Despre catunele din Cernei- Mehedinti am scris pe blogul de munte dupa fiecare tura in Valea Cernei. La inceput am fost surpinsa de viata grea dusa de oamenii de acolo, apoi, usor,usor am inceput sa prind mecanismele satului si sa vad dincolo de poezia aparenta a locurilor. Este fara indoiala un amestec de frumos (caci locul e un colt de rai), de lupta zilnica pemtru supravietuire, de viata patriarhala, din ce in ce mai greu de sustinut atunci cand muncesti pamantul si cresti vitele cu aceleasi metode si randament cu care o faceau si parintii ori bunicii tai, dar intr-o societate din ce in ce mai pretentioasa, de bucurie ca traiesti aproape de natura si de tristete ca, mai mult decat in alte locuri, batranii raman singuri. Dilema "a pleca" sau "a ramane" se repeta si aici. Unii, manati de viata grea si de viitorul si mai greu al copiilor au plecat, altii ar lua doar o pauza de la viata de aici, dar s-ar intoarce candva, iar batranii isi masoara anii in ierni si in slujbele rare  pe care preotul din Bogaltin le face in bisericutele din catunele Dobraia si Inelet.  Drumuri lungi «la oras» (de fapt in « metropola» herculane pentru a-si vinde produsele si a cumpara cele necesare: faina, zahar, ulei. 

Herculane e si el un loc tacut si trist in felul sau, frumos si presara cu kitch in acelasi timp, abandonat pana si de soarta ce odata i-a suras. In afara lunilor mai-septembrie, doar pensionarii veniti la bai mai tulbura linistea locurilor cu pasii lor domoliti deja de viata. In Herculane pe langa turism si magazine alimentare nu mai e mai nimic, pentru bucuresteni este el insusi un capat de tara, dar pentru cei de acolo de sus, din munte, este "la oras". 

Cu toate acestea nu i-am auzit pe cei de acolo plangandu-se de saracie. Alte ofuri mai mari au ei: greutatile zilnice, singuratatea, si pentru putinele familii de aici, viitorul copiilor. Astfel initiativa lui Ionut Vlad de a schimba ceva in mersul zilnic al lucrurilor la Scoala din Inelet este o initiativa ce merita popularizata. Sunt de acord caci cu o floare nu se poate face primavara, dar eu un mod de a le spune oamenilor de acolo: nu sunteti singuri. Va invit cu caldura sa cititi materialele de mai jos despre actiunea lui  Ionut si a lui Iulian Angheluta numita «Lumina pentru Inelet», sa meditati singuri la utilitatea initiativei si poate chiar sa faceti ceva in limita timpului vostru pentru copii de acolo. Banii conteaza, ajutorul conteaza, dar acesta este doar jumatatea drumului. Pentru a profita la maxim, copii au nevoie de ajutor, trebuie sa fie invatati cum sa foloseasca banalele (pentru noi) calculatoare pentru a evita ca acestea sa se transforme intr-o piesa de mobilier si ca mai tarziu sa ajunga intr-o sala de clasa dezafectata, transformata ad-hoc in depozit si populata cu lucruri prafuite. In lumea in care traim, intr-o scoala, un calculator nu poate si nu trebuie lasat sa se prafuiasca. Deci tu, cum ai putea sa te implici?