luni, 30 decembrie 2013

Toaletele si persoanele cu dizabilitati

Un comentariu:
Pentru noi [...] un pas e o intreaga calatorie (Tudor Necula)
Dupa cateva drumuri prin Europa ca turist, am tras concluzia ca toaletele ar fi un criteriu bun pentru definirea gradului de civilizatie al unui loc. Ulterior, stand 18 luni in Germania, am avut timp sa imi verific teoria si eventual sa o rafinez. Toaletele au ramas curate si nu doar in zonele turistice, insa la lista mea de criterii s-a mai adaugat unul: integrarea persoanelor cu dizabilitati in viata colectiva. Si nu ma refer aici doar la declaratii pe hartie. Ma refer la intrebari majore cum ar fi: In firma voastra aveti colegi in aceasta situatie?// Ce ar alege anajatorul vostru intre o persoana fara handicap suficient pregatita si o persoana cu handicap bine pregatita? //Propietarul vostru ar inchiria apartamentul unui asemenea potential chirias? Si lista continua atunci cand vine vorba de comportamente/mentalitati discriminatorii.

Dupa intrebarile majore vin insa detaliile, mult mai numeroase, dar cel putin la fel de importante:
Cu ce ajungi singur la serviciu (altceva decat cu taxiul)?
Cum te deplasezi singur pe trotuare sarind bordurile?
Cum te privesc oamenii de pe strada si e corect sa suporti zilnic priviri curioase/ compatimitoare?
Cand iesi in oras, ai in orice local o toaleta adaptata, sau trebuie sa alegi localul dupa acest criteriu?
Si cate si mai cate asemenea intrebari mi s-au ivit pe cand stateam in Germania si ma intalneam saptamanal cu oameni imobilizati intr-un scaun cu rotile, si chiar zilnic cat timp am lucrat (una dintre colege se afla in aceasta situatie). Si asta nu cred ca se datora faptului ca Germania i-a reunit pe toti, ci pentru ca acolo ei sunt mult mai vizibili: nu sunt condamnati sa stea intre patru pereti, ci se pot deplasa normal, fara limitari inutile. Cercul vicios din punctul meu de vedere este infrastructura-vizibilitate-acceptare-integrare. Probabil cel mai simplu de spart este incepand cu infrastructura. Odata ce aceasta exista, oamenii devin vizibili, apoi prezenta lor e constientizata de societate care inceteaza sa ii mai compatimeasca, integrandu-i in schimb in mersul normal al lucrurilor. Dar cercul poate fi spart de oriunde, inclusiv de la perceptia individuala. Pana una alta, meditati la urmatoarea afirmatie: "Sa incepi azi sa faci ceva. Cu tine, pentru tine, pentru aia din jurul tau.[...]O persoana cu handicap este o persoana care nu stie si nu incearca sa se deschida catre el si catre lume[...]. Schimbarea vine din fiecare din noi." (Tudor Necula)


Read More

joi, 26 decembrie 2013

Tara mea

Niciun comentariu:

Candva prin scoala primara am citit/invatat cu totii una sau mai multe poezii in care erau zugravite in cuvinte frumusetiile patriei si poate ne-au ramas undeva intr-un sertaras asocieri precum:

La noi sunt codri verzi de brad
Şi câmpuri de mătasă (Noi, O. Goga) 

sau 

Frumoasa mi-e tara straveche,
Intinsa pe munti si pe vai, 
Cu fete cu flori la ureche, 
Cu mandri si ageri flacai! (Tara mea, O. Cazimir)

Si da, as putea sa spun dupa cativa ani de hoinarit prin tara ca avem niste locuri foarte frumoase. Nu sunt cele mai frumoase, nu sunt neaparat unice. Dintre tarile in care am mai cutrierat cu piciorul sau cu bicicleta si italienii au o tara frumoasa, si austriecii si sunt sigura ca lista poate continua. Si in cele 18 luni de stat in Germania, am descoperit ca si nemtii au o tara frumoasa:



Deci in mod cert nu acesta este argumentul forte! Ma intorc in Romania pentru ca acolo sufletul meu se simte linistit si implinit. Pentru ca acolo, chiar si atunci cand este rece afara, la mine in suflet este cald. Ma intorc pentru ca acolo sunt cei la care tin, ma intorc pentru oamenii din jurul meu asa cum au facut multi din cei stramutati din locurile lor de bastina. Poate ca atunci cand citeam/invatam despre asemenea evenimente nu intelegeam de ce in ciuda tuturor piedicilor si vicisitudinilor oamenii se intorceau sau traiau cu speranta ca se vor intoarce acasa, dar experienta practica m-a facut sa inteleg.

Si totusi Germania e o tara frumoasa, mai frumoasa si mai diversificata decat o pot dovedi imaginile sau jurnalele mele, in care merita sa mergeti, si pe care o voi vizita mereu cu inima deschisa.
Read More

luni, 23 decembrie 2013

Coming home

3 comentarii:

“It's a funny thing about coming home. Looks the same, smells the same, feels the same. You'll realize what's changed is you.” (The curios case of Benjamin Button)

Intoarcerea acasa imi provoaca o bucurie fara margini. Insa bucuria mea este doar parte din bucuria generala, pentru ca la ea se adauga si toate sentimentele nutrite (rostite sau nerostite) de parintii nostri. Iar atunci cand ne-am hotarat ca locul nostru nu e in Berlin/Germania, am stiut ca aceasta e cea mai buna decizie pentru noi si pentru ei. Ma indoiesc in continuare ca e cea mai buna decizie pentru copii nostri (viitori), dar macar pot sa sper ca voi reusi sa gasesc o nisa si in sensul acesta, chit ca ea se va numi Montessori, Waldorf sau homeschooling. Insa acum nu vreau sa vorbesc despre ceea ce nu am, ci doar despre ceea ce exista deja. Conceptiile noastre (ale mele si ale lui Radu) sunt foarte apropiate in ceea ce priveste stilul de viata, iar daca vom fi sanatosi si vom avea atatia bani cat sa ducem un trai decent, suntem siguri ca prezenta noastra acasa, alaturi de parinti, va conta mai mult decat toti banii din lume, trimisi de la mii de kilometri distanta. E adevarat, e bine sa ai bani, dar ei nu tin loc nici de dragoste, nici de afectiune. Ei cumpara timpul unei infirmiere, insa nu aduc aceeasi alinare pe care o aduce prezenta unei persoane dragi aproape. Si nimeni nu poate avea grija cu mai mult drag de parintii tai, decat poti sa ai tu. Asa cum mi-a repetat bunica de nenumarate ori: "sangele apa nu se face".

Apoi, nu pot sa nu ma gandesc cata bucurie le vor aduce nepotii. Si cat ajutor vor insemna pentru noi, atunci cand va veni vremea copiilor. Este interesant sa analizez cum cele 18 luni de Berlin mi-au inversat conceptiile. Atunci cand am plecat ma gandeam in primul rand ca le vom oferi copiilor nostri o viata mai buna si mai multe sanse decat ar avea in Romania. Insa departe fiind ne-am dat seama cat de multi suntem legati de "acasa". De parinti, de prieteni, de Carpati, de oamenii extraordinari pe care i-am intalnit in tara de-a lungul timpului. Probabil, chiar daca la un moment dat conditiile economice/financiare ne vor sili sa plecam din nou undeva, in lume, va ramane mereu dorinta de a te intoarce acasa. Asa cum spunea si Claudia, cand emigrezi undeva, trebuie sa te hotarasti in primii ani ce vrei sa faci mai departe: sa te integrezi in noua societate, sa revii de unde ai plecat...Cu cat vei amana mai mult luarea unei decizii, cu atat va fi mai greu sa te hotarasti, legaturile de acasa se vor raci usor, usor, te vei indeparta de prieteni, etc. Iar daca in noua ta patrie nu iti vei face noi prieteni, ci doar niste cunostinte, vei ajunge sa te simti singur, sa traiesti singur, sa razi singur si sa plangi singur. De murit, mori oricum singur dar intrebarea e cum traiesti pana atunci?



Read More

vineri, 20 decembrie 2013

The road to home

Niciun comentariu:

Oh the leaves are falling from the trees 
And the snow is coming, don't you know? 
But I'll still remember which way to go 
I'm on the road, the road to home

Read More

miercuri, 18 decembrie 2013

Case din sticle de plastic

Niciun comentariu:

Un om care traieste pe strada are fara indoiala nevoie de mai mult decat de un acoperis deasupra capului. Daca doar ii dai o casa/o camera/ patru pereti il ajuti intr-un fel, insa el are nevoie de mai mult. In primul rand trebuie sa stie sa faca ceva, apoi are nevoie de ajutor pentru a se reintegra in societate si in campul muncii, caci vai, o casa nu se intretine singura (si asta numai cand vine vorba de a plati utilitatile). Si chiar daca ideea de a contrui case din sticle de plastic nu este fezabila oriunde in lume (datorita conditiilor climatice, datorita lipsei spatiului etc), totusi nu pot sa nu remarc ingeniozitatea proiectului de mai jos si nu pot sa nu ma gandesc cat de mult s-ar prelungi durata de viata a unui pet. Sau cat de valoroase ar putea deveni peste noapte...



Read More

luni, 16 decembrie 2013

Despre cusut si ii

3 comentarii:

Exista o vorba care spune ca ar fi bine ca fiecare om sa planteze de-a lungul vietii sale macar un pom. Insa va imaginati voi, drage romance, cum ar fi daca ar exista si o vorba de genul: fiecare femeie sa isi coasa macar in viata o camasa, eventual o ie, avand in vedere simbolistica reunita de aceasta piesa de vestimentatie si importanta ei in randul straielor populare? 

In zilele noastre ar fi o proba de indemanare (sa fim seriosi, suntem din ce in ce mai straine de ata si de ac), de imaginatie (asta daca vrei sa iti compui singura modelul), un exercitiu de zen (va imaginati stand in fotoliu si in loc sa sariti din site in site, sa urmati cu atentie si concentrare modelul), dar in primul rand ar fi o redescoperire a identitatii, o reintoarcere la origini. Din cauza primelor trei motive citate mai sus nu ma vad inca facand asa ceva. Insa desi obisnuiesc sa dau verdicte, viata m-a invatat sa le temperez adaugand un "inca". Maturitatea poate isi spune si ea cuvantul, sau pur si simplu experientele anterioare care mi-au demonstrat de nenumarate ori "niciodata sa nu spui nicioadata". Deci, cum spuneam, momentan, mai repede muncesc ceva si pun un ban deoparte si imi iau o a treia ie. 
Una din iile mele
Insa intre o ie perfecta (si implicit admirata), dar cumparata, si una imperfecta, dar iesita din mainile voastre, ce ati alege? Daca ati purta ia cusuta de voi si cineva v-ar spune cat de faina este, sau v-ar intreba de unde ati cumparat-o, chiar si daca nu veti recunoaste ca ati cusut-o voi (poate din modestie, poate din timiditate), nu v-ar creste inima de bucurie? 

Ei bine, ceva de genul acesta face prietena mea Kya in momentul de fata. Si nu pot decat sa o admir pentru curajul pe care l-a avut cand s-a apucat de acest proiect. Nu, nu pentru munca la care s-a inhamat (astea au fost primele cuvinte care mi-au venit sub degete cand scriam acest text), ci pentru initiativa. Atunci cand o faci cu drag, atunci cand pui suflet, atunci cand o faci dintr-o pornire interioara nu mai este o munca. Este un drum, este o cale. Nu ai de unde sa stii unde te va duce acel drum si ce fel de om vei deveni atunci cand vei ajunge la capat, dar cu siguranta vei invata lucruri noi, despre tine si despre lumea care te inconjoara. Despre radacinile tale poate, despre valori, despre trasaturi de caracter pe care doar le intuiai sau care stateau undeva ascunse, asteptand doar oportunitatea de a iesi  la iveala. Si mai pot sa mai fac ceva pentru tine Kya: sa te incurajez, sa iti spun ca eu cred ca vei reusi, iar ia va fi cea mai frumoasa piesa din colectia ta vestimentara. Sau cel putin va fi bluza pe care o vei purta cu cea mai mare mandrie. 

Si daca pana acum nu m-am gandit niciodata la a face asa ceva, acum s-a plantat cumva samanta si poate, cine stie, cand va da de pamant fertil, va incolti.

Imagini cu ia Kyei (in devenire): Pasul 4 si pasul 5.

Read More

miercuri, 11 decembrie 2013

Make Me a German

Niciun comentariu:

Acum o saptamana am vazut un documentar/film produs de BBC despre viata germanului de rand. Trebuie sa spun din capul locului ca nu este la fel peste tot in Germania, ca nu toti nemtii traiesc la fel, insa as putea sa insir cateva lucruri pe care le-am experimentat si eu cat am stat in Germania, si care se regasesc si in acest documentar:
- importanta si traditia intreprinderilor mici si mijlocii;
- seriozitatea cu care este privita munca in Germania;
- importanta pe care nemtii o acorda ordinii si curateniei in casa;
- faptul ca nemtii sunt destul de cumpatati cand vine vorba de bani. Nu cheltuiesc prea mult, mancarea este relativ ieftina, multi folosesc oricum magazinele de discount etc;
- religioziatatea programului de liniste;
- numarul destul de mare de femei care stau acasa (datorita sistemului de taxe, datorita programului scolilor etc);
- rata mica a natalitatii, care se incapataneaza sa ramana mica indiferent de masurile pe care le iau autoritatile in acest sens (despre care am mai scris aici).
 -vremea (vremea aceea gri e atat de comuna in Germania, de-a latul tarii si de-a lungul a 6 luni din an);
- numarul mare de masini germane de pe sosele;
- numarul mare de cluburi/asociatii pentru orice.
- preferinta oamenilor spre a inchiria vs a detine o propietate (si cu atat mai putin un apartament de bloc intr-un oras mare).
- partea cu folosirea telefonului/emailul personal la locul de munca nu este 100% adevarata. Depinde unde lucrezi, ce profil are compania, cat de deschisa/traditionalista este. Dar in Germania se pierde mult mai putin timp "taind frunza la caini", fata de Romania, cel putin.
- renegocieri de salariu la fiecare 6 luni/1 an? Nu se prea practica. Cam singura posibilitate de a castiga mai mult este fie prin promovare, fie schimbandu-ti jobul.
- minutul 16.40: planen/ a planifica. Probabil unul din cele mai importante cuvinte din stilul de viata german.

Si acum, filmul:


Si cum la inceputul filmului de mai sus se spunea ceva despre un alt documentar numit "
Der Durchschnitts Deutsche"/Germanul de mijloc, l-am cautat si pe acesta pe youtube si l-am vazut. E plin de cifre si e doar in germana, in noua parti, dar tot ramane interesant, daca sunteti curiosi, aveti rabdare si intelegeti limba germana. Documentarul e aici.
Read More

luni, 9 decembrie 2013

Brot für die Welt/Paine pentru lume

Niciun comentariu:

"Andere Länder, andere Sitten“, sagt ein Sprichwort. So isst man in Frankreich und Italien zum Beispiel Brot zu einer Mahlzeit, in Deutschland aber ist Brot häufig die Mahlzeit selbst./"Alte tari, alte obiceiuri" spune un proverb. Astfel, daca in Franta sau Italia lumea mananca paine la masa, in Germania, painea reprezinta ea insasi o masa. (sursa aici)
Am mai scris acum ceva timp despre cultura pe care o au nemtii pentru paine. Sau poate ca e deja afectiune...In multe locuri din lume painea e un aliment important. Nici Romania nu se abate de la regula, in mediul rural cel putin, painea fiind in prezent o necesitate zilnica. Ea ajunge atat in farfuriile oamenilor cat si trocul animalelor. Insa daca la noi painea cautata (si apreciata) e in majoritate cat mai alba si mai frumos crescuta, la nemti lucrurile sunt diferite de la o zona la alta. Ceea ce este comun insa, ramane atasamentul lor pentru paine. Nu sunt putini cei care spun ca plecati pentru mai mult timp din Germania, au simtit acut lipsa painii cu care erau obisnuiti. Adica, daca mie imi lipsesc Carpatii si varietatea peisajului din Romania, nemtilor le lipseste painea. Si stand 18 luni in Berlin, pot sa zic ca incep sa ii inteleg.

Brutariile sunt ceva la fel de important in viata nemtilor ca si supermarketurile ori farmaciile. Uneori, pe site-urile de anunturi imobiliare, la descrierea zonei in care este amplasat un apartament sunt precizate si distanta pana la cel mai apropiat supermarket, pana la cea mai apropiata farmacie si brutarie. Alteori, citind review-uri ale hotelurilor din Berlin am gasit comentarii de oameni nemultumiti ca langa hotelul X, amplasat intr-o locatie idilica, in mijlocul padurii, nu se gasea nicio brutarie la care sa poata servi micul dejun. Ba, uneori brutariile sunt chiar "mai cu mot" fata de restul magazinelor. Daca duminica tot este inchis (cu exceptia catorva supermarketuri din gari), unele brutarii (inclusiv in orase mai mici) au deschis in intervalul 7-10 sau 8-11. Suficient cat neamtul sa se scoale, sa se imbrace, sa coboare sa cumpere painicile calde si apoi sa pregateasca si sa serveasca un mic dejun prelungit in familie, dupa regula 2 din "How to be german in 20 easy steps".

Acum insa, desi brutariile sunt pe toate drumurile si toate au clienti, ele nu sunt patiseriile sau covrigariile romanesti. La brutarie gasesti cam 70% paine, ceva sandvisuri (tot cu painea lor) si ceva produse de patiserie (gen eclere, cartofi, polonezi cu vanilie etc). Insa painea e de baza. Dupa pranz nu se mai coace nimic de patiserie, ci doar de brutarie, sa aiba omul ce lua acasa cand vine de la munca si se opreste sa cumpere paine. Acum si painea difera (si de la o tara la alta, dar si de la o zona la alta). In Berlin cel putin, procentajul de paine alba e de cam 25% din totalul painilor (poate chiar mai putin). Restul este paine din faina integrala, paine cu diverse seminte, paine neagra etc. Preturile sunt si ele inversate. Chiflele albe sunt 20 de centi, cele din faina integrala cu seminte de dovleac, mac etc, pleaca de la 50 de centi. Chiflele au de regula afanatori, ele fiind gandite sa fie consumate calde/proaspete. Painea in schimb este bine indesata, putand sa tina o saptamana fara probleme. Recordul momentan este detinut de painea de mai jos, ce a rezistat 3 saptamani (tinuta insa la frigider, in stergar). Bineinteles ca in zilele noastre, brutarul nu se mai trezeste la ora 4 pentru a coace painea de dimineata si cand vorbesc de brutarii, ar fi mai corect sa spun lanturi de brutarii ori francize. Totusi in orasele mici, am gasit in continuare brutarii cu produse "home made". Este foarte simplu sa iti dai seama dupa combinatia gust +aspect+pret, daca o prajitura e facuta industrial sau nu.

Painea castigata de Radu la un concurs, ce a durat aproape 3 saptamani (poza a fost facuta totusi in saptamana 1)
Painea curenta
Citeam intr-un articol de pe Deutschewelle si despre diferentele regionale. De exemplu in vestul Germaniei (in bazinul Ruhr) se consuma majoritar paine neagra ori paine integrala, acest obicei fiind o mostenire din perioada in care in zona se extragea carbune, munca fizica era grea si oamenii aveau nevoie de energie si de alimente satioase. Pe de alta parte, in sudul Germaniei, painea neagra nu este nici pe departe atat de cautata, brutariile pregatind zilnic cantitati impresionante de covrigi (Brezel)-deci paine alba. Brezel, bere si un Weisswurst.

Astfel, datorita importantei pe care nemtii o acorda painii, nu este de mirare ca exista o organizatie caritabila numita "Brot für die Welt", aparuta prin 1959 in Germania, pe langa Biserica Protestanta si care are ca principal scop asigurarea unor resurse decente de hrana pentru locuitorii tarilor subdezvoltate, dezvoltare durabila, agricultura sustenabila. Urmeaza sustinerea educatiei si sanatatii, lupta impotriva violentei si sustinerea demoractiei. Reclamele lor prezente cam peste tot in Berlin sunt destul de sugestive si cred ca au si un oarecare impact deoarece semintele pe care incearca sa le planteze gasesc un teren propice in mentalitatea germana atasata painii. Cred ca atunci cand ii spui unui german ca oamenii din tara X nu au o paine sa puna pe masa, reusesti sa il atingi la o coarda sensibila...
Credits wikipedia. Mesaj: "E suficient pentru toata lumea aici"
Read More

vineri, 6 decembrie 2013

Mos Nicolae a venit cu...orkanul

3 comentarii:

Limbii germane i se pot asocia multe adjective, dar "melodioasa", in niciun caz! Prima imagine care imi vine in minte cand ma gandesc la modul in care suna germana comparativ cu limbile latine este caricatura de mai jos (cuvantul fluture in mai multe limbi).


Astfel, daca pentru delicata insecta nemtii au un cuvant atat de complicat (a si citi "dur"), nu ma mira faptul ca pentru un uragan, au cuvantul "orkan". Dar, oricat de periculos suna, orkanul nemtilor a fost imprumutat de la olandezi (de la orkaan, cu aceeasi semnificatie), cuvantul olandez, venind la randul lui de la spaniolul huracán, ce deja ne suna cunoscut.

Ei bine, in nordul Germaniei (si tangential in Berlin) este in desfasurare un asemenea uragan. Dar furtuna de fata nu a lovit doar Germania, ci mult mai multe tari din nordul Europei, si poarta nume diferite dupa cum am aflat cu interes de pe wikipedia: Bodil (la danezi), Sven (la suedezi), Sinterklaasstorm (la olandezi)-cu alte cuvinte "Furtuna de Sfantul Nicolae", Cameron (in Marea Britanie), Ksawery (la polonezi), si Xaver (la nemti).

Daca esti vant si vrei sa te numesti orkan, trebuie sa poti! Sa poti sa bati cu cel putin 117 km/h, adica sa atingi nivelul 12 (din 12) de pe scara Beaufort a fortei vantului. Nu poti asa de tare? Atunci nu esti decat cel mult o frutuna cu aspect de orkan. Dar nu esti un orkan adevarat, si nu o sa intrii in statistici ca atare. Na, sac! 

Din placerea nemtilor de a avea cate un termen pentru orice, orkanul, prin definitie e furtuna ce vine dinspre Atlantic (deci cam tot ce ajunge in Europa). Furtunile dinspre Pacific se numesc "taifun", iar cele dinspre Oceanul Indian "ciclon". Va rog sa nu le confundati!

In ceea ce il priveste pe Xaver, autoritatile locale sunt destul de relaxate, mai ales ca Berlinul va fi doar tangential afectat de uragan. Totusi, dupa vorba "perfect planning prevents pathetic performance", ieri, scoala s-a terminat mai devreme, iar azi nu era oligatoriu sa mergi la scoala. Situatia se arata mai serioasa in zona Marii Baltice, dar chiar si asa, autoritatile feredrale sunt optimiste, caci doar o mica parte din Germania va fi afectata. O situatie mult mai buna decat in 2007, cand Kyrill "a maturat" intreaga tara.
Avertizarea meteorologica
Asa ca, nu imi ramane decat sa ma uit pe fereastra si sa il admir pe Xaver-orkanul.

Tschüss!

Read More

miercuri, 4 decembrie 2013

Mica mea cultura (de kefir)

5 comentarii:

Nu stiu despre voi, dar eu prin scoala generala am prins moda cu animalutul de companie electronic. Era un device cam cat un Ipod Nano de a treia generatie, dar ceva mai gros, cu ecran alb-negru, pe care era afisata o "fetisoara" compusa parca din cuburi de Tetris, ce stia sa planga, sa fie multumita, sa se prefaca dormind etc. Il agatai la breloc, in carai oriunde dupa tine si trebuia sa ai grija de el, sa ii dai ce isi dorea (in general mancare virtuala). Trebuia sa te prinzi cam cand se trezea din somn, sa ii dai de mancare, altfel incepea sa planga etc. Cred ca prin aceasta "inventie" au fost targetati copii aceia nefericiti, ai caror parinti nu le lua nici caine, nici pisica (si stiau parintii ce stiau), si care, cu sufletul lor mic de copil. isi doreau un animal de companie. Doar la joaca, preferabil. Asa ca toti, se faceau ca au grija de acest animalut virtual si o faceau cand ti-era lumea mai draga, in timpul orelor, vazandu-i pe unii cum butoneaza pe sub banca. Apoi au venit jocurile video din ce in ce mai evoluate si mai nimeni nu a mai simtit nevoia unui animal de companie.

Dupa un an de zile de stat fara Pisuc, nu am mai rezistat si mi-am luat animal de companie. Animale de fapt, ca sunt mai multe. Glumesc acum. De fapt, in vederea unui tratament prelungit cu antibiotice, nemultumita de oferta de pe piata, mi-am facut rost de o cultura de bacterii de Kefir de la Em. Si m-am apucat sa o cresc. Prea multa bataie de cap nu este, mai ales ca la fiecare doua zile obtin si cate un beneficiu gustos si sanatos. Practic ceea ce obtii este o reglare a tranzitului intestinal. In plus, poti sa mananci orice, in orice combinatie, sa amesteci bere, cu lapte si rosii, fara repercursiuni.

Cum deja am primit cereri de cultura, am zis ca nu ar strica sa descriu procesul pe larg, o singura data, pentru a nu ma repeta de fiecare data cand voi imparti din bacteriile mele.

Necesar:

- cateva colonii de bacterii
- un borcan de sticla cu capac (dar nu e musai sa fie capac cu filet), de minim 800 ml (ca sa puteti amesteca) sau o sticla de sticla cu gura mai lata..
- lapte proaspat (in functie de borcan si de cat kefir vreti sa produceti). Eu am folosit si lapte cu 1.5% grasime (kefirul iese mai lichid), dar si lapte cu 3.5-3.8% grasime (kefirul iese muuult mai bun). Daca folositi lapte de vaca neprocesat (proaspat muls), il fierbeti mai intai pentru a omori celelate bacteriilor (bune sau rele) si il raciti bine (temperatura camerei) inainte de a-l pune peste cultura voastra, pentru a nu omori bacteriile de kefir.
- o lingura de lemn
- strecuratoare/sita de plastic
- un recipient de colectare a produsului finit (castron, alt borcan etc)
! Nu folositi obiecte metalice (oale, linguri site)

Kefir homemade in 6 pasi simplii:

1. Se ia borcanul, se pune inauntru coloniile de bacterii si se adauga lapte proaspat. Nu umpleti borcanul pana la varf. Lasati un spatiu liber de 1-2 degete, pentru ca din procesul de fermentatie va rezulta dioxid de carbon, ceea ce va duce la o usoara "umflare"/crestere in volum a continutului. Daca folositi un borcan cu capac cu filet, deschideti capacul periodic sau puneti capacul doar "superficial", fara sa il infiletati.

2. Plasati borcanul la loc intunecat si calduros. Eu il acopar cu o carpa si il pun langa calorifer pe timpul iernii. Daca sta la 22-23 de grade, kefirul e gata in aproximativ 2 zile.

3. Optional mai amestescati din cand in cand prin el cu o lingura de lemn (eu amestec o data pe zi, cand imi aduc aminte).

4. Observati procesul de transformare/gustati. Momentul propice pentru a strecura Kefirul depinde de fiecare dintre voi. Unora le place mai acrisor, altora nu. Trebuie in principiu sa gustati si dupa cateva "productii" va veti da seama cand trebuie strecurat. Eu il las pana cand la fundul borcanului incepe sa stranga zer. Daca zerul e cam de un deget, atunci kefirul e pe gustul meu. Daca e mult zer, kefirul va fi mai acru (mie imi place si asa, lui Radu mai putin). Daca nu e zer, gustati si vedeti daca e sau nu gata/pe gustul vostru.
Kefirul meu de doua zile, inainte de a-l strecura.
Observati zerul de un deget pe fundul borcanului
5. Pentru strecurat trebuie sa va pregatiti: un recipient de colectare, o sita de plastic si o lingura de lemn. Daca sita voastra nu e foarte mare, nu il turnati pe tot odata, ci in 2-3 transe. Cu lingura de lemn amestecati delicat, astfel incat pe sita sa va ramana doar coloniile de bacterii ce vor fi refolosite, iar in recipient sa ajunga kefirul.
Procesul de strecurare
6. Coloniile de bacterii le puneti inapoi in borcanul golit (nu e nevoie sa il spalati dupa fiecare tura, procesul merge mai repede cu borcanul "murdar"), adaugati lapte si ati ajuns din nou la pasul 1.

Kefirul proaspat strecurat (recipientul cu capac rosu) si productia urmatoare (in borcanul de sticla)
Din cand in cand bacteriile acelea se vor inmulti (dovada ca sunt niste organisme vii). Atunci, ca sa le rariti aveti mai multe posibilitati:
a) dati mai departe din ele, daca e cineva interesat
b) le mancati (asta fac eu de regula)
c) le aruncati (e pacat de ele, zau asa. Luati mai bine o lingura, bagati-le in gura, mestecati-le sau nu, si ele ajung in stomac si apoi in intestin si faceti si voi o populatie fericita de bacterii sanatoase).
Detaliu cu bacteriile mele
FAQ

1. Plec de acasa pentru mai mult de doua zile, ce fac cu kefirul?

a) pleci doar 3 zile: Pune-l intr-un loc mai racoros, procesul de fermentatie va fi vizibil incetinit. Cand te intorci, kefirul fie va fi numai bun de strecurat, fie va mai trebui lasat (poti sa il pui la caldura daca vrei sa fie gata mai repede), fie se va fi strans deja mai mult zer, semn ca va iesi mai acru, dar in continuare sanatos, si il poti strecura.

b) pleci mai multe zile: Dupa ce ajungi la pasul 6, pui bacteriile in borcan, lapte (eu pun cam jumatate de borcan doar) si bagi borcanul la frigider. Bacteriile mele au stat fericite la frigider o saptamana, bacteriile lui Em au rezistat doua saptamani fara probleme. Din cauza temperaturii foarte joase procesul de fermentatie e stopat. Cand te intorci acasa, scoti borcanul de la frigider, completezi cu lapte daca mai e nevoie/schimbi laptele daca ti se pare ca s-a intamplat ceva necurat acolo si reiei procesul de la pasul 2. Uneori va fi nevoie sa il tii la cald doar o zi ca sa se definitiveze procesul, alteori mai mult ori mai putin. Trebuie gustat si/sau observat.

2. Kefirul meu e gata, dar nu pot sa il scurg pentru ca nu am lapte sa completez.

Pune borcanul in frigider (procesul de fermentatie va fi stopat/incetinit). Pentru o perioada scurta,(gen o zi) poti sa le lasi si in apa, nu se intampla nimic catastofal, dar nu exagera! Cel mai bine bacteriile tale stau in lapte :)

3. Vreau sa dau si altcuiva cateva colonii de bacterii

Foarte bine! Asteapta sa se stranga mai multe/ sa se inmulteasca, imparte-le in jumate, pune jumatatea pe care vrei sa o dai intr-un recipient de sticla, adauga ceva lapte peste si inmaneaza-l destinatarului. Daca "predarea" se face de pe o zi pe alta, poti sa il transporti si intr-un recipient de plastic/sticla de plastic cu gatul mai lat.

4. Vreau sa il iau cu mine peste mari si tari.

Daca mergi cu masina, pune-l intr-un borcan cu capac cu filet si nu uita, fixeaza-l bine, ca sa nu se rastoarne, si din cand in cand nu uita sa mai desfaci capacul. Daca mergi cu avionul, pune-l intr-un recipient de plastic inchis ermetic (dar nu plin), la bagajul de cala.

5. Mai sunt si alti nebuni care cresc bacterii pentru Kefir?

Da! Exista si un (cel putin) grup de FB cu tematica asta, de unde oameni pot procura culturi de chefir: https://www.facebook.com/groups/kefir.romania/

Album foto cu pasii completi: aici
Tutorialul lui Em: aici

Un document destul de complex scris de Edward R. Farnworth si intitulat Kefir – a complex probiotic, trimis de Em si disponibil aici.

Mike si Em
Read More

duminică, 1 decembrie 2013

Mica publicitate (matrimoniala)

Un comentariu:

La sauna e, de regula, plictiseala mare. Intre sedintele de transpirat te mai indeletnicesti cu un dus, o gura de apa si cica o portie de relaxare pentru urmatoarea intrare. Acum, relaxarea asta nu e lunga, pentru ca te ia frigul, cred ca ai cam 7-8 minute, depinde de conditii. In mod evident intr-un timp atat de scurt nu poti decat sa frunzaresti, cel mult, o revista. In niciun caz nu te poti "scufunda" in detaliile unei scrieri filozofice sau intr-un roman extrem de interesant. De regula, la sauna, iau cu mine una din revistele celor de la DAV (Clubul Alpin German). Apar o data la doua luni, sunt destul de bogate in continut interesant, au si poze, la articolele mai lungi poti sa citesti o sectiune, sa faci pauza, sa reiei. si tot asa. Totusi, fiind in germana, trebuie sa fac un efort suplimentar de intelegere, ce nu se potriveste foarte bine cu momentul in care stai ca o leguma pe sezlong. Dar saptamana asta am descoperit o rubrica harazita sa fie citita la sauna. Rubrica de "Mici anunturi", si de aici, anunturile "matrimoniale". El o cauta pe Ea si Ea il cauta pe El sa faca nebunii pe munte, eventual sa ramana prieteni pe viata, sau chiar mai mult de atat. Anunturile sunt scurte, multe sunt extrem de hazlii (dupa cum o sa puteti vedea si voi) si citindu-le desprinzi si un profil general al cautatorilor: ceva mai multi barbati (94 vs 74), barbatii sunt mult mai poetici, varsta medie e undeva in intervalul 40-50, cu destul de multe intrari si la 60+, textele fiind atat de diferite unele de altele, incat aproape ca sunt in stare sa le citesc pe fiecare in parte.

Sa va dau cateva exemple:

"Prinz, cauta prinzesa montana desteapta si draguta, care isi doreste copii".
"EL o cauta pe EA, pentru toate activitatile ce sunt placute in doi: drumetie, mers la film, gatit, mancat, sex".
"Orasul X +/- 50 km. Ce femeie draguta si activa isi doreste sa descopere lumea pe bicicleta, alaturi de un neamt sportiv din Bayern (47 de ani)?"
"Single (50 de ani/1.78/71 kg, inginer) practicant de mtb, alergare, triatlon,calatorii, wellness, vegetarian, ii place sa gateasca, ii place vinul, cafeaua, insulele tropicale, toate culturile din lume, rasul, optimismul....e cineva cu aceleasi interese?"
"Depresie de iarna? El 47 de ani, 1.76, slab, subtirel, sportiv, aduce razele de soare in viata ta. Sa ne plimbam impreuna prin pietele de Craciun, sa schiem, sa patinam, sau doar sa savuram momentele de stat in fata semineului? Esti sportiva, ai intre 35 si 45 de ani, razi cu placere, iti plac atat locurile din jur cat si libertatea/activitatile in aer liber, armonia si conversatiile placute, sau ai chef de lucruri traznite? Atunci da un semn la ...."


Pe langa asemenea capodopere anunturile date de ELE sunt chiar plictisitoare:
"Nou sosita in München (44 ani, 1.76) se bucura sa descopera muntii si orasul impreuna cu tine. Si sa te descopere".
"Ea, 51 de ani, 1.62, 53 de kg, se catara, schiaza, doarme in aer liber, a calatorit prin lume, cauta partener de coarda pentru o calatorie in viata".
"Eu, 36 de ani, sunt pasionata de natura, am calatorit pe apa si pe uscat, ma catar. Mi-ar place sa fim impreuna. Ma insotesti?"

Read More

joi, 28 noiembrie 2013

November blues

Un comentariu:

November has tied me
To an old dead tree
Get word to April
To rescue me
(Tom Waits)


Asa scriam la inceputul lunii, intr-o postare de pe blogul de munte. Am tot asteptat o luna intreaga, dar nu m-a salvat nimeni sau nimic. Dar nu e nicio problema. Ma salvez singura, in mai putin de o luna.Cel mai mult detest la Berlin, iarna. De fapt intervalul 1 noiembrie-1 aprilie. Este groaznic. 5 luni in care sa descoperi si sa redescoperi cate nuante are gri-ul. Cate sa aibe? Una singura. Cea mai monotona culoare! Dupa sederea in griul Berlin mi-am propus sa nu imi mai cumpar niciodata haine gri. Culoarea asta nu are personalitate, pe cuvantul meu.

In mod ciudat ma bucur ca ma intorc in Bucuresti. Da, in orasul acela gri, in tara aceea gri. Dar cel putin acolo, zilele gri sunt intrerupte de zile insorite.Si la propriu, si la figurat vorbind. Acolo cand gerul musca si zapada e de jumatate de metru (cu urme de urina si fecale prin ea), sunt zile cu soare. Zile cand vrei sa iesi din casa. Zile cand "afara" te cheama. In Berlin nu te cheama decat caloriferul. Exista si un verb pentru asta: "kuscheln". Imaginati-va o pisica, ce se suie pe soba/calorifer, se face covrig si sta si cugeta la nemurirea sufletului pisicesc. Sau si mai bine, se baga in pat langa voi, se face covrig sub patura si incepe sa toarca.E fix asta e "kuscheln". Ma intelegeti. Iesi afara putin, dai din maini si din picioare cam o ora ca sa iti faci programul de jogging, frigul si umezeala iti intra in oase, si apoi, te bagi la caldurica. Eventual langa cineva drag. In Romania e frigul acela uscat. In Berlin e cald, daca e sa facem o comparatie. Cu variatii minime intre zi si noapte si cu plafonul de nori jos, foarte jos. Astfel nu ai nici zapezile de alta-data, nici gerul Bobotezei, dar ai o umezeala bolnava ce iti intra in oase. Si in suflet. In Berlin am invatat sa apreciez sauna.

O, si berlinezii isi doresc soarele. Atat de mult, incat in prognoze, atunci cand se anunta jumatate de ora de soare pe zi, deseneaza un cer variabil.

Pfff, ma bucur nespus ca nu va mai exista o a doua iarna in Berlin. Ajungeam sa dau in depresie, zau asa! Oricum, zilele trecute tot urcand pe blog jurnale din 2008 si 2009, ma uitam cat de pline erau lunile acelea. Si le comparam cu cat de goale sunt lunile de acum. Aceleasi luni: noiembrie si decembrie, dar doua locatii diferite. Suferim de aceeasi problema precum Claudia si Andrei. Nu ne (mai) atrage nimic. Mi se pare interesant cand ma gandesc ca in Piatra Craiului, dupa ani de zile de mers pe munte, inca mai am trasee de trekking pe care nu am fost si pe care mi-as dori sa merg. Aici, dupa ce am scanat dealurile aflate pe o raza de 300 de km de jur-imprejur, suntem in pana de idei. Am facut deja cele mai cele trasee de acolo. Cele mai lungi, cele mai grele, cele mai cele. Asa ca nu mai avem ce face. Pentru cicloturism e prea frig si ziua prea scurta. Zapada pentru doage nu este. E doar gri.

Pana una alta, cat scriam postarea asta, afara a iesit soarele. Ma imbrac si fug, pentru ca daca va dura doar 30 de minute cat scrie in prognoza, macar sa apuc sa ies din casa.
Read More

joi, 21 noiembrie 2013

AMR o luna...

2 comentarii:

...pana cand vom reface drumul Bucuresti-Berlin, de data asta in sens invers. Vom pleca mai plini decat la dus, si la exterior (cu mai multe bagaje) dar si la interior (mai bogati, cu mai multe experiente, cu lectii invatate etc).

Pana un alta, am gasit intamplator un filmulet care descrie starea mea din seara asta. (Prietenii stiu de ce).
Read More

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Sa prostim poporul, cu televizorul

2 comentarii:

De fapt nu cu televizorul, ci cu jocurile. Nu, nu cele pe calculator, ci cu cele clasice. De fapt sa il indobitocim pe copil, ca sa fim siguri ca industria fast-food prospera si odata cu ea si cea farmaceutica. Astazi dimineata, fara sa vreau, am dat peste un joc atat de tampit (imi pare rau ca folosesc un asemenea termen, dar altul mai plastic nu am gasit) care m-a uimit literalmente. Pana sa va zic care e jocul, sa va zic cum am ajuns la el, caci povestea e mai frumoasa decat realitatea.

Punandu-mi eu sa mananc, am deschis un scurt documentar in germana, despre bucataria traditionala din zona Sibiului, difuzat de televiziunea nationala austriaca. Documentarul se asorta oarecum cu momentul, caci si eu eram la masa. Asta pana au ajuns la folosirea soriciului si prepararea delicatei "ciorba de sorici de porc". M-am amuzat si eu si Radu teribil, pe de-o parte din cauza modul in care a fost accentuata aceasta insiruire de cuvinte romanesti (atentie nu am scris pronuntata, pentru ca pronuntia a fost impecabila), iar pe de alta parte pentru ca erau singurele cuvinte romanesti auzite pana acum in documentar.

Am reluat ascultarea cateva ore mai tarziu, pentru ca erau o serie de cuvinte pe care nu le intelesesem sau pe care nu le stiam. Respectiv "Schweineschwarte" (despre care banuiam ce inseamna, dar pentru care cautam o confirmare). Cum o imagine face mai mult decat o mie de cuvinte, am cautat pe google dupa acest cuvant minunat si rezultatele s-au grupat oarecum natural in doua categorii: halca de slanina bine impanata cu sorici deasupra si...un joc. Jocul era majoritar.


Din jocul "nemtesc" am ajuns repede la cel "american" si va pun si voua spotul publicitar aferent jocului, pentru ca filmuletul de 20 de secunde reda perfect intreaga aberatie a "jocului".



Daca dupa ce l-ati vazut, inca vreti sa aflati mai multe, pe WikiHow exista si explicatii (in engleza) despre tehnicile si tacticile de joc (inexistente de altfel).

Iar daca aveti chef de lucruri mai serioase, documentarul culinar la care faceam referire initial, se poate vizualiza online la acest link (desi nu stiu exact cat timp va mai fi disponibil pe internet). Documentarul este in germana.

Read More

marți, 5 noiembrie 2013

Ca la biserica in fiecare zi

Un comentariu:

De un an si cateva luni bune stim caci colegul nostru de apartament are o problema cu mirosurile. Initial credeam ca il deranjeaza orice are miros, pentru ca, sa gatesti in bucatarie (si cu usa inchisa) cu ceapa si usturoi nu e bine (trebui sa mananci numai pizza), sa ai un pepene galben cu adevarat copt iarasi nu e bine si tot asa. 

Am sa recunosc din capul locului ca noi suntem mai nesimtiti! De la munte ni se trage...Adica ma intelegeti, cand miroul de bocanci uzi se combina cu aburul din camera incalzita, cand dupa 4 zile de servetele umede mirosi si tu si cei din jurul tau, caci servetelul si stickul nu sunt ca dusul, cand dupa un maraton evident ca mirosi a transpiratie (caci doar nu ai facut sampling de parfumuri pe drum), ori nu te deranjeaza din prima, ori te obisnuiesti, ori ambele. 

Buun...deci pana sa vina toamna credeam ca e doar sensibil la mirosuri. Acum insa nu mai inteleg cum functioneaza acest simt la el, pentru ca seara, cand vine acasa are obiceiul sa aprinda o lumanare mica (din aceea tip pastila) si sa picure putin ulei esential. Pana acum o saptamana a fost vanilie. Una asa de dulce, ca mie imi intorcea stomacul pe dos. De fapt mi-l intoarce chiar acum, caci tocmai ce am pus mana pe sticluta ca sa o trag in poza si degetele s-au impregnat de miros, care pluteste acum in toata camera. Insa NOUA sticluta (pe care nu am gasit-o insa sa vad ce contine) genereaza un parfum si mai interesant, de...tamaie. Prima data cand am simtit mirosul am zis ca mi se pare. A doua oara l-am intrebat pe Radu daca a sesizat ceva, si lui tot miros de tamaie i s-a parut. Astfel, cam din doua in doua seri, la noi in casa e ca la biserica: lumanare, miros de tamaie, liniste (fiecare la el in camera cu usa inchisa si castile in urechi). Mai urmeaza sa scoatem vinul de la frigider si sa punem de o impartasanie...la pahar.
Read More

duminică, 29 septembrie 2013

Two worlds

Niciun comentariu:


When two worlds collide
I'm happy that I'm by your side
Cause we will be forever
You and me

When dark falls everywhere
And life has gone to deep despair 
I'm happy that I spent it all
With you

I think about you every night
You'll never go away
I dream about the day we met
Like it was yesterday

I know I'll see your face
One more time before I die
So we can say
Goodbye

When heaven called you from above
They took the only one I love
But we'll still be forever
You and me

When life has left you all alone
And love has quickly come and gone
Well we'll still be forever
You and me

I think about you every night
You'll never go away
I dream about the day we met
Like it was yesterday

I know I'll see your face
One more time before I die
So we can say
Goodbye

When two worlds collide
I'm happy that I'm by your side
Cause we'll still be forever
You and me
Read More

miercuri, 18 septembrie 2013

A story for tomorrow

2 comentarii:

A long long time ago, there were two people who looked very much like yourselves. And as with you, they were on a journey. A quest, if you will. To find what we all seem to be searching for. For reasons they may never even know.

And as with all those who have come before you. Their path soon came to an end. And they only found me, their future. Quietly waiting. And I asked them the same two questions I will someday ask you.

Is it possible to be happy with this life?

And I will ask as I do to everyone else.

Did you enjoy your story?

Read More

duminică, 15 septembrie 2013

Giving

Niciun comentariu:
Read More

miercuri, 4 septembrie 2013

Ora de religie

Un comentariu:

De obicei nu scriu postari revoltate pe blog, la cald, la prima impresie, dar acum fac o exceptie. Si nu, nu este vorba despre Rosia Montana asa cum poate v-ati asteptat. Subiectul ce m-a lovit in dimineata asta este unul mai vechi, ce revine din cand in cand in actualitate: Biserica si statul. Nu o sa vorbesc nici de Catedrala Mantuirii Neamului, nici de banii clerului sau alte subiecte "fierbinti", ci o sa vorbesc despre banala ora de religie ce mi-a insotit invatamantul primar, gimnazial si liceal. Si daca imi este permis sa o spun, despre inutila ora de religie in formatul actual. Din clasa I si pana in clasa a XII-a mi s-au perindat prin fata o multime de profesori de religie stersi. Barbatii, probabil complexati ca nu au ajuns mai mult de atat. Femeile, complexate ca nu sunt barbati si nu pot ajunge mai mult sau doar resemnate ca au facut si ele o facultate, caci pentru alta oricum nu aveau "chemare". 
Subiectele de la ora de religie au fost mereu identice:
- in toamna, cele 10 porunci ci ceva pilde
- in iarna, Nasterea Domnului
- in primavara, Invierea si Inaltarea Domnului
Printre ele se mai strecura cate un sfant sau alt eveniment.
Si aceste teme se repetau ciclic si searbad. 

Daca in gimnaziu am rabdat cu stoicism, in liceu deja nu mai mergea. Schimbarea parea sa fi venit in clasa IX-a. La inscrierea la liceu a trebuit sa optez pentru 5 materii optionale. Optionalele erau o noutate in sistem si era oarecum bine intentionate, permitand elevului ca la curriculumul comun sa adauge anumite discipline ce il intereseaza, si astfel sa isi cristalizeze niste preferinte, sa se focalizeze pe un anumit domeniu. De exemplu la profilul real, poate un elev nu este interesat neaparat de orele de matematica si fizica ce sunt din abundenta, ci ar vrea sa faca mai multa informatica pe langa cele 3 ore precizate in programa. Astfel incat putea alege 1 sau 2 ore de informatica optionale (aprofundare sau extindere). Daca nu ma insel aveam de ales 3 materii din profilul nostru si 2 materii din profilul opus. Imi aduc aminte ca una dintre ele a fost "istoria religiilor". Eram in cautarea unor raspunsuri, eram intr-un proces de autocunoastere si doream sa aflu, sa analizez, sa compar. In criza asta existentiala eram mai multi pentru ca ulterior, aproximativ o treime din colegii mei ne-am regasit la acest optional. Ca sa inchei mai intai cu optionalele, intentia a fost laudabila, insa ea a durat doar un an. In clasa X-a conducerea liceului si-a dat seama ca e mult prea complicat sa faci orare si impartirea pe sali si sa impaci si elevii si profesorii, asa ca a impus niste "optionale-obligatorii" si s-a dus pe apa Sambetei libertatea noastra de alegere.

...Asa, acum ca am pus punct conceptului de ansamblu, pe principiul orice lucru bun se termina repede, sa revenim la ora de "Istoria religiilor". Ora a fost un esec. Sau ma rog, aproape un esec. Profesorul, un tip tanar si indoctrinat, preda dupa un manual editat pentru seminariile teologice, din 1991 toamna, editat de...Editura Institutului Biblic. Manual ce evident numai obiectiv nu era. Omul era si el usor mai mult indoctrinat si se lupta sa ne tina piept, noua unei clase de razvratiti macinati de probleme existentiale si mereu in pledoaria lui de final incerca sa ne explice de ce ortodoxismul este mai bun decat religia X ori decat religia Y. Asa incat, in anul acela nu am invatat nimic cu adevarat util. Si nici macar despre crestinism nu am invatat mai mult decat Marea Schisma. Habar nu aveam ce a facut Luther, habar nu aveam de alte ramuri ale crestinismului si cu atat mai putin habar nu aveam ce continea lucrarea omonima a lui Mircea Eliade de care doar auzisem. Total nemultumita, incepand cu clasa a X-a am revenit la vechile ore de religie, caci doar nu era sa ma duc la mama si sa o pun sa ma declare atee, mai ales ca nu vroiam acest lucru. Si dupa opinia celor doua treimi de colegi fara probleme existentiale: "ce ti s-a urat cu bine si nu iti mai prinde bine o medie de 10 si o ora in care sa nu faci nimic?". Da, problema era ca eu nu vroiam sa nu fac nimic ori sa imi trimit gandurile la plimbare ca sa nu il mai aud pe profesor. Eu vroiam sa invat, sa descopar, sa fiu provocata sa judec. Dar nu, asta nu se face in invatamanul romanesc.

"Crede si nu cerceta". 
vs
"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide".
Read More

duminică, 1 septembrie 2013

Toamna

Niciun comentariu:
Read More

miercuri, 10 iulie 2013

Un an de Berlin

5 comentarii:

Teii in floare, mirosul dulce si greu, mai ales dupa ploaie, nu m-au dezamagit nici anul acesta si imi aduc aminte seara de seara ca s-a implinit un an de Berlin. Intial aveam un alt plan pentru postarea de fata dar l-am schimbat din mers. Va fi o postare si vesela si trista, asa cum este insasi viata caci anul de viata printre straini a venit la pachet cu lectii si schimbari, dar a adus cu sine multa sondare interioara. Astfel:
+
- Am invatat in anul acesta mai multe despre mine decat am facut-o in cei 10 ani anteriori. Acum daca ma intreaba cineva care imi sunt valorile in viata pot sa raspund fara sa clipesc.
- Am invatat (dar trebuie sa repet in permanenta) sa am rabdare si sa judec la rece. La prima impresie nemtii iti par prietenosi, dar asta e valabil doar cat timp fiecare are ceva de castigat si doar la modul aparent. Saluta cu zambetul pana la urechi si isi iau la revedere de parca ar fi prieteni la catarama, insa apoi fiecare se inchide in el si traieste mai mult pentru familie. Nu am reusit nici sa ne intelegem cu colegul nostru de apartament si nici cu alti oameni cu pasiuni comune. Si daca eu nu am reusit nu e ceva nou, dar cum nici lui Radu nu i-a iesit, inseamna ca la mijloc e o problema.
- Am invatat sa gatesc, sa apreciez fructele si legumele pe care in Romania le consideram ceva de la sine inteles si am invatat ca viata are gust (la propriu).
- Am invatat atat de multe despre Germania! Am fost prin atat de multe locuri, mereu in miscare, mereu cu dorinta de a cunoaste, incat am ajuns sa ne facem hrana din nou. Am descoperit ca istoria si arta sunt frumoase daca iti sunt traduse pe inteles si daca te confrunti cu ele.
- Am invatat ceva germana (stiu ceva mai multa decat atunci cand am plecat, deci a iesit pe plus).
- Am dobandit un crez profesional si stiu cam ce mi-ar place sa fac in viata.
- Am dobandit usurinta in a schimba limbile straine intre ele si pot sa trec cat ai clipi din engleza in franceza si apoi in germana si retur.
- Am invatat ca Radu are mai multa incredere in mine decat am eu si am invatat sa il iubesc si mai mult pentru asta.
-
In egala masura insa:
- Mi-am pierdut unele din abilitatile profesionale si sper sa dau rugina jos cat mai repede de pe ele.
- Am fost mai mult trista decat vesela, m-am simtit vaduvita de ceva din interior, uneori goala, alteori melancolica. Sentimentele astea nu sunt neaparat noi, insa traite dupa 2-3 ani atat de plini, de rotunzi, de perfecti, m-au lovit frontal si m-au gasit cu garda jos.
- Am plans mult, mai ales la inceput.
- Mi-am pierdut forma fizica (si asta se remediaza)
- Am uitat limba romana (noroc ca o mai exersez cu scrisul) sau mi-am pierdut abilitatile de a gasi la timp cuvinte mai complicate potrivite in context (se repara si asta).
- Mi-au lipsit cei dragi. Sansa mea s-a numit internetul ce regrupa pozele prietenilor, jurnalele oamenilor pe care ii urmaresc, conferintele de acasa etc. Citeam undeva ca internetul este o piedica impotriva integrarii. E perfect adevarat, insa pe mine m-a salvat de la dezintegrare. Nu pot sa imi imaginez cat de lunga ar fi fost ziua cu o carte in limba germana in mana din care nu as fi inteles in primele 3 luni mai nimic. Dar probabil as fi invatat ceva mai multa germana.

Si lista va continua pe masura ce ideile mi se vor mai aduna si se vor mai separa din marea de impresii, in seara aceasta destul de inerta.
Read More

duminică, 7 iulie 2013

Mici placeri

Niciun comentariu:


Read More

miercuri, 3 iulie 2013

Inregimentarea sau cat de periculosi pot fi inca nemtii

Niciun comentariu:

Aventura mea ca somer in Germania continua. Dorind prin luna iunie sa aplic la diverse joburi, am descoperit un nou sistem de lucru al agentiilor particulare pentru ocuparea fortei de munca. Pentru a intermedia anjagarea, oamenii percep o taxa (destul de mare-cam 2000 de euro). Daca esti somer, ai dreptul sa obtii din partea statului un voucher. Trimiti copia la agentie, oamenii fac intermedierea si daca firma beneficiara te angajeaza, le dai celor de la agentie voucherul si ei primesc cam 2000 de euro de la statul german. 
Afland aceste lucruri de la o angajata a unei asemenea firme, ce in plus s-a aratat contrariata ca de 3 saptamani nu m-am declarat somer, am zis ca ar fi bine sa o fac si pe asta. O noua experienta, lucruri noi invatate.

Asa ca am intrat in morisca si....ooo, morisca functioneaza atat de bine, incat la un moment dat imi era frica cum ca nu o sa mai ies. Deja parca incepuse sa imi miroasa a pericol si vai de cel ce intra in joc fara temele facute, caci sistemul te poate conduce spre actiuni pe care nici nu le intentionai la momentul 0, de care nu erai neaparat constient si pe care le faci acum din inertie.

Deci, ma duc eu la "Agentia pentru ocuparea fortei de munca" din cartierul meu, si le cer voucherul cu pricina. Functionara de la ghiseu ma intreaba de buletin si cand afla ca nu m-am inregistrat la ei, isi da ochii peste cap, imi pune in brate o tona de hartii si imi face programare luni dimineata la ora 8, sa vin cu hartiile completate. 

Ma duc cuminte la ora 9 si ceva, ca doar nu era sa ma inghesui cu toti oamenii la coada la prima ora. Scap basma curata de la receptie si ma pun sa astept pentru o discutie face-to-face. Am pierdut 2 ore din viata asteptand. In final sunt strigata. Interlocutoarea mea este o doamna pe la 50 de ani, care incearca sa imi introduca CV-ul intr-un sistem informatizat si ne lovim de diferentele dintre sistemele de invatamant. Dupa 30 de minute de explicatii, incep sa ma enervez si imi pierd rabdarea. In final biruim si aflu ca nu am dreptul la voucher pentru ca nu am lucrat 1 an in Germania. De fapt nu am niciun drept. Wonderful, iarasi mi-am luat teapa. Daca stiam sa intreb de la inceput, din prima zi, rezolvam fara asteptari de ore intregi. Singurul castig al intregii zbateri pe uscat a fost ca am vorbit 30 de minute in ceva ce vrea sa fie germana. 

La 2-3 zile distanta incepe sa ploua in cutia de scrisori cu plicuri de la "Agentia de ocupare a fortei de munca". Invitatii pentru noi "consilieri" si oferte de joburi. Nimic din ofertele trimise nu se potriveste cu profilul meu si stiu foarte bine ca daca nu este o compatibilitate de 100% mai bine nu aplici. Plus ca toate sunt doar de la agentii de lucru temporar, care te vor chema oricum la o discutie, dupa care peste cateva sapatamani iti trimit un mail cum ca nu au gasit nimic care sa ti se potriveasca. In consecinta nu dau curs niciunei oferte, desi la finalul ofertei aveam un formular pe care trebuia sa il completez, sa scriu daca am fost angajata de acea agentie, daca am fost la interviu, daca am respins oferta sau sa motivez de ce nu am aplicat si apoi sa le trimit "Agentia de ocupare a fortei de munca". Tu esti nebun? Sa fac asta pentru fiecare oferta din cele 3-4 oferte inutile primite zilnic? Acum mi-am dat seama ca oamenii astia nu sunt pe treaba lor si ca e timpul sa scap.

Printre teancurile de plicuri primite, alte formulare de completat, alte dead-lineuri cand trebuia sa le duc, alta invitatie la consiliere. Bai oameni buni, voi sunteti nebuni, eu m-am angajat cumva la voi?
Pornita fiind sa le dau ignore si un "sterge-ma din baza ta de date", imi schimb punctul de vedere pe ultima suta de metri si dau curs unei invitatii. Aflu la fata locului ca CV-ul meu era incomplet si ca vroiau sa il personalizeze. Mai stau 30 de minute de vorba in germana cu o alta functionara, completam diverse abilitati, ii explic cam ce job caut si tanti cauta 15 minute un job potrivit, dar din pacate toate cereau germana fluent. Perfect, cerinta asta am mai auzit-o deja, germana mea nu e decat "buna", acum pot sa plec? Cica nu, trebuie sa facem document sa scriem ce am facut azi. Tanti ma pune sa imi imbunatatesc germana pana peste 3 luni si ii raspund ca lucrez la asta, cursuri, nebunii...Cica doar de 2 ori pe saptamana nu e suficient, trebuie intensiv, uite poti sa inveti de aici, si de aici. Tanti, "ma lesi"?  Astea sunt niste site-uri obosite. De pe ele nu o sa invat niciodata sa vorbesc corect. Imi mai da vreo 3 teme de casa legate de aplicatii la joburi si eu nu stiu cum sa fug mai repede. Ajunsa in fata bicicletei, trag adanc aer in piept, bucuroasa ca am scapat si ma indrept spre casa, convinsa sa le dau un mail de adio.

Intre timp scrisorile incep sa curga, cu aceleasi joburi nepotrivite. La un moment dat ajung la capatul rabdarilor si le dau un mail in care, in germana mea necizelata le spun ca atata timp cat nu primesc niciun beneficiu din partea lor (nu tu ajutor de somaj, nu tu asigurare, nu tu voucher de intermediere), ar face bine sa ma lase in pace cu ofertele lor de joburi total nepotrivite. Imi pastrez ca rezerva un al doilea discurs prin care sa le spun ca osteneala mea de a merge la doua "consilieri" nu mi-a adus nimic bun, in afara de timp pierdut si nu a schimbat nimic in ofertele lor. Dau mailul cu "sterge-ma din baza ta de date" si ma bucur ca nu traiam acum 70 de ani, cand cine stie, pentru asemenea ofense prin ce lagar de concentrare sfarseam.

Primesc mailul de confirmare, scrisorile se opresc si ele si rasuflu usurata. Era cat pe aci'!
Read More

marți, 2 iulie 2013

Cin' se-aseamana, se aduna

2 comentarii:
Pana mai deunazi ma gandeam ca eu si Radu (si in extensie prietenii nostri) nu suntem normali. In Romania eram convinsa de asta si am scris cate ceva si pe blog pe aceasta tema, aici in Germania sunt in continuare convinsa de asta pentru ca pur si simplu gandim intr-un mod care sfideaza pe alocuri tipicul nemtesc, dar m-am linistit! Mi-am dat seama ca am cu cine sa seman. 
Saptamana trecuta am primit par avion bunatatile de mai jos. Invelite, impachetate si etichetate mai ceva ca niste lingouri de aur, am gasit intr-o stare suprinzator de buna: rosii, cirese si visine (printre alte bunatati). Si am dus cu mine insami un adevarat efort de vointa ca sa nu ma infrupt din ele pe loc si apoi sa zac o zi intreaga cu burta in sus, pe pat.


Read More

luni, 3 iunie 2013

Somer in Germania-un job cu norma intreaga

Un comentariu:

Atunci cand am venit in Germania, tara unde cainii umblau cu covrigi in coada, am descoperit ca a-ti gasi un job in Berlin nu e o treaba de 2-3 saptamani si ca angajatorul german e foarte diferit de cel roman. Vorba romaneasca: "cate bordeie atatea obiceie".

Am sondat sistemul de recrutari vreo 4 luni (cu ceva pauze) si in perioadele in care trimiteam aplicatii era aproape un job cu norma intreaga. Acum nu va imaginati ca toti somerii nemti muncesc pe branci sa aiba un job Sunt destui oameni (inclusiv imigranti cu vechime) ce beneficiaza pe durate foarte lungi de ajutoarele sociale destul de mari acordate de stat.

Dar sa revenim la cei care isi cauta totusi un loc de munca si care in plus nu prea stiu de unde sa inceapa.
Disclaimer: postarea de fata nu se doreste nici pe departe a fi un ghid in acest sens, si este parerea mea proprie si personala pe marginea acestui subiect.

Procesul de concepere, scriere si trimitere a aplicatiilor nu e chiar asa de intuitiv. Drept dovada, scolile populare (Volkshochschulen) ofera cursuri pe aceasta tema organizate special pentru imigranti.

Pe de alta parte angajatorul german isi lasa timp. Cu o perioada de preaviz de 3 luni, isi asigura spatele: timp acoperitor atat pentru recrutare, cat si pentru formare. Ca atare nu luam cel mai bun om pe care il gasim dupa 2 saptamani (nu de alta dar ne-am trezit oricum prea tarziu si suntem stransi cu usa) asa cum se intampla in Romania, ci cautam persoana care se se potriveasca perfect cu postul scos la concurs. Pentru ca ma jur ca este un concurs. Am vazut anunturi care stateau si luni intregi pe siteurile de recrutare fiind reinnoite periodic. Din 100 de aplicatii primite, sunt chemati la interviu 10-15 oameni si raman 1 sau 2. Munca mare la recrutare daca e sa o luam asa, din fericire exista mai tot timpul "un negru mititel" (un practicant de fapt) care sta si triaza CV-urile pentru ca originalitatea nu e punctul forte cautat de angajatori in Germania. Daca sabloane originale pot atrage privirile, ar trebui sa ai totusi si ceva valoros in CV stiti versurile acelea ale lui Octavian Paler:
"Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute 
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.".

Insa pana sa ajungi sa iti trimiti aplicatia este cale lunga.

CV-ul se face dupa un anumit format, logic si ordonat, da, ca asa sunt nemtii. Apoi vine beleaua. CV-ul ar trebui sa aiba cam 2 pagini si daca ai multe de zis, va trebui sa spicuiesti, daca ai avut mai multi angajatori si ai activat in domenii diferite ar trebui sa alegi ce e relevant pentru pozitia la care aplici. Nu insiri totul pe hartie si il lasi pe acel "negru mititel" sa aleaga ce ii place.

Dar daca ai prea multe "drumuri" profesionale iarasi nu e bine vazut, iar daca ai pauze prea dese sau prea mari in acitivitate, iarasi nu e bine si trebuie sa ai explicatii de prima clasa pregatite pentru interviu (asta daca ajungi pana acolo).

Deci dupa ce inghesui cat de mult poti in 2 pagini aerisite si le personalizezi pentru fiecare pozitie in parte, te apuci sa compui scrisoarea de intentie. La fel, musai personalizata. Din capitolul personalizare face parte un paragraf explicativ in care sa spui ce te intereseaza pe tine la firma in cauza si de ce ai aplicat tocmai la ei. Asa ca mai faci ceva munca de documentare inainte si nu uploadezi doar o scrisoare de intentie pe site-ul care continea anuntul de angajare.

Apoi pregatesti documentele care sa ateste ce ai scris in CV. Acte de studii, formari profesionale, certificari, totul la pachet, scanat si pus la o parte.

Mai pregatesti si o foaie de prezentare (personalizata pentru fiecare aplicatie) cu coordonatele tale, ale angajatorului si o fotografie profesionala in care sa nu fi nici prea serios, nici prea zambaret, dar sa emani siguranta si optimism etc

Si acum le reunesti intr-un document .pdf pe toate in ordinea urmatoare:
- foaie de prezentare (din fericire nu este obligatorie)
- scrisoare de intentie (nu toti angajatorii o cer)
- CV
- acte/documente.

Acum, daca le faci in orice limba diferita de cea materna, ar trebui ca un nativ sa ti le verifice, de unde o alta bataie de cap, daca tu schimbi continutul la fiecare aplicatie.

Si cu acest hop trecut, compui un mail frumos si le trimiti, asta daca nu vrei sa o faci prin posta.


...Si astepti, si astepti...

Primesti mai intai un mail automat cum ca ti-au primit aplicatia.

Peste ceva timp (intervalul poate fi cuprins intre 2 zile si 2 saptamani) fie primesti un mail care poate sa contina orice:
- un refuz
- niste teste suplimentare
- o invitatie la interviu.
fie in varianta scurta esti sunat (exclus pentru refuz).

Oricum, mai totdeauna, persoana cu care vei tine legatura va fi diferita de persoana cu care vei sustine interviul.

Daca ajungi la interviul fata in fata (ai grja inainte de asta, in schimbul de mailuri sa intrebi in ce limba va fi interviul-pana acum am avut interviuri in engleza, franceza si germana, sau chiar amestecate), ce aici se numeste Vorstellungsgespräch- adica discutie de prezentare, ai mai facut un pas inainte.

Cam aici insa ma impotmoleam eu. Fata de interviurile din Romania unde oamenii de la HR cautau sa te puna in cele mai ciudate situatii, cu cele mai stupide intrebari, aici dupa ceva observatii, am constatat ca repertoriul este in mare acelasi. Anagajatorul intreaba aproape mereu acelasi lucru si tu trebuie sa raspunzi / sa intrebi aproape mereu ce i-ar placea anagajatorului sa auda. E ca un joc de teatru si nu iti este neaparat folositor daca esti cinstit.

Astfel la intrebarea clasica "ce defecte ai", trebuie sa alegi musai un defect, pe care din vorba sa il intorci in favoarea ta. Nu va dau exemple, ia sa va bateti si voi capul! Partea buna e ca poate sa fie si un defect inventat, odata ce te-ai vazut cu boii in caruta (adica cu contractul semnat) nu conteaza foarte tare.

Apoi urmeaza etapa cheie: in care tu pui intrebari. Evident nu vei pune intebari despre contract, ci despre firma/proiect si cel mai bine despre cum o sa se desfasoare primele tale zile/saptamani in cazul in care vei fi cel ales. V-am zis doar ca e un joc de roluri!

Daca la interviul asta nu ti-ai taiat craca de sub picioare, nu stiu ce mai urmeaza. In Romania ar fi urmat o tona de teste, aici, am patit asta intr-un singur loc, unde interviul si testele au venit la pachet si unde m-am si angajat.

Dar cum acum urmeaza o noua runda de aplicatii, poate o sa aflu si care e continuarea in cazul in care ai trecut si de interviu. Din discutiile anterioare doar intr-un singur caz mi s-a spus explicit ca va urma un test, in rest, in celelalte cazuri s-a subinteles ca daca voi fi acceptata, voi fi invitata sa semnez contractul.

Mai exista varianta destul de raspnadita pentru joburile entry-level, ca recrutarea sa nu fie organizata de anagajator, ci de o agentie de recrutare, de unde, de cele mai multe ori ai o etapa suplimenatara, caci dupa ce persoana din agentie iti verifica documentele, te invarte pe degete cu vorbe atent ticluite (ma rog, fiecare isi stie meseria) si ii place de tine, te recomanda adevaratului anagajator, unde procedura se repeta.

Deci, acum vedeti de ce v-am spus ca e cu norma intreaga?

Poate mai dezvolt tema, caci presimt ca in curand voi avea noi impresii la cald.
Read More