Postul de fata e mai putin o recenzie caci nu ma pricep sa scriu asemenea articole bine inchegate si de-a lungul anilor mi-am pierdut dexteritatea analizelor (de orice fel ar fi ele din sfera literaturii sau stilului literar). Asa ca ma multumesc sa spun ca randurile de mai jos sunt niste simple pareri despre o carte-pardon un audio-book care m-a marcat, in sensul pozitiv la cuvantului.
De ce spun ca m-a marcat. Pentru ca aveti de-a face cu o persoana care nu a inteles si nu a apreciat niciodata materia numita Istorie…Nici in scoala si nici in liceu. Drept dovada toate examenele (Capacitate si Bacalaureat) le-am sustinut la Geografie. Astfel incat am privit dintotdeauna manualele de istorie (chiar si cele alternative), scrise intr-un oarecare limbaj “de lemn” -mostenire din comunism, cu mare scepticism. Pur si simplu nu am aplecarea necesara sa retin cifre si ani in istorie (le retin insa mai usor la geografie :) ) daca nu pot face asocieri, daca nu le pot integra in povesti. Astfel nici audiobookurile lui Neagu Djuvara primite de la Em nu mi-au surescitat interesul din capul locului. Dar ca sa mai schimb muzica de pe Ipod, caci acum fara bicicleta drumul la serviciu e plicticos, am pus pe Ipod cele doua audiobookuri.
Am inceput cu ceva mai "soft"-« De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul » pentru ca fisierele .mp3 de cate 30 min fiecare din O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri m-au dezarmat din start si nu vroiam sa incep si sa nu imi placa. Dar “De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul” a fost o revelatie si m-am grabit cu bucurie catre imensul audiobook la care fac referire, precum un copil care sta in fata unui tort imens, numai al lui, bucuros ca va putea sa manance din el zile in sir. Si m-a vrajit si mai tare...
In primul rand oralitatea...poate acesta este un motiv pentru care am dispretuit cursurile din facultate...Profesorii nu stiau sa te vrajeasca, nu stiau sa faca o prezentare care sa iti starneasca interesul, nu stiau sa prezinte lucrurile dintr-o maniera calda...Pe cand, ascultand povestea ce mi se scurgea valuri, valuri in urechi ma simteam un copil, stand pe scaunelul cu 3 picioare, alaturi de toti plozii de pe scara/din bloc/de pe ulita, stransi in jurul unui bunic sfatos care ne povestea lucruri minunate. Batalii, oameni de alta data, domnitori, toate ideile copilariei se perindau prin cap, dar nu in stilul pueril.
Era un fel de poveste cu talc...din care generatia viitoare sa invete ceva..Livrata obiectiv (pe cat de obiectiv poate sa fie un istoric, mai ales cand e vorba de istoria contemporana). Si daca Neagu Djuvara isi permite sa mai insereze din cand in cand cate o opinie personala, eu cred ca acest lucru nu face decat sa sporeasca originalitatea si savoarea operei-in fond nu este o enciclopedie, este o carte, cu un autor, deci cu o oarecare doza de subiectivism. Si subiectivismul de obiecei ataseaza opera unui autor de sufletul oamenilor, sparge bariere si construieste poduri, mai ales cand opiniile au un fond argumentat...Autorul stie pe deplin sa isi implice auditoriul si iata ca la indemnul lui de inceput, mai mai ca as fi alergat dupa un atlas de geografie ca sa am o harta sub ochi, pe care sa descopar minut de minut o istorie in imagini. Pentru ca Neagu Djuvara stie sa plamadeasca cu puterea graiului, imagini...
Nu se retin decat cifrele esentiale si povestea nu e bazata pe ani. E bazata pe intamplari, caroara li se dedica minute bune. E formata din chipuri (de la domnitori, la tarani), e formata din nume, din citate, din surse, din documente istorice. Dar cel mai important e formata din asocieri. Acesta este liantul care ajuta informatiile sa fie retinute. Asocieri cu literatura, asocieri cu alte epoci, comparatii si plasari ale Romaniei in spatiul si politica internationala. E o istorie pe inteles, e ca un fel de banda desenata, care se schiteaza sub ochii tai. Si vrajita de aceasta m-am repezit cateva zile mai tarziu in librarie si am luat si alte 2 carti ale istoricului Neagu Djuvara, pe care intentionez sa le citesc si care isi vor gasi si ele o urma pe blog.
Fratelui meu (student la Studii economice europene) nu ii venea sa creada ce pasiuni subite a dezvoltat sora lui si ce carti citeste, asa ca a fost prilej de lungi discutii si de ce nu de culturalizare pentru mine, caci recunosc ca la istorie stau prost-foarte prost, in ciuda medilor de 10 din scoala.
So I'll be back si cu alte considerente, evident subiectiv,e legate de alte 4 carti:
- Amintiri din pribegie
- Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane
- Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne
- Civilizatii si tipare istorice.
Cred ca o sa le incerc si eu. Istoria mi-a placut o vreme prin liceu, apoi ne-au schimbat proful si vraja s-a rupt. Conteaza mult cine te apropie si modul cum o face. De pilda, nici nu-mi amintesc cine imi preda istorie in gimnaziu...
RăspundețiȘtergereLa bac am dat obligatoriu istorie si am luat 9 dupa ce invatasem un pic, de fapt, a fost singura materie pentru care a trebuit sa trag tare. Imi amintesc si acum, cum invatam cu vitele si se asezau fluturi albastri pe manualul albastru de clasa a 11-a... aproape ca nu ma incumetam sa deschid cartea si sa-i fac astfel, sa zboare :)
p.s. trebuie sa scriu pe blog despre asta :D
p.s. 2 Avand in vedere ca ce-am invatat noi la scoala nu prea e adevarata istorie - ar cam trebui sa ne facem timp sa ne reluam "studiile". Pe de alta parte, ma intreb cum identificam cine a scris-o pe cea reala...
Eu stiu ca in generala am avut doar profesoare de istorie (2 profe,una de treaba si una mai afurisita cu numele de familie Parlici) iar in liceu profa si prof de istorie (unul care cam bea si care asculta de 2-3 ori pe sem si atunci de la inceputul catalogului). Nume??? hmm, nu imi amintesc.
RăspundețiȘtergereCat despre adevarul in istorie, asta e ceva relativ...adevarul din timpurile in care marturiile erau putine e greu de ghicit, iar adevarul din istoria contemporana, poate va fi disponibil la 50 de ani dupa anumite evenimente mari cand arhivele vor fi publice...Adevarul poate sa reiasa si din congruenta mai multor marturii, dar pentru asta trebuie un istoric pasionat, care sa le citeasca, compare, sintetizeze...e si asta o munca si trebuie pasiune...dar istoricul e oarecum ca un detectiv, incercand sa inteleaga cazuri demult clasate :)
Am stat mult pe ganduri sa-mi amintesc nume de profi, dar se pare ca unele s-au sters din memorie. Ma linisteste sa vad ca si tu ai mai uitat din ele, inseamna ca e ceva oarecum normal :D
RăspundețiȘtergereAm citit in wk despre batalia de la Posada si sincer, m-a cam speriat punerea cap la cap a mai multor surse pentru ca nu mai stii ce sa crezi...
Sa vina detectivii! :D
Cotrobaind acum cateva zile pe blogul tau am dat si de postarea asta! Drept urmare am cautat fisierele si le-am mai ascultat o data...
RăspundețiȘtergereO intamplare amuzanta este ca la un moment dat eram intr-un supermarket si m-am asezat la coada cea mai lunga de teama ca sa nu ajung prea repede la casa si astfel sa fiu nevoit sa intrerup "lectia" inainte de pauza! :D
Chiar astazi imi povestea un coleg ca a inceput sa asculte audiobookul impreuna cu fie-sa fascinati amandoi de felul in care Djuvara si-a croit drum pana la inimile lor.
Pe mine nu ma sperie globalizarea asta (dpdv cultural) pentru ca uite pe multi dintre noi ne face sa ne cautam radacinile o data ce intram in contact cu alte nati, culturi...
Globalizarea, nici pe mine nu ma sperie...cred ca ceea ce este puternic inradacinat se pastreaza, sau este scos la lumina de generatiile care vin si care vor sa isi redescopere/inteleaga trecutul...
RăspundețiȘtergereImi plac lectiile astea de istorie, si recunosc ca in perioada aceasta, cand citesc de buna voie carti de istorie am invatat mai mult decat in tot liceul...totul e sa fie cineva care sa iti transmita scanteia :)