 |
| De exemplu aceata e noul meu viciu: Gefuellte Streuselschnecke |
Apoi, drumul meu trece printr-un tunel, pe sub liniile de metrou/tren. Teoretic in tunel nu este voie sa mergi pe bicicleta, dar asa cum bine vedeti, pana nici nemtii nu respecta toate regulile. Sau poate biciclistul suprins in flagrant nu era neamt?
 |
| S-Bahn Gruenewald |
La aceasta statie de tren/metrou se mai gaseste un loc interesant. Este practic un loc de comemorare a evreilor deportati de nazisti in lagarele de concentrare si se numeste "Gleis 17" (Peronul 17). Este practic un peron (acum scos din uz), intr-o margine de gara. De aici insa, 55.000 de evrei din Berlin au fost urcati in trenuri si trimisi in diverse lagare din Germania sau Polonia. Pe peronul de fier, au fost gravate zilele respective si numarul de oameni deportati in fiecare zi si este interesant sa vezi ce evidenta riguroasa au tinut nemtii si cum a crescut numarul oamenilor deportati, apoi a atins pentru cateva zile din miez de vara un plafon maxim, pentru ca usor, usor sa scada. Mai multe a scris Radu
aici.
 |
| Intr-una din zilele de varf. O vara cu adevarat fierbinte in Berlin si o poza facuta la inceput de iarna |
Dupa tunel, peisajul se schimba radical, caci incepe padurea-Padurea Verde cum ii spun nemtii. O padure imensa cu sute de poteci, in care e asa usor sa ma ratacesc.
Noroc ca drumul meu nu merge pe cine stie ce poteci incurcate si pe o pista asfaltata la margine de padure. Pista e destinata exclusiv pietonilor si biciclistilor si daca initial e lata cat o banda auto, dupa 3.5 km ea devine chiar un drum cu 2 benzi.
 |
| Pe varianta mai ingusta |
Acesta e locul preferat de antrenament al ciclistilor. Daca dimineata nu vezi decat cate un ratacit pe cursiera iesit la antrement, majoritatea celor cu care ma intalnesc avand biciclete de oras si mergand la serviciu, dupa ora 16.30 locul se umple de alergatori, biciclisti de toate felurile, cu tricouri de ciclism, mtb-isti cautand sa intre in padure, oameni cu role sau cu diverse mijloace de deplasare originale pentru antrenament de schi-fond, ce sa mai o explozie de oameni care fac miscare si care prefera asfaltul in detrimentul potecilor de pamant aflate la 2 pasi in padure.
 |
| Reuniunea de seara |
Apoi nu se mai intampla nimic interesant caci strada asta e lunga de vreo 7 km si ma scoate intr-un alt cartier din Berlin langa un lac imens numit Wannsee pe care il traversez pe un pod.
 |
| Varianta cu multa apa |
 |
| Varianta cu multa verdeata |
 |
| Varianta cu vaslasi, asa cum ii place lui Radu |
 |
| Varianta cu nave de agrement |
 |
| Si ratele comunitare din zona |
De aici, desi am in continuare pista, aceasta merge paralel cu drumul auto, insa nu este drumul principal de access in Postdam, ci o ruta secundara. Mai am inca 7 km pana la intrarea in oras, o urcare si o coborare.
 |
| Singura urcare anemica din program |
De la portile orasului se vede deja centrul, nu de alta dar orasul e micut dar cochet. Are un fler aparte si pare mai structurat decat cosmopolitul Berlin nascut prin asocierea mai multor mici localitati.
 |
| Privire spre Piata Veche si zona garii |
Intr-o coborare continua las in urma un...castel. Da, da, ati citit bine. Un castel numit Castelul Glienicke. Avand in vedere ca pentru cateva sute de ani Postdamul a fost resedinta conducatorilor prusaci (un fel de Winsdor al germanilor), aici au aparut castele si palate fara nume. Peisajule ce e drept frumos, trei sferturi din suprafata orasului fiind acoperita de lacuri si paduri.
 |
| Castelul din alta perspectiva |
Dupa numele castelului, ne putem da lesne seama ca am ajuns la celebrul (sau mai putin celebrul)-Glienicker Brücke. Aparent nu este decat un pod peste un rau (Havel), rau ce aici se uneste cu o salba de lacuri. Dar de fapt este ceva mai mult de atat.
Podul a fost ridicat intre 1904 si 1907 si a fost distrus/bombardat de Aliati in cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Dupa razboi a fost reconstruit (in 1949) si a fost numit "Podul unitatii nationale"-nume dat de cei aflati la putere in DDR. Aceleasi persoane au impiedicat insa timp de zeci de ani reunificarea. Dupa construirea zidului Berlinului in 1961, acest pod putea fi traversat doar de militarii aliatilor si de dimplomati. Dupa revolutia pasnica din DDR, "Glienicker Bruecke" este din nou deschis tuturor, incepand cu 10 noiembrie 1989 .
Aici Germania a fost despartita de Europa, pana pe 10 Noiembrie 1989 la ora 18 (cu referire la partea de est a Germaniei si la Cortina de Fier) .
Daca tot am adus vorba de zidul Berlinului, iata, el trecea chiar pe aici.
Acum in locul zidului este o ruta cicloturistica de 160 de km, marcata cu indicatoare specifice sau, in centrul Berlinului cu o linie de piatra cubica.
 |
| Si mai multe indicatoare, si mai multe piste de biciclete |
Si sa va arat totusi si podul, nu e asa?
 |
| Partea lui de piatra |
 |
| Detaliu |
De o parte si de alta a podului, multa apa (de fapt 2 lacuri).
 |
| Jungfernsee |
 |
| Gross Glienicker See cu castelul Babelsberg in fundal |
 |
| Acelasi lac, alta ora, alta perspectiva, cu o ambarcatiune originala |
Tot aici incepe un parc-o gradina englezesca, construita pe malul unui alt lac-Heiliger See (Lacul cel sfant), cu un alt palat-Marmorpalais despre care am scris
aici. Gradina/parcul vine la pachet si cu un traseu marcat (de plimbare) care tranzitand doar zone verzi uneste intrarea in oras cu Parcul Sanssouci.
Sunt atat de multe de spus despre Postdam, incat trebuie sa ma mobilizez si sa scriu pe larg despre oras, mai ales ca este un oras care imi place in mod deosebit.
Pana una alta, daca exista oameni interesati, am desenat trackul pe
bikemap.
.png)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.