luni, 24 decembrie 2012

Intre rabdare si nerabdare

Niciun comentariu:

In mod cert rabdarea este o virtute iar intelepciunea populara dovedeste acest fapt cu prisosinta prin vorbele impamantanite deja in constiinta romanului: 
"Graba strica treaba"
"Cu rabdare treci si marea"
"Cine aduce mereu cate o roaba de pamant, cu timpul poate ridica un munte"
"Lemnul se usuca, piatra crapa, insa omul rabda"
"Nu-i da, Doamne, omului, cat poate sa duca."

Eu una recunosc ca m-am simtit de mica deprivata de aceasta calitate. Apelative precum ratutita , grabita imi primeam regulat de la ai mei parinti si pe buna dreptate. Asa am ramas si in scoala cand mai saream cate un cuvant cheie din test ori la facultate cand mai calcam in strachini la laboratoare caci ma grabeam si nu eram atenta la vreun detaliu, asa patesc si in bucatarie cand nu iau reteta in mod sistematic si o fac din  amintiri, asa patesc uneori, dar doar uneori si cu oamenii sau cu situatiile carora le pun un autocolant pe loc fara sa le las sa se cristalizeze. Alaturarea cu oameni rabdatori imi face insa bine si ma domoleste dar e ceva temporar. Cum influenta pozitiva dispare, revin pe fagasul meu, ca un magar incapatanat. 
As fi zis caci cu un asemena pedigree putin probabil sa poti lucra cu succes cu alti oameni, sa le explici, sa predai. Si totusi ceea ce ma uimeste constant la mine este ca aceasta lipsa de rabdare ma caracterizeaza doar in actiunile mele personale. Atunci cand eu trebuie sa fac ceva cu mana mea. Atunci cand totul tine 100% de mine
In schimb atunci cand trebuie sa transmit o informatie, sa explic, sa ma adaptez la o alta persoana incep sa ma transform, reinventez modul de a transmite informatii, caut asocieri, similitudini, exercitii, explicatii logice, nimic nu mi se pare prea putin cand vine vorba de a face pe altcineva sa inteleaga...poate pentru ca sunt  eu insami mai grea de cap si inteleg mai greu, pentru ca am nevoie de sistematizari si de moduri complementare de a capta informatia (vizual, auditiv si mai ales tactil). Toate acestea sunt premize de la care plec in relatia de invatare cu o alta persoana. si atunci procesul se desfasoara natural. Ma simt precum profesorul acela mediocru fara doctorate, far lucrari de prestigiu publicate, dar care nu e certat cu tabla si care atunci cand explica, parca iti umba cu becul prin cap. Am avut in scoala profesori de ambele tipuri, insa de mica m-am apropiat de cei mai putin stralucitori dar mai lucizi in  explicatii si stiu ca desi nu voi redescoperi eu roata, poate voi  putea face pur si simplu lumea putin mai buna, oferind ceea ce pot sa dau si necerand nimic in schimb.
Read More

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Regula doi din "How to be german in 20 easy steps"

2 comentarii:

Parca il si aud pe tata: "nimic, n-ati inteles/invatat nimic". Stam de 6 luni in Berlin si nu s-a prins nimic de noi. Ne-am oprit la regula 2 (regula micului dejun copios si atent pregatit), desi sincer nici pe prima (regula papucilor) nu ne-am insuisit-o cum trebuie.

Astfel micul dejun al colegilor nostri de apartament (berlinezi 100%) arata cam asa:


Micul nostru dejun arata cam asa: (si trebuie mentionat ca mamaliga pe care o vedeti este un rest de la masa de seara din ziua anterioara).

Read More

joi, 20 decembrie 2012

200 de ani de povesti scrise de Fratii Grimm

2 comentarii:

A fost odata ca niciodata... un copil mic si blond, ce tocmai terminase clasa I. Si pentru ca a fost silitor, copilul a primit in dar, la sfarsit de an scolar, o carte cu povesti. De Fratii Grimm. Pe coperta cartonata era desenata nelipsita Scufita Rosie.
Pentru ochii mici de copil, cartea parea la fel de mare ca Dictionarul Explicativ al Limbii Romane.
Dar scolarul cu barul balai nu s-a lasat descurajat- avea o vacanta intreaga sa desluseasca buchiile.

Precum micul nostru erou, de poveste incropita ad-hoc, sunt mii si sute de mii de copii de pe toate continentele si cu totii cunosc povestile chiar daca se cheama Scufita Rosie, das Rotkäppchen, Little Red Riding Hood, Le Petit Chaperon rouge, Красная Шапочка, Kırmızı Başlıklı Kız ori Cappuccetto Rosso. Cuvintele sunt altele dar intamplarile raman aceleasi si povestesc despre intuitie, perspicacitate, prietenie, dreptate. Nu spun ca lumea povestilor e o lume eminamente buna sau una exemplara pentru ca exista si aici rautate ori violenta, insa aceasta nu este explicita/servita pe tava, precum se intampla la televizor in desenele animate ori in jocurile pe calculator. Lumea povestilor este una educativa, dezvoltand eminamente doua trasaturi: imaginatia si comunicarea (relatiile inter-umane).

Imaginatia este arma redutabila a oricarui copil. Este scutul sau fata de toate relele, nedreptatile, fata de tot ceea ce nu intelege. Mintea lui invata sa faureasca eroi, povesti, ia franturi de aici, franturi de dincolo, construieste lumi paralele in care copilul se refugiaza la nevoie. Si este nevoie de aceste lumi paralele care sa infrumuseteze o copilarie si asa expusa de timpuriu realitatii nu intotdeauna confortabile sau inteligibile pentru un copil prescolar.

Cel putin la fel de importanta precum imaginatia este comunicarea dintre parinte si copil, pe care povestile o mijlocesc. Fie ca istorisirile sunt citite de parinte, fie ca ele sunt descifrate cuvant cu cuvant de catre copil, ajutorul adultului este imperios necesar. Cuvinte noi ce trebuiesc explicate, situatii, asocieri care sa ajute copilul sa inteleaga firul povestirii, intrebari candide puse de cel mic-toate nu fac decat sa cladeasca o relatie de prietenie, de incredere, de apropiere caci parintii sunt poate cea mai importanta ancora din viata unui copil.


Iar un copil uitat in fata televizorului/calculatorului sau abandonat acolo din lipsa de timp, de interes, va pierde repede contactul cu tarmul sigur al familiei si va pluti in deriva, spre alte lumi...Asa, ca sa nu mai mire pe nimeni ca peste ani, copilul si familia vorbesc limbi diferite.

Pana una alta, va las cu imaginile din cartile cu povesti ale Fratilor Grimm, desene ce nu au nevoie de limba sau cuvinte. Au nevoie doar de putina copilarie de care nu ar fi rau sa ne aducem cu totii aminte, acum in prag de sarbatori.



Read More

marți, 18 decembrie 2012

Din nou despre training

2 comentarii:

Stateam in fata unui traininng de trei saptamani ce se anunta nu numai lung, ci si complex (suport tehnic pentru imprimante profesionale) si pe care il priveam cu interes. Eram curioasa cat de diferit avea sa fie, vroiam sa compar nu neaparat trainingurile pe care le livram eu in Romania, ci mai mult trainingurile la care am participat si care m-au marcat intr-un mod pozitiv. Ma asteptam poate ca trainerii mediocrii din vest sa aiba acelasi nivel cu cei  buni din  Romania caci da, sufar de complexul inferioritatii: sunt roman si noi facem totul dupa ureche, cu jumatate de masura.

Trebuie sa ma vindec odata de boala asta caci cel putin in domeniul la care fac eu referire si in care am si lucrat patru ani si jumatate (relatii clienti) diferentele sunt in avantajul nostru.

Ca sa revenim la subiectul initial, inca de la prima ora aveam sa descopar ca trainerul nostru nu avea sa fie un neamt cenusiu si neinteresant ci o americanca. Atunci prin cap mi se desfasurau o multime de speech-uri excelente, prezentarile de la TED, oameni cu carisma. Aveam  sa descopar in curand insa ca in arsenalul trainerului nostru (sa zicem M.) statea  insa  la loc de cinste «criogenificarea cursantilor». Pentru ca prezentarile erau greoaie (tehnice) M. dezvoltase tehnica inghetarii cursantilor ca sa ii mentina atenti. Cam asa fac si eu in masina cand sunt obsita si cand drumul e monoton- ca sa raman atenta, fac frig! :)

La seria noastra se schimbase modul de prezentare. De la mult scris, la slideuri mai colorate cu mai multe imagini. Un avantaj as putea eu spune pentru ca trainingul devine mult mai animat (imagini vizuale,scheme, filmulete, informatiile de baza notate pe clipboard, explicatii pe intelesul cursantilor). Un dezavantaj evident pentru M. pentru ca asta a lipit-o de laptop (si cand te gandesti ca un mouse wirless rezolva treaba asta foarte elegant). 

Tot timpul ni s-a laudat cu partea de hands-on. In total 2 h si jumatate de aplicatii practice pe masinile pentru care ar fi trebuit sa facem suport, pentru 5 zile de notiuni tehnice, nu e deloc suficient, mai ales ca nu toti eram niste genii ale tehnicii.

In rest atmosfera faina, lauda de sine cat incape si mult taiat frunza la caini.

Ziua marelui test se apropie. Astfel ca sa isi asigure spatele si reputatia de trainer bun, M. ne-a precizat la fiecare capitol (pe masura ce le prcurgeam) intrebarile din test si evident raspunsurile. Asa ca aveai 2 variante ca sa iei testul: ciuleai bine urechile si notai intrebarea si raspunsul si apoi le memorai, sau cautai sa intelegi de ce e asa si nu invers.
Dupa test- exista totusi 3 persoane la care nici una din metode nu a functionat. Pentru doi dintre ei situatia era clara de mai multa vreme, barierele de limba (trainingul facut in engleza) si cel de intelegere a notiunilor tehnice fiind destul de puternice si din pacate ignorate de trainer desi a existat timp suficient pentru  a relua anumite chestiuni. Solutia? Uite testul, vezi ce ai gresit, maine il dam din nou si ca sa nu imi aud vorbe cum ca ar fi acelasi, o sa schimb ultima intrebare.
In fond statistica e tot ce conteaza: 100% din cursanti au promovat, uite ce trainer bun sunt eu. Apoi daca nu au inteles mare lucru, nu e bai, eu am dovada ca la mine au stiut. Apoi mai intervine si uitarea, nu e asa?

Partea a doua a trainingului: aplicati//programul de ticketing si multe tipologii de apeluri. Descrise incet, pas cu pas insa lipsea logica. Daca s-ar fi pus accentul de ce asa si nu altfel, de ce alegem asta si nu altceva, daca s-ar fi facut mai multe jocuri de roluri, atunci procesul de invatare ar fi avut mult de castigat.

Un trainer nu trebuie sa actioneze doar dupa feedbackul verbal la participantilor, ci trebuie sa ii citeasca pe indelete (mai ales ca e vorba de un training lung de trei saptamani- timp suficient pentru a cunoaste participantii) si  trebuie sa gaseasca ori sa inventeze metode eficiente de a transmite informatia pe intelesul fiecaruia.

Stiu ca sunt critica dar aveam pur si simplu asteptari mai mari! 
Totusi nu pot sa nu apalud ora de "self-study" pe care cred ca ar trebui sa o aplice cat mai multi angajatori si nu numai in traininguri, ci si la locul de munca. Aparent poate parea o investitie paguboasa caci platesti un om pentru a-si dezvolta niste abilitati personale, insa daca ii apreciezi valoarea si vrei sa il tii aproape, la final pot sa iasa lucruri frumoasa, idei noi, proiecte interesante, se pot ameliora procese si imbunatati proceduri in folosul tuturor.

Pastrati-va inspiratia!
Read More

vineri, 14 decembrie 2012

Dupa dealuri(le) rusinii

Niciun comentariu:

Intre 11 si 16 decembrie, la Berlin se vorbeste romaneste mai mult ca in restul anului. Si mai ales in peisajul cultural, in teatru si film. Intr-un cinematograf din centrul Berlinului (Zeughaus Kino) ruleaza toata saptamana filme romanesti contemporane sau titluri mai vechi dar importante din cinematografia noastra, filme artistice sau documentare, filme de lung sau de scurt metraj. Programul sub care sunt stranse toate acestea se numeste REKONSTRUKTION. FILMLAND RUMÄNIEN II, si nu este decat la a doua editie.
In paralel in acelasi interval, intr-un teatru berlinez se desfasoara Festivalul Teatrului Romanesc.
Doua initiative in care care se vede implicarea salutara a Instititutului Cultural Roman, doua evenimente care sa ii stranga la un loc pe cei ce vorbesc aceeasi limba si sunt amestecati in marea de vorbitori de germana si de imigranti din capitala Germaniei si in acelasi timp doua evenimente care sa promoveze o parte din peisajul cultural romanesc.

Cap de afis a fost filmul lui Cristian Mungiu-«Dupa dealuri». Nu stiu exact cum am avut noroc sa dam peste el dar am facut tot posibilul sa rezervam din timp bilete si pana la urma, nu numai ca sala a fost plina dar mai erau destui oameni ramasi la lunga coada de afara, care nu au mai prins locuri libere.
Seara a fost faina, m-am lasat prinsa in poveste, am comentat cu Radu unele cadre de filmare extrem de reusite, am facut eforturi la inceputul filmului sa imi obisnuiesc urechea cu graiul moldovenesc, nu am judecat pe nimeni si am asteptat cuminte deznodamantul povestii deoarece am preferat sa plec la film fara sa stiu prea multe detalii. Trailerul si recomandarea prietenilor au fost singurul meu bagaj.

La initiativa ICR in sala au fost prezente si cele doua actrite ce joaca rolurile principale desi Radu ar fi fost cel putin la fel de interesat sa il cunoasca pe acela ce a jucat rolul preotului (Valeriu Andriuta). Astfel dupa film,dialogul intre public si cele doua invitate s-a intins pana spre ora 23.

Singura umbra a serii a venit din zona oficialilor (cum putea sa fie oare altfel ?), discursul de inceput al ambasadorului Romaniei la Berlin starnindu-mi aparent chicoteli si mustaceli, dar de fapt, sentimentul final a fost de tristete. Sentimentul asta de tristete ma urmareste (si sunt sigura ca nu numai pe mine) si ma simt de multe ori dezarmata caci nu stiu ce pot sa schimb pentru ca atunci cand un oficial roman deschide gura sa nu imi mai fie rusine cu el.
E o problema identitara a jumatatii de masura si a mediocritatii, raspandita la toate nivelele (dar exacerbata in politica) ce nu va putea fi vindecata decat de jos in sus. Schimbarea cred eu, vine din puterea exemplului la nivel individual, caci numai schimband oamenii de azi vom putea schima politicienii de maine.
Nu pot intelege cum poti trimite un ambasador intr-o tara europeana, care de abia poate sa citeasca la un nivel mediu, cu un puternic accent strain, un discurs scris pe o foaie?
Cata diferenta intre discursul de bun venit al organizatorilor si cel al distinsului oaspete roman…
Sunt constienta ca germana nu este o limba usoara, insa nu este o limba obscura (ca pakistaneza de exemplu) si nemtii valorizeaza extrem de mult partenerii de discutii ce pot sa le vorbeasca limba. Cunostinte anterioare solide, cursuri private, nici un pret nu e prea mare pentru un ambasador ce ar trebui sa promoveze prin vorba si fapta imaginea tarii sale. 
Si personajul de care vorbesc intruchipa perfect romanismul mediocru, cu o spoiala de ceva cultura si putin burtos :). Dar noi nu avem nevoie de intruchipari, ci de repere!

Si de ce nu, de inspiratii!

Insa in seara aceasta filmul lui Mungiu si cele dou actrite din rolurile principale (Cristina Flutur si Cosmina  Stratan) au fost adevaratii ambasadori ai Romaniei.

Read More

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Esti ceea ce cumperi (What you buy is who you are)

Niciun comentariu:


Un documentar de 1h si 10 minute, subtitrat in limba romana, ce face o radiografie a industriei de Marketing din Statele Unite ale Americii, industrie ce se axeaza din ce in ce mai mult pe cei mai tineri consumatori- copiii, "antrenandu-i" sa devina sclavii marcilor si a firmelor de renume (a "brand-urilor", daca e sa preluam termenul din engleza).
Read More

miercuri, 21 noiembrie 2012

How to be german in 20 easy steps

Niciun comentariu:

Desi de regula postarile pe facebook ale celor de la Deutsche Welle sunt destul de serioase si la obiect, astazi am dat peste doua articole extrem de dragute, scrisa intr-o engleza "delicioasa" si tratand niste subiecte cu adevarat delicate si specifice culturii germanilor:

- Papucii de casa (o da, credeti-ma, ei exista si colegul nostru de apartament, berlinez get-beget i-a scos de undeva de la naftalina cum a dat frigul)

- Lungul si bogatul mic dejun (si asta pot sa confirm pentru ca prietena colegului nostru de apartament obisnuieste sa ii lase pregatit in bucatarie un mic dejun copios)

- regula celor de "P" (planificare, pregatire, procesare) sau cum ar zice Radu: "perfect planning prevents pathetic performance"

- asigurari pentru orice (sa nu uitam, nemtii se tem de neprevazut ca dracul de tamaie)

- misterele limbii germane, din categoria "ca sa inveti engleza ai nevoie de 30 de ore, franceza de 30 de zile si germana de 30 de ani" (My philological studies have satisfied me that a gifted person ought to learn English (barring spelling and pronouncing) in thirty hours, French in thirty days, and German in thirty years.- Mark Twain, "That Awful German Language")

- lungul drum prin sistemul de educatie si interesul pentru calificari suplimentare, titluri si meserii adevarate

- respectarea regulilor de orice natura ar fi ele (mai ales traversarea strazii)

- mancarea germana si varza acra (carnatul ridicat la rang de mare arta dovedeste cat de putina imaginatie au nemtii cand vine vorba de mancare, iar varza acra este muratura universala in cantine)

- deschiderea sticlei de bere cu orice obiect, mai putin cu un desfacator

- atitudinea superioara pe care o au berlinezii cel putin despre Bavaria (sincer uneori parca intrevad si ceva ura si sigur invidie caci nemtii din sud se scalda in bere si zile libere si cei din nord trebuie sa duca greul)

- atitudinea libertina legata de nuditate, relatii homosexuale etc

- cultul masinii (si as adauga eu al cainelui ce in Germania este un membru de drepturi depline in familie).

Enjoy

Read More

marți, 20 noiembrie 2012

O relatie imposibila

3 comentarii:

Venirea iernii in Berlin se lasa cu niste decizii halucinante.
Lovita de frigul instalat prea devreme pentru bioritmul meu intern, zgribulita in haine, inghetata de traineri la munca pentru a ramane atenta (super metoda, trebuie sa o tin minte pentru viitor!!!), cu caloriferul gasit inchis acasa (cica consumam prea multa caldura daca ramane pe o treapta intermediara), tot ce imi doresc e caldura.
S-au dus naibii anii adolescentei cu spatele gol si capul descoperit in plina iarna...Acum punem caciula din noiembrie si purtam pulover lung si pentru ca e la moda si pentru ca tine cald la spate...Imbatranim cum ma tot ameninta "Oamenii muntilor".
Cum goana asta dupa caldura tine de vreo doua saptamani, in mod neasteptat m-am lasat convinsa de Radu sa merg la sauna. M-am asigurat ca e una uscata (macar atat) si ca nu asta e principalul scop al serii (cataratul a fost majoritar). Insa frigul asta m-a determinat sa reglez conturile odata pentru totdeauna cu sauna. Si am castigat din primele 5 minute.

Stateam in camera aia de tortura in care toti se suiau cat mai sus sa prinda cat mai multa caldura si sa le curga transpiratia de "mai de sus" si ma uitam la clepsidra aia nenorocita in care nisipul se scurgea printr-un orificiu minuscul as zice eu, daca judec dupa timpul ce parca se dilata in sauna.
Imi promiteam ca de acum fac numai fapte bune, pentru ca Iadul (daca exista) e mult mai rau decat o sauna. Iar sauna e Iadul pe pamant (termic vorbind).
Ma rugam in gand de toti cei care intrau sau ieseau sa lase putin usa deschisa, sa intre putin aer, dar toti o inchideau cu repeziciune.
Buzele se uscasera instantaneu (oare prin buze nu transpiram?), aerul era fierbinte si apa curgea de pe mine.

Oprirea saunei a fost un moment de tipul "Dumnezeu ma iubeste" dar asa cum m-am temut, nu s-a facut pur si simplu placut, ci caldura a continuat sa domine...
Nu stiu exact cat, pentru ca am cedat nervos, mi-am luat calabalacul (a se citi prosopul) si m-am aruncat sub dus. Primisem instructiuni de la Radu sa stau 10 secunde sub apa rece.

10 secunde? Tu glumesti? As putea sta 20, 30 de secunde, m-as putea scufunda intr-o copca sau m-as putea arunca in zapada, numai sa opresc senzatia asta de arsura.
Asta nu mai este caldura, asta e tortura.

Asa ca raman prietena cu soba, caloriferul, botosii de puf, patura, ceaiul cald ori vinul fiert, dusul  si vaccinul antigripal si las sauna pentru masochisti.


Read More

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Ciulinii Baraganului

Niciun comentariu:

"Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie."

Acum, la timp de toamna tarzie, cele mai multe seri sunt parca harazite visarii oriunde te-ai afla. Frigul te indeamna langa foc (sau mai putin poetic langa un calorifer), o cana de ceai aromat sau de vin fiert iti poarta gandurile departe si cu picioarele invelite iei in mana o carte, scrii sau ramai cu privirile pierdute rememorand bune si rele. Cam pe la vremea asta un blog al Claudiei, mi-a scos in cale un titlu al unei carti necunoscute de mine: "Ciulinii Baraganului". Se poate citi online, asa ca la ceas de seara, am lasat in spate Berlinul si am pornit sa hoinaresc pe Baragan.

Recunosc ca introducerea descriptiva m-a "prins" de la bun inceput. Prea poetica, cuvintele suficient de plastice, reuseau sa construiasca in mintea mea adevarate tablouri. 


"Întins, de când lumea, peste toate țarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiță și Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ține primăvara și vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia."

"Bărăganul [...] începe să domnească îndată ce omul harnic se retrage în coliba lui, îndată ce ciulinii înțeapă rău și când vântul dinspre Rusia se apucă să sufle cu temei."


Desi nu am haladuit niciodata in Baragan, imaginatia mea e nelimitata si poate sa sara in spate, acum 100 de ani si sa reconstituie o viata straina mie, dar a carei samanta inca exista in fiecare om care a muncit macar putin cu mainile sale proprii, in fiecare om ce pretuieste munca, in fiecare dintre noi cei care cunoaste fata taranului roman (chiar si a celui contemporan).

M-am lasat cu usurinta prinsa in jocul ciulinilor, o metafora cu multe intelesuri:

Ciulinii sunt pe de-o parte reprezentarea libertatii la care viseaza oricare copil ce isi doreste sa sparga cercul vietii grele si bazata pe lipsuri, sa scape de saracie.

Pe de alta parte ei reprezinta in egala masura tot ceea ce omul detesta (in cazul de fata facand trimitere directa la boierime):


"Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui"

"Ca și buruiana omenească: cu cât e mai netrebuincioasă, cu atât știe să se apere mai cu înverșunare."



"[...]atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoși, ai zice că-s niște oi cu lâna de oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini."


Am citit oarecum pe nerasuflate cartea (ce se apropie ca dimensiuni mai mult de o nuvela decat de un roman), descoperind un scriitor ignorat sistematic la orele de limba si literatura romana, un scriitor pe care Nicolae Iorga l-a discreditat de la bun inceput : "Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean". (wikipedia), dar care intr-o seara de toamna m-a facut sa dau timpul inapoi.

Pe internet, exista si filmul omonim, realizat in 1957, ce insa nu urmareste fidel cartea. Insa cateva imagini descriptive de la inceput (goana ciulinilor), de la mijloc (calatoria lui Matache si a tatalui sau prin Baragan), bocetul Mariei Tanase de la final si un rol din tinerete al lui Florin Piersic au intregit oarecum tabloul.
Read More

vineri, 16 noiembrie 2012

Trei mici bijuterii

Niciun comentariu:

Undeva prin liceu, ba chiar si in primii doi ani de facultate dispretuiam profund muzica populara romaneasca, dintr-o mare incultura muzicala proprie. De fapt inculta muzical nu eram, pentru ca imi obisnuisem urechea cu arii de opera si opereta, mergeam pe la concerte de muzica clasica la Ateneul Roman, iar pe langa toate acestea, ceea ce auzeam eu la Etno sau ce razbatea la tara de pe la nunti si credeam ca este muzica populara, ma cam facea sa ma rusinez si sa ignor subiectul, sau mai grav sa il privesc cu superioritate.
Nu stiu exact cand s-a produs declicul...cred ca atunci cand ma dadeam de ceasul mortii ca la nunta o sa imi cante "Ia-ti mireasa ziua buna" si incercam sa gasesc un inlocuitor. Si uite cam pe atunci am descoperit-o pe Maria Tanase si am ramas vrajita. Apoi alte nume s-au adaugat la lista si eu ma simteam precum un arheolog ce sapa sub asfalt, si da peste ruinele unei cetati necunoscute din timpuri imemoriale. O identitate culturala profunda se dezvolta incet in mine si eu incepeam sa imi inteleg traditiile, sa admir si apreciez arta populara in toate fatetele sale.
Mai jos va las cu trei melodii, foarte deosebite intre ele, care insa imi plac mult si simbolizeaza diversitatea culturala romaneasca. Daca vreti sa adaugati si altele, va voi citi cu interes comentarile.

Maria Tanase-Dragi mi-s cantecele mele


Liviu Vasilica- Dunare, apa vioara


Maria Lataretu-Lie, ciocoarlie (descoperit de recent, dar de o senisbilitate aparte)


Read More

miercuri, 14 noiembrie 2012

Paradigme

Niciun comentariu:

Vazuta din Romania, Germania mi se parea o societate in care nu este loc de greseala, in care fiecare isi face treaba cu o precizie si un angajament exemplar, intr-un mod ireprosabil. Vazuta din interior, de multe ori am impresia asta si (inca mai) cred ca neamtul isi face treaba mai bine si cu mai multa seriozitate decat alte popoare. Dar intotdeauna exista situatii care iti dau peste cap aceste mentalitati confectionate pe genunchi si care nu au fost supuse testului timpului.

E adevarat ca subiectul pe care il expun mai jos este inca o gaura neagra  pentru foarte multi din angajatii din sistemul de stat sau din sistemul privat care au de-a face cu romanii sau bulgarii ce vor sa se angajeze in Germania, dar o asemenea  pata cenusie nu ar trebui sa existe intr-un popor ce se vrea perfectionist si guvernat de reguli clare.

Imaginati-va Europa ca pe un oras, Germania centrul acestuia si Romania si Bulgaria -2 periferii, mahalele, desi cred ca frantuzescul "banlieue" reda mai bine termenul pe care il caut. Locuitorii de acolo sunt tolerati de catre primar si de catre consilieri, dar nimeni nu prea isi bate capul cu ce se intampla in acea zona. Viata totusi curge in ritmul ei si la centru si la periferie si o prapastie se casca usor, usor. Prapastia asta se niveleaza cu legi si proceduri care sa permita, virtual, locuitorilor din mahala sa acceada la oras, dar nimeni nu sta sa isi bata capul cu ele pentru ca sunt mult prea incalcite. Totusi pentru ca vorbim de un oras civilizat, trebuie sa avem o autoritate care sa aiba in grija si acesti oameni si sa ofere drepturi de a lucra la oras. La nemti ea are un nume lung, asa ca o sa folosesc prescurtarea: ZAV si se gaseste intr-un oras necunoscut din vestul Germaniei- Duisburg.
Cum am ajuns la ea?
Pai cineva de la o agentie de recurtare imi cere permis de munca dar nu imi zice de unde sa il obtin caci nu stie. Ea stie ca vrea permis de munca.
Asa ca ma duc la Agentia nationala pentru ocuparea fortei de munca din Berlin si ei imi spun ca nu e de competenta lor si ma trimit la ZAV.
Acolo se fac si de desfac toate cele in ceea ce privesc permisele de munca pentru orasele din estul si centrul Germaniei. Din Berlin pana la Duisburg sunt cam 540 de kilometri pe autostrada. Au si o linie telefonica unde nu vorbeste nimeni engleza desi se ocupa exclusiv de permisele de munca pentru imigranti. Ca o paranteza, asta n-ar fi o noutate. Am observat ca cei din structurile de stat din Berlin nu prea vor sa vorbeasca in engleza. Daca deschizi gura si spui ceva in germana esti mancat, sigur nu o sa o mai treci pe engleza. Asa ca am incercat si varianta sa vorbesc direct in engleza si la intrebarea mea: "Do you speak english", raspunsul lor pe jumate evaziv si figura lor de oameni pusi in dificultate, ma descurajeaza instantaneu si imi dau seama ca am mai mari sanse sa inteleg eu mai multa germana decat vorbesc ei engleza. Am inchis paranteza.

Bun, deci incep sa ii expun tinerei de la celelalt capat al firului povestea mea si sa ii spun ce vreau. 
Dupa ce ii dictez pe litere numele meu si face verificarile necesare, imi spune de ce acte am nevoie si care este procedura: 
- primesc prin posta de la ei un formular pe care il completez
- trimit formularul+ copii dupa documentele doveditoare prin posta
- primesc tot prin posta permisul de munca.
A doua zi ma trezesc insa ca mai am intrebari suplimentare, dar am ghinion. In multe Landuri din Germania e zi libera, asa ca mai astept o zi.
A treia zi pica intr-o vineri si au program scurt. Sun din nou, vorbesc cu altcineva, aflu ca procesul dureaza cam 4 saptamani si ca pot sa rezolv asta mai repede daca vin la fata locului. 
Am inspiratia sa ii repet documentele si mai adaug unul pe lista pe care prima persoana uitase sa mi-l spuna. Intreb si de traduceri (daca sunt necesare).
Observatie- nu va asteptati sa primiti explicatii detaliate. Daca nu veniti cu lista de intrebari bine definita o sa vi se raspunda perscurtat si o sa dati multe telefoane pana sa aveti o imagine fidela.
Dupa weekend, luni dimineata ma infiintez la adresa din Duisburg. Nu gasesc nicio receptie asa ca ochesc o usa deschisa ca sa imi caut un interlocutor.
Ajung la etajul bun, dar nu stiu ce camera sa aleg. Iar am noroc cu o alta doamna care ma conduce pana la partenerul meu de discutie.
Viata in birourile acelea curgea precum viata din birourile functionarilor din Romania. Camere cu birouri de 2 persoane asezate fata in fata. In prima camera o doamna era cu tortul pe birou si il asambla...E clar ca am picat prost. Cine aseapta musafiri la ora 9.00 dimineata?
In biroul cel bun, una din doamne (toate de varsta parintilor nostri) isi facea un ceai la un fierbator portabil. Deja vu :).
Imi dau seama repede ca oamenii de pe aici nu sunt obisnuiti sa primeasca "musafiri".
Nu ochesc niciun scaun pe care sa ma asez asa ca raman sa imi expun situatia in picioare, o pozitie care ma avantajeaza si cu care sunt obisnuita.
Dupa ce imi termin explicatiile in germana si rasuflu usurata, ma trasneste raspunsul. Pai nu aveti nevoie de permis de munca.
Inlemnesc. Pai cum femeie, ca la agentia de recurtare imi cer documentul. Cine minte si cine spune adevarul in toata povestea asta?
Asa ca cer dovada care sa ateste ca nu am nevoie de permis de munca (cine s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt). Se da si hartie dar nu pe loc. Prin posta. Ii explic ca am vorbit la telefon cu cei din centrala si ca am intrebat explicit daca se poate elibera pe loc permisul de munca si mi s-a spus ca da. Asa ca daca se poate elibera permisul cu ce e mai cu mot hartia asta?
Nu e mai cu mot, dar nu se poate elibera pe loc.
Imi creste tensiunea si ii explic deznadajduita ca am batut drumul din Berlin pana aici ca sa ma lamuresc cum e cu hartiile astea. Dupa compatimirile de rigoare insa, tanti imi da lovitura de gratie.
Totul se putea rezolva pe mail: Trimit documentele scanate pe mail intr-o zi si ei imi trimit prin posta actul. Dura cateva zile.

Pai si eu de unde era sa stiu? Probabil ca trebuia sa intreb si asta explicit...asa ca pana la urma tot "mea culpa". 

Intre timp mi-a venit acasa hartia care sa ateste ca nu am nevoie de hartie :). O pun furmos la dosar impreuna cu un teanc nou de lectii invatate.

Read More

luni, 12 noiembrie 2012

Ladri di biciclette/ The Bicycle Thief

Niciun comentariu:

Scriam intr-un blog anterior ca dreptatea nu e de gasit in lumea noastra. Claudia ma completa si spunea ca principala virtuate a oricaruia este sa nu uite sa fie OM. Si totusi viata nu e nici pe departe atat de simpla asa cum o dovedeste la superlativ, filmul citat din tilul.
Cred ca acesta este primul articol pe care il scriu ca urmare a unui film ce m-a impresionat. De regula filmele ma ating pentru o scurta perioada de timp si apoi se sterg din memorie repede. Nu caut filme, nu le urmaresc, au fost ani cand nu am vazut mai mult de 1-2 filme, deci nu ma considerati un "connaisseur". Insa Ladri di biciclette are de toate:
- vechime. Si filmele ce raman de referinta la 40-50 de ani de cand s-au ecranizat inseamna ca sunt valoroase.
- imagini dintr-o Italie necunoscuta ochilor nostri dar familiara la nivel uman
- actori ce suprind in mod placut (mai ales personajul principal si fiul sau), mai ales daca avem in vedere ca sunt amatori.
Pe mine una Bruno m-a impresionat destul de mult si cred ca joaca extrem de natural pentru un copil de 8-10 ani.
Scenele finale cu Ricci (mai ales cele de conflict interior) sunt excelente si apreciez cat de mult a reusit sa transmita fara cuvinte, sondand doar in profunzimea sentimentelor sale si scotand la iveala un zbucium sufletesc autentic.
- trateaza un aspect general valabil in societatea contemporana: inegalitatea sociala. Chiar daca nu ai cunoaste limba sau ar fi film mut, cei mai multi ar intelege pe deplin actiunea filmului, pentru ca pur si simplu este actuala, este dureroasa si este universala. Oriunde ne-am raporta, in orice tara bananiera sau dezvoltata, ea exista si pune la incercare abilitatile de a ramane "Om".

E o poveste despre dreptate, moralitate, decadere, puterea exemplului iar analiza este la fel de dificila ca atunci cand se discuta despre actiunile umane aparent aberante de la peste 7500 m altitudine. Iar mai multe cuvinte nu ar fi decat vorbe in vant, caci nu poti sa judeci drept, daca nu ai fost si tu pus intr-o situatie asemanatoare la un moment dat.

Pana una alta va las cu un film de prezentare:



Iar aici filmul intreg
Read More

joi, 8 noiembrie 2012

Natura moarta

Un comentariu:

Frunzele astea n-au murit de la mirosul papucilor scosi la aerisit pe pervaz (desi nici acesta nu e de ignorat), ci au murit de moarte buna...


Iar acum, in prag de iarna, invaluita in luna asta cenusie care se numeste noiembrie, in care singura bucurie este un loc uscat si calduros, privesc cu jind spre toamna ce parca a venit prea curand si a trecut prea repede.
Read More

marți, 6 noiembrie 2012

Nedumeriri

Un comentariu:

Van, totul mi se pare in van. Daca nu lucrezi ca inginer (de care se pare ca nemtii au nevoie ca de aer), atatea batai de cap pentru un job mediocru, drumuri si discutii intr-o limba din care intelegi doar pe jumatate pentru actele necesare si cand te bucuri ca esti pe drumul cel bun, un romanas de la metrou iti exemplifica cat de fraier esti. Cersetoria exista si in Berlin. Ce e drept, in cartierul nostru de oameni venerabili si majoritar nemti, nu am vazut picior de cersetor, insa locul unde stam e poate unul din cele mai “imobile” cartiere din Berlin. Aici e tot timpul liniste, obloanele se trag odata cu inserarea si rar mai vezi picior de om pe stradute. Sunt insa alte zone, mai ales in est, unde viata pulseaza datorita mixului cultural format din imigranti si din tinerii nemti in cautare de distractii. In aceste cartiere, viata curge precum intr-un oras mai estic si e colorata cu de toate. Inclusiv cu cersetori, inclusiv la metrou.
Dupa 4 luni de stat in Berlin in care nu a fost nevoie sa punem piciorul in metrou, prima calatorie cu mijloacele de transport in comun a fost instructiva si am lasat cartea in rucsac pentru ca era un mediu nou de descoperit si suficient de atractiv. Si inca din prima calatorie, i-am intalnit, neschimbati, cu aceleasi “texte” ca si in Romania, unii venind chiar de acolo.
Ce e drept nu stau cu mana intinsa si nu sunt jigariti desi exista si din acestia prin centru, prin ganguri, cu copii in brate etc (recunoasteti modelul).
Cei de la metrou, de fapt din garniturile de metrou chiar fac ceva. In primul rand merg, de la un capat la altul al vagonului, schimba vagoanele etc. Si probabil ca unii nemti le-ar da bani doar pentru asta.
Dar fac din fericire mai mult.
Primul vindea niste ziare banale in alb si negru pe ceva teme religioase. Nu era chiar un linge-blide, desi nici a parfum nu mirosea dar rupea niste germana. Cand l-am vazut ca intra am stiut ce vrea si am inceput sa pun pariuri cu mine insami cine o sa ii dea bani. Am pierdut pariul in mod lamentabil pentru ca din cei aproape 15 oameni cati eram in vagon, doua persoane i-au dat bani. Una nu a vrut nici macar ziarul iar alta i-a dat mult mai mult decat costa ziarul si i-a spus sa pastreze diferenta: “E pentru dumneavoastra”. Deci un procent destul de bun 15%.
Urmatorii au fost de departe mult mai interesanti. Astia era rromi. Un el si o ea, pe la 40 de ani, el burtos, ea bine facuta, imbracati insa in haine europene. Se urca pe usa din mijloc, el tarand un fel de cutie muzicala umblatoare, ea doar acompaniindu-l. Am stiut ca vin din Romania in clipa in care el a deschis gura. Un amestec de germana cu cuvinte cu radacina romano-franceza (probabil au trecut si prin Franta in pelerinajul cu cutia muzicala umblatoare (de exemplu “a deranja” spus pe cel mai neaos grai romanesc)) si cu un accent italian mi l-a recomandat ca fiind un cunoscut. Omul nu vroia sa deranjeze ci doar sa faca putin “enterteinement”. Toata lumea il privea interesata, asa ca el a pornit cutia muzicala umblatoare de unde s-a revarsat la maxim un hit al zilelor noastre, de sorginte latina, numai bine cat sa ii trezeasca pe calatori din letargie. Intre timp, ea tinea ritmul zdranganind un saculet cu monede. In 2 minute totul a fost gata, ea s-a apucat sa faca ture sa stranga ceva gologani, si din nou au fost vreo 2 persoane care au contribuit.
O sa va intrebati care e profilul “contribuabilului” neamt. Pai cum in vagon erau oameni de toate varstele si de ambele sexe, cei patru care au cotizat au fost si barbati si femei de varsta a doua. Niciun tanar nu a dat bani.
Cat or fi castigat, nu stiu dar probabil cam 1-1.5 euro pe vagon. Adica vreo 10 euro pe tren in 30 de minute. 20 de euro pe ora, 160 de euro pe zi, mai departe socotiti si voi. Neimpozitabili....
Poate e exagerat, dar e oricum mult, chit ca nu presteaza 8 ore pe zi, unele momente orare sunt mai rodnice (acum era mijlocul zilei si relativ pustiu in metrou, dar dimineata si seara traficul e mult mai mare).
Si avem oamenii fraieri care muncesc cu norma intreaga pe un mini-job de 400 de euro pe luna sau pentru un job intermediar unde castiga maxim 800 de euro pe luna, partial impozitabili.

Dreptatea? Asta nu e de gasit in lumea noastra si lumea la nivel mondial nu este un spatiu in care sa gasesti fericirea. Ea se gaseste in lumea pe care ti-o creezi singur, in microcosmosul tau, in balonul tau de cristal.
Read More

miercuri, 24 octombrie 2012

Regula-i de aur

5 comentarii:

Lui Alex

Sunt multe lucruri care ma frustreaza in Germania, printre care si excesul de reguli. Cateva reguli sunt bune, unele sunt esentiale, insa nemtii s-au nascut cu regulile in brate. Exista o regula pentru orice. Inclusiv pentru aerisit si incalzit camera.
Si nu o regula, o pagina intreaga despre:
- cand trebuie sa deschizi geamul
- de cate ori pe zi
- cat timp trebuie sa il lasi deschis
- ce faci cu caloriferul in tot acest timp
- cand trebuie sa inchizi caloriferul si cand trebuie sa il tii deschis.

Mai nou, de cand colegul de apartament (si chiriasul principal) a preluat fraiele curateniei, avand impresia ca noi putem sa facem curatenie mai bine decat o tanti angajata special pentru treaba asta si care isi facea treaba eficient si corect din punctul meu de vedere, respectiv superficial si nemultumitor din punctul lui de vedere, am parte de noi reguli.
De data asta reguli pentru curatenie in spatiile comune.
Avem astfel o adevarata colectie de galetuse de culori diferite, lavete si bureti asortati in functie de ce vrei sa speli (toaleta, cada de baie ori chiuveta din bucatarie). Sa nu dea sfantul sa ii amesteci.
Alta galeata, alta carpa, alta perie pentru spalat pe jos. Manusi de unica folosinta. Servetele dezinfectante pentru vasul de toaleta si un numar X de solutii de curatat.
Colegul nostru de apartament a inceput curatenia in baie cu entuziasm, dar s-a oprit la spalatul podelei pe care l-a lasat pentru o data ulterioara...
Orice minune tine 3 zile!


Read More

luni, 22 octombrie 2012

Despre romani, dincolo de granite

Un comentariu:

Claudia afirma in postul sau dedicat concertului sustinut recent de Tudor Gheorghe, ca romanii sunt de doua feluri:
- romanii corecti
- romanii "care striga in targ cat ii tine gura una, iar in dosul tejghelei fac cu totul alta"..
Cred ca acestea doua sunt reperele de baza, insa intre ele exista nenumarate nuante.

De cand sunt in Berlin nu am intalnit niciun roman. Absolut niciunul. Ati spune ca romanii in Berlin sunt specie rara, asa credeam si eu pana joi seara, cand intr-o singura zi am descoperit doi romani. Nu in mod direct, pentru ca cel putin in strainatate, romanii mai sunt de 2 feluri: romanii fraieri (asa ca noi) si romanii intreprinzatori.
Nu stiu de ce zic ca suntem fraieri, dar cam asa simt eu. Am venit in Germania pentru o experienta de viata, fara nicun gand de a parveni. In loc sa punem ban langa ban, in loc sa producem bani, noi ne facem de drum weekend de weekend si ne urmam pasiunile (mai scumpe aici, dupa pretul benzinii). Cu filozofia asta nu prea avem cum sa intalnim alti romani.
Pentru ca cei adevarati, cei care au un scop in viata, stiu cum sa il atinga. Nu se plimba ca noi pierde-vara prin padure, cu ochii dupa frunze galbene, ci urmaresc cu atentie masinile de pe strada, remarca o masina de Romania, stiu sa se vanda (sa isi vanda serviciile), au putin tupeu, lanseaza o oferta, caci doar asa ajungi sa iti faci un rost si sa razbesti.
Eu recunosc ca nu mi-a trecut prin cap sa dau lectii de franceza de exemplu la negru.
Ba mai rau, de cand sunt in Germania, m-a lovit morala in cap si mi-am zis ca si in Romania cand ma voi intoarce, de ma voi apuca de asa un sport, imi voi face PFA.
Cum spuneam, cu mentalitatea asta nu o sa ajung niciodata sa conduc o masina bengoasa, pe unul din cele mai renumite bulevarde din Berlin, cu geamurile coborate ca sa se auda bine maneaua, sa imi intramtriculez masina pe Germania ca sa moara prietenii de ciuda cand vin in concediu in Romania.

Dar stii ce? Culmea e ca nici nu imi doresc asa ceva. Mi-e suficienta masinuta pe care o avem, in care nici CD-player nu avem ci doar un convertor FM, in care am dormit de o multime de ori, rapusi de somn si uitand ca nu e cel mai comod pat, care in multe weekenduri ne-a fost si casa si loc de masa, in care o sa inghesuim toate lucurile atunci cand vom pleca din Berlin (si mai mult de jumate din "avutie" inseamna echipament montan). Eu nu vreau sa imi moara prietenii de ciuda, ci sa ne simtim bine impreuna inca ani si ani de zile. Si daca ar fi sa merg cu geamul coborat, ca romanasii, macar sa se auda o muzica populara autentica.
Read More

vineri, 19 octombrie 2012

Despre oameni frumosi

Niciun comentariu:

Pentru Ioana, de ziua ei!

Multumesc! Ii multumesc divinitatii sau sansei (depinde in ce crede fiecare) pentru ca in viata mi-a fost dat sa intalnesc oameni frumosi. In Romania ii cautam zi de zi si ii gaseam din cand in cand. Ma inconjuram de ei si imi colorau viata. Uneori dura pana sa descopar noi oameni frumosi, altadata destinele ni se intersectau pur si simplu si citeam o poveste deosebita in ochii tinerei de la metrou, sau a baiatului pierde-vara de care ma ciocneam pe strada. Privirile ni se uneau pentru o clipa, zambeam complice si stiam ca avem in fata fiecare din noi, un om frumos. Si chiar daca plecam mai departe, eram putin mai impliniti cand stiam ca nu suntem singuri.

Dar ce sunt acestia oameni frumosi. Sau cine sunt ei?

Oamenii frumosi sunt toti cei care ard pentru ceva. Nu se poate sa nu le vedeti sclipirea in ochi. Licarul acela vine din inima si chiar daca fata le este brazdata de riduri sau acoperita de cosuri, ei raman in continuare oameni frumosi, caci asta e o stare interioara. Nu conteaza pentru ce "ard". Pentru ideea lor mareata, pentru familia catre care se grabesc spre casa, pentru nepotii lor, pentru prieteni, pentru  o pasiune transformata in meserie, pentru proiectele de viitor in care cred cu indarjire si optimism. Motive sunt nenumarate si fiecare poveste este unica, dar oamenii frumosi ofera mult si primesc in mod corespunzator, raspandesc magie in jurul lor si aerul in jurul lor parca danseaza. Si zambesc, rad din tot sufletul, des, caci se simt bine in pielea lor si stiu sa fie sinceri cu cei din jur.

De cand sunt in Berlin am observat insa ca oamenii de aici nu prea zambesc. Toata lumea merge serioasa intr-o directie. Toata lumea ia in serios ceea ce face chit ca asta inseamna alergarea de seara in padure, o plimbare de placere cu bicicleta sau nordic-walking si mai ales munca. Pe strada toata lumea asteapta concentrata sa vina autobuzul, masurand cu privirile minutele indicate pe ecran. Nimeni nu are o carte in maini sau un kindle ca sa se scufunde in magia unui roman in timpul de asteptare. Pentru ca nu exista asteptare. Totul merge ceas astfel nu mai ai de ce sa te bucuri ca ai prins legaturile bine si ajungi mai repede acasa. Stii de dimineata, inca de cand ai inchis usa cand vei ajunge inapoi acasa. Germania nu este in mod cert locul potrivit pentru pierde-vara, aiuriti, visatori si parca nici pentru prea multe sentimente.

Insa marti, pe cand ma plimbam cu Radu cu bicicleta prin Grunewald si ne incalzeam sufletele cu focul copacilor, pielea se bucura de atingerea catifelata a soarelui generos la miazazi, iar ochii nu mai pregetau sa suprinda cadre frumoase, am intalnit un om frumos: un om ce zambea (singurul pe care l-am vazut zambind pe ziua de ieri) doar pentru ca universul prin care pedala era minunat. Toti ceilalti plimbareti prin padure erau concentrati pe nu stiu ce...pe antrenament, pe respiratie, pe ritmul de la nordic-walking. Nimeni nu era pe acolo,asa pierde-vara. Nu stiu daca omul meu frumos era pierde-vara insa doar faptul ca a ales poteca in locul soselei paralele, ma face sa cred ca nu se grabea nicaieri. Poate doar la rendez-vous-ul cu toamna.



Read More

vineri, 28 septembrie 2012

Dem deutschen Volke - Vom Reichstag zum Bundestag

Niciun comentariu:

Proiectia in aer liber despre istoria Reichstagului (imagine preluata din flyerul oficial)
Timp de peste 3 luni, in centrul Berlinului, aproape de cladirea in care parlamentul German se intruneste regulat, la caderea noptii (in septembrie in jurul orei 20.30), s-a proiectat un scurt film de 18 minute despre evolutia institutiei legislative din Germania. De fapt inca se mai proiecteaza (pana pe 3 octombrie, de Ziua Nationala a Germaniei).
Locul proiectiei, pe malul Spreeului
Filmul a avut un nume sugestiv: "Poporului german- de la Reichstag la Bundestag". In stilul clar al nemtilor, nu e loc de metafore, titlul trebuie sa fie concis si sa ilustreze tema filmului. Si acum sa facem putina dezambiguizare, deoarece nici pentru noi nu a fost clar pana la momentul filmului care este diferenta intre Reichstag si Bundestag.
Ca sa fim meticulosi (asa ca nemtii) putem imparti titlul in 3 parti ce merita fiecare o explicatie separata.
Reichstagul
- "Dem deutschen Volke" (Poporului german) este fix inscrisul de pe cladirea Reichstagului.
-  Reichstagul este sediul in care se intruneste parlamentul.
Bundestagul este  camera inferioara a parlamentului, insa vazuta ca institutie.

Filmul urmareste aparent istoria zbuciumata cladirii, a Reichstagului. Totusi, in spate, sta de fapt drumul Germaniei spre democratie, spre statutul actual cu care la nivel politic, am din ce in ce mai mult impresia, ca tine sa se mandreasca in Europa si in lume.
Totusi povestea nu este nuantata si toate perioadele prin care a trecut Berlinul ca si exponent al intregii tari, sunt prezentate cu bune si rele, incepand din vremurile Kaiserului, trecand prin Republica de la Weimar (Weimar Republic), prin intunecata perioada nazista (exact asa este numita in film) in care practic si cladirea a fost incendiata, cu lasarea ei in ruine si vandalizarea ei in perioada de tensiuni politice dintre Germania de Est si cea de Vest si in final cu reconstructia ei in 1992, dar nu se opreste aici, mergand mai departe si prezentand modul de functionare a parlamentului (si oamenii acestia, chiar lucreaza sau se prefac bine).
Berlin, sfarstitul anilor 1900

1914 si inceputul Primului Razboi Mondial

Proclamarea Republicii de la Weimar

O sedinta a Bundestagului

Si cum cladirea este parte din istoria orasului, filmul reprezinta in egala masura si o calatorie in ultimii 130 de ani ai Berlinului. Pentru noi, cum istoria Berlinului, este un puzzle cu multe piese lipsa, filmul a fost binevenit.


O proiectie a zidului ce despartea Berlinul de Est de cel de Vest
Si nu a fost un film banal si neinteresant, prezentat in aer liber pe un ecran de proiectie.
Filmul, pe langa povestea in sine, concentrata si redusa la esential, pe langa imaginile inedite pentru noi pe care le prezenta, a fost proiectat pe fatada unei cladiri, iar jocurile de cadre si de perspective rezultate de aici s-au dovedit extrem de interesante.

Cele 2 zone de proiectie



Efecte vizuale
Sonorizarea a fost si ea la superlativ si efectele vizuale sau sonore veneau la timp pentru a sublinia anumite momente sau anumite pasaje din film.
Partial filmul a fost subtitrat si in engleza, insa doar in partea de narare, nu si in ceea ce priveste declaratiile sau interventile personajelor, astfel incat filmul de mai jos este din pacate doar in germana.

Update: in 2013 fimul a fost subtitrat integral in engleza. Am mai gasit pe youtube si o a doua filmare, cu focus pe ecranul de proiectie


Read More

vineri, 14 septembrie 2012

Berlin-poor but glamorous

Niciun comentariu:

Cu alte cuvinte Berlin-un oras sarac dar atragator.
Astea sunt cuvintele colegului nostru de apartament (neamt, nascut in Berlin) despre orasul lui de bastina.
Si incet, incet, cuvintele astea "incep sa faca sens" ca sa zic asa.
Catalogarea asta a venit cam in acelasi timp cu o recenta dezbatere sociala si politica legata de nivelul de pensii din Germania anilor 2030.
Astfel dupa ceva calcule s-a ajuns la concluzia ca cei care castiga in medie mai putin 2500 euro lunar, timp de 35 de ani (vechimea in munca), vor avea o pensie de 688 de euro pe luna. Ca e mult, ca e putin asta depinde de la caz la caz. Ideea de baza este ca in jurul acestei sume se situeaza granita "oficiala" de la care incepe saracia in Germania.
Si acum o sa va ganditi. 
Ei si cine castiga mai putin de 2500 de euro pe luna?
Pai tot dupa cifrele nemtilor, cam 30% din populatie la nivelul intregii tari si cel mai probabil un procent mai mare in Landurile ce au apartinut pe vremuri Germaniei de Est.
In mod identic, un procent mai mare din cei afectati vor fi femei (asta e insa o supozitie proprie), deoarece
1. egalitatea in ceea ce priveste veniturile salariale intre femei si barbati nu exista la nemti nici macar pe hartie d-apoi in practica.
2. numarul de femei casnice e destul de mare in Germania unde exista clase diferite de impozitare in functie de statutul partenerului in campul muncii si de numarul de copii, uneori, de la un anumit numar de copii in sus, meritandu-se ca mama sa stea acasa. Aproape invariabil, barbatul trebuie sa aiba o cariera de succes si sa aduca banii in casa (sau oricum grosul acestora).

Bun, si ce au toate acestea cu Berlinul?
Pai Berlinul este un oras mai sarac decat alte orase din vestul Germaniei si asta se rasfrange in raportul salarii-chirie-o parte din servicii. Poate de vina o fi mosternirea din spate (in fond jumatate din Berlin a facut parte din Germania de Est iar cealalta jumatate, a fost o enclava democratica intr-o mare socialista). 
O alta cauza este mirajul Berlinului ca oras european.

Peste tot aud ca Berlinul este pe val. Profa' de la cursul anterior de germana crede ca Berlinul este orasul european al acestui deceniu (aici pulseaza viata, aici se dezgleaga itele, aici au loc cele mai tari evenimente, aici se vorbesc toate limbile globului, rezultand un oras international). Ok pe ea o inteleg ca sta aici de zeci de ani. Dar si marea majoritatea oamenilor de la curs credeau acelasi lucru. Si daca nu sunt aici ca sa se stabileasca pe termen mediu macar, atunci, dupa ce isi termina studiile in tara de bastina, cauta sa se intoarca.
Si asta mi se pare un alt motiv foarte bun: Berlinul atrage imigranti cu toata aceasta prezentare fabuloasa (o vad periodic in oferta de cursuri de limba germana, la care inscrierile se fac chiar si cu 2 luni inainte, existand cursuri care incep la mijlocul lui noiembrie si la care nu mai sunt locuri libere). O suficient de mare parte din imigranti (mai ales studenti, proaspat absolventi) sunt dispusi sa lucreze pe salarii mici, doar pentru a fi parte din povestea de succes numita Berlin. 2 mini-joburi de 400 de euro fiecare, cu 800 de euro poti sa platesti chirie, sa mananci, sa te distrezi si nimeni nu se gandeste inca la asigurari sociale, la asigurari de sanatate, la cotizatia pentru pensie. Cu banii astia te-ai descurca ceva mai greu in alte orase din vest, dar aici, dupa cum sublinia un student brazilian, iti raman bani inclusiv ca sa te plimbi. Acum suntem tineri, nu ne imbolnavim si pana la pensie mai e mult. De ce sa ne ia statul cam 50% din venit pe post impozit? De ce avem nevoie de toate astea? Ma uit in jurul meu si vad o multime de mini-joburi: la supermarket, la patiseria de lanag supermarket, la gelaterie, la kebab-ul de la colt. Aceaste joburi exista pentru ca in mod evident exista mai multa oferta pe piata de munca decat cerere, iar forta de munca este suficient de ieftina.
- Femei casnice ce vor sa rotunjeasca putin veniturile familiei.
- Studenti, ce mai fac un ban.
- Imigranti ce ar face orice sa ramana in Germania si Berlinul e un bun inceput sau care stau doar temporar aici,ca sa simta feelingul acestui oras international. 
Exista inclusiv numeroase joburi de birou cu salarii de 1500, 1700, maxim 2000 de euro.

Si uite asa, s-ar putea ca generatia noastra,care va iesi la pensie prin anii 2050, sa ingroase procentele pensionarilor cu venituri "la limita saraciei", dar sa traiasca pentru cativa ani  "a glamorous story".

Un articol in romana pe tema viitoarelor pensii din Germania puteti sa cititi pe Deutsche Welle
Read More

marți, 11 septembrie 2012

Bio-doar o gaselnita de marketing?

Un comentariu:

Observatie:  Prezenta postare este o opinie personala si neavizata in ceea ce priveste productia si comercializarea alimentelor utilizate ca exemplu.

Un documentar recent mi-a adus in prim-plan un subiect mai vechi despre care vroiam sa scriu atunci cand am venit in Germania: moda produselor bio.
Daca in Romania in marile supermaketuri abia daca exista cat un raft/galantar dedicat acestor produse, in Germania ele se gasesc pe toate drumurile, inclusiv in supermarketurile de discount (Netto, Aldi, sau Lidl). 
Aproape orice aliment de interes major exista si in versiunea bio:
- oua
- legume si fructe
- carne
- lactate.
Mai grav din punctul meu de vedere crescuta cu lapte de la tata vacii, rosii zemoase luate din gradina si branza inchegata facuta de mamaia e ca mie nu toate imi miros a bio.

Sa va explic de ce. 
Dupa cum remarca si Roxana (autoarea unui articol dedicat Vienei) pe lumeamare.ro, preturile produselor Bio din supermarket nu sunt cu mult mai mari decat cele ale produselor normale (se mentiona o diferenta de 15%) desi sa fim seriosi, costurile de productie sunt mult mai mari. Atitudinea din articol era una pozitiva fata de aceasta practica dar mie acest fapt imi declanseaza un semnal de alarma.

Una este sa cresti 1.000 de gaini outoare intr-o ferma, cu concentrate, si una e sa ai 1.000 de gaini care sa creasca in aer liber, cu iarba si cereale (si alea bio). Ganditi-va numai la spatiul care trebuie oferit, la cat muncesti sa strangi gunoiul imprastiat peste tot, sa cultivi iarba si cerealele respective,  sa faci totul ca la carte. In plus dureaza mult mai mult pana cand gainile ajung la maturitate si pot sa produca oua atunci cand cresc in acest mod "traditional". Mie pur si simplu imi este greu sa accept ca tot acest efort inseamna cu doar 15% mai mult din pretul final al oului. Nici chiar 50% mai mult la pretul final nu se justifica.
Acelasi rationament il pot adapta si la carne...sa zicem de porc. Pana nici macar porcul nostru pe care il creasteam in batatura nu era 100% bio caci nu avea un spatiu generos in care sa se plimbe, ci statea cea mai mare parte a timpului la el in cotet.
Ma uitam la niste interviuri pe aceasta tema cu crescatori de animale in ferme locale, ce afirmau ca un ou bio poate ajunge si la 65 de centi bucata (in comparatie un ou non-bio este 11 centi, si unul bio in supermarket cam 20 de centi), iar un kilogram de carne de porc costa dublu fata de  oferta de carne bio din supermarket si poate sa coste chiar de 4 ori mai mult decat kilogramul de carne de porc provenita din fermele "industriale". Normal-pana la urma ajungi la un termen stiintific bine definit- randamentul.

Si acum sa trecem la legume. In supermarketurile de discount din jur gasim cartofi bio si mere bio.
Merele bio sunt doar cu putin mai scumpe decat cele normale.
Cel mai ieftin kilogram de mere bio de pe amazon.de e 2.49 euro.
Un kilogram de mere normale in supermarket costa 2 euro.
Diferenta este de 50 de centi respectiv 25%. Si totusi sunt sceptica si aici pentru ca oricat de bun ar fi soiul pe care il ai, produse natural, ai pierderi destul de mari prin simplul fapt ca nu toate merele (la fel cum nu toti cartofii) au aceeasi dimensiune standard. O parte sunt mici si nu vor intra in procesul de ambalare. 

Cu cartofii insa mi se pare si mai interesant deoarece exista in supermarket cartofi bio, importati din... Egipt.Pai pentru mine una pentru care bio nu inseamna in fond numai ce mananci, ci include tot lantul de productie/prelucrare/transport, dupa ce cartofii astia calatoresc mii de kilometrii si trenurile, camioanele care ii transportau au papat benzina si au emis noxe cat curpinde, raman bio, dar nu si eco-friendly.
In plus stau si ma intreb cat de propice e clima Egiptului pentru creasterea cartofilor si de unde ploaia necesara? La noi in Romania cartoful creste bine in regiunile de deal Asa an invatat la geografie si la biologie. Putin soare,ceva ploaie si iee cartoful mare si frumos. In Egipt nu cred ca ploua nici macar cat ploua la noi. Asa ca ploaie nu, dar apa din irigatii da. Si mi se pare ciudat ca Egiptul o tara cu rezerve de apa limitate in multe parti ale tarii foloseste apa de suprafata sau cea subterana pentru irgiatii...

Pentru mine bio inseamna implicarea preponderenta a producatorilor locali, implementarea unui concept sanatos de slow-food si eliminarea standardizarii. Inseamna oameni platiti decent pentru tot ce inseamna munca campului si nu oameni exploatati pe bani putini sau privati de anumite resurse de prin rang. Inseamna dragoste pentru natura si da presupune cheltuieli mult mai mari din partea cumparatorului pentru ca nu poti pur si simplu reduce pretul alimentelor bio la nesfarsit pastrand o calitate ireprosabila. Exista o limita a costului final. Calitatea si etica au costul lor. Cost pe care eu acum nu mi-l pot permite insa prefer sa aleg produsele normale decat pe cele bio (dar de o provenienta indoielnica) si sa umflu apoi buzunarele oamenilor care spun o minciuna.

Nici nu sustin ca in tarile Europei de Est (si Romania este cazul pe care il cunosc cel mai bine), in pietele locale, de la tarani vei cumpara musai produse bio/organice. Mai ales in marile orase sau la drumul mare nu mai vorbim de tarani ci de comercianti. Foarte multi folosesc produse chimice (uneori deja interzise) pentru a grabi cresterea si maturizarea fructului/legumei si a ajunge cu ea pe piata. Si asta tot o minciuna ea.

Singurul adevar?
Personal vorbind, ceva mai multa siguranta in produsele de sezon de acasa si siguranta 100% in ceea ce cultiva parintii mei si parintii lui Radu la tara.
Iar la aceasta filozofie a cultivarii cu mana ta, se intorc usor usor si vesticii caci in multe zone turistice am vazut mici (sau mai mari) case de vacanta cu o mica gradina de legume. Chiar si in anumite zone ale Berlinului exista parcele de teren relativ mici, pe care sunt ridicate niste casute "batranesti" cu 2 camere si unde oamenii merg si isi ingrijesc mica gradina.

“My own prescription for health is less paperwork and more running barefoot through the grass”  ~Leslie Grimutter
Read More

joi, 6 septembrie 2012

Diversitatea mentalitatii romanesti

Niciun comentariu:

Mentalitatea romaneasca in ceea ce priveste munca in strainatate este extrem de diferita si sincer nu am constientizat asta pana nu m-am lovit de un fotoreportaj excelent, realizat de Petrut Calinescu. Acesta se numeste "Mandrie si beton" si va recomand sa nu va uitati doar la fotografii, ci sa le completati cu povestea.

Pe scurt reportajul se axeaza pe cateva comunitati rurale din zona Oasului. In aceste comunitati cea mai mare parte a oamenilor tineri sunt plecati la munca in strainatate: Spania, Anglia, Franta, SUA. Aparent nu e nimic ciudat in asta, foarte multi tineri cauta experienta unei perioade petrecute in strainatate. Si noi ne numaram printre ei. Si totusi modelul tinerilor care pleaca in strainatate este atat de diferit.
Modelul cu care suntem noi obisnuiti:
Tanar din mediul urban, sau care a studiat intr-un oras mare, pleaca pentru un semestru, un an cu o bursa Erasmus, pentru un master sau mai rar pentru un doctorat. Isi doreste experienta unui invatamant performant, a diversitatii culturale si etnice, cauta modele, repere, vrea sa faca comparatii. Stabileste contacte, incearca sa se afirme prin rezultatele sale bazate pe efortul mental.
Ramane sau revine in Romania, insa experienta strainatatii va cantari in CV.
Nu o duce neaparat pe roze pentru ca bursa asigura doar minimul necesar si cand vrei sa te mai plimbi, sa descoperi lumea, sa mai iesi la o cafea etc, trebuie sa te dramuiesti bine. Dar te poti distra si pe bani putini, mai ales cand esti student, experienta ramanand intensa.
Doar in rare cazuri ajung cu adevarat sa traga linie si sa considere scurta experienta a strainatatii profitabila din punct de vedere finaciar (pe termen scurt),

O alta filozofie de viata am avut ocazia sa deduc din foto-reportajul lui Petrut Calinescu.
Tanarul din mediu rural, fara studii deosebite, pleaca in strainatate. Nu pentru un sementru-doua, pentru un timp indelungat. Nu pleaca la cersit sau la furat, Doamne fereste! Tanarul nostru are un scop bine definit- sa munceasca fizic, mult, cat de mult poate, nu conteaza ce, numai sa vina banii. Sa stranga, sa puna banut langa banut si sa parvina. 
Cum?
Prin a-si ridica o casa mai mare ca a vecinului. Prin a face o nunta mai mare ca a vecinului. Prin a-s cumpara o masina mai puternica decat vecinul. Mandria ca eu am fost mai silitor, mai muncitor, ca eu am! Dispusi sa arunce cu zeci de mii de euro ca sa nu se faca de rusine. Dispusi sa traiasca o luna de poveste si 11 luni de privatiuni. (Un prieten a afirmat odata: "Mai bine o zi vultur decat o viata cioara" (fara legatura la folosirea substantivului in jargon)). Fara deschidere pentru ce se intampla in jur. Ramanand in cercul de conationali sau consateni, o comunitate inchisa in care traiesc dupa obiceiurile de acasa cu palinca si varza murata,

Doua povesti atat de diferite desi exista si asemanari. Doar doua povesti dar mai sunt si altele.
Fiecare poveste este unica dar atentia mi-a ramas agatata de faptul ca traditia, comunitatea, "moda sa zicem" ne influenteaza enorm gandirea facandu-ne sa ne identificam cu niste scopuri ce devin usor usor parte din noi.

A scris si Radu o postare despre "Mandrie si beton" pe blogul sau, dar a privit proiectul mai mult din punctul de vedere al celui ce se gaseste in spatele aparatului de fotografiat.
Read More

miercuri, 8 august 2012

Heimatland

Un comentariu:

Prin nu stiu ce minune, deloc specifica Germaniei, am reusit sa prind ultimul tren spre un curs de germana care a inceput de luni, curs la care raman zilnic uimita de diversitatea culturala a participantilor: Brazilia, Cehia, Chile, Grecia, Italia, Iran,Norvegia,Spania, Portugalia, Romania, Rusia, Suedia.

Precum primele lectii din fiecare an de la scoala si primele teme din manualele de germana se invart inevitabil in jurul unor subiecte tip:
- schimburi culturale
- particularitati ale fiecarei tari etc

Acum a fost la rand Heimatland (sau cu alte cuvinte patria, tara din care venim fiecare). 
Mai tineti minte poeziile din scoala?

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă;
La noi atâţia fluturi sunt [...]


[...]

Limba noastra-i o comoara
In adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata.


Si am avut ca task sa scriem si sa vorbim despre tara fiecaruia dintre noi, folosindu-ne de reprezentari vizuale, auditive, olfactive, gustative. Si nu a fost deloc usor. Nu pentru ca m-as fi impedicat in germana pe care nu o stiu, ci pentru ca nici in romana nu imi veneau prea multe idei pe care sa le exploatez. Sau cel putin nu ma puteam detasa de ceea ce imi lipseste aici in Berlin si eram tentata sa pun in prim-plan ce nu am aici, fara sa analizez daca asta e o varianta finala sau e doar un raspuns influentat de conjunctura de moment.

Pana la urma haideti sa vedem ce inseamna pentru mine Romania, din punct de vedere
- vizual: 
1. in primul rand inseamna diversitate de peisaje. Diferente notabile de la o zona la alta de arhitectura, organizare locala, limbaj: biserici fortificate, biserici maramuresene si Delta Dunarii
2. inseamna natura, flora si fauna salbatica. Inseamna animale domestice lasate libere, ce vin singure acasa dupa pascut.
3. inseamna agricultura de subzistenta//traditionala, insa de regula curata (bio-ul pentru care aici platesti, acolo este cel mai ieftin).
4. inseamna gradini pline de legume si piete colorate, dominate de produse traditionale
           
- auditiv:
1. inseamna forfota Bucurestiului, aflata la pol diametral opus cu pustietatea si linistea din munti.
2. inseamna cateva melodii de muzica populara adevarata si colinde faine.

- gustativ:
1. inseamna telemea de vaca, de oaie, de capra mancata cu rosii coapte si zemoase si lubenite delicioase. Lapte de la tata vacii nefiert, nepasteurizat. Capsuni cu gust.
2. inseamna cozonac proaspat si cald scos din cuptor.

- olfactiv:
1. mirosurile grele din Bucurestiul lovit de caldura si gazele de esapament al caror efect de potentat de canicula.
2. miros de pamant proaspat arat si apoi udat de ploaie
3. miros de brad, cozonac si buntataturi in cuptor

Insa din toata discutia a lipsit de fapt elementul uman. Si cred ca elementul uman este cel mai puternic liant intre oamenii pe care ii aveam in fata si oamenii ramasi acasa, in patria lor. Este oarecum motivul pentru care nimeni nu a spus ca vrea sa ramana aici. Nimeni nu simte cu adevarat ca apartine de Germania sau de Berlin. Iar progresul de integrare se dovedeste la multi ca fiind lung si dificil, alambicat si nu prea usor de acceptat. 
Totusi asa cum scria si prin textul studiat, emigrarea este un bun mod de a descoperi cat de brazilian/ceh/grec/italian/roman/rus esti cu adevarat.
Iar frustrarile noastre cu privire la clasa politica si la economia tarii din care venim sunt de cele mai multe ori  identice sau asemanatoare cu frustrarea profei de germana, cu cele ale pianistei din Grecia sau arhitectei din Spania.

So, pe cei care vreti, nu va invit sa va manifestati frustrarile ci sa incercati in cateva vorbe, folosind reperele vizual, auditiv, olfactiv si gustativ sa va descrieti tara.
Read More

luni, 6 august 2012

Casa din ceai

2 comentarii:

Tot in muzeul Dahlem am mai gasit o incapere interesanta, care adapostea o casa facuta din ceai si construita de Ai Weiwei, un artist chinez, nascut in 1957 in Beijing.

Ceai, orient, detalii lucrate la nesfarsit o sa va ganditi.

Uitati de asta.

Casa cu pricina este simpla, rudimentara in constructie, parca doar o schita sau parca o constructie din cuburi. Dar miroase a "mai lasa-ma sa stau o clipa". Toate tonele acelea de ceai uscat (3.6 tone de Pu’er Tee), presat, comprimat, aranjate in blocuri mici, parfumau atat de suav atmosfera si se potriveau la fix cu muzeul, cu pavilioanele dedicate portelanurilor japoneze sau picturilor din extremul Orient. Ceaiul folosit (un ceai verde inchis la culoare) provine din mai multe regiuni ale Chinei, iar pe vremea Kaiserului a fost importat continuu din Tibet.Mai multe informatii puteti sa gasiti aici (din pacate doar in germana).

La aceasta originala constructie, era asortata si o poezie

Cantecul celor 7 cani de ceai
de Lu-tong

Die erste Schale Tee, sie netzt mir Lippen und Kehle; 
die nächste zerbricht meine Melancholie. 

Die dritte Schale aber sickert mir tief ins Gemüt, 
das verdorrt war von den Worten tausender Bücher. 

Die vierte Schale ruft leichtes Schwitzen hervor, 
befriedet allen Kummer des Lebens und treibt ihn 
zu den Poren hinaus. 

Die fünfte Schale, sie klärt und reinigt mich 
innen und außen. 

Die sechste Schale macht meinen Geist 
dem der Unsterblichen gleich - 

die siebte zu trinken vermag ich nicht - 
und doch erwachsen mir Flügel daraus, 
die mich geläutert tragen im Wind des Lebens.

Intr-o traducere aproximativa ar suna cam asa:

Prima ceasca de ceai imi umezeste buzele si gatul

A doua imi alunga melancolia.

A treia mi se prelinge adanc in sufletul
care era uscat din pricina cuvintelor din miile de carti.

A patra ceasca produce o usoara transpiratie
care iese prin toti porii si 
linistete toate grijile vietii.

A cincea ceasca ma curata si ma purifica
pe interior si pe exterior.

A sasea ceasca imi face sufletul
nemuritor.

Pe a saptea nu sunt capabil sa o beau-
si astfel imi cresc aripi
care ma poarta, asa purificat, in vantul vietii.
Read More