Pipera…astept autobuzul care urmeaza sa ma duca la serviciu. In statie, multa, foarte multa lume.

Vine pe la 8.33 si multa lume se inghesuie pe cele 2 usi minuscule...Normal ca nu intra toti.

Pe la 8.40 (cu 5 minute intarziere) se pune in miscare, parte din lungul sir de masini de pe soseaua aglomerata.

Iesim in Petricani si ne asezam cuminti la coada. Autobuzul geme de oameni, pe scaune sau in picioare. Ma refugiez pentru cateva momente in muzica de pe Ipod. Gandurile imi fug, hoinare, pe maidanul din fata ochilor cateva urme proaspete se afunda in zapada, dincolo de gardul, in spatele caruia, pentru mine se intinde necunoscutul...

“Copacii albi, copacii negri

Stau goi în parcul solitar

Decor de doliu funerar ...

Copacii albi, copacii negri.”

Vara presimt ca acolo e loc de pripas pentru oamenii fara adapost...ma intreb daca acum, urmele acelea care trec dincolo de gard, merg catre vre-un adapost improvizat, din ramuri, crengi, lemne...Oare poate sa fie uscat un asemenea loc, la vremea asta? Oare noaptea de aici, se inalta vre-un firicel subtire de fum, atunci cand toate luminile din birourile corporatistilor s-au stins?

Cum e sa mori degerat? Cred ca e un mod usor de a muri...Atunci cand ti s-a luat de viata, te cocolosesti in zapada, in pozitia copilului nenascut. Dupa o ora, doua in care tremuri, corpul pierde lupta. Si creierul te vrajeste cu imaginea caldurii pe care poate nu ai simtit-o niciodata, a plapumii cu care nu te-a invelit nimeni pana atunci.

“Orasul rade si petrece

Huieste in chiot, urla strada

Boierul da un leu cand trece

Prin fata lui, jucand parada”

Va mai amintiti de unde vin randurile de mai jos?

“Niciodata nu fusese mai frumoasa bunica; a luat-o in brate pe fetita si amandoua s-au inaltat in stralucire si bucurie, si fetitei acum nu-i mai era frig, nici frica; era in cer. A doua zi dimineata, in ungherul dintre cele doua case, fetita cu obrajii rosii si zambet pe buze zacea moarta, degerata de frig, in cea din urma noapte a anului.

Zorii Anului Nou s-au ridicat deasupra trupsorului mort, langa care erau imprastiate o multime de cutii de chibrituri, una din ele cu toate chibriturile arse. A vrut sa se incalzeasca; ziceau oamenii. Dar nimeni nu stia ce frumuseti vazuse ea si in ce stralucire intrase si ce bucurie mare ii adusese Anul Nou!”

...

“Prin blana-i numeri coaste slabe

Dar nu se lasa, nu se lasa”.

Au trecut minute bune si nu ne miscam, asa ca soferul nostru se grabeste sa ne explice la microfon, cum din cauza traficului s-au decalat cursele si cum, totusi, ei din spirit de altruism ( mai ales pentru cei care nu au mai avut loc in autobuz), au cuplat 3 curse (8.25, 8.35, 8.45- 3 in 1, la super oferta..Sa nu mai spunem noi ca nu ne dau cu super-oferta chiar si acum pe timp de criza...).

Ma gandesc ca daca as fi in Austria, as vedea scris mare, pe sosea-STAU (blocaj)...dar nimeni nu ar bloca o artera mare din cauza unui banal de marfar..Daca as fi in Austria aici ar exista un pod...

Dar ma intorc la mine si ochii imi cad din nou pe maidan..nu ne-am miscat deloc...Nici acum, nici de 1 an incoace...Si in general cand ne miscam noi, ca si popor, o facem doar pentru a schimba blocajele intre ele...Construim blocuri si cladiri de birouri dar nu construim poduri (luati-o in sensul metaforic)...

“De 2000 de ani danseaza

L-au prins de pui in miez de codru

Hei, codrul ala-l tot viseaza

Dar sa mai scape, nu e modru”