Astazi, dupa aproape 1 an de pauza am revenit in gradina Bunicii...
O oaza neastepatata de verdeata ascunsa dupa perete. Nu ai putea sa crezi ca in spatiul acela mic se ascund atatea plante verzi. Este un loc sfant, o marturie si o legatura a copilariei.
Atunci cand udam cu grija florile imi aminteam cum o auzeam diminetile pe bunica udandu-le si cantand. Bunica le canta niste cantece linistite in ucraineana. Bunicii ii place sa cante si cand gatea si cand intindea rufele, si eu am prins acelasi obicei cand sunt singura acasa. Timpul trece parca mai usor si munca e mai placuta.
Peste zi le punea muzica florilor, iar de fiecare data cand trecea pe langa ele le vorbea. Bunica imi spunea ca florile aud si cresc frumoase si cred ca mare dreptate avea. Caci toata gradina bunicii e superba, e plina de viata, florile frumos colorate, frunzele verzi si carnoase, ghivecele frumos aranjate in vase. La dragoste si la atentie florile raspund cu dragoste...
Florile au nevoie de timp si de fiecare data cand bunica imi lasa pe mana gradina nu reusesc sa o pastrez la fel de frumoasa. Mainile mele, vocea mea, sufletul meu nu gaseste calea pentr ua comunica cu plantele din gradina oricat mi-as dori. Pe mine ma alearga timpul si le ofer doar apa, bunica le ofera si multa dragoste si atentie, uneori la fel de importanta ca apa.
Florile din gradina bunicii o asteapta pe bunica, si eu o astept sa umple casa care o asteapta, caci lucrurile sunt minunate aranjate acolo si casa aceea miroase a bunica.
Mi-au dat lacrimile pana la sfarsit... pentru ca mi-am amintit de mamaia mea, de florile ei, de mirosul ei... si de cautarile mele zadarnice ce n-o mai gasesc.
RăspundețiȘtergereDesi au trecut 7 ani de cand nu mai e, in gradina mai sunt inca trandafirii roz saditi pe vremea cand boala o incoltea nemilos.
Foarte emotionante randurile tale...
Da, din pacate ne dam seama ce mult ne lipsesc oamenii de langa noi, abia atunci cand nu mai sunt langa noi (din fericire bunica mea e doar plecata in tara ei pentru o vizita la rudele care o asteapta acolo an de an). Nu stiu cum o sa fie cand o sa plece definitiv...Sincer cred ca am multe de spus despre ea, poate si pentru ca sunt putine momentele de intimitate cand vorbesc cu ea si cand am rabdare sa o ascult...
RăspundețiȘtergereAu fost niste etape: copilaria cand totul era rasfat, adolescenta cand totul era revolta pentru ca nu eram luata in seama, si maturitatea, cand totul e intelegere :)
O sa revin cu poze din "gradina" saptamana viitoare cand voi trece sa ud florile
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere