joi, 14 aprilie 2011

Psalm 2


de Tudor Arghezi

Tare sunt singur, Doamne, si piezis! 
Copac pribeag uitat in campie, 
Cu fruct amar si cu frunzis 
Tepos si aspru-n indarjire vie. 
Tanjesc ca pasarea ciripitoare 
Sa se opreasca-n drum, 
Sa cante~n mine si sa zboare 
Prin umbra mea de fum. 
Astept crampeie-n zbor de gingasie, 
Cantece mici de vrabii si lastun 
Sa mi se dea si mie, 
Ca pomilor de rod cu gustul bun. 
Nu am nectare roze de dulceata, 
Nici chiar aroma primei agurizi, 
Si prins adanc intre vecii si ceata, 
Nu-mi stau pe coaja moile omizi. 
Nalt candelabru, straja de hotare, 
Stelele vin si se aprind pe rand 
in ramurile-ntinse pe altare - 
Si te slujesc; dar, 
Doamne, pana cand? 
De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte 
Si de-a rodi metale doar, patruns 
De grelele porunci si~nvataminte, 
Poate ca, Doamne, mi-este de ajuns. 
in rostul meu tu m-ai lasat uitarii 
Si ma muncesc din radacini si sanger. 
Trimite, Doamne, semnul departarii, 
Din cand in cand, cate un pui de inger, 
Sa bata alb din aripa la luna, 
Sa-mi dea din nou povata ta mai buna.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.