marți, 10 iulie 2012

Ladegerät sau banalul incarcator de telefon


Haideti sa va spun traznaie.
Dupa ce fac eu ochi in Berlin, ma apuc sa imi scriu niste aplicatii, sa vad si eu ce inseamna un interviu la nemti (asta daca m-or chema la interviu).
Bun, muncesc eu pe rupte la aplicatii (va spun in alta postarea cum e cu aplicatiile aici) si imi dau seama ca am nevoie de un numar de Germania pe care sa ma sune oamenii daca vor sa discutam despre un interviu face2face.
Asa ca prospectez piata pentru o cartela.De fapt aprofundez piata ca am prospectat-o inca din tara.
Invat cuvinte noi, fac un calcul, vad ca toate ofertele sunt doar chestii de marketing pentru ca la final costul pe minut /sau pe SMS e acelasi si ma decid sa imi iau o cartela de la Vodafone (sa nu zica cum ca nu sunt client fidel).
Perfect.
Ma duc la magazin (avem unul la 5-10 minute de mers cu bicicleta), ma inteleg cu nenea in germana, imi da cartela si vin acasa.
Dau sa pun cartela in telefon si sa fac proba...
Si eroare: SIM-ul nu merge.
Mai incerc odata. Aceeasi eroare.
Imi da prin cap sa incerc si in harbul de telefon luat de acasa exact pentru scopul asta...
Acolo merge din prima.
Doar ca la harbul de telefon am uitat sa iau si incarcator...de fapt am omis cu totul si asta mai are doar 2-3 liniute de baterie (sincer nu stiu nici de unde le mai are si pe astea).
Deci e clar, nu pot sa ma intorc cu cartela la magazin sa le spun ca SIM-ul e defect. Telefonul meu are ceva...Caut pe net (doamne cat iubesc net-ul asta) si aflu ca probabil e codat pe Romania. Nu gasesc solutie sa il decodez acasa dar mai am o speranta: telefonul lui Radu...
Vine Radu de la serviciu, incercam si acelasi mesaj de eroare...
Perfect nu imi ramane decat harbul de telefon, dar unde mai gasesc eu un incarcator vechi de Nokia?
Asa ca invat noi cuvinte, gasesc niste anunturi pe net, scriu niste emailuri, explorez preturile pentru un telefon la mana a doua de aici (10-15 euro, chiar ok as putea spune) primesc raspuns la unul dintre mailuri: 2 incarcatoare de 3.5 mm, cu 5 euro...bun asa. Fixez un loc, o zi si o ora de intalnire.
Norocul face ca vanzatorul sa stea in zona, asa ca ajung punctuala la adresa, sun la interfon, intru, sunt primita in casa (un apartament banal ca in Romania, o doamna si un domn de 40 de ani), ne intelegem in germana, desi i-am avertizat in mail ca germana mea nu e prea buna, ma lasa sa fac proba, incarcatoarele merg, primesc si o punga pentru ele si tranzactia este reusita.

Ma intorc multumita acasa, pun telefonul la incarcat si pot sa scriu in final in CV un numar de telefon de contact.

Morala?
Sunt doua:
1. Cand vin in Romania, imi decodez telefonul (harbul era decodat); il decodez si pe al lui Radu

2. Sunt curioasa cat timp va mai sta in picioare paradigma conform careia nemtii sunt reci...
Nu stiu, poate in Berlin e alt aer...Faptul ca sunt foarte multi imigranti, poate a dus la o schimbare de mentalitate, dar acum sincer, oamenii astia nu aveau de ce sa ma invite in casa, nu aveau de ce sa ma lase sa fac proba produsului etc. Da, nu ma astept sa ma ia oamenii de pe strada de gat si sa fim prieteni, dar oamenii sunt amabili, iar relatiile se cladesc in timp, pe anumite afinitati...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu