Toefler spunea ca “oamenii nu mai investesc in alti oameni (si nici macar in ei, as indrazni eu sa afirm), investesc in obiecte de aruncat, de unica folosinta“
E ciudat sa citesti despre ceva ce intr-un fel sau altul faci deja, sau despre ceva spre care tinzi. Dar Claudia mi-a trimis acum 2 saptamani un articol despre downshifting pe care l-am citit de la un capat la altul de dimineata, intr-un metrou ce abia se tara intre statii. Era ireal cum printre toata lumea aceea frustrata ca intarzie la job, cu telefoanele zbarnaind de sms-uri si apeluri catre sefi si catre colegi, eu stateam cumva intr-un colt, absorbita, regasindu-ma pe alocuri, primind confirmarea ca nu suntem singuri.
Sederea in Germania a fost downshifting. Pana acum nu gaseam termenul, o numeam experienta, incercam sa o descriu si sa o justific, dar nu stiam cum sa ii spun.
Calatoria lui Radu, idem.
O eventuala mutare intr-un oras de provincie se incadreaza in acelasi tipar.
Cu banii pe care ii dam weekend de weekend pe iesirile din afara Bucurestiului, am fi putut face altceva. Sa ne schimbam masina de exemplu, sa ne luam o casa ar zice unii.
Sa fac ceva pe gratis pentru cineva? Da. Nu toate lucrurile pe lumea asta sunt pe bani si cele mai faine lucruri care ni s-au intamplat au venit din inima si au fost moca.
Mai sunt si altii care gandesc asa? Da, fara indoiala, da. Dar suntem putini. Cand ma uit in lista mea de Facebook parem multi, dar ce inseamna cateva zeci sau sute? Devenim mai multi? Probabil ca da, sau asa imi place sa cred, asta e impresia care imi ramane dupa baia de multime de la prosteste ca Rosia Montanta sau cel impotriva despaduririlor ilegale. Se schimba o generatie si eu fac parte din ea, dar nu pot sa nu ma intreb cum va arata generatia mea optimista peste 20 de ani.
Fara indoiala cel mai important element in acest proces sunt...banii. Da, banii aceia blamati, ei sunt un element destul de important care trebuie sa nu lipsesca, dar nici sa nu abunde, pentru ca procesul sa functioneze. Prea multi bani inseamna standarde prea mari si foame dupa si mai multi bani. Prea putini, inseamna o foame perpetua dupa supravietuire. Putini dintre cei care se gasesc in cele doua extreme se pot desprinde la nivel psihologic de situatia in care se gasesc (foarte buna sau rea). Cred ca targetul fenomenului de “downshifting” este exact patura de mijloc, care reincepe cumva sa se inchege din nou in mediul urban.
“Downshifting- ul nu poate fi la noi, pentru ca noi suntem o societate care am demarat dupa '90 in plin materialism grosolan si exagerat”, crede Aurora Liiceanu in articolul sau.
Generatia trebuie sa se schimbe si nivelul de trai trebuie sa creasca usor, usor.
“Cred ca ar trebui sa fie mai multa bunastare materiala, pentru ca reflexia fata de propria viata in termeni mai evoluati nu se face decit in momentul in care ai asigurate conditii de viata decente. Nu neg ca oamenii care sunt foarte saraci nu isi pun probleme de ce sunt in halul asta de saraci si de ce viata este atit de amara, dar o fac in alti termeni decit cei care au tot ce le trebuie, sau in orice caz sunt multumiti si isi pun problema ce fac cu viata lor. Primii trebuie sa lupte ca sa traiasca, iar ceilalti trebuie sa dea un sens vietii.
Este o mare diferenta.”
“Downshiftingul este (in fond) un refuz al formei fara continut”, este o reactie anti-consumatorism, este o schimbare a valorilor, aducand cu sine “o mai buna convietuire intre "a fi" si"a face"”.
In fond ceea ce faci zilnic, modul in care vezi si iti traiesti viata sunt oglinzile tale, sunt reflectia interiorului tau in lumea care te inconjoara. Downshifting-ul este despre a spune mai des "nu" fata de lucrurile de care nu ai cu adevarata nevoie si mai des "da" la ceea ce ii trebuie cu adevarat sufletului tau pentru a sesimti implinit.