Noi nu sarbatorim nici Sfantul Valentin, nici Dragobetele si nici alte zile tip. Nu ne cumparam inimioare, nu pregatesc cine romantice si nu facem dragoste musai in noptile astea. Anul acesta nu vom sarbatori nicio zi din aceasta "mare" impreuna. Si nici nu ne suparam daca de ziua noastra nu ne facem cadouri, din lipsa de inspiratie sau din faptul ca nu ne trebuie nimic... Astazi se fac 7 ani de cand Radu m-a cerut de nevasta si eu sunt acasa, iar el a pedalat o zi intreaga printr-o vremea iernatica in Bulgaria. Cand vom sarbatori 7 ani de la nunta vom fi la 7000 kilometri distanta si nici de ziua mea nu va fi aici. Si nu, nu mi-am pus niciodata problema in felul asta. Nu pot sa inteleg cum unele femei se pot intreba: "Dar l-ai lasat sa plece asa, 9 luni de zile, hai-hui prin lume?". Da, uite asa! Si nu numai ca l-am lasat, ba chiar l-am sustinut sau cel putin m-am straduit sa nu il incurc.
Daca mai toata lumea ar accepta o asemenea situatie "daca nu ar avea incotro", putini sunt cei care ar accepta-o doar asa, de dragul aventurii. Totusi eu una nu inteleg cum unii oameni gasesc de cuviinta sa se puna in calea viselor celor la care tin. Cred ca niciunul dintre noi nu avem niciun drept sa curmam vise si cu atat mai putin cand la mijloc sunt oameni dragi. Din contra, ei trebuie sustinuti sa isi implineasca aspiratiile, indiferent ca ele se numesc o anumita facultate, o calatorie, participarea la un concurs, un proiect nebunesc etc. Vi se pare ca cel de langa voi va fi mai fericit daca il legati cu lanturi nevazute de voi, de job, de un credit la casa, de copii, de parinti, de prieteni, de responsabilitati?
Noi nu vrem sa fim "normali", nu vrem sa ne traim viata in tiparele clasice, sa ne facem vacantele la all-inclusive in Turcia, sa platim credit pentru casa, masina, casa de vacanta si sa muncim cu spaima ca maine nu ne vom putea plati ratele. Sa muncim, mult, cat mai mult, sa ne mai luam un al 'nspelea job etc. Noi am vrea sa pedalam mai degraba prin Turcia, sa ii invatam pe copii nostri istorie si geografie la fata locului si sa avem fiecare dintre noi libertatile noastre si in egala masura proiectele noastre comune.
Eu sunt mandra de Radu, cel care imi este in egala masura sot, iubit, prieten si frate, iar deciziile pe care le luam (de multe ori controversate) noua ni se par atat de naturale...Poate e ceva in neregula cu noi...Ne-am casatorit devreme pentru orice standarde, ne-am intors din Germania tuturor posibilitatilor dupa 18 luni de emigrare, acum ne stau in fata alte 9 luni pe cont propriu. Si totusi fiecare avem incredere in celalalt si cand am pus cap la cap planul, nu pericolele si greutatile ne-au venit in minte, ci lucrurile castigate. Nu cred ca a calatori pana la capatul lumii este mai periculos decat a traversa Bucurestiul pe bicicleta si nu cred a ramane acasa cu familia si prietenii este mai greu decat a calatori pana la capatul lumii!
Prietenii mei nu sunt normali, sotul meu nici atat, nici eu nu sunt prea normala, copii nostri n-au cum sa iasa altfel, parintii nostri se intreaba cu ce au gresit, dar intrebarea ar fi...ce este normalitatea? Viata pe care voi o considerati normala poate fi inimaginabila pentru un calugar budist sau pentru un mongol nomad. Normalitatea nu este o constanta universala, ea este definita in voi si nici macar la nivel individual nu poate fi considerata o constanta. Normalitatea este alta la 20 de ani, la 40 de ani, la 60 de ani, in Europa, la Polul Nord sau in cine stie ce colt uitat de lume. Normalitatea este cea pe care o simtiti voi si ea este definita de scara voastra de valori, asa ca nu judecati oamenii dintr-o singura perspectiva, nu ii inghesuiti in tipare, caci tocmai "anormalitatile" scriu povestea, tocmai evenimentele deosebite vor ramane peste ani si nu viata de zi cu zi cand duceti copilul la scoala, mergeti la serviciu, treceti pe la supermarket, veniti acasa, faceti mancare si va culcati. Fiecare asemenea zi isi are magia ei, prin simplul fapt ca ati ajuns sa o incheiati sanatosi, insa pur si simplu, unii oameni au nevoie din cand in cand de povesti. Cititi povesti, lasati-va mintea sa viseze si cu suficienta pasiune si determinare, poate, la un moment dat, veti ajunge sa scrieti voi insiva povesti.
Ce frumos ai spus-o, Mihaela!
RăspundețiȘtergereNu pot decat sa te incurajez. Intr-o oarecare masura inteleg ce simti si cel mai frumos mi se pare sa ramai sincera cu tine :D
Bafta lui Radu in noua aventura!
Multumim, Jeanette!
ȘtergereVă doresc mult noroc și iubire multă în continuare!
RăspundețiȘtergereMă bucur să dau peste articol azi, când e chiar ziua soțului meu!
Mulțumesc!
Mai, Mike! Nu vreau sa-ti dau peste cap teoria, insa eu va vad atat de normali ca nu va puteti imagina :)
RăspundețiȘtergereMie imi place altceva: ce frumos se deapana acum doua povesti impletite si, in acelasi timp, cu drumuri separate si ma refer la cele doua randuri de jurnale, al tau si al lui Radu. Fiecare cu gandurile lui, dar in acelsi timp, unul pentru altul. Frumos! Mai Nichita decat atat nu se poate: doua cântece diferite, lovindu-se amestecandu-se... Poezia se poate intampla si fara inimioare, fluturasi etc
Pentru voi vor veni si alte planuri, mai "mic burgheze", dar nu cand vor altii, ci atunci cand veti fi voi pregatiti :) Si animalutele, cand stiu ca vine vremea, pregatesc un mic culcus pentru puii lor, pentru ca acestia devin cei mai importanti :) Dar nu asta este cel important lucru acum, ci sa ramaneti la fel de frumos pe drumul vostru.
Foarte frumos scris. Mai ales ultima parte, aproape normal as spune :)
RăspundețiȘtergereMinunat !!! Felicitari si va doresc ca toate proiectele si visele voastre sa se realizeze <3 <3
RăspundețiȘtergerePacat ca unele cupluri inteleg gresit ideea "Cred ca niciunul dintre noi nu avem niciun drept sa curmam vise si cu atat mai putin cand la mijloc sunt oameni dragi. Din contra, ei trebuie sustinuti(...)" si incep certurile, despartiri si nu mai stiu ce.
RăspundețiȘtergereBravo voua. Va doresc numai fericire si multa bafta in tot ceea ce faceti.
Ai zice ca e un text despre libertatea pe care i-o lasi partenerului. Eu zic ca e un text despre dorul de el.
RăspundețiȘtergere@apasifoc- Kya, normal ca tu ne vezi normali, doar faci parte din categoria prieteni. Am zis ca prietenii mei nu sunt normali si daca tu esti unul din prietenii mei, nici tu nu ai cum sa fii prea normala (te-ai apucat sa cosi ii, asta e apucatura de femeie "normala?"). Iar in acest caz, cand un om anormal il judecat pe unul ca el, amandoura li se pare ca traiesc in normalitate. Mama ce filozofie de seara, aici! Cat despre un cuib al nostru, se afla si el pe undeva prin mintea noastra, insa este precedat de aceasta mare aventura...
RăspundețiȘtergere@tuturor- Va multumesc mult pentru comentarii si pentru vizita.
nici noi nu le avem cu inimioarele si aniversarile, fie de nastere, casatorie ori mai stiu io ce zi! si eu am trecut prin filtrul vesnicei intrebari care ma adusese la exasperare "Zen in America si tu in Romania, cum asa?!" pusi cap la cap am stat 6 ani fara Zen, timp in care relatia s-a sudat si mai tare contrar scepticilor! demontez orice teorie emisa cum ca relatiile la distanta n-au sorti de izbanda :) cat despre normalitate si eu fac greseala sa judec un sistem care din punctul meu de vedere pare anormal insa ma intreb daca nu cumva eu sunt cea anormala intr-o societate normala! treaba cu normalitatea e subiectiva si nu trebuie judecata de nimeni, tine strict de fiecare. 20 de casatorie se apropie vertiginos, poate acum niste inimioare si balonase pe-o gondola in Venetia ar fi binevenite :))) neahhhh...n-am mai fi noi! multi ani frumosi si buni inainte :)
RăspundețiȘtergere... de trei ani, în această perioadă, citesc cu aceeași plăcere cele scrise mai sus; aceleași principii, același crez, aceleași vise m-au călăuzit toată viața. Cum cred că am mulți ani înaintea Dvs. trebuie să recunosc că m-ați surprins plăcut cu modul de a gândi, a simți și a înțelege cum poate fi trăită cât mai înălțător viața! Felicitări sincere și cu mult drag și respect! Satisfacțiile de tot genul vin mai devreme sau mai târziu! Numai bine vă doresc!
RăspundețiȘtergere