luni, 26 aprilie 2010
Alexandru Philippide – Veghe
Etichete:
literatura
Mi-e sufletul in hrube-adânci boltit:
Tăceri străvechi s-adună prin unghere,
Ca niste şerpi bătrâni ce m-au pândit.
Ascult in noapte gârbov de veghere,
Cum cade fiecare gând, gândit.
Tăcut ca vremea, orb ca un mormânt,
La căpătâiul meu de veghe sunt.
In preajma mea, prin somn, pământul geme,
Un glas in mine prinde să mă cheme,
Si simt cum in adânc de suflet, greu,
Tânguitorul glas de veghe geme,
Chemând mereu.
Si mă scobor in mine si in vreme.
Pamântul…
Spasm puternic de dragoste si ură!
In fiecare bulgăre un pumn ascuns se zbate.
Si cerul orb, deasupra, deschide-n gol o gură
Cu vineţi dinţi de stele, sclipind sălbatic toate!...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.