Se afișează postările cu eticheta reflectii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta reflectii. Afișați toate postările

joi, 3 aprilie 2014

Simple multumiri

6 comentarii:

In fiecare zi, ca si voi, deschid blogul lui Radu. Procesul se repeta constant, religios, regulat. Harta o deschid foarte rar, nu ma intereseaza intr-atat unde este Radu dimineata, cat a mers de dimineata pana la pranz si pe unde il prinde seara. Ca si voi eu traiesc povestile, si zi de zi raman fascinata de multitudinea de comentarii pe care le starnesc postarile lui Radu. Eu recunosc, am exclusivitate, citesc povestile inca din draft, vad pozele cu 2-3 zile inainte de a se publica jurnalul etc, deci nu intru pe blog pentru a-l citi pe Radu. Este sotul meu, si mai presus de atat impartim aceleasi pasiuni. Inteleg de ce face un lucru intr-un anumit fel si conversatiile noastre la distanta sunt mai sumare sau mai tehnice/ mai functionale decat v-ati astepta. 

Insa pe mine, in fiecare zi, ma emotioneaza comentariile voastre. Ale voastre, cei care iesiti din anonimatul cifrelor pentru a lasa o urma pe blog. Radu ar merge oricum inainte, insa stiu ca se bucura pentru fiecare comentariu primit, pentru fiecare om ce se simte inspirat prin ideea in sine, prin postari, prin fotografii. Si eu ma bucur impreuna cu el, deoarece noi chiar credem in calatorii in general si mai ales in conceptul acesta de "slow travel". Noi credem ca a inchide cartea si a iesi sa vezi lucrul sau locul acela, e cel mai mare cadou pe care ti-l poti face, la fel cum suntem siguri ca locurile noi pe care le puteti descoperi in calatoriile voastre va vor determina sa deschideti multe carti. Sa cunoastem si sa ne cunoastem... 

Cu fiecare om cu care ma intalnesc ajung inevitabil sa vorbesc despre Radu, si mi se pare uimitor cati oameni il urmaresc, cati imi marturisesc ca asteapta povestile cu nerabdarea unor copii., pe cati oameni ii bucura o noua postare. Daca chiar si o mica parte din cei care il urmaresc pe Radu vor constientiza ca visele nu sunt niciodata prea departe, ca orice proiect este realizabil daca crezi in el, ca orice drum lung incepe cu un pas (sau cu o pedala) si ca oamenii sunt in esenta buni (cu atat mai deschisi cu cat poseda mai putin, si cu atat mai dispusi sa imparta din ceea ce au) atunci componenta inspirationala a proiectului isi va fi atins scopul.

Deci va multumesc dragii mei (vizitatori anonimi sau nu) pentru ca ne cititi si va indemn sa indrazniti si voi. Puneti un vis pe hartie si porniti in urmarirea lui: pe bicicleta, pe jos, cu gandul sau/si cu fapta. Fiecare dintre noi poate scrie povesti, iar noi ne vom bucura pentru fiecare realizare a voastra.

Read More

marți, 25 februarie 2014

O sotie nebuna, nebuna, nebuna?

11 comentarii:

Noi nu sarbatorim nici Sfantul Valentin, nici Dragobetele si nici alte zile tip. Nu ne cumparam inimioare, nu pregatesc cine romantice si nu facem dragoste musai in noptile astea. Anul acesta nu vom sarbatori nicio zi din aceasta "mare" impreuna. Si nici nu ne suparam daca de ziua noastra nu ne facem cadouri, din lipsa de inspiratie sau din faptul ca nu ne trebuie nimic... Astazi se fac 7 ani de cand Radu m-a cerut de nevasta si eu sunt acasa, iar el a pedalat o zi intreaga printr-o vremea iernatica in Bulgaria. Cand vom sarbatori 7 ani de la nunta vom fi la 7000 kilometri distanta si nici de ziua mea nu va fi aici. Si nu, nu mi-am pus niciodata problema in felul asta. Nu pot sa inteleg cum unele femei se pot intreba: "Dar l-ai lasat sa plece asa, 9 luni de zile, hai-hui prin lume?". Da, uite asa! Si nu numai ca l-am lasat, ba chiar l-am sustinut sau cel putin m-am straduit sa nu il incurc.  

Daca mai toata lumea ar accepta o asemenea situatie "daca nu ar avea incotro", putini sunt cei care ar accepta-o doar asa, de dragul aventurii. Totusi eu una nu inteleg cum unii oameni gasesc de cuviinta sa se puna in calea viselor celor la care tin. Cred ca niciunul dintre noi nu avem niciun drept sa curmam vise si cu atat mai putin cand la mijloc sunt oameni dragi. Din contra, ei trebuie sustinuti sa isi implineasca aspiratiile, indiferent ca ele se numesc o anumita facultate, o calatorie, participarea la un concurs, un proiect nebunesc etc. Vi se pare ca cel de langa voi va fi mai fericit daca il legati cu lanturi nevazute de voi, de job, de un credit la casa, de copii, de parinti, de prieteni, de responsabilitati? 

Noi nu vrem sa fim "normali", nu vrem sa ne traim viata in tiparele clasice, sa ne facem vacantele la all-inclusive in Turcia, sa platim credit pentru casa, masina, casa de vacanta si sa muncim cu spaima ca maine nu ne vom putea plati ratele. Sa muncim, mult, cat mai mult, sa ne mai luam un al 'nspelea job etc. Noi am vrea sa pedalam mai degraba prin Turcia, sa ii invatam pe copii nostri istorie si geografie la fata locului si sa avem fiecare dintre noi libertatile noastre si in egala masura proiectele noastre comune. 

Eu sunt mandra de Radu, cel care imi este in egala masura sot, iubit, prieten si frate, iar deciziile pe care le luam (de multe ori controversate) noua ni se par atat de naturale...Poate e ceva in neregula cu noi...Ne-am casatorit devreme pentru orice standarde, ne-am intors din Germania tuturor posibilitatilor dupa 18 luni de emigrare, acum ne stau in fata alte 9 luni pe cont propriu. Si totusi fiecare avem incredere in celalalt si cand am pus cap la cap planul, nu pericolele si greutatile ne-au venit in minte, ci lucrurile castigate. Nu cred ca a calatori pana la capatul lumii este mai periculos decat a traversa Bucurestiul pe bicicleta si nu cred a  ramane acasa cu familia si prietenii este mai greu decat a calatori pana la capatul lumii!

Prietenii mei nu sunt normali, sotul meu nici atat, nici eu nu sunt prea normala, copii nostri n-au cum sa iasa altfel, parintii nostri se intreaba cu ce au gresit, dar intrebarea ar fi...ce este normalitatea? Viata pe care voi o considerati normala poate fi inimaginabila pentru un calugar budist sau pentru un mongol nomad. Normalitatea nu este o constanta universala, ea este definita in voi si nici macar la nivel individual nu poate fi considerata o constanta. Normalitatea este alta la 20 de ani, la 40 de ani, la 60 de ani, in Europa, la Polul Nord sau in cine stie ce colt uitat de lume. Normalitatea este cea pe care o simtiti voi si ea este definita de scara voastra de valori, asa ca nu judecati oamenii dintr-o singura perspectiva, nu ii inghesuiti in tipare, caci tocmai "anormalitatile" scriu povestea, tocmai evenimentele deosebite vor ramane peste ani si nu viata de zi cu zi cand duceti copilul la scoala, mergeti la serviciu, treceti pe la supermarket, veniti acasa, faceti mancare si va culcati. Fiecare asemenea zi isi are magia ei, prin simplul fapt ca ati ajuns sa o incheiati sanatosi, insa pur si simplu, unii oameni au nevoie din cand in cand de povesti. Cititi povesti, lasati-va mintea sa viseze si cu suficienta pasiune si determinare, poate, la un moment dat, veti ajunge sa scrieti voi insiva povesti.
Read More

joi, 13 februarie 2014

De la simplu la complex

3 comentarii:

O simt. Stiu ca ea e inca acolo. Uneori isi face simtita prezenta. Fie cu niste dureri musculare prelungite, fie cu o durere de cap de cateva ore dupa ce saptamani in sir uitasem de ea, fie pur si simplu cu mai putina energie decat aveam inainte. Atunci cand o simt ma incearca in acelasi timp sentimente contradictorii precum dezarmare si inversunare...Bun, razboiul e lung si eu nu am aflat inca strategia castigatoare. Dar in egala masura sunt momente cand o admir. Si momentele acestea de introspectie interioara nu sunt putine. Numai atunci cand faci cunostinta cu o simpla bacterie care poate sa fie atat de parsiva, care se poate adapta atat de bine, care se poate fofila de antibiotice, care se poate preface in alte 1000 de boli, care poate fi intr-un cuvant atat de inteligenta supravietuind atator atacuri si adaptandu-se mereu, numai atunci intelegi cat de complexa poate fi viata. Bacteria mea e un organism unicelular ce poate face insa atatea lucruri. Asa ca nu pot sa ma gandesc cat mister si cata complexitate, in acelasi timp, se ascund in graul care creste in ghiveci, in brandusele ce vor scoate capul din zapada mai devreme decat in alti ani, in tantarul care ma va bazai in noptile de vara, in animalele stiute sau nestiute cu care ne impartim teritoriul si nu in ultimul rand, in noi. Fiecare din noi suntem o mica minune si asa ar trebui sa ii vedem si pe cei din jurul nostru si asa ar trebui sa ne vedem si pe noi. In plus noi mai avem o "putere":  noi putem face alte mici minuni pentru intreaga lume cuvantatoare sau necuvantatoare din jurul nostru.

Invata de la toate...
Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei...
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor.
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
(Adriana Ausch)

Invata de la toate...inclusiv de la o mica bacterie cu care esti fortat sa coabitezi pentru o perioada de timp.

Iar atunci cand crezi ca nu esti fericit, stai o clipa locului si uitat-te in jurul tau. Fa o pauza, mira-te si fii recunoascator. Fericirea consta in a fi recunoascator pentru ceea ce ai si nu a alerga mereu catre ceea ce nu ai si este la ani lumina de tine.

Read More

miercuri, 22 ianuarie 2014

Reintoarcerea

3 comentarii:

Ieri s-a implinit o luna de cand am plecat din Berlin. Acum altcineva sta in casa aceea, nu stim cine este, nu stim de unde este, dar vom pastra amintirile din Berlin cu noi, multi ani de acum incolo. Dar pentru ca luna aceasta s-a scurs repede, ea trebuie pusa pe hartie, pentru ca tot ce am trait se va evapora peste ani si ani, si eu nu vreau sa ramana doar: "Da, la sfarsitul lui 2013 am revenit in Romania". E mai mult de atat, sunt mai multe ganduri si sunt mai multe fapte, si doar scriindu-le, voi putea peste ani si ani sa reconsitui momentul.

Ultimele doua zile in Berlin nu au fost deloc usoare. Smotru, impachetat, sortat, inghesuit, eficientizat. Nu am ajuns nici in Padurea Verde, nici in Insula Muzeelor, nu mi-am luat nici "la revedere" de la Berlin, pentru ca duc cu mine mirosul salcamilor de pe strada noastra, teii de iunie, scaldatul din iulie, lumina calda de august, culorile toamnei, frigul ud al iernii. Duc totul, muzee, festivaluri, alergari in padure, oameni. Duc orasul si experienta, cu bune si rele. Nu regret nimic, nu sunt melancolica, privesc acum inainte pentru ca stiu ca vor veni alti ani, cand voi privi mai mult inapoi.

Vineri 20 decembrie, intr-un final glorios, mereu cu ochii pe ceas am reusit sa adun toate lucrurile in mijlocul camerei mici si in cele 2-3 ore cat am carat bagajele la masina am trecut prin stari contradictorii: 
ora 16.00- lucrurile nu au cum sa incapa toate in Logan,
ora 16.30- dupa ce am carat cate ceva si am umplut si ultimul gol de aer din portbagaj optimismul meu a crescut: incapem cu totul (trainer, ii, adidasi de alergare, corturi, tuci, cani, medicamente, carti si cate si mai cat strange omul intr-un...an!)
ora 17.00- bancheta incepe si ea sa se populeze cu cutii. Doamne cate mai sunt, sigur nu intram...
ora 18.00- dupa ce am asudat urcand de zeci de ori cele 4 etaje pana la apartamentul nostru (cam 6 etaje de Romania), dupa ce am facut si refacut aranjarea de pe bancheta si am construit in spatele nostru un zid inexpulgabil nu ne-au mai ramas prea multe pe afara. Deja la Atalasib s-a inchis, deci ori intra, ori lasam aici. Alegerea trebuie sa se faca cu mare atentie.
ora 18.30- montam suportul de schiuri si urcam si cele doua biciclete pe masina si totul intra la milimetru.
ora 19.30- ducem gunoiul, ne recuperam cautiunea, Loganul porneste la prima cheie si intram pe centura Berlinului.
Impachetand
Bagajele se fac usor, usor, stiva
Casa noastra pe roti, pregatita de drumul lung ce ii sta in fata
Nu simt nimic acum. Nu am timp sa analizez sentimentele contradictorii care ma bantuie si cel mai probabil nu o voi face nici acasa. Frumosul si verdele Berlin ramane in urma. Impreuna cu griul si umedul Berlin. Oamenii frumosi ma asteapta acasa. Impreuna cu oamenii obositi, cu oamenii nemultumiti, cu oamenii incruntati. Vin toate la pachet. Nu cred ca exista locul perfect pentru nimeni. Exista locuri care ni se potrivesc la un moment din viata pentru ca raspund anumitor nevoi. Berlinul a raspuns nevoiei noastre de nou, ne-am dorit sa traim o perioada in strainatate, am realizat acest lucru, am invatat multe despre noi doi, despre romani, despre nemti, am testat idei preconcepute si ne-am intors mai bogati. Pentru noi, ceea ce conteaza este bogatia de sentimente si de trairi, o viziune diferita, poate o reprioritizare a valorilor. Stim la ce ne intoarcem si nu am chef sa despic firul in patru. Asa cum spuneam despre mine cu alta ocazie, atunci cand iau o decizie, merg inainte si nu ma uit inapoi.

Inainte ne asteapta lungul drum spre casa. Nu ne grabim nicaieri. Nu vrem decat sa ajungem la Slatina pana in Ajunul Craciunului.

"Soarta care ma goneste
Crucea poate c-o sa-mi dea, 
Insa dea-mi-o cat de iute... 
Voi purta-o-n tara mea!"

Inca din prima seara trecem in Cehia si conducem cativa zeci de kilometri, pana cand reusim sa ne lasam pe un drum secundar si gasim un loc unde sa ne expandam cortul. Din nou boschetari, cat de naturali ne simtim asa...
In Cehia
Sambata dimineata, paznicul care venise sa deschida fabrica langa care dormisem nu se mira de prezenta noastra acolo, totusi strangem catrafusele, le inghesuim din nou in masina si continuam pe drumurile Cehiei. Temenel, cu 90 de km/h, in general in spatele unui tir nu ne grabim nicaieri. Avem casa cu noi, suntem autonomi si indepenenti si vrem doar sa "drive safe for Christmas". Cehia e mai primitoare decat ultima data cand am fost pe aici si ne alinta cu un soare bland. Il lasam sa ne impresoare prin parbriz, prin geamurile laterale. Doamne, cat de dor mi-a fost de soare! Autostrazile se insira unele dupa altele, ne poarta inlantuit din tara in tara, stam in blocaj in Ungaria, inainte de Gyor, cautam drumuri laterale dar tot zen ramanem. Poate e de la sentimentul ca venim acasa, poate e de la soare, poate e pur si simplu de la faptul ca dupa cele 10 zile de sarbatori nu ne vom grabi inapoi spre Berlin, nu ne vom stressa ca nu ajungem la timp, nu vom conduce pana tarziu in noapte doar ca sa punem kilometri sub roti. Avem timp si asta vreau sa pastrez si in Romania. Imi voi scrie pe usi, pe caiete, pe laptop: "am timp"/ "este timp". Trebuie sa am timp in primul rand pentru mine, trebuie sa avem timp in primul rand pentru noi. Poti sa traiesti slow intr-un oras ca Bucurestiul? Da, cred ca poti. Trebuie numai sa iti constientizezi prioritatile.

Sambata noaptea intram in Romania prin vama Cenad (de care nu am auzit pana acum), tranzitam Timisoara pustie si ne miram de drumul bun si liber spre Lugoj si Caransebes. Dormim iarasi in camp si la ora 9.00 ne trezim cu cortul inghetat, dar cu un soare jucaus prelingandu-se prin tenta rosie. Ies in campul brumat bine si zambesc la soare. 
"Salutare, cer albastru, 
Vai si dealuri, aer viu!... 
Salutare, Romanie!... 
Mana, mana, surugiu!"
Boschetari de Romania
Deci zici ca astazi chiar ajungem acasa? Ne asezam iarasi la volan si sub vraja soarelui ignoram gunoaie, soferi grabiti, case de prost gust etc. Un an si jumatate nu e asa de mult. Imunitatea nu dispare atat de usor. Oprim la un moment dat pe marginea drumului si intru intr-un crang, facand cativa pasi pe drumul de pamant, purtata cand de raze, cand de ciripitul pasarilor. Ma intreb cat mai tine vremea buna, dar asta e cadoul de Craciun al Romaniei, pentru noi, cei ce venim din departari. Nu doar pentru noi, nu suntem asa de egoisti. Mai sunt inca cel putin doi, un urs si o gorjeanca ce ar trebui sa vina si ei zilele urmatoare de la -28 de grade, la +8 grade. Ajungem repede la Dunare si la statuia aceea ciudata de la Orsova.

"Pribegind in tari straine,
Ani intregi am suspinat, 
Si din trista-mi departare
Sufletu-mi intraripat 
Catre Dunarea cea lata 
Ma facea ca sa reviu;... 
Dunarea ma readuse... 
Mana, mana, surugiu!"

Oprim in Bals ca sa imi incarc ceva credit pe cartela de Vodafone pentru ca cea de Germania era consumata. E duminica, 22 decembrie si gasesc o casa de schimb valutar unde se ofereau destul de multe servicii. La ghiseu era o domnisoara de-a locului care facea de toate: numara banii unui client, simultan ma ajuta pe mine cu ceva credit de reincarcare, apoi schimba niste bani, incasa o factura. Cate doua lucruri in acelasi timp, eventual. Micul Napoleon de care ma dezobisnuisem in Germania.

Recunosc orice poteca, 
Orice ramuri, orice flori... 
Patria-mi isi desfasoara 
ampii vecinic roditori! 
Iata puntile de barne,... 
Morile, izvorul viu... 
Iata crucile vopsite...
Mana, mana, surugiu!

Ajungem la Izvoru cam pe la pranz, impreuna cu preotul cu Craciunul. Casa ne asteapta calda, mare, primitoare, luminoasa, decorata de Craciun si de 1 decembrie in acelasi timp. In cinstea noastra Gheorghe, sau Ghita, sau Vasile sau cine mai stie cine anume a fost sacrificat si s-a transformat in friptura. Alta oratanie in supa. Totul atat de gustos, totul atat de cald, totul atat de autentic romanesc. Dupa aproximativ 22 de ore pot sa dau sfoara in tara ca am ajuns acasa. Noi si casa noastra pe care o purtam multe weekenduri in spate, care acum, in format extins sta compactata in masina. Filofteea ne-a purtat oriunde ne-am dorit. Iubesc masina asta credincioasa, de pensionari cu nepoti. Incapatoare, deloc vijelioasa, nepretentioasa, gata sa intre cu noi pe orice drumuri, gata sa plecam la 4 dimineata sau la 12 noaptea, pat, masa, masina...
Ajunsi la Izvoru

Supa din care am mancat pana nu am mai putut
Luni, nu ma rezistam si raspundem chemarii. Cozia e prima noastra alegere si petrecem o noua zi cu soare impreuna cu Hoinarii. Soare afara, soare pe chip, soare in suflet. Craciunul nu trebuie sa ne aduca mai mult. Cadourile au venit deja.

Pe 25 decembrie ajungem in sfarsit si la Bucuresti si printr-un lant uman, cam ca la indundatii, tot continutul Loganului e descarcat si bagat in mijlocul unei camere de 9 mp. Loganul e in casa, dar va mai dura un timp nedefinit pana cand fiecare lucrusor isi va gasi un nou loc. Avem prea multe lucruri...Berlinul ne-a invatat ca putem trai cu mai putin, cu mult mai putin, deci totul trebuie luat la mana, sortat si eventual dat mai departe. Dar din dar se face Rai.

Definitivam sentimentul "acasa" cand ne strangem la Cristi, pe 26 decembrie si povestim ca si cum ieri am fi plecat din Piranha si mai apoi cand ajungem in Bucegi, pe potecile pe care le stim cu ochii inchisi. Acasa este un loc si este un sentiment. Acasa poti sa te simti oriunde si nicaieri. Acasa poti sa te simti de unul singur sau in mai multi. "Acasa este acolo unde iti este si inima" (Plinius cel Batran).
Read More

luni, 30 decembrie 2013

Toaletele si persoanele cu dizabilitati

Un comentariu:
Pentru noi [...] un pas e o intreaga calatorie (Tudor Necula)
Dupa cateva drumuri prin Europa ca turist, am tras concluzia ca toaletele ar fi un criteriu bun pentru definirea gradului de civilizatie al unui loc. Ulterior, stand 18 luni in Germania, am avut timp sa imi verific teoria si eventual sa o rafinez. Toaletele au ramas curate si nu doar in zonele turistice, insa la lista mea de criterii s-a mai adaugat unul: integrarea persoanelor cu dizabilitati in viata colectiva. Si nu ma refer aici doar la declaratii pe hartie. Ma refer la intrebari majore cum ar fi: In firma voastra aveti colegi in aceasta situatie?// Ce ar alege anajatorul vostru intre o persoana fara handicap suficient pregatita si o persoana cu handicap bine pregatita? //Propietarul vostru ar inchiria apartamentul unui asemenea potential chirias? Si lista continua atunci cand vine vorba de comportamente/mentalitati discriminatorii.

Dupa intrebarile majore vin insa detaliile, mult mai numeroase, dar cel putin la fel de importante:
Cu ce ajungi singur la serviciu (altceva decat cu taxiul)?
Cum te deplasezi singur pe trotuare sarind bordurile?
Cum te privesc oamenii de pe strada si e corect sa suporti zilnic priviri curioase/ compatimitoare?
Cand iesi in oras, ai in orice local o toaleta adaptata, sau trebuie sa alegi localul dupa acest criteriu?
Si cate si mai cate asemenea intrebari mi s-au ivit pe cand stateam in Germania si ma intalneam saptamanal cu oameni imobilizati intr-un scaun cu rotile, si chiar zilnic cat timp am lucrat (una dintre colege se afla in aceasta situatie). Si asta nu cred ca se datora faptului ca Germania i-a reunit pe toti, ci pentru ca acolo ei sunt mult mai vizibili: nu sunt condamnati sa stea intre patru pereti, ci se pot deplasa normal, fara limitari inutile. Cercul vicios din punctul meu de vedere este infrastructura-vizibilitate-acceptare-integrare. Probabil cel mai simplu de spart este incepand cu infrastructura. Odata ce aceasta exista, oamenii devin vizibili, apoi prezenta lor e constientizata de societate care inceteaza sa ii mai compatimeasca, integrandu-i in schimb in mersul normal al lucrurilor. Dar cercul poate fi spart de oriunde, inclusiv de la perceptia individuala. Pana una alta, meditati la urmatoarea afirmatie: "Sa incepi azi sa faci ceva. Cu tine, pentru tine, pentru aia din jurul tau.[...]O persoana cu handicap este o persoana care nu stie si nu incearca sa se deschida catre el si catre lume[...]. Schimbarea vine din fiecare din noi." (Tudor Necula)


Read More

luni, 23 decembrie 2013

Coming home

3 comentarii:

“It's a funny thing about coming home. Looks the same, smells the same, feels the same. You'll realize what's changed is you.” (The curios case of Benjamin Button)

Intoarcerea acasa imi provoaca o bucurie fara margini. Insa bucuria mea este doar parte din bucuria generala, pentru ca la ea se adauga si toate sentimentele nutrite (rostite sau nerostite) de parintii nostri. Iar atunci cand ne-am hotarat ca locul nostru nu e in Berlin/Germania, am stiut ca aceasta e cea mai buna decizie pentru noi si pentru ei. Ma indoiesc in continuare ca e cea mai buna decizie pentru copii nostri (viitori), dar macar pot sa sper ca voi reusi sa gasesc o nisa si in sensul acesta, chit ca ea se va numi Montessori, Waldorf sau homeschooling. Insa acum nu vreau sa vorbesc despre ceea ce nu am, ci doar despre ceea ce exista deja. Conceptiile noastre (ale mele si ale lui Radu) sunt foarte apropiate in ceea ce priveste stilul de viata, iar daca vom fi sanatosi si vom avea atatia bani cat sa ducem un trai decent, suntem siguri ca prezenta noastra acasa, alaturi de parinti, va conta mai mult decat toti banii din lume, trimisi de la mii de kilometri distanta. E adevarat, e bine sa ai bani, dar ei nu tin loc nici de dragoste, nici de afectiune. Ei cumpara timpul unei infirmiere, insa nu aduc aceeasi alinare pe care o aduce prezenta unei persoane dragi aproape. Si nimeni nu poate avea grija cu mai mult drag de parintii tai, decat poti sa ai tu. Asa cum mi-a repetat bunica de nenumarate ori: "sangele apa nu se face".

Apoi, nu pot sa nu ma gandesc cata bucurie le vor aduce nepotii. Si cat ajutor vor insemna pentru noi, atunci cand va veni vremea copiilor. Este interesant sa analizez cum cele 18 luni de Berlin mi-au inversat conceptiile. Atunci cand am plecat ma gandeam in primul rand ca le vom oferi copiilor nostri o viata mai buna si mai multe sanse decat ar avea in Romania. Insa departe fiind ne-am dat seama cat de multi suntem legati de "acasa". De parinti, de prieteni, de Carpati, de oamenii extraordinari pe care i-am intalnit in tara de-a lungul timpului. Probabil, chiar daca la un moment dat conditiile economice/financiare ne vor sili sa plecam din nou undeva, in lume, va ramane mereu dorinta de a te intoarce acasa. Asa cum spunea si Claudia, cand emigrezi undeva, trebuie sa te hotarasti in primii ani ce vrei sa faci mai departe: sa te integrezi in noua societate, sa revii de unde ai plecat...Cu cat vei amana mai mult luarea unei decizii, cu atat va fi mai greu sa te hotarasti, legaturile de acasa se vor raci usor, usor, te vei indeparta de prieteni, etc. Iar daca in noua ta patrie nu iti vei face noi prieteni, ci doar niste cunostinte, vei ajunge sa te simti singur, sa traiesti singur, sa razi singur si sa plangi singur. De murit, mori oricum singur dar intrebarea e cum traiesti pana atunci?



Read More

luni, 9 decembrie 2013

Brot für die Welt/Paine pentru lume

Niciun comentariu:

"Andere Länder, andere Sitten“, sagt ein Sprichwort. So isst man in Frankreich und Italien zum Beispiel Brot zu einer Mahlzeit, in Deutschland aber ist Brot häufig die Mahlzeit selbst./"Alte tari, alte obiceiuri" spune un proverb. Astfel, daca in Franta sau Italia lumea mananca paine la masa, in Germania, painea reprezinta ea insasi o masa. (sursa aici)
Am mai scris acum ceva timp despre cultura pe care o au nemtii pentru paine. Sau poate ca e deja afectiune...In multe locuri din lume painea e un aliment important. Nici Romania nu se abate de la regula, in mediul rural cel putin, painea fiind in prezent o necesitate zilnica. Ea ajunge atat in farfuriile oamenilor cat si trocul animalelor. Insa daca la noi painea cautata (si apreciata) e in majoritate cat mai alba si mai frumos crescuta, la nemti lucrurile sunt diferite de la o zona la alta. Ceea ce este comun insa, ramane atasamentul lor pentru paine. Nu sunt putini cei care spun ca plecati pentru mai mult timp din Germania, au simtit acut lipsa painii cu care erau obisnuiti. Adica, daca mie imi lipsesc Carpatii si varietatea peisajului din Romania, nemtilor le lipseste painea. Si stand 18 luni in Berlin, pot sa zic ca incep sa ii inteleg.

Brutariile sunt ceva la fel de important in viata nemtilor ca si supermarketurile ori farmaciile. Uneori, pe site-urile de anunturi imobiliare, la descrierea zonei in care este amplasat un apartament sunt precizate si distanta pana la cel mai apropiat supermarket, pana la cea mai apropiata farmacie si brutarie. Alteori, citind review-uri ale hotelurilor din Berlin am gasit comentarii de oameni nemultumiti ca langa hotelul X, amplasat intr-o locatie idilica, in mijlocul padurii, nu se gasea nicio brutarie la care sa poata servi micul dejun. Ba, uneori brutariile sunt chiar "mai cu mot" fata de restul magazinelor. Daca duminica tot este inchis (cu exceptia catorva supermarketuri din gari), unele brutarii (inclusiv in orase mai mici) au deschis in intervalul 7-10 sau 8-11. Suficient cat neamtul sa se scoale, sa se imbrace, sa coboare sa cumpere painicile calde si apoi sa pregateasca si sa serveasca un mic dejun prelungit in familie, dupa regula 2 din "How to be german in 20 easy steps".

Acum insa, desi brutariile sunt pe toate drumurile si toate au clienti, ele nu sunt patiseriile sau covrigariile romanesti. La brutarie gasesti cam 70% paine, ceva sandvisuri (tot cu painea lor) si ceva produse de patiserie (gen eclere, cartofi, polonezi cu vanilie etc). Insa painea e de baza. Dupa pranz nu se mai coace nimic de patiserie, ci doar de brutarie, sa aiba omul ce lua acasa cand vine de la munca si se opreste sa cumpere paine. Acum si painea difera (si de la o tara la alta, dar si de la o zona la alta). In Berlin cel putin, procentajul de paine alba e de cam 25% din totalul painilor (poate chiar mai putin). Restul este paine din faina integrala, paine cu diverse seminte, paine neagra etc. Preturile sunt si ele inversate. Chiflele albe sunt 20 de centi, cele din faina integrala cu seminte de dovleac, mac etc, pleaca de la 50 de centi. Chiflele au de regula afanatori, ele fiind gandite sa fie consumate calde/proaspete. Painea in schimb este bine indesata, putand sa tina o saptamana fara probleme. Recordul momentan este detinut de painea de mai jos, ce a rezistat 3 saptamani (tinuta insa la frigider, in stergar). Bineinteles ca in zilele noastre, brutarul nu se mai trezeste la ora 4 pentru a coace painea de dimineata si cand vorbesc de brutarii, ar fi mai corect sa spun lanturi de brutarii ori francize. Totusi in orasele mici, am gasit in continuare brutarii cu produse "home made". Este foarte simplu sa iti dai seama dupa combinatia gust +aspect+pret, daca o prajitura e facuta industrial sau nu.

Painea castigata de Radu la un concurs, ce a durat aproape 3 saptamani (poza a fost facuta totusi in saptamana 1)
Painea curenta
Citeam intr-un articol de pe Deutschewelle si despre diferentele regionale. De exemplu in vestul Germaniei (in bazinul Ruhr) se consuma majoritar paine neagra ori paine integrala, acest obicei fiind o mostenire din perioada in care in zona se extragea carbune, munca fizica era grea si oamenii aveau nevoie de energie si de alimente satioase. Pe de alta parte, in sudul Germaniei, painea neagra nu este nici pe departe atat de cautata, brutariile pregatind zilnic cantitati impresionante de covrigi (Brezel)-deci paine alba. Brezel, bere si un Weisswurst.

Astfel, datorita importantei pe care nemtii o acorda painii, nu este de mirare ca exista o organizatie caritabila numita "Brot für die Welt", aparuta prin 1959 in Germania, pe langa Biserica Protestanta si care are ca principal scop asigurarea unor resurse decente de hrana pentru locuitorii tarilor subdezvoltate, dezvoltare durabila, agricultura sustenabila. Urmeaza sustinerea educatiei si sanatatii, lupta impotriva violentei si sustinerea demoractiei. Reclamele lor prezente cam peste tot in Berlin sunt destul de sugestive si cred ca au si un oarecare impact deoarece semintele pe care incearca sa le planteze gasesc un teren propice in mentalitatea germana atasata painii. Cred ca atunci cand ii spui unui german ca oamenii din tara X nu au o paine sa puna pe masa, reusesti sa il atingi la o coarda sensibila...
Credits wikipedia. Mesaj: "E suficient pentru toata lumea aici"
Read More

miercuri, 18 septembrie 2013

A story for tomorrow

2 comentarii:

A long long time ago, there were two people who looked very much like yourselves. And as with you, they were on a journey. A quest, if you will. To find what we all seem to be searching for. For reasons they may never even know.

And as with all those who have come before you. Their path soon came to an end. And they only found me, their future. Quietly waiting. And I asked them the same two questions I will someday ask you.

Is it possible to be happy with this life?

And I will ask as I do to everyone else.

Did you enjoy your story?

Read More

miercuri, 4 septembrie 2013

Ora de religie

Un comentariu:

De obicei nu scriu postari revoltate pe blog, la cald, la prima impresie, dar acum fac o exceptie. Si nu, nu este vorba despre Rosia Montana asa cum poate v-ati asteptat. Subiectul ce m-a lovit in dimineata asta este unul mai vechi, ce revine din cand in cand in actualitate: Biserica si statul. Nu o sa vorbesc nici de Catedrala Mantuirii Neamului, nici de banii clerului sau alte subiecte "fierbinti", ci o sa vorbesc despre banala ora de religie ce mi-a insotit invatamantul primar, gimnazial si liceal. Si daca imi este permis sa o spun, despre inutila ora de religie in formatul actual. Din clasa I si pana in clasa a XII-a mi s-au perindat prin fata o multime de profesori de religie stersi. Barbatii, probabil complexati ca nu au ajuns mai mult de atat. Femeile, complexate ca nu sunt barbati si nu pot ajunge mai mult sau doar resemnate ca au facut si ele o facultate, caci pentru alta oricum nu aveau "chemare". 
Subiectele de la ora de religie au fost mereu identice:
- in toamna, cele 10 porunci ci ceva pilde
- in iarna, Nasterea Domnului
- in primavara, Invierea si Inaltarea Domnului
Printre ele se mai strecura cate un sfant sau alt eveniment.
Si aceste teme se repetau ciclic si searbad. 

Daca in gimnaziu am rabdat cu stoicism, in liceu deja nu mai mergea. Schimbarea parea sa fi venit in clasa IX-a. La inscrierea la liceu a trebuit sa optez pentru 5 materii optionale. Optionalele erau o noutate in sistem si era oarecum bine intentionate, permitand elevului ca la curriculumul comun sa adauge anumite discipline ce il intereseaza, si astfel sa isi cristalizeze niste preferinte, sa se focalizeze pe un anumit domeniu. De exemplu la profilul real, poate un elev nu este interesat neaparat de orele de matematica si fizica ce sunt din abundenta, ci ar vrea sa faca mai multa informatica pe langa cele 3 ore precizate in programa. Astfel incat putea alege 1 sau 2 ore de informatica optionale (aprofundare sau extindere). Daca nu ma insel aveam de ales 3 materii din profilul nostru si 2 materii din profilul opus. Imi aduc aminte ca una dintre ele a fost "istoria religiilor". Eram in cautarea unor raspunsuri, eram intr-un proces de autocunoastere si doream sa aflu, sa analizez, sa compar. In criza asta existentiala eram mai multi pentru ca ulterior, aproximativ o treime din colegii mei ne-am regasit la acest optional. Ca sa inchei mai intai cu optionalele, intentia a fost laudabila, insa ea a durat doar un an. In clasa X-a conducerea liceului si-a dat seama ca e mult prea complicat sa faci orare si impartirea pe sali si sa impaci si elevii si profesorii, asa ca a impus niste "optionale-obligatorii" si s-a dus pe apa Sambetei libertatea noastra de alegere.

...Asa, acum ca am pus punct conceptului de ansamblu, pe principiul orice lucru bun se termina repede, sa revenim la ora de "Istoria religiilor". Ora a fost un esec. Sau ma rog, aproape un esec. Profesorul, un tip tanar si indoctrinat, preda dupa un manual editat pentru seminariile teologice, din 1991 toamna, editat de...Editura Institutului Biblic. Manual ce evident numai obiectiv nu era. Omul era si el usor mai mult indoctrinat si se lupta sa ne tina piept, noua unei clase de razvratiti macinati de probleme existentiale si mereu in pledoaria lui de final incerca sa ne explice de ce ortodoxismul este mai bun decat religia X ori decat religia Y. Asa incat, in anul acela nu am invatat nimic cu adevarat util. Si nici macar despre crestinism nu am invatat mai mult decat Marea Schisma. Habar nu aveam ce a facut Luther, habar nu aveam de alte ramuri ale crestinismului si cu atat mai putin habar nu aveam ce continea lucrarea omonima a lui Mircea Eliade de care doar auzisem. Total nemultumita, incepand cu clasa a X-a am revenit la vechile ore de religie, caci doar nu era sa ma duc la mama si sa o pun sa ma declare atee, mai ales ca nu vroiam acest lucru. Si dupa opinia celor doua treimi de colegi fara probleme existentiale: "ce ti s-a urat cu bine si nu iti mai prinde bine o medie de 10 si o ora in care sa nu faci nimic?". Da, problema era ca eu nu vroiam sa nu fac nimic ori sa imi trimit gandurile la plimbare ca sa nu il mai aud pe profesor. Eu vroiam sa invat, sa descopar, sa fiu provocata sa judec. Dar nu, asta nu se face in invatamanul romanesc.

"Crede si nu cerceta". 
vs
"Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide".
Read More

miercuri, 10 iulie 2013

Un an de Berlin

5 comentarii:

Teii in floare, mirosul dulce si greu, mai ales dupa ploaie, nu m-au dezamagit nici anul acesta si imi aduc aminte seara de seara ca s-a implinit un an de Berlin. Intial aveam un alt plan pentru postarea de fata dar l-am schimbat din mers. Va fi o postare si vesela si trista, asa cum este insasi viata caci anul de viata printre straini a venit la pachet cu lectii si schimbari, dar a adus cu sine multa sondare interioara. Astfel:
+
- Am invatat in anul acesta mai multe despre mine decat am facut-o in cei 10 ani anteriori. Acum daca ma intreaba cineva care imi sunt valorile in viata pot sa raspund fara sa clipesc.
- Am invatat (dar trebuie sa repet in permanenta) sa am rabdare si sa judec la rece. La prima impresie nemtii iti par prietenosi, dar asta e valabil doar cat timp fiecare are ceva de castigat si doar la modul aparent. Saluta cu zambetul pana la urechi si isi iau la revedere de parca ar fi prieteni la catarama, insa apoi fiecare se inchide in el si traieste mai mult pentru familie. Nu am reusit nici sa ne intelegem cu colegul nostru de apartament si nici cu alti oameni cu pasiuni comune. Si daca eu nu am reusit nu e ceva nou, dar cum nici lui Radu nu i-a iesit, inseamna ca la mijloc e o problema.
- Am invatat sa gatesc, sa apreciez fructele si legumele pe care in Romania le consideram ceva de la sine inteles si am invatat ca viata are gust (la propriu).
- Am invatat atat de multe despre Germania! Am fost prin atat de multe locuri, mereu in miscare, mereu cu dorinta de a cunoaste, incat am ajuns sa ne facem hrana din nou. Am descoperit ca istoria si arta sunt frumoase daca iti sunt traduse pe inteles si daca te confrunti cu ele.
- Am invatat ceva germana (stiu ceva mai multa decat atunci cand am plecat, deci a iesit pe plus).
- Am dobandit un crez profesional si stiu cam ce mi-ar place sa fac in viata.
- Am dobandit usurinta in a schimba limbile straine intre ele si pot sa trec cat ai clipi din engleza in franceza si apoi in germana si retur.
- Am invatat ca Radu are mai multa incredere in mine decat am eu si am invatat sa il iubesc si mai mult pentru asta.
-
In egala masura insa:
- Mi-am pierdut unele din abilitatile profesionale si sper sa dau rugina jos cat mai repede de pe ele.
- Am fost mai mult trista decat vesela, m-am simtit vaduvita de ceva din interior, uneori goala, alteori melancolica. Sentimentele astea nu sunt neaparat noi, insa traite dupa 2-3 ani atat de plini, de rotunzi, de perfecti, m-au lovit frontal si m-au gasit cu garda jos.
- Am plans mult, mai ales la inceput.
- Mi-am pierdut forma fizica (si asta se remediaza)
- Am uitat limba romana (noroc ca o mai exersez cu scrisul) sau mi-am pierdut abilitatile de a gasi la timp cuvinte mai complicate potrivite in context (se repara si asta).
- Mi-au lipsit cei dragi. Sansa mea s-a numit internetul ce regrupa pozele prietenilor, jurnalele oamenilor pe care ii urmaresc, conferintele de acasa etc. Citeam undeva ca internetul este o piedica impotriva integrarii. E perfect adevarat, insa pe mine m-a salvat de la dezintegrare. Nu pot sa imi imaginez cat de lunga ar fi fost ziua cu o carte in limba germana in mana din care nu as fi inteles in primele 3 luni mai nimic. Dar probabil as fi invatat ceva mai multa germana.

Si lista va continua pe masura ce ideile mi se vor mai aduna si se vor mai separa din marea de impresii, in seara aceasta destul de inerta.
Read More

miercuri, 24 aprilie 2013

Orice sut in fund e un pas inainte

2 comentarii:

Scriam intr-o postare din februarie 2012 ca "Uneori linistea dinaintea furtunii, nu ascunde o furtuna, ci o liniste si mai mare".  Pe atunci spuneam cele de mai sus pentru ca aflasem ca imi voi pierde locul de munca. Ma rog, puteam sa nu o fac si puteam sa accept niste conditii care nu imi conveneau si sa raman tot acolo, insa dupa ce am aflat vestea nu am stat sa cantaresc prea mult. Intr-o singura seara am hotarat cu Radu ca asta e sutul in fund care ne trebuie si am aterizat in cateva luni in Berlin. Dupa 4 luni de frustari in capitala Germaniei mi-am gasit un loc de munca care dupa o perioada de acomodare mi s-a parut nespus de confortabil. Am mai avut scurte rabufniri intentionand sa gasesc ceva mai provocator de lucru, dar m-am complacut in comoditate. Program flexibil si dupa ce am strans ceva experienta, stress minim. De fapt nu m-am complacut neaparat pentru ca timpul liber pe care il aveam la munca il dedicam intr-o masura destul de mare studiului limbii germane si astfel nu simteam ca il irosesc chiar pe tot. 
Si aici a venit pana la urma o perioada cu multa liniste ce prevestea o alta schimbare de curs. 
Acum cu un nou sut in fund si o recomandare buna in buzunar voi incepe din nou sa caut un angajator si poate scot de a naftalina un articol scris in prima runda de cautat joburi, dar care a ramas in sertar in care povesteam ca a cauta de munca in Berlin e un job cu norma intreaga. Ma cam ingrozeste sa ma apuc din nou de scris CV-uri, scrisori de intentie si sa ma duc din nou la interviuri in care primesti aceleasi intrebari. Noroc ca intre timp m-am prins ca si in Germania se mai minte frumos la interviuri si daca joci intotdeauna cu cartile pe fata pierzi.

Pana una alta insa plec in vacanta. Nu ca nu as fi avut suficiente vacante pana acum, dar una in plus nu strica niciodata.

UPDATE

Intre vacanta si veste s-a interpus si ultima zi la munca. Intervalul de "pregatire" trebuia sa fie mai lung dar avand in vedere ca eu aveam deja planificata vacanta a fost usor sa cadem la o intelegere avantajoasa pentru ambele parti. Si totusi in singura zi ramasa la mijloc colegii m-au suprins cu flori si cu mesaje de ramas bun. Si astea nu inseamna foarte mult,insa impresia lasata in urma e ceea ce conteaza. Au cunoscut un roman care putea sa isi faca treaba cu seriozitate, caruia nu i s-a reprosat niciodata nimic, care facea sport si isi petrecea concediile pe munte ori pedala cate 20 de km dus si alti 20 de km intors spre serviciu. Prin experienta practica acum Romania nu va mai insemna doar cercestori, tigani si hoti (majoritatea produsului de export in Franta). Si cred ca lucrurile trebuiesc privite mereu constructiv, puterea exemplului fiind cea mai buna reclama pe care ne-o putem face. Iar exemplele negative nu pot fi combatute decat cu exemple pozitive.




Read More

luni, 22 aprilie 2013

Sansa demografica a Germaniei

2 comentarii:
Prin martie, a aparut in statia de autobuz unde cobor de obicei urmatoarea imagine:
Persoanele in varsta nu mai au nicio sansa sa fie anagajate sunt indispensabile (sursa http://www.demografische-chance.de/)
Ma gandeam chiar sa iau aparatul de fotografiat si sa o pun pe blog atasandu-i o postare din seria 
«nu inseamna ca in Germania umbla mereu cainii cu covrigi in coada» . Oameni sunt si ei si fiecare societate isi are problemele ei (sau aceleasi probleme la nivel european). Atunci ma gandeam sa scriu cumva pentru cei de acasa si sa le arat ca nici in Germania (ca si in Romania) nu este usor sa iti gasesti un loc de munca de la o varsta incolo (+50 de ani). Stiu ca lucrul asta nu are sens si sunt zeci de contraargumente ce se pot invoca, dar momentan asta e situatia si e nevoie de campanii de constientizare a angajatorilor si de senzibilizare a populatiei pentru a da nasteri la dezbateri pe aceasta tema si de a schimba mentalitatea. Nici la 50, nici la 55 si nici la 60 de ani, o persoana nu este batrana.

In 2-3 zile au aparut si alte postere legate de schimbarile demografice din Germania si atunci am luat seama mai atent : era vorba de o expozitie gazduita de Muzeul de Stiinte Naturale din Berlin si sustinuta de Ministerul federal al educatiei si cercetarii ce trata schimbarile demografice din Germania si ce purta numele die demografische Chance. Asa ca mi-am pus in cap sa o vizitez si am petrecut acolo 5 ore extrem de interesante, intr-o duminica, destul de friguroasa.
Zonele rurale au o imagine proasta idei bune
Imigratia scindeaza imbogateste Germania
Punctul de plecare al expozitiei sunt datele stiintifice privind dezvoltarea demografica a Germaniei. Speranta de viata creste, populatia imbatraneste, rata de nasteri a scazut si stagneaza in prezent. Germania este o destinatie pentru imigranti si are nevoie de ei. Astfel se naste intrebarea: ce fel de urmari vor avea aceste procese si ce potential (social, familiar si individual) ascund aceste transformari.
Prezentarea acopera 7 teme ce sunt grupate in mici insule de interes, fiecare beneficiind de materiale audio/video/scrise/prezentare interactiva/aplicatii.
Cateva fotografii oficiale ce reflecta insa foarte bine realitatea puteti vedea aici.

Voi incerca mai jos sa reiau pe scurt fiecare tema in parte si sa suprind datele care mi s-au parut interesante.

1. Punctul de intrare in expozitie era o piramida demografica tridimensionala (in fapt o sculptura in lemn prin care puteai inclusiv merge) si construita pentru ca vizitatorii sa perceapa mai bine modificarile populatiei in Germania in ultimii zeci de ani si cum a fluctuat numarul locuitorilor dupa Primul Razboi Mondial, dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, dupa raspandirea anticonceptionalelor etc.
De mai mult de 100 de ani tendinta este sa traim mai mult si sa avem mai putini copii. Germania cel putin isi traieste acum perioada de glorie din punct de vedere al populatiei, iar numarul de locuitori va scadea in ciuda imigratiei in timp ce varsta medie a populatiei si procentul de imigranti vor continua sa creasca.
Evolutia demografica pana in 2060 reprezentata grafic in mai multe variante. Cea mai optimista varianta (varianta 4) prognozeaza o rata a nasterilor in crestere, pana la 1.6 copii pe femeie pana in 2020 si 200.000 de noi imigranti anual incepand cu 2014. O varianta de mijloc (varianta 1) ia in calcul o rata a nastrilor constanta de 1.4 copii/femeie si 100.000 de noi imigranti anual. Iar una din cele mai pesimiste prognoze (varianta 5) ia in calcul o reducere pe termen lung a ratei natalitatii pana la 1.2 copii pe femeie pana in 2060 si 100.000 de noi imigranti anual ncepand cu 2014
Astfel conform prognozelor , peste 50 de ani in Germania
- Vor fi cu 17 milioane mai putini locuitori
- Varsta medie va fi cu 7 ani mai mare
- 10% din locuitori vor proveni din randul imigrantilor
Pe langa piramida tridimensionala, erau prezentate si numeroase statistici pentru situatia la nivel mondial (aproximativ din 50 in 50 de ani, incepand cu 1950 si terminand cu 2100). Piramidele pot fi vizualizate si aici (eng).

Privind si comparand mai multe asemenea pirmaide se observa cu usurinta variatia anumitor factori privind grupele de varsta, sexul, natalitatea etc.
Daca forma initala a fost piramidala cu baza reprezentand tinerii (anii 1950 si boomul demografic) in prezent modelele au o forma de amfora (vezi aici pentru siuatia din Germania din 2006), cu ponderea cea mai mare reprezentata de persoanele adulte. Sa zicem ca acesta este momentul critic, deoarece in alti 50 de ani, modelul se va asemana mai mult cu un turn si grupele de varsta se vor echilibra. La finalul documentului urmator puteti vedea o comparatie intre 2005 si prognoza pentru 2050 pentru ca o imagine face cat 1000 de cuvinte 

Si daca v-a prins subiectul am si o animatie pentru Germania cu explicatii in engleza/franceza.

2. Viata (profesionala a) femeilor si natalitatea.

Acest infobox ofera o imagine de ansamblu a ultimilor 150 de ani (depasind granitele Germaniei) si ne arata cat de mult s-a schimbat viata femeilor in aceasta perioada si ce efecte au avut aceste schimbari asupra natalitatii.
Intre 1850-1950 la nivel mondial nu era atat de important cati copii se nasteau, ci…cati copii traiau. 
Si cat traiau, asa adauga eu. De exemplu un copil care se naste astazi are o speranta de viata de 80 de ani, iar acum 130 de ani,speranta de viata era de doar 40 de ani !
Odata cu ameliorarea serviciilor de sanatate si cresterea nivelului de trai scade si mortalitatea si odata cu scaderea mortalitatii infantile scade si rata de nasteri. Iar scaderea a fost dramatica : de la 5 la 2 copii/femeie
In Europa rata de nateri este cuprinsa intre 1.3-2.2 copii/femeie, in Germania de doar 1.4 -1/6 copii/femeie (in functie de surse) iar in tarile nordice de 2 copii/femeie.
Un articol scris pe intelesul publicului larg si referitor la situatia din Germania puteti citi in The Guardian  (din pacate doar in engleza).

3. A avea copii

Abordarea acestui spatiu tematic mi-a placut in mod deosebit.
Intrebarea de baza era : de ce unii oameni au copii si altii nu au. Exista conditii sociale si politice care ii retin pe oameni sa faca copii ?
Aveam de a face de fapt cu un mic spatiu de lectura in care se puteau rasfoi benzi desenate . Veti rade si va veti gandi, ce sa caute niste benzi desenate intr-o expozitie cu un subiect serios ? In fond organizatorii expozitiei au incercat sa gaseasca un limbaj comun, un limbaj de baza si ludic, prin care sa trimita mesajul catre toti vizitatorii expozitiei, mici sau mari. Si indraznesc sa spun ca au si reusit, deoarece alaturi de mine, un baiat blond de 10-12 ani si apoi o fetita rasfoiau stand pe un scaunel o astfel de banda desenata si au petrecut ceva timp cu ea in mana cat sa ma conving ca o gasesc interesanta si nu doar o frunzaresc. Ambalajul face diferenta, ca sa zic asa !

Benzile desenate erau insa mai mult de atat. Sub o prezentare facila pe mici cartonase inlantuite stateau de fapt date stiintifice, grafice, comentarii si in care se comparau pertinent situatiile din estul si vestul Germaniei. Tot ce trebuia era sa deschizi cartonasul, sa treci dincolo de imagine, sa intrii mai adanc in poveste.





Fata si interiorul benzilor desenate
Pe prima banda desenata care mi-a cazut in mana era scris : 
„alle glücklichen Familien gleichen einander, jede unglückliche Familie ist auf ihre eigene Weise unglücklich“ (Lev Tolstoi, der Beginn des Romans Anna Karenina)
„toate familiile fericite se aseamana intre ele, iar fiecare familie nefericita este nefercita in felul sau“ (Lev Tolstoi, inceputul romanului Anna Karenina, traducere aproximativa).
De fapt au fost 5 benzi desenate, cu 5 situatii familiare diferite :

  • Parinti cu 3 sau mai multi copii
  • Parinti cu 2 copii
  • Parinti cu un copil
  • Parinti fara copil
  • Parinte unic cu unul sau doi copii.
Un lucru ce mi-a ramas in minte in comparatia dintre est si vest este legat de influenta mediului social asupra deciziei de a face un copil: in vestul Germaniei, presiunea sociala indusa de persoane importante/ persoane de referinta joaca un rol important in luarea unei decizii. In mod contrar insa, in estul Germaniei, decizia de a face copii este contagioasa. De exemplu: in momentul in care prietenii tai incep sa faca copii si sa isi schimba centrul de interes (macar temporar) influenta lor va juca un rol indirect si in cazul tau. Recunoasteti fenomenul , nu e asa ?

4. Educatia si sansele (in)egale la educatie

Educatia are un rol determinant pentru standardul vietii fiecarui individ si pentru dezvoltarea societatii. Doar cu un sistem de educatie accesibil tuturor si potrivit fiecarui individ vom putea sa facem fata schimbarilor demografice (la nivel european). Mai ales intr-o tara in care pe viitor din ce in ce mai putini oameni vor trai si mai ales vor munci, accesul egal la educatie devine determinant. Insa acesta nu este cazul Germaniei unde deprinderea abilitatilor si competentelor nececsare pentru a intra in campul muncii si pentru a-ti exploata la maxim capacitatea nu sunt deloc egale. In Germania (fata de alte tari referinta din Europa, cu un nivel de viata foarte bun) accesul la educatie este dependent in mare parte de mediul din care provine copilul.

Astfel sub forma unor benzi desenate au incerca sa urmareasca fictiv si viata a 4 copii cu trecuturi diferite dar cu sanse egale. Unele aspecte sunt reale, altele sunt idealizate, dar pana departe e drum lung…sau poate drumul este nu neaparat lung, cat intortocheat.
In spatiul tematic aferent acestei teme s-a recurs din nou la o poveste in imagini.
Situatia imaginata surpindea 4 copii provenind din medii de viata diferite si ii urmarea pe parcursul primilor 18 ani din viata. Toti 4 au avut un singur lucru in comun-au urmat gradinita impreuna, dupa care drumurile lor s-au despartit insa povestile lor au fost prezentate in paralel avand ca reper anumite stadii de dezvoltare/varsta copiilor.
In situatia ideala parintii gaseau cu usurinta o gradinita adapata nevoilor copiilor lor, insa in realitate lucururile nu stau asa cu gradinitele si cresele publice. Asa cum spunea si profesoara noastra de germana, mai intai gasesti o gradinita care sa iti accepte copilul si abia apoi barbatul cu care sa il faci.
Situatia este inegala in Germania asa cum o dovedeste si graficul de mai jos. In zonele in culori deschise, doar o mica parte din copii isi gasesc loc intr-o unitate de invatamant. In zonele in culori inchise (dupa cum se observa, predominant in fosta Germanie de Est) un numar mult mai mare de copii (chiar peste 50%) sunt integrati in sistemul de stat.


Revenind la povestea noastra facem cunostinta mai intai cu Laura, o fetita nascuta cu un handicap descoperit la varsta de 1-2 ani. A fost urmarita intreaga familie si intregul proces, de la confirmarea handicapului si incadrarea ei in categoria personelor care au nevoie de sustinere permanenta, trecand prin dificultatile mamei de a-si gasi un loc de munca part-time pentru a avea si timpul necesar pentru a-si creste fetita, recomandarea de a o integra intr-o gradinita normala care sa ii accelereze dezvoltarea, apoi intr-o scola normala. Deprimarile induse de faptul ca nu facea fata nivelului dintr-o scoala normala si dificultatea acceptarii situatiei si mutarea sa intr-o scoala speciala care era plictisitoare in schimb. Situatia incerta in care se gasea: facea cu greu fata testelor standard, insa nivelul era peste cel al unei persoane cu dizabilitati (un retard usor). Gasirea in final unui drum practic (ajutor bucatar) si integrarea ei in campul muncii.

Erkan- copil cu parinti imigranti (turci). Integrarea lui la gradinita intr-o grupa mixta tocmai pentru a-l ajuta sa invete germana (acasa se vorbea doar turca). Erkan devine cu timpul un copil foarte bun la invatatura, cel mai bun din clasa sa chiar. Din pacate datorita anumitor mentalitati inca ancorate in societate nu este inscris intr-un gimnaziu, ci intr-o scoala cu profil real. Are un parcurs foarte bun dar gaseste cu greu o firma unde sa poata face o formare profesionala, in principiu datorita numelui si originii sale (imigrant). Se specializeaza in mecatronica si devine o poveste de succces in comunitatea sa.

Alex- parinti academicieni. Initial gaseste scoala plictisitoare si nu se poate adapta la sistemul german de invatamant. Primeste din partea profesorilor sai recomandarea pentru gimnaziu mai mlt din cauza prestigiului/statutului parintilor sai (realitatea asa este).Acestia ii asigura cheltuielile de scolarizare pentru un an in strainatate (SUA/ Anglia) iar aici Alex isi arata adevarata capacitate si intra in domeniul cercetarii.

Jenny- copil al unui parinte unic. In timpul scolii primare a avut rezultate foarte bune, astfel incat a inceput sa considere scoala plictisitoare. A intrat intr-un anturaj prost si parcurge o perioada destul de zbuciumata cu rezultate la invatatura sub asteptari. Cu ajutorul profesorilor insa isi gaseste un loc intr-o clasa axata pe invatamant practic si gaseste o meserie care sa i se potriveasca.

5. Munca (activitatea in campul muncii)

Acesta este un subiect delicat in orice tara si masurile pe care le are in vedere Germania nu pot fi copiate si aplicate peste tot, caci situatiile economice si sociale difera foarte mult chiar si in sanul Uniunii Europene.
Pentru urmatorii 50 de ani pierderile demografice din Germania vor putea fi contrabalansate doar printr-o serie de masuri concertate :
-cresterea ratei de participare a femeilor in campul muncii (tarile nordice pot fi un bun ex in acest sens)
- cresterea varstei de pensionare
- un procent considerabil de imigranti bine pregatiti (+familiile acestora).
Acest infobox discuta in detaliu si situatia persoanelor in varsta din campul muncii si incerca sa distruga mitul persoanei de 50-60 de ani, ajunsa dintr-o data prea batrana pentru angajator. Astfel conform studiilor prezentate performantele oamenilor la varste inaintate (60-65-70 de ani) sunt comparabile cu cele ale angajatilor tineri. Viteza si eficienta este contrabalansata de experienta. Oamenii in varsta fac aproape acelasi numar de greseli ca si cei tineri, doar ca greselile lor sunt minore (pe cand un proaspat angajat poate face greseli majore).
Pe Ox- varsta; pe Oy-productivitatea in munca. Curba albastra/mov- productivitatea in munca; Cu negru-experienta; cu verde-capacitatile psihice si cognitive
6. Mituri privind varsta a III-a

Pentru a intra continua firul logic al prezentarii si a intra ceva mai mult in profunzime, cel de-al sasele spatiu tematic trata imbatranirea si din nou a fost unul din favoritele mele in ceea ce priveste modul de prezentare : o baza de date multimedia,aranjata insa in stilul clasic al unei biblioteci, cu filmulete, interviuri ale unor cercetatori si prezentarea datelor esentiale si in scris pentru fixarea acestora.

Imbatranirea? Ni se pare ca stim totul despre asta : boli si retete despre cum trebuie sa traim ca sa imbatranim frumos. Dar oare asta e totul ? «Varsta a III-a» e un termen ce se schimba cu timpurile. Astazi oamenii de 70 de ani sunt din punct de vedere biologic si social mai tineri decat inainte, iar daca e sa comparam cu situatia de acum 100 de ani, pe vremea aceea cei mai multi oameni nici macar nu atingeau varsta aceasta. Asta ar trebui sa ne determine sa revizuim putin miturile despre batranete
Filmulete si interviurile surpind diverse proiecte de cercetare legate de procesul de imbatranire :

1.Cat de mult poate trai un om (teoretic)
De fapt, asa cum repetau toti oamenii de stiinta nu conteaza atat de mult cati ani poate trai un om, ci cat de mult timp poate el ramane sanatos. In prezent, in medie, pana la varsta de 65 de ani, nemtii nu prezinta probleme majore de sanatate, iar aceasta varsta a crescut constant in ultimele decenii si creste cu 3 luni pe an !

2. La intrebarea veche de cand lumea: daca exista tinerete fara batranete si viata fara de moarte raspunsul este ferm: pentru oameni inca nu, dar in regnul animal exista vietati ce au o durata extinsa de viata.
De exemplu se estimeaza ca o hidra de apa dulce, in conditii perfecte de laborator,poate trai 4000-5000 de ani (in raport de o hidra supravietuitoare la 1000 hidre ce vor muri de-a lungul timpului).
Deasemenea exista un vierme in organismul caruia exista o cantitate foarte mare de celule stem (25% din totalul masei corporale). Daca acest vierme este taiat in 250 de bucati,din fiecare mic segment va creste un nou vierme :).

3. Cum oamenii in etate ne influenteaza viata etc/discutii intersante despre parintii si bunicii notri intre povara sau un ajutor.
Cifrele vorbesc de la sine. In medie persoanele in varsta aduc mult mai multe beneficii decat ne asteptam: daca am contabiliza orele de munca in folosul familiei si echivalentul lor financiar am vedea ca oamenii de varsta a treia sunt inca mai activi decat credem si ajuta, mai mult decat credem noi ca incurca
Si altele….

7. A veni, a pleca, a ramane (emigrare/imigrare si schimbarile demografice antrenate de aceste procese)

Migratia populatiei nu este o exceptie, ci o normalitate. Majoritatea datelor ne arata ca acest proces se va intensifica. Oamenii isi parasesc locurile de bastina din motive diferite. De cele mai multe ori in spate stau ratiuni economice si politice dar in final ramane o decizie personala. Numerosii factori ce determina acest proces il fac sa fie in egala masura dificil de prognozat. Pentru bunul mers al lucrurilor (cel putin din punctul de vedere al Germaniei) sosirea si integrarea imigrantilor cu grade inalte de calificare si asigurarea unui sistem competitiv de invatamant pentru copii acestora ar trebui sa fie preocupari de baza.

8. Participa si conecteaza-te (un modul de informare despre tehnologii de azi ce ne vor sustine in viitor in vaita de zi cu zi). Este un modul ce ofera interactiune, vizitatorii putand lasa idei si putand face comentarii la propunerile existente. Recunosc ca nu l-am aprofundat prea mult

9. Sansa 2050-A trai si locui impreuna in viitor- o serie de filme si interviuri ce analizeaza imaginea comerciala a pensionarii (cu o viata fara griji, traita undeva intr-un resort din tarile calde). Acest model a aparut prin 1950 si a avut ca principal target clasa de mijloc din SUA. Imaginea aceasta mai persista inca in constiinta colectiva si ei i se opune imaginea plasmuita de schimbarile demografice din prezent: pensia fara griji va ramane rezervata doar oamenilor bogati, in timp ce majoritatea populatiei va trai la granita saraciei. Unde este adevarul intre aceste doua stari ? Vor reusi oare noile experimente/forme de viata sociala dedicata persoanelor in varsta sa recreeze «paradisul » original sau din contra ?


Astfel daca ar trebui sa trag o concluzie as spune ca expertii care se ocupa de studii demografice, cred ca schimbarile ce vor veni vor aduce cu ele o serie de efecte pozitive pentru societate insa pentru a profita de sansa pe care demografia ne-o va oferi, trebuie sa fim pregatiti, respectiv educati. Iar aceasta expozitie nu incearca sa ofere raspunsuri, ci sa contribuie la educatia oamenilor, sa deschida orizonturi, sa ii indemne pe vizitatori si spre o reflectie interioara indusa de cifrele si datele descoperite intr-o maniera ludica (potrivita as spune eu pentru o zi de duminica).
Cam acelasi tel se pare ca l-au avut si curatorii acestei expozitii, deoarece intr-un interview pe care l-am citit ulterior pe site-ul proiectului s-a pus aceeasi intrebare iar raspunul a fost :
«Eu cred ca expozitia poate contribui la o mai buna informare a vizitatorilor si astfel ei pot privi mai relaxati in viitor. In plus sper sa provocam oamenii sa discute si sa reflecteze la acest fapt pornind de la intrebarea : « Cum ar trebui arata societatea in care imi doresc sa traiesc ?» ».
Se pare caci macar cu un vizitator le-a reusit !

Daca va intereseaza subiectul am si un scurt filmulet (din pacate doar in germana)

Read More

marți, 16 aprilie 2013

Painea noastra cea de toate zilele

Niciun comentariu:

Cat de importanta este painea in viata noastra de zi cu zi nu am de gand sa subliniez aici…au facut-o altii si am spicuit mai jos 4 proverbe din diverse colturi ale lumii si cateva citate pe aceasta tema.
Cine încearcă zece meserii nu-şi câştigă pâinea cu nici una. (proverb indian)
Dumnezeu îţi dă grâul, nu-ţi coace şi pâinea. (proverb austriac)
Pentru drumeţie de o zi bună, ia pâine pentru o lună. (proverb rusesc)
Hoţul începe de la o pâine. (proverb turcesc)

Nu tăia pâinea pe care poţi să o rupi. (Pitagora - Legile morale şi politice)
Când am două pâini, vând una ca să-mi cumpăr o floare; şi sufletul are nevoie de hrană. (Mohamed)
Când oferi prietenie celui care are nevoie de dragoste, este la fel cu a-i da pâine unuia care moare de sete. (Ovidius)
Dacă s-a făcut penicilina din pâine mucegăită, cu siguranţă şi din tine se poate face ceva. Muhammad Ali
Pentru mine una painea in starea ei pura nu are o importanta capitala. Nu mi-ar veni usor sa traiesc fara paine dar nici nu mananc 3 paini pe zi. Totusi in anumite momente, painea face si ea parte din momentele fericite (ale copilariei mele mai ales). Pot sa spun ca simt si acum in gura gustul acela de paine ieftina si foarte afanata, doar scoasa din cuptor si aruncata in sacosa de panza. Painea aburea, sacosa se incalzea si ea si de fiecare data cand o atingeam de pulpa piciorului o simteam fierbinte. Pana sa ajung la semafor, aveam deja un « cultuc » (o bucata) de paine in mana din care muscam cu pofta. Recomandarile mamei cum ca e fierbinte si nu face bine la stomac le ignoram cu totul. Miezul dogorind si indoielnic de bine copt mi se transforma in gura intr-o pasta ce aluneca in jos in stomac. Mai am si alte amintiri cu painea indesata facuta de bunica in casa sau cu colacii moldovenesti ai bunicii ce aveau coca de cozonac. Insa un fan al painii nu am devenit niciodata.

Totusi in jurul meu oamenii sunt fani paine. Si nu vorbesc doar de nemti. Traiesc in Germania si lucrez inconjurata de francezi. Francezii deplang faptul ca nu gasesc aici painea de la ei de acasa. Celebra bagheta e doar o copie nereusita a celei frantuzesti si nici macar brutariile de profil nu se pricep sa o faca cum trebuie.

La cursul de germana profesoara a spus ca atunci cand pleaca din Germania sau atunci cand a locuit mai mult timp in alta tara simtea lipsea…painii. Nu bere, nu carnati, nu varza acra, ci paine. Si daca stau mai bine sa ma gandesc painea de aici e mult mai buna decat mancarea de la cantina bazata pe ingredientele numite mai sus. Atatea varietati, atatea forme, atatea patiserii si brutarii pe toate drumurile care chiar fac produse bune. De la paine cu albus de ou pana la paine cu seminte, (aproape) tot ce iti poti imagina poti gasi in orice brutarie aflata la un colt de strada. In mod cert brutariile sunt mai intalnite decat farmaciile si lumea cumpara si mananca produse de acolo…Carnatul prajit pe gratar in pietele volante e plasat in mijlocul unei chifle, dimineata toate brutariile au sandwichuri in baghete, paini cu seminte, painici negre, pinice cu branza si paini cat roata carului pe care ti le pot felia pe loc daca vrei sa le iei pentru acasa. 

Daca poate alte produse nu sunt la fel de gustoase precum cele din tara, painea din Germania conduce in mod detasat. Si chiar si pe mine m-a vrajit si niste rosii cherry, cu branza, castravete, morcovi-baby si o chifla calda cu seminte sunt o masa de seara ce imi face o reala placere.


Read More

sâmbătă, 16 martie 2013

Fara legatura

Niciun comentariu:

Astazi o sa fiu scurta. Am citit pe Deutsche Welle urmatorul articol, al carei concluzie o redau mai jos, deoarece poate fi scoasa din context foarte usor:

"Dar dacă societatea românească nu va reuşi să evolueze prin cultură, nu-i rămâne decât să se salveze prin uitare." (Horaţiu Pepine)
Read More

duminică, 24 februarie 2013

Cum vor arata ultimii 10 ani din viata ta?

5 comentarii:

Un clip in primul rand pentru parintii nostri si apoi pentru noi. Nu e nevoie de engleza pentru a intelege mesajul...imaginile spun totul si mesajul e atat de simplu: ai grija ce faci cu viata ta, caci sanatatea sta si in mainile tale. Si asta nu inseamna doar sa nu mananci la KFC, ci inseamna sa faci ceea ce iti place, sa ai timp liber pe care sa il savurezi in tihna, sa ai o viata de familie si prieteni care sa te implineasca si sa faci sport! Si nu te apuca de asta peste un an, doi, sau cand bolile iti dau tarcoale, caci atunci nu va mai fi loc decat pentru regrete.

Read More

luni, 24 decembrie 2012

Intre rabdare si nerabdare

Niciun comentariu:

In mod cert rabdarea este o virtute iar intelepciunea populara dovedeste acest fapt cu prisosinta prin vorbele impamantanite deja in constiinta romanului: 
"Graba strica treaba"
"Cu rabdare treci si marea"
"Cine aduce mereu cate o roaba de pamant, cu timpul poate ridica un munte"
"Lemnul se usuca, piatra crapa, insa omul rabda"
"Nu-i da, Doamne, omului, cat poate sa duca."

Eu una recunosc ca m-am simtit de mica deprivata de aceasta calitate. Apelative precum ratutita , grabita imi primeam regulat de la ai mei parinti si pe buna dreptate. Asa am ramas si in scoala cand mai saream cate un cuvant cheie din test ori la facultate cand mai calcam in strachini la laboratoare caci ma grabeam si nu eram atenta la vreun detaliu, asa patesc si in bucatarie cand nu iau reteta in mod sistematic si o fac din  amintiri, asa patesc uneori, dar doar uneori si cu oamenii sau cu situatiile carora le pun un autocolant pe loc fara sa le las sa se cristalizeze. Alaturarea cu oameni rabdatori imi face insa bine si ma domoleste dar e ceva temporar. Cum influenta pozitiva dispare, revin pe fagasul meu, ca un magar incapatanat. 
As fi zis caci cu un asemena pedigree putin probabil sa poti lucra cu succes cu alti oameni, sa le explici, sa predai. Si totusi ceea ce ma uimeste constant la mine este ca aceasta lipsa de rabdare ma caracterizeaza doar in actiunile mele personale. Atunci cand eu trebuie sa fac ceva cu mana mea. Atunci cand totul tine 100% de mine
In schimb atunci cand trebuie sa transmit o informatie, sa explic, sa ma adaptez la o alta persoana incep sa ma transform, reinventez modul de a transmite informatii, caut asocieri, similitudini, exercitii, explicatii logice, nimic nu mi se pare prea putin cand vine vorba de a face pe altcineva sa inteleaga...poate pentru ca sunt  eu insami mai grea de cap si inteleg mai greu, pentru ca am nevoie de sistematizari si de moduri complementare de a capta informatia (vizual, auditiv si mai ales tactil). Toate acestea sunt premize de la care plec in relatia de invatare cu o alta persoana. si atunci procesul se desfasoara natural. Ma simt precum profesorul acela mediocru fara doctorate, far lucrari de prestigiu publicate, dar care nu e certat cu tabla si care atunci cand explica, parca iti umba cu becul prin cap. Am avut in scoala profesori de ambele tipuri, insa de mica m-am apropiat de cei mai putin stralucitori dar mai lucizi in  explicatii si stiu ca desi nu voi redescoperi eu roata, poate voi  putea face pur si simplu lumea putin mai buna, oferind ceea ce pot sa dau si necerand nimic in schimb.
Read More