ani si ani si parca vedeam in fata ochilor cadrul dintr-un film, o introducere facuta « de departe »/ « de la exterior la interior » menita sa introduca cititorul pas cu pas in atmosfera.

"Căci un om care încearcă să se realizeze cu darurile ce-i sunt date de la natură, face lucrul cel mai important, singurul cu sens pe care-l poate face…"

"Gură-de-Aur îi arătase că un om chemat la fapte mari se poate cufunda până departe de tot în sminteala sângeroasă, amețită a vieții, se poate năclăi în colb și în sânge, fără a deveni, totuși, mărunt și trivial, fără a ucide dumnezeiescul din el, că poate rătăci prin bezne adânci fără ca lumina divină și puterea creatoare să se stingă în sanctuarul sufletului său. … știa bine că în această inimă nestatornică de artist și de seducător, sălășluia un belșug de lumină și de har divin."