Pana mai deunazi ma gandeam ca eu si Radu (si in extensie prietenii nostri) nu suntem normali. In Romania eram convinsa de asta si am scris cate ceva si pe blog pe aceasta tema, aici in Germania sunt in continuare convinsa de asta pentru ca pur si simplu gandim intr-un mod care sfideaza pe alocuri tipicul nemtesc, dar m-am linistit! Mi-am dat seama ca am cu cine sa seman.
Saptamana trecuta am primit par avion bunatatile de mai jos. Invelite, impachetate si etichetate mai ceva ca niste lingouri de aur, am gasit intr-o stare suprinzator de buna: rosii, cirese si visine (printre alte bunatati). Si am dus cu mine insami un adevarat efort de vointa ca sa nu ma infrupt din ele pe loc si apoi sa zac o zi intreaga cu burta in sus, pe pat.
da' ce bine mai arata...!
RăspundețiȘtergereeu imparteam "una mie, una tie", apoi haleam toata partea mea si mai cerseam un pic si din cealalta :D
Asa ar face Radu...eu de cand sunt copil imi dramuiesc sistematic partea mea. Cand tata mergea prin delegatii prin tara, obisnuia sa ne aduca mereu dulciuri (mie si fratelui meu). Fratele meu mergea mereu pe principiul "sa le mananc in primele 2 zile, ca altfel se strica". Eu puneam separat si mancam 5 zile :). Si ce ma mai bucuram cand eu aveam inca dulciuri si el nu mai avea! Frati, crescuti in aceeasi familie, cu mentalitati diferite.
RăspundețiȘtergereMa rog, acum dupa ce am crescut, modurile de a actiona s-au mai uniformizat.