Imi vine usor si natural sa iau decizii. Iar deciziile mele sunt de multe ori spontane. Chiar daca nu sunt neaparat bune. Pe toate mi le asum...bune, rele, sunt ale mele si am crezut in ele la un moment dat.

Si la munca, apreciez oamenii care iau decizii si care si le asuma. Prefer o decizie nu 100% corecta, unei lipse de reactie, unei profunde inactivitati.

De ce sa ma perpelesc zile in sir, de ce sa sper in fiecare seara ca noaptea care incepe va fi un sfetic mai bun decat precedenta? Momentul de a lua o decizie se apropie cu fiecare zi si noapte pierduta si nu rezolva decat arareori dilema.

Deciziile mele sunt un amestec de rational si sentimental. Le iau repede, deci nu gandesc prea mult, nici nu analizez problema in detaliu...ma bazez pe al 6-lea simt si ma bazez ca in mine exista o armonie intre tehnic si uman, intre minte si inima...Si atunci merg inainte...

Ma enerveaza lipsa de hotarare a celor din jur de cele mai multe ori (exista si exceptii, exista si momente cand vreau sa ma las purtata de val, dar stiu ca dupa un timp t, voi reveni la meteahna mea mai veche de a programa si de a organiza) si de fiecare data cand ma uit la Radu imi dau seama cum e cu legea aceea care zice caci contrariile se atrag :), sau ca minus ori minus face plus.