Discutam in RT-ul de weekendul trecut de ceva locuri de veci…stiu ca e un subiect ciudat dar a vorbi despre moarte si despre locul in care ne vom petrece eternitatea (sau nu) nu ar trebui sa mai sperie pe nimeni…Sunt niste ganduri care deriva implicit din viata de weekend pe care o ducem, care implica ocazional si anumite riscuri (cam 6 luni pe an , adica vara la catarat, sau pe trasee nemarcate si iarna la schi). Sunt riscuri pe care ni le asumam toti cei care practicam alpinismul sau schiul de tura, pe care incercam sa le diminuam dar de care ramanem constienti. Era de cateva ori sa o mierlesc pe munte si toate aceste ganduri conduc la un moment dat la definirea unor preferinte privind ce va fi dupa...si mai ales unde va fi acel dupa...Habar nu am cum va fi dupa, nimeni nu stie, nimeni nu s-a intors...poate o sa ajung in Rai(daca Raiul exista si daca balanta inclina in favoarea lui si o sa ma plimb pe norisori mov), poate o sa ajung in iad daca celor de Sus nu o sa le placa petrecerile cu Pinguinii si cine stie ce alte momente egoiste sau absenta mea de la Biserica (cine stie ce criterii trebuie sa indeplinesti ca sa bati la poarta Raiului). Sau poate nu o sa fie nimic din credinta crestina si o sa ma reincarnez in vreo broasca hidoasa si voi avea ca nou habitat o balta mocirloasa...Pana una alta daca vreo urma de suflet va mai ramane in zona carnala, apoi imi doresc un loc frumos in care sa imi regasesc odihna...si mai jos, tocmai despre astfel de locuri vreau sa vorbesc...Pana acum exista un top 4. Locuri estetice, simple, calde, primitoare, glorioase, la comun sau in intimitate, fiecare este diferit in felul lui, fiecare este original si fiecare isi are povestea.
1. Mormintele si crucile din Cernei, din Dobraia si Prisacina. Cruci vechi dar solide, pe al caror lemn se poate citi trecerea timpului, anii, ploile, zapezile...stau in fata casei sau langa drum si pazesc o mica movila de pamant. Zona aceea m-a impresionat foarte mult prin solitudinea oamenilor ce traiesc acolo, izolarea lor ce i-ai facut sa gaseasca solutii simple si naturale. Imi place cum omul ramane in amintirea locurilor, a familiei, poate a celorlalti sateni care trec din cand in cand pe drum si mai trimit un gand bun celui plecat
2. Crucea de pe Coama Lunga, din Moeciu...Probabil acolo nu este ingropat nimeni si este pusa acolo doar sa marcheze un loc si un eveniment nefericit-un trasnet. Cruci mai sunt multe pe munte insa aceasta imi place pentru ca are vedere. Nu viziune, ci vedere...Bucegii, Craiul inzapeziti, dealurile verzi, foioasele cuprinse de focul toamnei, potecile din vechime si zgomotele satului care se amesteca pana sus...
 |
| Satul la picioare |
 |
| Moeciu toamana |
3. Cimitirul descoperit pe o coama de deal la granita intre Austria si Italia. Un cimitir mic, cu o capela si mai mica,cu multa liniste, cu un unic drum, cu o pista de biciclete care urca pana acolo pentru a smulge parca un moment de respiro, iar pe o parte cu Dolomitii si pe cealalta cu dealurile verzi si casel cochete austriece (desi eram in Italia).
4. Si un loc nou se adauga weekendul asta-Cimitirul de la Tabla Butii. Are aproape toate ingredientele (mai putin vedere), dar e un loc extrem de estetic cu brazii mari, falnici si drepti ca niste soldati la raport care vegheaza linistea unor eroi. Cu morminte fara flori, simple dar trasate la linie, cu cruci de piatra, uneori anonime- “2 ostasi necunoscuti”, cu un trecut glorios acum cufundat in liniste. Cu oameni care inca vin sa incheie un gand, sa retraiasca o poveste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.