miercuri, 23 martie 2016

Viata lucrurilor


Prin 2014 intr-un alt puseu de minimalism similar cu cel prezent, puseu care nu mai stiu daca era datorat unei mutarii sau nu, am ajuns si la primele mele espadrile de catarat, cumparate in primii ani de facultate. Imi aduc aminte ca au fost cele mai confortabile din nenumaratele modele pe care le-am probat la putinele magazine de munte din vremea aceea. Nici nu mai tin minte daca au fost luate noi sau second hand. Parca imi aduc aminte franturi dintr-o intalnire in parcul de la Unirii, probat espadrilele si experimentat momentul "astea sunt". 

Nu, nu sunt astea, dar e singura poza artistica cu espadrile pe care o am la colectie
Intre timp, espadrilele au vazut cateva trasee si au fost inlocuite cu un model ramas de la Radu. Apoi am mai adaugat la colectie o pereche noua de la Wild Climb si aceste prime espadrile si-au gasit loc intr-un fund de camara, fiind scoase la lumina doar cand cineva cu picior mai mic ca al meu avea nevoie temporara de espadrile. Au incaltat picioare 37, 38, 39 dar nu si-au gasit niciodata un posesor pe termen lung. 

Astea sunt, aici in plina actiunea la Cariera de la Poiana Tapului
Si dupa regula, ce nu folosesti un timp, da mai departe, a venit si timpul lor sa plece. Un anunt pe carpati.org si isi gasesc un nou propietar. De fapt sunt luate pentru un pusti, de tatal sau. Espadrilele imi dispar cumva din memorie si ramane doar amintirea celor cateva poze in care sunt incaltata cu ele. Doar nu putem sa tinem minte povestea tuturor obiectelor trecute si actuale din viata noastra. Si totusi espadrilele cu pricina vor fi salvate prin prezentele cuvinte din anonimat.

2 ani mai tarziu, primesc o notificare pe adresa de email, legat de un mesaj privat de pe carpati.org. Introduc fara ezitare userul si parola, pe care chiar daca nu le-am mai folosit de multicel, le tin inca bine minte si aflu continuarea povestii.

Pustiul cu espadrilele a crescut, acum poarta la picior aproape numarul meu si nu ii mai vin bine. Trece la alt nivel. Asa ca espadrilele, ramase in stare buna, iai cauta alt propietar. Isi cauta continuarea povestii. Caci povestea lor merge mai departe. Cumparati doar ce aveti nevoie. Ganditi-va nu de doua, ci de zeci ori daca aveti cu adevarat nevoie de lucrul acela. Nu cumparati din impuls. Lasati-va 2-4 saptamani timp de gandire. Daca pana la urma, produsul in cauza chiar va trebuie, luati-l si folositi-l. Cand nu va mai trebuie, daca e inca functional dati-l mai departe. Gratis daca va permiteti. Lungiti viata lucrurilor. Ajutati povestile sa continue. Si poate intr-o zi veti raspunde si voi cuiva "you made my day".


2 comentarii:

  1. Foarte tare faza :)
    Din aceeași categorie, vechiul meu aparat foto - Micuța - în urma unui punct negru căpătat pe obiectiv a ajuns la nepoate, eu permițându-mi un altul nou, iar pentru ele fiind suficient. Încă îl au, iar punctul negru a dispărut în timp, s-a... „dizolvat”. Dacă aparatul ar fi rămas într-un sertar sau aruncat la gunoi, punctul negru n-ar fi murit niciodată. Lucrurile au viață... când merg din mână în mână.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da. Si mai am multe exemple in minte. De exemplu primele 2 biciclete ale lui Radu. Chiar si lucrurile stricate, in mana unui om priceput pot prinde din nou viata, sau pot fi folosite ca piese.

    RăspundețiȘtergere