Un colt de bloc si un parculet comun cu banci asezate concentric.

O singura banca ocupata. De pe ea se ridica 2 barbati, pe la pensie, cu ceafa groasa, imbracati in trening de casa.

Unul stinge tigara, altul pleaca cu ea in mana...

Inainte sa intre in scara unul spune...Aveai dreptate, la profesoara vine tot timpul unul singur in mod constant. Restul vin si pleaca-pasageri, nu sunt de incredere...

Celalat mustaceste...acum ca e la pensie, usa profesoarei cu picioare frumoase si imbracata mereu cu bun gust e singura lui preocupare pe care o exercita constant, ca pe o meserie, prin ocheanul proprii sale usi, iar dimineata pe balcon.

Stie care e orarul de la scoala si cand pleaca in fiecare zi, imbracata cu paltonul negru, dichisita si aranjata. Parca simte cum in urma ei, cand inchide usa ramane un miros de primavara...Stie si ca la vara, va imbraca tinute vaporoase si va merge la biblioteca sa citeasca. In blocul vechi, la ultimul etaj e caldura mare vara, si cum e doar o profesoara de generala, nu are bani pentru un aer conditionat. Nici meditatii nu prea face, desi ar mai castiga si ea un ban...

Nu o iubeste, ci mai degraba se uita la ea ca la o fiica. O stie de mica cum se plimba in pardesiul rosu cu bunica ei de mana. Ii vrea tot binele din lume si totusi prezenta ei zilnica in blocul acela de pensionari in care nu se intampla nimic notoriu si in care toti se plang de boli si medicamente este sinonim cu culoarea. Alti vecini sunt intrigati ca tot felul de barbati straini ajung la ei in scara si vin la “doamna profesoara”. Pe el insa il amuza si lui ii aminteste de tinerete...Ar fi vrut sa traiasca si el in timpurile astea libere, dar pe atunci a trebuit sa ia repede o fata si sa isi faca un rost. Nu e vorba ca nu a fost fericit. A trait bine. Dar uite, acum a ajuns la pensie si nu mai are pe nimeni, nici energie pentru visele lui nu mai are...daca nu si le-a dus la capat la tinerete...acum la batranete, a ramas prieten doar cu ocheanul...