Oglinda Lunii

Astazi am nimerit DIN GRESEALA pe un blog si am dat peste urmatorul text:

Imi doream demult sa vad piesa asta la teatru si imi mai doream sa o vad intr-o distributie de zile mari cu 3 actori mai ai dramaturgiei romanesti: Radu Beligan, Marin Moraru si Gheorhge Dinica...dar nu am mai apucat sa o fac. Pe vremea aceea eram indragostita de operta iar cand m-am trezit deja Gheoghe Dinica nu se mai identifica cu Cadir decat in memoriile individuale, iar piesa nu se mai gasea in programul TNB.

Postarea de fata nu are pretentia sa fie o recenzie de carte, e mai mult un mod de a reuni idei, amintiri, de a-mi permite un review insotit de cateva comentarii personale despre cartea de fata si poate va starni interesul cuiva si va fi si citita.

Cu Neagu Djuvara nu m-am intalnit (virtual) decat de curand (anul trecut) cand am descoperit varianta audio a cartii: "O istorie a romanilor povestita celor tineri", apoi alte e-bookuri: "De la Vlad Tepes la Dracula Vampirul" (tot audio), "Intre orient si occident" sau "Amintiri din pribegie".

Indragostindu-ma de stilul degajat, relaxat in ceea ce privesc datele, cronologia exacta si axat mai mult pe povesti, pe oameni, stiind sa sublinieze ambientul si conjunctura, cartile de pana acum m-au purtat prin istoria romanilor si franturi din istoria lumii intr-un mod extrem de natural mai ales ca am fost de cand ma stiu certata cu subiectul (deh reminescente din scoala). Asa ca daca tot imi placea, am zis sa adancesc filonul si sa merg pe reteta sigura a lui Neagu Djuvara. Am gasit la Libraria Eminescu 2 carti: cea de fata si "Cvilizatii si tipare istorice". 

Am inceput cu cea de fata din 2 motive:

1. titlul era mai incitant (stiam ca este o teorie (citisem despre ea in "Amintiri din pribegie")) si deci ma asteptam la un proces de argumentare

2. cartea era subtirica, nu avea decat 130 pagini.

Asa ca m-am pus pe citit...recunosc ca la inceput m-a prins mai greu pentru ca incepe putin "studentesc" cu definitia termenului de civilizatie si explicatii privind succesiunea fazelor de evolutie politica a fiecarei civilizatii....Dar nu va lasati! Citit cu atentie explicatiile de aici pentru ca sunt un fel de premiza, de supozitie, e fundamentul teoriei enuntate.

Teoria? E simpla- cele 3 razboaie (Primul, Al Doilea si Razboiul Rece) ar trebui tratate dupa Neagu Djuvara ca un singur conflict ce se va incheia cu prabusirea URSS. 

Urmatorul sub-capitol e mai prietenos- vorbim despre civilizatia occidentala si analizam fazele acesteia deoarece autorul sustine ca civilizatia occidentala respecta exact acelasi cliclu de viata pe care l-au prezentat si alte mari civilizatii din istorie (cele din capitolul I).

E un capitol ultil pentru mine neinitiatul in istorie, plin de informatii...Nu cred ca am retinut prea mult dar daca mai citesc 1-2 carti pe subiect simt ca o sa se prinda ceva de mine. Astfel analizam aici lupta pentru hegemonie a civilizatiei occidentale (in care intra atat Europa cat si SUA). Aceasta lupta a inceput cu Carol Quintul, a continuat cu Franta (de la Ludovic al XIV-lea pana la caderea lui Napoleon), pentru a lasa apoi Germania sa iasa in prim- plan (de la Bismark pana la Hitler), pentru ca in urma celui de-Al Doilea Razboi Mondial sa raman in joc exact puterile "cele mai periferice"- URSS si SUA.

Partea a doua, desi se numeste "Schita desfasurarii razboiului de 77 de ani" este dedicata mai mult Primului Razboi Mondial, perioadei interbelice si celui de-Al Doilea Razboi Mondial". Iarasi o lectie de istorie privind razboiul, luptele date pe diverse fronturi, cine cu cine se aliaza si cine pe cine ataca...pe masura ce trece timpul mi se pare din ce in ce mai incitant subiectul, poate si pentru ca reusesc cu ajutorul putinelor (inca) mele lecturi pe acest subiect sa zgarii putin praful de pe toba si sa mai inteleg cate ceva...sa asez combatantii pe harta lumii sa construiesc un mic joc (nici jocuri de strategie nu m-am jucat).

Partea a treia se axeaza pe Razboiul Rece si pe aparitia perifericilor care monopolizeaza usor, usor scena: Rusia si SUA aflate de-o parte si de alta a Europei fac regulile jocului, un nou Papa (Papa Ioan Paul al II-lea ) este ales (un periferic si el) si aici deja teoria initiala incepe sa prinda contur si veti intui multe daca ati citit atent prima parte si veti compara noua ordine mondiala cu civilizatiile deja apuse.

Avand in vedere ca Neagu Djuvara are o predilectie spre filozofia istorica, incearca in ultimul capitol sa faca o prognoza asupra Hegemoniei americane...calculele nu dau chiar cu plus, autorul indentifiicand mai multe simptome care arata faptul ca hegemonia americana nu poate fi de lunga durata:

- profilul etnic in continuua schimbare 

- analiza provenientei persoanelor de decizie in SUA comparativ cu Franta, Rusia (cand au fost mari puteri) si Imperiul Roman, arata ca in fazele finale de dominatie, din ce in ce mai multi periferici acced la conducere):

"Kennedy irlandez si catolic deschide sarabanda. Asasinarea lui va starni din patru in patru ani la fiecare noua alegere prezidentiala, tot mai multe candidaturi periferice. Muskie era polonez, Dukakis grec, Kissinger, influentul ministru de externe sub doi presedinti, evreu nascut in Germania,Collin Powell ajunge si el Secretary of State" si totul culmineaza cu candidatura lui Obama (cartea a fost scrisa inainte de alegeri)

Capitolul de fata, desi scurt este o sinteza a capitolelor 1-3, ideile sugerate acolo sunt reunite intr-un tot unitar.

Desi scurta si cu multe informatii, cartea imi pare destul de aerisita. Nu stiu in ce masura ideea lui Neagu Djuvara este originala (pentru ca citeam pe net un comentariu despre o alta carte "Ascensiunea Occidentului"de William H. McNeill care a si aparut in Romania la Editura Arc dn care s-ar fi inspirat) dar in fond stilul in care prezinta evenimentele face toti banii si cand am cumparat cartea am cumparat-o mai putin pentru date si pentru veridicitatea si acuratetea fiecarei cifre cat mai mult pentru poveste...iar povestea, desi una pentru oameni mari, mi-a placut.

Eu recunosc ca am cu filmele o relatie tangentiala...pur si simplu simt de multe ori ca timpul pe care l-as petrece uitandu-ma la un film  il pot investi in altceva...nu il vad ca pe un timp pierdut, dar mai repede ca pe un timp investit in ceva mai interesant pentru mine....desi uneori il pierd oricum...

Astfel m-am intersectat doar rar cu filmele si si mai rar cu filme bune, cu filme memorabile, cu filme care sa imi placa.

Daca de multe ori la un roman stiu sa astept ca sa intru in subiect, filmul trebuie sa ma atraga din prima.Despre "Pisica alba, pisica neagra" am mai auzit comentarii si aprecieri, are un 8.0 pe IMDB, desi nu am ales niciodata filmele dupa aprecierile de acolo, dar nu m-a atras niciodata pentru ca e balcanic...Am zis ca ce sens are sa ma uit la ceva ce intruchipeaza viata noastra, modul nostru de a gandi, cand filmul e o evadare din cotidian, ar vrea sa fie o alta lume, o alternativa imaginara la lumea  in care traim.

Dar am avut norocul sa ma prinda de la primele cadre...Desi situatiile si scenele par stupide (ca in filmele cu prosti) sunt prea naturale ca sa nu iti starneasca propriile amintiri. Avem de-a face cu o comedie atent construita in spate caci desi in fata ochilor avem impresia ca totul se intampla, lasat asa oarecum la voia intamplare, in spate se vede viziunea.

Avem umor si comic-de situatie, de caracter, de limbaj  sau mai repede prin nonverbal si paraverbal (pentru verbal se pierde mult prin subitrare).

Avem niste laitmotive geniale: porcul+trabantul, ratele, pisica alba si pisica neagra.

Si pe langa rasturnari de situatie proprii oricarei comedii aveam 2 lucruri incatatoare (tocmai cele care dintr-o paradigma nu ma lasau sa vad filmul):

- atmosfera (absolut geniala, satul de tigani de la marginea Dunarii, activitatile lor, afacerile lor, stabii locali, fiecare cum incearca sa fure pe fiecare, povesti pentru copii integrate intr-um film pentru adulti).

-actorii-habar nu am cine sunt, dar tiganii sunt magnifici...La inceput m-am gandit cu Radu unde i-o fi gasit si cum i-a convins sa joace...Apoi mi-am dat seama ca asta nu trebuie sa fi fost treaba grea,tiganului ii place sa epateze...Urmatoarea problema care mi-a venit in cap a fost cum i-a organizat si disciplinat dar mi-am dat seama repede ca pur si simplu tiganilor le-a placut sa joace...Favoritul meu a fost fara indoiala Dadan ca si personaj :).

Fimul e plin de culoare si de viata, pulseaza in rimtul unei muzici autentice cu care face casa buna :).

In plus ascultat cu grija va releva cateva cuvinte romanesti autentice :)

Iar la finalul fimului cu final fericit nu poti sa stai si sa nu te intrebi cum percep oare strainii un asemenea film (oare exotic e un cuvant bun?), pentru ca fara indoiala nu se regasesc in el si cred ca este greu sa il gusti, sa il savurezi pana la ultima replica fara sa ai ceva balcanic in sange...Caci oricat vrem sa ne ascundem cu formulari de genul UE, sud-estul Europei Centrale etc, ramanem balcanci prin comportament :).

PS: in varianta pe care am vazut-o eu,titlu in germana era Pisica neagra, motanul alb.

Am descoperit ulterior ca el 7-lea film al lui E. Kusturicka asa ca s-ar putea sa mai am parte de ceva "atmosfera" in lunile ce urmeaza.

Raspunsul scurt ar fi: cu talent si fara rost.

Raspunsul lung e mai jos:

Daca e un lucru pe care nu il fac la munca-nu plimb hartii. In afara de cererile de concediu si evaluarea semestriala care sunt duse de la mine din birou pana la HR, in rest totul se face verbal sau via email...

Dar azi am avut un inside din postura de outsider asupra a ceea ce inseamna sa plimbi hartii (la stat).

Am fost eu pana la facultate sa imi iau toate actele pe care le mai aveam acolo...Am zis sa rezolv odata si buna. Am profitat in plus si de ceva zile de concediu luate ca sa ma mai aerisesc dupa programul 10-12 din 24 din ultimele 3 saptamani, caci dupa cum se va vedea mai jos cateva ore de invoire se pot dovedi insuficiente.

Primul pas:

 1. Joi, 5.04, sun la secretariat. Centralista imi spune ca nu imi poate face legatura caci postul e deranjat...cineva a taiat firele. Se ofera sa ma ajute, asa ca dupa ce ii spun ce vreau imi face legatura la Biroul de diplome. Aici aflu ca toate dosarele pentru specializarea mea au sosit. Ma asigur de locatie si program si gata.

2. Vineri 6.04. Programul celor de la Biroul de diplome imi pare pus strategic, astfel incat sa nu "se pupe" cu cel de la secretariatul facultatii mele...Diplomele termina la 12, secretariatul incepe la 12.

Asa ca prudenta ajung la facultate pe la 11.35.

3. La diplome intru pe la 11.45 si guess what...sunt pe lista "neagra"-adica a celor pentru care nu s-au primit dosarele.

Asa ca sunt sfatuita sa merg pana la secretariat (ca de sunat tot nu se poate suna, postul e in continuare deranjat) si sa ii cer secretarei actele si apoi sa le aduc aici pentru  a intra ulterior la semnat cu ele. Iau si bilet ca sa am dovada si plec.

4. Ajung la secretariat si aici mi se spune ca au trimis actele mele fix acum 2 zile prin cineva de la registratura- o doamna roscata sau poate una bruneta, dar nume nu stim. Cica sa merg la registratura sa intreb ce au facut cu ele.

5. Ma duc la registratura, acum na belea doamna roscata sau bruneta e in concediu ca e catolica si are Pastele weekendul asta...Dar oamenii vor sa ma ajute asa ca o suna sa o intrebe de dosarele primite si date disparute...Cica le-a dus la Biroul de diplome...

6. Perfect, ma intorc la biroul de diplome si le spun ce am aflat pana acum. Doamna se jura ca nu are dosarul meu si imi da borderul cu documentele primite joi (licenta si master, pe facultati, eu nu exist pe acolo).

7. Ma trimite cu borderoul inapoi la secretariat.

8. Arat borderoul si secretara se jura si ea ca le-a trimis doar ca le-a pus in teancul cu dosarele de la "Master ISI" (imi scrie si pe foaie)

9. Ma intorc cu boderoul si cu biletul de corespondenta la Biroul de diplome unde primul raspuns e ca printre bibliorafturile primite miercuri sau joi (stranse toate intr-o punga) nu e niciun Master ISI...

10. Totusi doamna care gestiona documentele de la Master ia la rand toate bibliorafturile primite miercuri si joi, chiar si de la alte specializari dar nici urma de documentele mele...Apoi isi aduce aminte ca primit niste documente de la alta facultate si cauta si prin teancul ala...N-am noroc...In final isi aduce aminte de un dosar aruncat langa un seif,primit mai demult pentru Master ISI...

Si s-a strigat bingo, primele documente sunt ale mele...Bine macar ca am scapat de drumuri, plimbat hartii si facut pe mesagerul...

Acum de ce secretara a pus documentele mele de licenta in teancul de master nu se stie, ca riscam sa le gasesc la sfantul asteapta... Cert este ca acum hartogaraia trebuie sa mearga la semnat si ma intorc dupa ea dupa Pasti...

Dar tanti de la diplome merita un buchet de flori si o cutie de bomboane pentru toata osteneala si interesul caci ea chiar vroia sa ma ajute dar actele mele tot nu putea sa se faca..

Toata distractia a durat o ora si am depasit cu mult programul celor de la diplome dar am scapat fara morala, ba chiar am primit ajutor caci eram se pare un caz special si tanti cu care am vorbit dezvoltase o anumita religiozitate in manuirea actelor.

Ia acum ghici ce facultate am facut (desi sincer cred ca e la fel la toate)

Apoi ma duc eu la cei de la EBT sa imi ridic diploma de formator...In 5 min am urcat la etajul 4, am dat 2 semnaturi si am si coborat cu diploma in mapa...

Imi vine usor si natural sa iau decizii. Iar deciziile mele sunt de multe ori spontane. Chiar daca nu sunt neaparat bune. Pe toate mi le asum...bune, rele, sunt ale mele si am crezut in ele la un moment dat.

Si la munca, apreciez oamenii care iau decizii si care si le asuma. Prefer o decizie nu 100% corecta, unei lipse de reactie, unei profunde inactivitati.

De ce sa ma perpelesc zile in sir, de ce sa sper in fiecare seara ca noaptea care incepe va fi un sfetic mai bun decat precedenta? Momentul de a lua o decizie se apropie cu fiecare zi si noapte pierduta si nu rezolva decat arareori dilema.

Deciziile mele sunt un amestec de rational si sentimental. Le iau repede, deci nu gandesc prea mult, nici nu analizez problema in detaliu...ma bazez pe al 6-lea simt si ma bazez ca in mine exista o armonie intre tehnic si uman, intre minte si inima...Si atunci merg inainte...

Ma enerveaza lipsa de hotarare a celor din jur de cele mai multe ori (exista si exceptii, exista si momente cand vreau sa ma las purtata de val, dar stiu ca dupa un timp t, voi reveni la meteahna mea mai veche de a programa si de a organiza) si de fiecare data cand ma uit la Radu imi dau seama cum e cu legea aceea care zice caci contrariile se atrag :), sau ca minus ori minus face plus.

Le corpus documentaire qui est proposé fait référence aux cours particuliers de plus en plus répandus en France en essayant d'établir s'il y a un combat entre les cours privés et l'enseignement publique, à l'aide de quelques pistes réflexives.

D'une part, ces cours qui sont déjà des activités légalisés et même soutenues par l'Etat (50% de cette dépense est déductible des impôts), posent une pression supplementaire sur les parents. Si tout d'abord ils étaient l'apanage des catégories aisées, à présent ils gagnent du terrain au sein des classes moyennes au détriment des familles à condition modeste. Les chiffres montrent qu'au niveau des années 1990, presuqe un quart des élèves participait à ce type de cours. Ce phénomène engendrera une croissance de la compétition scolaire et donc une inégalité des chances.

D'autre part, ces cours proposent un autre type d'enseignement, plutôt complémentaire à l'enseignement publique. Ils offrent le savoir faire, élargisssent les sujets abordés à l'école et proposent des solutions adaptées à chaque individu.

En conséquence, ils séduissent par une conception différente et montrent les faibles performances du système publique.

Bref l'école doit reconnaître ses lacunes et les coriger, car elle doit offrir des chances égales. Ca peut se faire sans beaucoup changer les programmes scolaires mais en planifiant un temps et un lieu d'étude dédié aux élèves et organisé à l'aide d'un personel qualifié et impliqué dans ce désidérat.

ce am vrut eu sa spun:

Ansamblul de documente ce ne este propus (spre analiza) face referire la cursurile particulare, din ce in ce mai raspandite in Franta, incercans sa stabileasca daca este cu adevarat o lupta intre acestea si invatamantul public, cu ajutorul catorva idei la care putem reflecta.

Pe de-o parte, aceste cursuri care sunt deja activitati legalizate si chiar sustinute de stat (50% din cheltuieli fiind deductibilie din impozit) pun o presiune suplimentara asupra parintilor. Daca la inceput ele erau apanajul categoriilor instarite, in prezent ele castiga teren in sanul claselor medii, totul in detrimentul familiilor cu o conditie modesta. Cifrele arata ca la nivelul anilor 1990, aproape un sfert din elevi, participau la aceste cursuri. Acest fenomen va determina o crestere a competitiei scolare si deci o inegalitate de sanse.

Pe de alta parte aceste cursuri propun un tip de invatamant mai repede complementar celui public. Ele ofera abilitatile practice necesare, dezvolta subiectele abordate la scoala si propun solutii adaptate fiecarui individ.

In consecinta, ele seduc printr-un concept diferent si evidentiaza performanetele slabe ale sistemului public.

In final, scoala trebuie sa isi recunoasca lacunele si sa le corecteze, caci ea trebuie sa ofere sanse egale. Asta se poate face fara prea multe modificari ale programei scolare dar planificand un timp si un spatiu dedicat elevilor si organizat cu ajutorul unui personal calificat si dedicat acestui deziderat.

ce parere a avut Google Translate: