luni, 27 mai 2013

Mein Weg zur Arbeit


In primavara lui 2011, scriam o postare numita "To work and back to work", in care descriam drumul meu zilnic spre Pipera, printre caini, maidane pline de praf si muuulte masini.Titlul il alesesem special in engleza, pentru ca asta era limba la moda printre corporationistii din Pipera. Si daca nu se folosea engleza, se folosea o corcitura intre engleza si romana, in care la fiecare 2 cuvinte romanesti se insera unul in engleza.

Acum nu mai lucrez in Pipera, ci in Postdam.Asa ca am asortat titlul cu limba din zona...Orasul tot cu "P" incepe, dar e alta Marie cu alta palarie.Gata cu masinile, acum avem piste de bicicleta. Gata cu praful, acum avem padure. Gata cu maidanele, acum avem lacuri.

Oamenii insa au ramas cam la fel. Si colegii de aici se mirau ca pedalez zilnic 19 km dus si 19 km intors, asa cum se mirau si cei din Romania. Si acestia s-au obisnuit cu stilul meu de viata si ma priveau cu un amestec de respect si nebunie.

Asa ca va fac si voua un preview cu inviorarea mea zilnica. Mie nu-mi trebuie cafea de dimineata, am 19 km de pedalat si pe cuvant daca in ora asta nu ma trezesc de 2 ori si ma umplu de energie pentru o zi intreaga.

Asa ca, pedalati si voi. E mai bun ca orice medicament.Si poate da si dependenta!

Apartamentul nostru e la o aruncatura de bat de centura Berlinului (care are regim de autostrada) pe care o traversez pe o pasarela pietonala.
Traficul de seara-blocaj sau "Stau" cum zic nemtii
Peste drum de autostrada, avem un lac numit Halensee, loc in care se aduna oamenii seara si fac plaja (imbracati sau dezbracati dupa preferinte).
Halensee
Orasul insa nu see termina la centura, ci partea lui cea mai frumoasa de acolo incepe. Continui drumul pe o strada linistita, plina de vile si case-palate. Aveti mai jos niste exemple.
Strada rezidentala
De regula dimineata este racoare si aerul este inca plin de miros de liliac si acum, mai nou de flori de castan.


Strada se termina in dreptul unei statii de metrou-tren de suprafata care are atasata o brutarie. De fapt e un lant de brutarii numit "Steinecke". Brutariile din Berlin sunt un fenomen extrem de placut, caci au numai bunatati, de la zeci de paini cu seminte, la prajiturele.
De exemplu aceata e noul meu viciu: Gefuellte Streuselschnecke
Apoi, drumul meu trece printr-un tunel, pe sub liniile de metrou/tren. Teoretic in tunel nu este voie sa mergi pe bicicleta, dar asa cum bine vedeti, pana nici nemtii nu respecta toate regulile. Sau poate biciclistul suprins in flagrant nu era neamt?
S-Bahn Gruenewald
La aceasta statie de tren/metrou se mai gaseste un loc interesant. Este practic un loc de comemorare a evreilor deportati de nazisti in lagarele de concentrare si se numeste "Gleis 17" (Peronul 17). Este practic un peron (acum scos din uz), intr-o margine de gara. De aici insa, 55.000 de evrei din Berlin au fost urcati in trenuri si trimisi in diverse lagare din Germania sau Polonia. Pe peronul de fier, au fost gravate zilele respective si numarul de oameni deportati in fiecare zi si este interesant sa vezi ce evidenta riguroasa au tinut nemtii si cum a crescut numarul oamenilor deportati, apoi a atins pentru cateva zile din miez de vara un plafon maxim, pentru ca usor, usor sa scada. Mai multe a scris Radu aici.
Intr-una din zilele de varf. O vara cu adevarat fierbinte in Berlin si o poza facuta la inceput de iarna
Dupa tunel, peisajul se schimba radical, caci incepe padurea-Padurea Verde cum ii spun nemtii. O padure imensa cu sute de poteci, in care e asa usor sa ma ratacesc.
Noroc ca drumul meu nu merge pe cine stie ce poteci incurcate si pe o pista asfaltata la margine de padure. Pista e destinata exclusiv pietonilor si biciclistilor si daca initial e lata cat o banda auto, dupa 3.5 km ea devine chiar un drum cu 2 benzi.

Pe varianta mai ingusta
Acesta e locul preferat de antrenament al ciclistilor. Daca dimineata nu vezi decat cate un ratacit pe cursiera iesit la antrement, majoritatea celor cu care ma intalnesc avand biciclete de oras si mergand la serviciu, dupa ora 16.30 locul se umple de alergatori, biciclisti de toate felurile, cu tricouri de ciclism, mtb-isti cautand sa intre in padure, oameni cu role sau cu diverse mijloace de deplasare originale pentru antrenament de schi-fond, ce sa mai o explozie de oameni care fac miscare si care prefera asfaltul in detrimentul potecilor de pamant aflate la 2 pasi in padure.
Reuniunea de seara
Apoi nu se mai intampla nimic interesant caci strada asta e lunga de vreo 7 km si ma scoate intr-un alt cartier din Berlin langa un lac imens numit Wannsee pe care il traversez pe un pod.
Varianta cu multa apa
Varianta cu multa verdeata
Varianta cu vaslasi, asa cum ii place lui Radu
Varianta cu nave de agrement
Si ratele comunitare din zona

De aici, desi am in continuare pista, aceasta merge paralel cu drumul auto, insa nu este drumul principal de access in Postdam, ci o ruta secundara. Mai am inca 7 km pana la intrarea in oras, o urcare si o coborare.
Singura urcare anemica din program
De la portile orasului se vede deja centrul, nu de alta dar orasul e micut dar cochet. Are un fler aparte si pare mai structurat decat cosmopolitul Berlin nascut prin asocierea mai multor mici localitati.
Privire spre Piata Veche si zona garii
Intr-o coborare continua las in urma un...castel. Da, da, ati citit bine. Un castel numit Castelul Glienicke. Avand in vedere ca pentru cateva sute de ani Postdamul a fost resedinta conducatorilor prusaci (un fel de Winsdor al germanilor), aici au aparut castele si palate fara nume. Peisajule ce e drept frumos, trei sferturi din suprafata orasului fiind acoperita de lacuri si paduri.


Castelul din alta perspectiva
Dupa numele castelului, ne putem da lesne seama ca am ajuns la celebrul (sau mai putin celebrul)-Glienicker Brücke. Aparent nu este decat un pod peste un rau (Havel), rau ce aici se uneste cu o salba de lacuri. Dar de fapt este ceva mai mult de atat.
Podul a fost ridicat intre 1904 si 1907 si a fost distrus/bombardat de Aliati in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Dupa razboi a fost reconstruit (in 1949) si a fost numit "Podul unitatii nationale"-nume dat de cei aflati la putere in DDR. Aceleasi persoane au impiedicat insa timp de zeci de ani reunificarea. Dupa construirea zidului Berlinului in 1961, acest pod putea fi traversat doar de militarii aliatilor si de dimplomati. Dupa revolutia pasnica din DDR, "Glienicker Bruecke" este din nou deschis tuturor, incepand cu 10 noiembrie 1989 .
Aici Germania a fost despartita de Europa, pana pe 10 Noiembrie 1989 la ora 18 (cu referire la partea de est a Germaniei si la Cortina de Fier) .

Daca tot am adus vorba de zidul Berlinului, iata, el trecea chiar pe aici.
Acum in locul zidului este o ruta cicloturistica de 160 de km, marcata cu indicatoare specifice sau, in centrul Berlinului cu o linie de piatra cubica.
Si mai multe indicatoare, si mai  multe piste de biciclete
Si sa va arat totusi si podul, nu e asa?
Partea lui de piatra
Detaliu
De o parte si de alta a podului, multa apa (de fapt 2 lacuri).
Jungfernsee
Gross Glienicker See cu castelul Babelsberg in fundal
Acelasi lac, alta ora, alta perspectiva, cu o ambarcatiune originala
Tot aici incepe un parc-o gradina englezesca, construita pe malul unui alt lac-Heiliger See (Lacul cel sfant), cu un alt palat-Marmorpalais despre care am scris aici. Gradina/parcul vine la pachet si cu un traseu marcat (de plimbare) care tranzitand doar zone verzi uneste intrarea in oras cu Parcul Sanssouci.

Sunt atat de multe de spus despre Postdam, incat trebuie sa ma mobilizez si sa scriu pe larg despre oras, mai ales ca este un oras care imi place in mod deosebit.

Pana una alta, daca exista oameni interesati, am desenat trackul pe bikemap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu