Van, totul mi se pare in van. Daca nu lucrezi ca inginer (de care se pare ca nemtii au nevoie ca de aer), atatea batai de cap pentru un job mediocru, drumuri si discutii intr-o limba din care intelegi doar pe jumatate pentru actele necesare si cand te bucuri ca esti pe drumul cel bun, un romanas de la metrou iti exemplifica cat de fraier esti. Cersetoria exista si in Berlin. Ce e drept, in cartierul nostru de oameni venerabili si majoritar nemti, nu am vazut picior de cersetor, insa locul unde stam e poate unul din cele mai “imobile” cartiere din Berlin. Aici e tot timpul liniste, obloanele se trag odata cu inserarea si rar mai vezi picior de om pe stradute. Sunt insa alte zone, mai ales in est, unde viata pulseaza datorita mixului cultural format din imigranti si din tinerii nemti in cautare de distractii. In aceste cartiere, viata curge precum intr-un oras mai estic si e colorata cu de toate. Inclusiv cu cersetori, inclusiv la metrou.

Dupa 4 luni de stat in Berlin in care nu a fost nevoie sa punem piciorul in metrou, prima calatorie cu mijloacele de transport in comun a fost instructiva si am lasat cartea in rucsac pentru ca era un mediu nou de descoperit si suficient de atractiv. Si inca din prima calatorie, i-am intalnit, neschimbati, cu aceleasi “texte” ca si in Romania, unii venind chiar de acolo.

Ce e drept nu stau cu mana intinsa si nu sunt jigariti desi exista si din acestia prin centru, prin ganguri, cu copii in brate etc (recunoasteti modelul).

Cei de la metrou, de fapt din garniturile de metrou chiar fac ceva. In primul rand merg, de la un capat la altul al vagonului, schimba vagoanele etc. Si probabil ca unii nemti le-ar da bani doar pentru asta.

Dar fac din fericire mai mult.

Primul vindea niste ziare banale in alb si negru pe ceva teme religioase. Nu era chiar un linge-blide, desi nici a parfum nu mirosea dar rupea niste germana. Cand l-am vazut ca intra am stiut ce vrea si am inceput sa pun pariuri cu mine insami cine o sa ii dea bani. Am pierdut pariul in mod lamentabil pentru ca din cei aproape 15 oameni cati eram in vagon, doua persoane i-au dat bani. Una nu a vrut nici macar ziarul iar alta i-a dat mult mai mult decat costa ziarul si i-a spus sa pastreze diferenta: “E pentru dumneavoastra”. Deci un procent destul de bun 15%.

Urmatorii au fost de departe mult mai interesanti. Astia era rromi. Un el si o ea, pe la 40 de ani, el burtos, ea bine facuta, imbracati insa in haine europene. Se urca pe usa din mijloc, el tarand un fel de cutie muzicala umblatoare, ea doar acompaniindu-l. Am stiut ca vin din Romania in clipa in care el a deschis gura. Un amestec de germana cu cuvinte cu radacina romano-franceza (probabil au trecut si prin Franta in pelerinajul cu cutia muzicala umblatoare (de exemplu “a deranja” spus pe cel mai neaos grai romanesc)) si cu un accent italian mi l-a recomandat ca fiind un cunoscut. Omul nu vroia sa deranjeze ci doar sa faca putin “enterteinement”. Toata lumea il privea interesata, asa ca el a pornit cutia muzicala umblatoare de unde s-a revarsat la maxim un hit al zilelor noastre, de sorginte latina, numai bine cat sa ii trezeasca pe calatori din letargie. Intre timp, ea tinea ritmul zdranganind un saculet cu monede. In 2 minute totul a fost gata, ea s-a apucat sa faca ture sa stranga ceva gologani, si din nou au fost vreo 2 persoane care au contribuit.

O sa va intrebati care e profilul “contribuabilului” neamt. Pai cum in vagon erau oameni de toate varstele si de ambele sexe, cei patru care au cotizat au fost si barbati si femei de varsta a doua. Niciun tanar nu a dat bani.

Cat or fi castigat, nu stiu dar probabil cam 1-1.5 euro pe vagon. Adica vreo 10 euro pe tren in 30 de minute. 20 de euro pe ora, 160 de euro pe zi, mai departe socotiti si voi. Neimpozitabili....

Poate e exagerat, dar e oricum mult, chit ca nu presteaza 8 ore pe zi, unele momente orare sunt mai rodnice (acum era mijlocul zilei si relativ pustiu in metrou, dar dimineata si seara traficul e mult mai mare).

Si avem oamenii fraieri care muncesc cu norma intreaga pe un mini-job de 400 de euro pe luna sau pentru un job intermediar unde castiga maxim 800 de euro pe luna, partial impozitabili.

Dreptatea? Asta nu e de gasit in lumea noastra si lumea la nivel mondial nu este un spatiu in care sa gasesti fericirea. Ea se gaseste in lumea pe care ti-o creezi singur, in microcosmosul tau, in balonul tau de cristal.