joi, 29 decembrie 2011

Tablourile din viata mea


Recunosc ca desi am ajuns sporadic si prin alte locuri decat acasa, si am vazut poate multe moduri de a-ti decora peretii, nu mi-au ramas in minte tablourile pe care le-am vazut. Nu pot decat sa concluzionez ca si Claudia, ca fie sunt abstracte, fie sunt legate cumva de natura, fie de vre-un peisaj din zona, fie la modul generic de vreo floricica. Mai interesant e modul in care sunt executate (pictura, colaj, desen, puzzle etc) si modul in care sunt inramate.
Dar cu siguranta vii in memorie imi sunt tablourile din casele mele.

In primul rand acasa...tabloul din sufragerie, aproape clasic inainte de 90, ceva mare care la mine arata ceva de mancare- un platou de fructe de toamna...Nu imi spune si nu mi-a spus nimic.

Apoi tabloul din camera fratelui meu...Aici am ceva mai multe de spus...Infatiseaza un mos, cu cusma si cojoc...In copilaria timpurie imi amintesc ca ma amenintau ai mei cu mosul asta, care era ceva rau, mai ales ca statea cu mine in camera si aveam impresia ca ma urmareste orice fac. Imi era frica de el, si aveam credinta ca iese din tablou cand e intuneric in camera d-asta nu imi placea deloc sa ma ascund dupa usa din camera cand eram mica si ma jucam prin casa cu tata de v-ati ascunselea.
Apoi vin tablourile de la Bunica. Multe, mari si comune...nu au ideea care sa rezoneze cu mine. Stiu ca sunt ceva fructe, ceva flori si cred ca mai sunt vreo 2 mici cu peisaje...

Mai interesante sunt tablourile de la tara...Acolo nu exista tablouri in sensul clasic, ce sa faca oamenii cu platoul de fructe pe pereti plus ca un asemenea tablou “pretentios” nu se potriveste decat cu o anumita mobila (mobila masiva cu aspect burghez). Acolo sunt puse pe pereti fotografii inramate sau colaje de fotografii. Si daca cele mari cu mamai si tataia la nunta sau cu strabunicii mei batrani se vad bine de departe, mai sunt colajele cu multe fotografii mici. Astea imi placeau cel mai mult-ma suiam in pat cand eram mica si ma uitam la ele, incercand sa ii identific pe tata si pe unchiul meu cand erau copii (provocatoare treaba sa ii ales dintr-o clasa de 30 de elevi; tot timpul greseam).
Iar la noi in camera, acum, nu avem tablouri...avem lipite pe ambele parti ale usii niste postere si pe peretele de deasupra patului unul cu Himalaya de la Oamenii Muntilor, plus un perete acoperit cu rectiunea verbelor in limba germana :).
Pana la urma tablourile si “decoratiunile” de pe pereti, atata timp cat stau suficient de mult timp lipite/atarnate, ajung sa faca parte din casa. Sunt parca impregnate cu atmosfera casei respective, o oglindesc, o completeaza.Lipsa lor de pe pereri nu trece neobservata pentru ca au incetat sa mai fie simple obiecte de decor si au devenit o parte componenta a atmosferei din fiecare incapere/din fiecare casa.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu