duminică, 26 octombrie 2014

Splendida cetate a celor o mie de sori


Cele 60 de minute petrecute zilnic in metrou au adus cu ele un numar bunicel de carti noi citite, mult mai multe decat am citit in timpul intregii sederi in Germania. Am schimbat titluri, autori, stiluri, frapandu-ma la fiecare schimbare diferentele, traind cu greu tranzitia de a ma desprinde de cartea cu care am trait o saptamana si de investi un nou efort in acomodarea cu noua carte. Dupa fiecare carte incheiata imi propuneam sa scriu ceva pe blog, dar de fiecare data incepeam alta carte, intram in alta poveste ce ma inghitea, pana la punctul in care imi dadeam seama ca impresiile la cald ce ma macinasera cu cateva zile inainte se estompasera si nu mai puteau da nastere unei postari. Pana la "Splendida ceteta a celor o mie de sori" mi-am ales cartile dupa recomandari, la un moment dat aveam doua sau trei pe lista si nu stiam pe care sa o incep, dar inspiratia se mai termina si ea si pe cand ajunsesem la 85% din Kon Tiki: Cu pluta pe Oceanul Pacific, ma rodea deja gandul, ce voi mai citi. Ajunsa in pana de idei ma arunc in bratele internetului si dupa o ora sau doua de cautari si recenzii citite printre randuri gasesc un titlu fain: Spleninda cetate a celor o mie de sori. M-am gandit din start ca la asemenea titlu trebuie sa fie si o poveste originala si citind putin despre Khaled Hosseini si despre subiectul cartii, m-am hotarat in 5 minute ca ea este aleasa. 

Nu cred ca voi putea rezista prea multor carti care trateaza intr-un fel sau altul (cultural, istoric etc) lumea musulmana. In mod surpinzator... Berlinul este de vina pentru asta, si mai ales cele doua expozitii din Muzeul Pergamon si din Muzeul Dahlem, in care am revenit iar si iar, in care mi-am petrecut ore si ore stand si citind de pe kindle, rascolind wikipedia, incercand sa inteleg ceva aparent de neinteles. Invatam si stim prea putin despre aceasta parte de lume, aflata totusi la indemana noastra. Caci desi ne despart mult mai multe mii de kilometri de SUA decat de Turcia/Iran etc, stim mai mult despre cultura americana si prea putin despre ce este la est de noi. Si daca totusi Turcia si Iran sunt mai apropiate de noi, Afagnistanul e un mister, filtrat prin stirile despre avioane deturnate, WTC, teroristi, Al-Qaeeda etc, razboi etc. O tara stancoasa si arida, impietrita parca in piatra ce o compune, cu oameni duri ca stanca, care in ciuda vicisitudinilor (lipsuri, razboie) sa indarjesc totusi sa ramana, sa stea, sa supravietuiasca. 

"Îmi pare rău, spune Laila, minunându-se cum fiecare poveste afgană este marcată de moarte şi nenorocire şi o suferinţă de neimaginat. Şi totuşi, îşi dă seama acum, oamenii găsesc o cale de a  supravieţui, de a merge mai departe."

Cei mai pesimisti dintre voi ati spune ca asta facem si noi, asta se intampla si la noi...supravietuim printre furturi, ne taram zi de zi intre serviciu, obligatii, familii, viata e grea peste tot. Cred ca a merge mai la est de noi (fie fizic, fie prin povesti, istorie, imagini, carti, filme) ne arata ca gri-ul nu este asa de gri, ne arata ca femeile nu sunt obiecte, ne arata ca in ciuda greutatilor zilnice noi nu am mai avut parte de zeci de ani de razboaie, ne arata ca in familie fiecare suflet conteaza si ca nimeni nu este sclavul nimanui, fiecare putand spune "imi ajunge", cei mai multi avand un frate/var/ o mama/ o sora care sa ii primeasca si ajute la nevoie, care sa ii mangaie cu o vorba buna etc.

"Culcată pe canapea, cu mâinile băgate între picioare, Mariam se uita la vârtejul de fulgi de zăpadă de pe cealaltă parte a geamului. Şi-a amintit cum nana îi spusese odată că toţi fulgii de zăpadă sunt oftaturi scoase de femeile îndurerate din cele patru colţuri ale lumii. Că toate oftaturile se ridică în văzduh, se adună sub formă de nori şi apoi se sparg în bucăţele care cad în tăcere peste oamenii de dedesubt. Ca să nu se uite cum suferă femeile ca noi, spusese ea. Cum îndurăm toate câte ne cad pe umeri, în tăcere."

Invazia rusilor, razboi civil, talibani, gloante, rachete, mine, explozibili, vieti ce se curma in cateva secunde, vieti ce se schimba in cateva minute, prea putina fericire si prea mult strans din dinti. Si peste tot si toate conditia ta de femeie cu prea putine drepturi si prea multe obligatii si restrictii. 

"Nu ştiu ce să zic, a spus tânărul taliban. Dumnezeu ne-a făcut diferiţi pe voi, femeile, şi pe noi,
bărbaţii. Creierele noastre sunt diferite. Voi nu sunteţi în stare să gândiţi ca noi. Au demonstrat-o doctorii din Occident, cu ştiinţa lor. De-aia este nevoie doar de un martor bărbat, dar de doi martori femei."

Tema principala a cartii este conditia femeii din Afganistan incepand cu sfarsitul anilor 1970. Cartea este centrata pe destinul a doua femei (Mariam si Laila), de varste diferite, cu trecuturi diferite, care ajung in valtoarea vietii sa isi impleteasca destinul, impartind acelasi acoperis, acelasi tratament brutal al sotului si aceeasi dragoste pentru copii nascuti fara vreo vina. 

"Cu un deget, i-a ridicat bărbia lui Mariam.
— Uită-te la mine, Mariam.
Mariam a ridicat privirea, în silă.
— Bagă bine la cap, fata mea: precum acul unei busole care arată nordul, degetul acuzator al bărbatului va găsi întotdeauna femeia. Întotdeauna. Să ţii minte, Mariam."

Caracterele puternice din carte sunt cele femine, barbatii fiind fie incapabili sa ia decizii de viata si de moarte (tatal Lailei), fie fiind bantuiti de fantomele trecutului si incapabil sa isi ajute sotia aflata in pragul unei cezariene pe viu (sotul celor doua femei, Rasheed), fie avand handicapuri fizice (prietenul din copilarie al Lailei).

"Mariam a ajutat-o pe Laila să se sprijine de un perete de pe care căzuseră bucăţi de tencuială de forma unor ţări străine. Laila se legăna înainte şi înapoi, cu mâinile lipite de pântece.
— O să-ţi fac rost de un consult, Laila jo. Promit.
— Mişcă-te repede, a spus Rasheed."

Este o carte de fictiune, dar totusi, tragand la o parte faldurile povestii ea invita la studiu individual. Nimeni nu te opreste sa deschizi internetul, sa citesti mai mult despre istoria afgana, mai mult despre shari'a, sa intrii in detalii privind viata in societatea musulmana. Hosseini nu a trait nici el pe viu realitatea afgana a anilor 1970-2000 (din Afanistan oricum nu ar fi putut publica o asemenea carte), familia lui emigrand in Franta si apoi cerand azi in SUA pe cand viitorul scriitor nu avea decat 11 ani, astfel ca povestea e compusa din franturi spicuite din realitatea la care era expus indirect, pentru ca sangele apa nu se face si nu iti poti uita cu usurinta tara in care ai petrecut cei mai frumosi ani din viata-copilaria. La aceste piese disipate s-au adaugat cateva vizite in taberele de refugiati din Pakistan.

Cartea are putine momente frumoase, putine imagini idilicie si mult mai multe imagini dure. E cateodata gretos de cruda, iti intoarce stomacul pe dos si totusi cumva stii ca exista un sambure de adevar in multe din inagini.

"Afară se întunecase când o asistentă le-a chemat în sfârşit înăuntru. Sala de naşteri avea opt paturi, pe care femeile gemeau şi se răsuceau, asistate de infirmiere acoperite din cap până în picioare. Două dintre femei tocmai năşteau. Nu existau perdele între paturi. Lailei i s-a dat patul din fundul sălii, sub fereastra acoperită cu vopsea neagră. În apropiere era o chiuvetă crăpată şi uscată, de-a curmezişul căreia era legată o sfoară pe care atârnau nişte mănuşi chirurgicale pătate. Mariam a văzut o masă de aluminiu în mijlocul încăperii. Pe tăblia de sus se găsea o pătură cenuşie, cea de jos era goală.
Una dintre femei i-a urmărit privirea.
— Sus le pun pe-alea vii, a spus ea, cu voce sfârşită."

Nu am avut impresia ca Hosseini incearca sa socheze prin descrierile sale, nu mi s-a parut ca lumea normala de la inceput (ce pare idilica raportata la intregul roman), e ticluita special pentru a scoate in evidenta forta, brutalitatea, sangele, razboiul, privatiunile, supravietuirea. Aparent pare ciudat cum trec anii, cum se schimba regimul, cum un regim opresiv e inlocuit cu altul, cum frica, violenta si lipsa de carte pot supune cu usurinta masele, dar este crudul adevar zugravit in nenumarate randuri de istorie. 

"Deşi existaseră şi momente frumoase, Mariam ştia că viaţa, în cea mai mare parte a ei, fusese
nedreaptă cu ea."

Actiunea este plasata in Kabul si nu cred ca exista o alegere mai buna, avand in vedere caci capitala si orasele mari resimt cel mai acut schimbarile. In satele izolate din muntii desertici, viata s-a desfasurat aproape neschimbateape parcursul zecilor de ani, dar capitala este scuturata de fiecare schimbare in bine si in rau. Binele este intodeauna instaurat mai rapid, raul e mai rau, comparat meru cu binele care a fost. In comunitatile izolate unde nu se intampla nimic, conteaza prea putin cine este la putere, cine cu cine se lupta si ce se intampla pe scena internationala...Acolo viata are legile ei ancestrale si inertia a mare. 

Singurul minus al cartii este in opinia mea finalul- usor neverosimil, un final de basm (sau de soap-opera) manuit cumva din condei, facut pentru a salva imaginea, pentru a usca lacrimi. Indraznesc sa spun ca i se potrivea mai bine un dezodamant trist, asa cum a fost de altfel intreaga carte.

Cartea este scrisa cursiv, se prelinge repede printre degete, pe mine una invitandu-ma la a citi mai mult din istoria Afganistanului, la a merge mai in detaliu in ceea ce priveste Shari'a si mai ales aplicarea ei in diverse tari musulmane etc. Doua lucruri mi-au mai placut din cartea si merita mentionate:
- cuvintele in Dari sau in pastuna strecurate din cand in cand prin carte,explicate sau al caror sens e usor de prins din context.
- numele proprii din carte, simple, usor de retinut, dar frumoase in felul lor: Jalil, Tabriq, Mariam (inseamna tuberoza), Laila (Frumuseţea Nopţii).

Intre timp am inceput si terminat si cartea de debut a lui Hosseini, "Vanatorii de zmeie" dar aceasta nu va mai primi o recenzie, pentru ca nu stiu daca mi-a placut sau nu...Cred ca cele trei romane scrise de afgan  (al treilea se numeste "Si muntiu au ecou" si urmeaza sa il incep maine) trebuie pur si simplu citite pentru a vedea daca plac, daca rezonezi cu ele, daca de sub anumite clisee specifice cartilor americane, te vei prinde in valtoarea unei alte culturi, unei alte tari, unui alt mod de a trai.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu