Oglinda Lunii

Printre caietele uitate prin dulap am gasit unul in care in urma cu ceva timp (prin liceu cred) am schitat cateva poezii si ceva proza scurta...Va urma astfel o serie de postari de pe care am sters colbul timpului...Nu e nicio fata noua in ele, poate doar mediul virtual in care au poposit acum.

Asta e un oras al ingerilor

Al ingerilor orbi

Cu aripile grele

Infipte in sol.

Asta e un oras

Al ingerilor goi

Lipsiti de sentimente

Si pierduti de Dumnezeu

Asta e un oras

Al ingerilor decedati

Transformati de moarte

In umbre de oameni.

Am vazut ieri un fimulet foarte simpatic, din seria TED, cu un micut tailandez care dorea sa demonstreze intr-un discurs de 15 minute cat de mult ne complicam viata si cat de mult ne departam de notiunea de a fi fericiti.

Multe din exemplele pe care le dadea legate de timpul pe care il investea in fiecare activitate curenta si esentiala (de genul 2 h pe zi si in 2 luni isi face casa, sau 15 min pe zi in gradina, si iese surplus de legume chiar) nu sunt aplicabile in orice zona de pe mapamond.

Dar samburele de adevar merita urmarit.

Se intreba in fond cine este mai feircit, colegul sau din Bankok care si-a luat casa in 3 luni cu credit si munceste 30 de ani ca sa o aiba, sau el care isi construieste casa in 2 luni si poate sta degeaba 29 de ani si 10 luni?

Bun e un exemplu poate tras putin de par, dar ideea este ca tot consumatorismul ne departeaza de la notiunea de fericire...Vrem mai mult, si mai mult, din ce in ce mai mult. Urmarim orbeste niste standarde ireale, fara sa credem cu adevarat in el, fara sa mai avem timp macar sa le punem sub semnul intrebarii. Suntem tintuiti in caruselul care sa invarte din ce in ce mai repede...

Sincer cred ca a consuma este un verb cu nuante foarte primejdioase.

As vrea sa ma intreb mai des daca chiar am nevoie de acel lucru, de acea rochie, pentru ca in spatele ei tot eu voi fi, sau de acel strudel cu branza...oare chiar nu se poate fara el...

Risipim de toate, in jurul lor, si apoi alergam sa refacem golul, care se casca la picioarele noastre, din ce in ce mai mare.

Let's take a break!

Am citit aseara un articol trimis de Radu, legat de top 5 regrete pe care le exprima oamenii inainte sa moara...Da stiu, eu un top 5 inedit, dar am incercat si eu sa intru in jocul intrebarii de inceput si sa ma gandesc ce as regreta daca azi ar fi ultima mea zi.

Din fericire nu ma pot plange ca am muncit prea mult, pentru ca nu am facut-o, nu ma pot plange nici ca nu am avut timp de petrecut cu familia sau ca mi-am investit resursele financiare, sentimentale, afective, temporale degaba...

Nu m-as putea plange de nimic, dar as avea regretul ca nu i-am ajutat mai mult pe cei din jurul meu. Nu stiu ce inseamna mai mult, nu stiu pana unde poate merge tot acest “mult”. Nu stiu cata energie as avea in aceasta directie, dar cred ca faptele bune, cat ar fi ele de mici, sunt capabile sa catalizeze viata noastra a fiecaruia...De fiecare data, dimineata sau seara cand dau o mana de ajutor cuiva sa traverseze strada, sau cand fac un gest aparent mic, cand primesc un mail de multumire etc, imi inseninez existenta. Ma hranesc cu aceste fapte, care sunt mult mai valoroase...care sunt adevaratele investitii in fericirea si multumirea noastra...