...mai bine stai acasa. 

Cum in calendar vine, vine primavara si cum impreuna cu primavara aruncam cat colo schiuri si clapari si trecem la adidasi si alergat, ar fi momentul sa facem ceva ca sa ne reintram in forma. Nu e vorba, iarna asta a fost blanda si am tot iesit la alergat, dar mereu in zona de confort 10-11 km/h, rar, foarte rar 12 km/h, si ca in toate iernile, am amanat cu inca un an proiectul unui timp mai bun la 10 k. Insa zilele trecute am dat peste o serie de planuri de antrenement, fix pentru a-ti reduce timpul la 10 k si mi-a placut din 3 motive principale:

-  e distanta pe care o alerg cam de fiecare data, nu presupune deci antrenamente mai lungi, iar daca pur si simplu vreau o alergare mai lunga, pot mari numarul de kilometri al unei dintre alergarile din saptamana, alegand-o pe cea cu pace-ul cel mai convenabil pentru mine;

-  e un plan suficient de lung si progresul suficient de domol;

- daca iti atingi target-ul, poti apoi sa treci la urmatorul timp, mai scazand pur si simplu cateva minute si incepand un alt ciclu de 20 de saptamani;

Asa ca neavand nimic mai bun de facut sambata asta, in care eram inca in convalescenta si stateam la caldura, ma gandesc sa ma duc la sala, sa bag o alergare pe banda, caci oricum e indoor si respir aer cald. Cum de curand mi-a sarit in ochi o sala la 5 minute de casa, ma infintez acolo si fara prea multe povesti ma urc pe banda. Singura disponibila, caci nu stiu cum naibii, i-a apucat pe toti dorinta de a face sport, sambata, la pranz, cand mai toata lumea ar trebui sa fie la masa. 

Pornesc banda si dupa ce ma mir ca preselectarea la viteza merge doar pana la 8.0, ii dau bice. Cine stie, o fi un model mai vechi de banda. Apas pe 6.0, dar banda ma ia pe sus....Hooo, sezi bland...Schimb repede pe 4.0 si acum e mai normal. Mai fac inca o incercare la 6.0 si acum merge, dar asta nu e 6-le pe care il stiu eu. La viteza asta nu pot sa merg, trebuie sa alerg, desi 6 km/h e inca mers pentru mine. Dupa principiul "ce nu te omoara te face mai puternic" ma obisnuiesc si cu 6-le si schimb la 8.00. La 8.0 e greu. Instantaneu ma gandesc ca gripa asta m-a pus la pamant, daca eu la 8 km/h imi dau duhul alergand. Pe astia 8.0 ii simt ca pe 12 km/h, dar uite, banda arata 8.0. Din doua una, ori sunt eu praf dupa raceala, ori banda asta e stricata. Tipa de langa mine alearga cu 10-10.5 km/h si pot sa ma jur ca benzile noastre se misca cel putin cu viteza identica, deci nu poate fi decat banda de vina. Asa ca tot strang din dinti asteptand sa se elibereze o banda. Minunea se intampla dupa 20 de minute si ma mut urgent la alta banda. 

Asta e mai generoasa. Preselectare de viteze de la 1 la 20. Incerc cu 4.0, cu 6.0, cu 8.0- e totul cum stiu eu ca trebuie sa fie, corpul chiar imi zice ca alerg cu 8.0 km/h, apoi cu 10.0 km/h, si usor, usor ajung la 12.0 km/h. Setez viteza de croaziera, ma concentrez pe muzica si deodata da revelatia peste mine. Prima banda era in mile!!! Nu era sistemul metric, ci cel imperial. 8 mph face cam 13 km/h, deci din cauza asta imi era mie greu...Pff, deci nu sunt defecta si exista viata si dupa gripa. 

Multumita cu descoperirea facuta, tot ii pandesc de peste 2 benzi pe curajosii care se urca pe banda buclucasa si nu pot sa nu observ cu interes reactiile lor :). E clar, data urmatoare caut sa ma asez fix pe prima banda normala de langa banda buclucasa. Si asa la sala e plictisitor, asa ca putin amuzament e mereu bine primit.

Cum cine a zis? Eu! Eu sunt de parere ca alergatul in oras e plictisitor, iar alergatul la sala, pe banda, e cumplit de plictisitor. Intre doua rele, aleg parcul...Si nu, nu am ajuns la sala de fitness din cauza vremii de afara, ci pentru ca eu cautam de fapt...o sauna. De cand am venit din Berlin si dupa ce au trecut sarbatorile m-am apucat sa gasesc un loc, unde sa pot face o sauna decenta in Bucuresti, fara preturi exorbitante. Prin decenta inteleg sa pot sa stau cat vreau, sa fie dusurile la indemana, o eventuala bancuta unde sa poti sa stai sa te racoresti si sa nu te puna sa te infasori in 10 prosoape. Pana acum am avut doua tentative, una la Complex Sportiv 2000 (in Militari) si a doua la World Gym Academy (la Tineretului). Nici una din variante nu a fost pe gustul meu, astfel incat cautarile au continuat. Ce e drept si eu eram pretentioasa...

Pana la urma am gasit o sala de fitness pe langa statia de metrou Nicolae Grigorescu si cum combinatia standard includea fitness si sauna, am zis ca daca tot am dat un ban, macar sa stau in fata. Cum dintr-un asemenea loc, singurul aparat care ma intereseaza este banda de alergare, iata-ma alergand indoor, cu muzica data la maxim in urechi si cu fereastra larg deschisa sa ma racoresc. In jurul meu nimeni nu rezista mai mult de 15-20 de minute, eu ma incapatanez sa alerg cam 50 si in aceste minute ma tot intreb cum rezista Suca pe banda atata timp. Incep sa il admir si ma gandesc ca eu in curand o sa ma rezum doar la sauna. Si asa, daca vreau sa intru de 6 ori nu imi ajunge timpul. 

Oricum sauna e mult mai interesanta. Acolo poti lua pulsul societatii, acolo intru intr-un mediu cu care nu am nicio tangenta si vad cum traiesc altii si ce "probleme" au alti...Sau altele, mai bine zis.

Cel mai interesant lucru la sauna sunt fara indoiala discutiile despre slabit. Este incredibil cum oamenii pot fi vesnic nemultumit, pentru ca trebuie spus ca pana acum nu am vazut nicio peroana grasa in vestiarul fetelor. Toate sunt femei care arata bine, dar care au un pitic cu muschiul x care nu este suficient de tonifiat sau cu acea urma de colacel de pe burta care nu apare decat atunci cand stau jos. Nu... aceste semne de slabiciune nu i se cuvin unei femei bine, unei femei de cariera ce viseaza sa fie perfectiunea intruchipata. 

Am aflat cu aceasta ocazie tot continutul claselor de cycling, aerobic, tae bo am invatat cuvinte noi precum TRX, stiu ce instructor e mai bland si care le omoara pe saracele fete din picioare. 

E o lume total noua pentru mine este lumea colegelor mele de la job, sunt grijile si preocuparile lor zilnice cu care nu m-am intersectat niciodata...

Sala nu e suficienta? Atunci intra in functiune masajul vacuumul si alte proceduri de zici ca viata lor e impartita doar intre munca si sala. Si e neaparat asezonata cu un hamburger de la McDonald's pe post de mancare de pranz, doi covrigi dimineata, cola si dulciuri de la automat si seara regim cu salata, fructe, iaurt, ceaiuri, ori chiar infometare...

Feedback saune testate pana acum

Complex Sportiv 2000, Militari, Iuliu Maniu//Apusului

Avantaje: pret 20 lei/intrare, timp nelimitat. Curant, modern. 

Dezavantaje: sauna foarte mica (4 persoane si destul de intime), nu exista niciun dus in preajma, pentru a ajunge la vestiar si sa faci dus trebuie sa te plimbi cu transpiratia dupa tine pe parchetul oamenilor. In vestiar nu puteai sta jos sa te relaxezi deoarece existau niste taburete de piele pe care nu iti venea se te asezi si sa le uzi.

Word Gym Academy, Tineretului

Avatanje: Acces facil (aproape de statia de metrou si central), pret ok. Sauna se afla in vestiar, deci acces facil la dusuri si te poti folosi de bancile din vestiar pentru relaxare. 

Dezavantaje: daca sauna e inchisa dureaza foarte mult pana se incalzeste sauna (cam 30 de minute pentru a ajunge la 80 de grade). In plus 80 de grade, asa cum arata termometrul de acolo mi se par cam mult pentru caldura din interior. Cam dupa o ora de cand am inceput programul de sauna, oamenii au inchis sauna (practic nu am prins decat 15-20 de minute la aproximativ 60-70 de grade reali). A fost prima sauna la care mie mi-a fost frig si in care nu am transpirat cum trebuie.

Azi a fost o alergare buna. La inceput gandul "cum o sa ma mobilizez eu sa ies la alergat la ora 20.00" m-a bantuit o vreme, dar l-am alungat din mintea mea, cu stoicism. Zenul ramane la cote maxime, asa ca am reusit sa ies constant saptamana asta la alergat si din vaitat, a ajuns sa imi placa. Parcul e gol, singurii vizitatori fiind alergatorii, ce se invart ca niste titirezi in jurul luciului apei si oamenii care ies cu cainii la plimbare. Initial credeam ca imi va fi urat, ca nu va fi luminat (asa ca in prima zi am luat frontala cu mine), ca va fi frig, ca ma va incomoda geaca. Stiti voi, ganduri de om care nu are chef de treaba si gaseste 10 scuze in mintea lui ca sa nu iasa din casa. Dar sfatuitorul meu de pe umarul stang a pierdut crunt batalia si eu continui sa ies entuziasta din casa. Nu am cum sa stiu daca va fi o alergare buna, una mediocra sau una proasta. Trebuie doar sa pun un pas in fata altuia si sa ajung la lac. Apoi ma poarta muzica, lacul, reperele pe care mi le-am adus aminte cu repeziciune si... iepurii. Desi asflatului din parc ii prefer de 10 ori pamantul reavan al padurii, aici am iepuri. In Berlin alergam de una singura, nu ca nu erau multi alergatori, ci pentru ca era padurea mare, mare de tot. Aici lacul e mic si majoritatea oamenilor se invart in jurul lui, asa ca e usor sa te tii dupa cineva, sa urmaresti pe cineva, sa depasesti si sa fii depasit. Iepurii functioneaza pentru mine aproape intotdeauna, doar ca tot ei ma determina sa merg smucit. Vezi iepurele, analizezi cateva zeci de secunde ce sanse ai fata de el (il poti sau nu ajunge), te apuci de treaba, muncesti bine pana te plasezi in spatele lui, stai si astepti, dai atacul final, depasesti, continui sa mentii un ritm crescut si pui ceva distanta intre tine si iepure, iar apoi o lasi mai moale pana apare urmatorul iepure. Asa alerg eu din iepure in iepure. Idealul e insa sa ai un iepure de cursa lunga. 

Si l-am gasit azi, asa ca omul meu m-a alergat bine in jurul lacului...L-am ochit dupa primii 500 metri, am depasit 2-3 alergatori pana la el si apoi m-a purtat in trena lui alti 5 kilometri si jumate. Mi-a facut jocul pana la capat caci stia bine ca sunt la 5-10 metri in spatele lui. Cheile care zornaiau in buzunar imi tradau prezenta la fiecare pas si cu cateva ruperi de ritm si-a confirmat ca ma voi tine scai de el. El pe exterior, eu pe interior, mai taind curbele din cand in cand, doar, doar nu il voi pierde. Initial mi-am propus o tura, apoi am inchis ochii, am fixat privirea tinta in fata, am indreptat spatele si am continuat: pana la pod macar, pana la jumatea lacului, pana la a doua trecere pe sub pod si uite asa, m-a dus pana la final. Am transpirat, am asudat, nu am avut timp nici sa imi scot manusile, nici sa imi ajustez geaca, simteam ca orice activitate suplimentara imi va consuma din energia pretioasa, pe care o investeam non-stop punerii unui picior in fata altuia. Cand am ajuns la iesirea mea, as fi vrut sa ii strig un multumesc, dar pana si gatul parca imi era obosit si nu a mai reusit sa emita niciun cuvant. Insa dupa ce fiecare din noi am facut 10 pasi in directia noastra, ca un facut, am intors amandoi capul in urma si am schimbat o privire. A mea spunea multumesc si vreau sa cred ca ochii ascunsi de noapte si-au facut mai bine datoria decat buzele neputincioase.

Poate il voi mai intalni intr-o alta seara de iarna si imi voi plati restanta fata de el.

In primavara lui 2011, scriam o postare numita "To work and back to work", in care descriam drumul meu zilnic spre Pipera, printre caini, maidane pline de praf si muuulte masini.Titlul il alesesem special in engleza, pentru ca asta era limba la moda printre corporationistii din Pipera. Si daca nu se folosea engleza, se folosea o corcitura intre engleza si romana, in care la fiecare 2 cuvinte romanesti se insera unul in engleza.

Acum nu mai lucrez in Pipera, ci in Postdam.Asa ca am asortat titlul cu limba din zona...Orasul tot cu "P" incepe, dar e alta Marie cu alta palarie.Gata cu masinile, acum avem piste de bicicleta. Gata cu praful, acum avem padure. Gata cu maidanele, acum avem lacuri.

Oamenii insa au ramas cam la fel. Si colegii de aici se mirau ca pedalez zilnic 19 km dus si 19 km intors, asa cum se mirau si cei din Romania. Si acestia s-au obisnuit cu stilul meu de viata si ma priveau cu un amestec de respect si nebunie.

Asa ca va fac si voua un preview cu inviorarea mea zilnica. Mie nu-mi trebuie cafea de dimineata, am 19 km de pedalat si pe cuvant daca in ora asta nu ma trezesc de 2 ori si ma umplu de energie pentru o zi intreaga.

Asa ca, pedalati si voi. E mai bun ca orice medicament.Si poate da si dependenta!

Apartamentul nostru e la o aruncatura de bat de centura Berlinului (care are regim de autostrada) pe care o traversez pe o pasarela pietonala.

Orasul insa nu see termina la centura, ci partea lui cea mai frumoasa de acolo incepe. Continui drumul pe o strada linistita, plina de vile si case-palate. Aveti mai jos niste exemple.

De regula dimineata este racoare si aerul este inca plin de miros de liliac si acum, mai nou de flori de castan.

Strada se termina in dreptul unei statii de metrou-tren de suprafata care are atasata o brutarie. De fapt e un lant de brutarii numit "Steinecke". Brutariile din Berlin sunt un fenomen extrem de placut, caci au numai bunatati, de la zeci de paini cu seminte, la prajiturele.

In loc de martisor, mi-am facut cadou… o alergare.

Si a fost pe deasupra cea mai faina alergare de anul asta! Asta si pentru ca am si avut foarte putine alergari (cat sa le numar pe degetele de la o mana), asa ca trierea s-a facut cu mare usurinta :).

Azi avea sa se arate soarele. L-am vazut pe harta cu precipitatiile, l-am urmarit o saptamana intreaga sa vad daca dispare din nou la sfarsitul saptamanii si joi seara pentru ca era inca in carti, am aruncat la fundul rucsacului o pereche de colanti.

Intreaga dimineata ma simt din nou tradata caci ziua este gri…Cri,cri, cri,iarna gri, nu mai pleci odata ? Dar pe la doua se face lumina si apoi ma rog ca soarele sa nu dea din nou bir cu fugitii…sa tina cu mine…sa astepte pana la 16.30, cand cu o pofta nebuna izbucnesc in alergat. Ochisem demult parcul de langa mine, aranjat in stilul unei gradini englezesti (Neuen Garten-Noua Gradina), iar acum plec sa il descopar. 

Zona in care lucrez e tot opusa stilului Pipera din Bucuresti. Lucrez la periferia unui oras mic (dar nu mai putin sarmant) dominat de nota indiviuala a lui Friedrich der Große, cu un stil arhitectonic unitar, aproape in acelasi timp de centrul istoric, de un imens parc ce inconjoara resedinta de vara a acestui mare om din istoria prusaca si la 3 minute de o salba de lacuri si vegetatie. Spre lacul numit Lacul cel sfant (Heiliger See) alerg si eu acum si acolo, pe malul lui, gasesc primavara!

In nemiscarea platosei de gheata ce acopera inca in multe locuri suprafata lucioasa a apei, in micile ochiuri de apa in care cateva rate salbatice primesc de mancare din mana unui baietel insotit de bunicul sau, in pamantul amestecat cu un pietris fin, ce se simte inca moale (dar si nu noroios) sub talpa adidasului meu, in Palatul de marmura ce se reflecta tacut si alb in apa ce sclipeste azi binecuvantata de soare, pe canalul mic ce se strecoara drept printre salcii prin spatele unor vile cu ponton mic la scara, in zambetul generos al unui baiat cu care ma intersectez si care alearga in pantaloni scurti si pe care il inteleg dintr-o privire.

Ratustele de care vorbeam mai sus

Am inceput sa cochetez cu mersul la innot prin vara anului trecut, cand, dupa Triatlonul fara asfalt m-a cuprins asa un avant cum ca as vrea sa innot mai bine decat voiniceasca mea fara sare si piper. Cum Radu deprinsese tehnica innotului crawl cu capul in apa, si respira cat de cat corect, l-am luat pe post de profesor. Ironia sortii este ca in scoala generala invatasem sa innot cu capul in apa, si sa respir pe o parte anume (respiram pe dreapta pe atunci), dar am uitat cu desavrasivre cum se face, peste ani.

Primele incercari la strand la Cara nu s-au soldat cu rezultate spectaculoase, si daca am invatat usor usor sa respir pe o parte, cand venea vorba de dat si din maini, erau prea multe actiuni de facut in acelasi timp, si ma incurcam. Oricum m-am apucat toamna, destul de tarziu de aceasta activitate, si dupa 3-4 iesiri la bazinul in aer liber a venit vremea rece.

Apoi am mai cochetat cu experienta pe franturi de bazin in concediu, dar in apa termala nu ai prea mult spor la innotat. Totusi e drept ca la fiecare nou contact cu apa, simteam ca se mai aseaza cate o caramida. De exemplu acum puteam sa respir in ce ritm doream, la 2 batai, la 3 sau la 4. Am citit cateva chestii pe net, m-am uitat pe la niste filmulete pe youtube si am constatat ca cel mai bine ar fi daca poti sa respiri la 3 batai. Zis si facut, asta a mers usor...

Am revenit cu Radu in primavara la Diamond unde mergem din cand in cand, seara tarziu cand e destul de liber. Pasul cel mai greu a fost sa imi coordonez, pe termen lung, bratele cu respiratia. Initial nu imi iesea decat cate un bazin, si asta, nu fara efort. In a doua experienta la Diamond deja dadeam 1 sau 2 bazine legate, si am strans ceva bazine in total, dar nimic constant si in plus, mergeam ca “pisatul boului” (nu in sensul de incet) ci in sensul de stramb/serpuit/fara directie.

Problema recurenta a existentei mele actuale este lipsa timpului. Nu am timp sa duc la indeplinire toate lucrurile in care m-am bagat. Pur si simplu in cele 6 h care raman dupa job si somn nu am timp sa le fac pe toate si sa mai am si timpul acela "mort"- de nefacut nimic, de privit pe pereti. Si peste tot si toate nici nu vreau sa renunt la nimic...Grea dilema...Astfel alaltaieri seara, stand la orizontala meditam cu Radu la aceasta problema...si am gasit o solutie sa mai fur timpului jumatate de ora-sau o ora...In loc sa ies sa alerg fie dimineata cand e asa de bine sa dorm, sau dupa serviciu cand treburile stau stiva, as putea ca in loc sa merg cu transportul in comun sa alerg, tot drumul sau o parte din el...Astfel astazi nu m-am mai urcat in microbuz cand am terminat serviciu,l ci am luat-o la goana, pe Petricani cat e de lung, pe langa lac, pe Doamna Ghica si pe soseaua Colentina. Oamenii se uitau la mine ca la o ciudata insa eu imi castigam clipe de libertate. Si cel mai fain a fost cand, ajunsa la Obor, fara sa ma fii spetit deloc, am constat ca am facut cam 35 de min de cand am inceput sa alerg...Si 40 de cand am plecat de la serviciu. Astfel desi acasa am ajuns poate cu 10 min mai tarziu totusi am castigat multe alte minute, plus o portie de miscare...Nu pot spune sanatate caci nu vad nimic sanatos in a alerga pe trotuar printre noxe, dar macar miscare pot sa ii spun.

TIMPUL

In sticla nu-i, in ceasul cu nisip

Ce curge lin si sec aceeasi ora.

Nu-i in apus si nici in aurora

Si urma-i pe pamant nu are chip.

Dar il aud tarziu, la foc de soba,

Cum pasu-i apasat isi face drum

Venind din tara umbrelor si cum

In inima imi bate ca-ntr-o toba.

Recheama tot ce-a fost si o sa fie;

Toti anii mei cu clipa lor invie

Din totdeauna, fara ieri si azi.

Simt mana-i cum m-atinge ca o moarte —

Si in oglinda sta un alt obraz

Ingalbenind ca fila dintr-o carte.

Autor: Ion Pillat