miercuri, 14 noiembrie 2012

Paradigme


Vazuta din Romania, Germania mi se parea o societate in care nu este loc de greseala, in care fiecare isi face treaba cu o precizie si un angajament exemplar, intr-un mod ireprosabil. Vazuta din interior, de multe ori am impresia asta si (inca mai) cred ca neamtul isi face treaba mai bine si cu mai multa seriozitate decat alte popoare. Dar intotdeauna exista situatii care iti dau peste cap aceste mentalitati confectionate pe genunchi si care nu au fost supuse testului timpului.

E adevarat ca subiectul pe care il expun mai jos este inca o gaura neagra  pentru foarte multi din angajatii din sistemul de stat sau din sistemul privat care au de-a face cu romanii sau bulgarii ce vor sa se angajeze in Germania, dar o asemenea  pata cenusie nu ar trebui sa existe intr-un popor ce se vrea perfectionist si guvernat de reguli clare.

Imaginati-va Europa ca pe un oras, Germania centrul acestuia si Romania si Bulgaria -2 periferii, mahalele, desi cred ca frantuzescul "banlieue" reda mai bine termenul pe care il caut. Locuitorii de acolo sunt tolerati de catre primar si de catre consilieri, dar nimeni nu prea isi bate capul cu ce se intampla in acea zona. Viata totusi curge in ritmul ei si la centru si la periferie si o prapastie se casca usor, usor. Prapastia asta se niveleaza cu legi si proceduri care sa permita, virtual, locuitorilor din mahala sa acceada la oras, dar nimeni nu sta sa isi bata capul cu ele pentru ca sunt mult prea incalcite. Totusi pentru ca vorbim de un oras civilizat, trebuie sa avem o autoritate care sa aiba in grija si acesti oameni si sa ofere drepturi de a lucra la oras. La nemti ea are un nume lung, asa ca o sa folosesc prescurtarea: ZAV si se gaseste intr-un oras necunoscut din vestul Germaniei- Duisburg.
Cum am ajuns la ea?
Pai cineva de la o agentie de recurtare imi cere permis de munca dar nu imi zice de unde sa il obtin caci nu stie. Ea stie ca vrea permis de munca.
Asa ca ma duc la Agentia nationala pentru ocuparea fortei de munca din Berlin si ei imi spun ca nu e de competenta lor si ma trimit la ZAV.
Acolo se fac si de desfac toate cele in ceea ce privesc permisele de munca pentru orasele din estul si centrul Germaniei. Din Berlin pana la Duisburg sunt cam 540 de kilometri pe autostrada. Au si o linie telefonica unde nu vorbeste nimeni engleza desi se ocupa exclusiv de permisele de munca pentru imigranti. Ca o paranteza, asta n-ar fi o noutate. Am observat ca cei din structurile de stat din Berlin nu prea vor sa vorbeasca in engleza. Daca deschizi gura si spui ceva in germana esti mancat, sigur nu o sa o mai treci pe engleza. Asa ca am incercat si varianta sa vorbesc direct in engleza si la intrebarea mea: "Do you speak english", raspunsul lor pe jumate evaziv si figura lor de oameni pusi in dificultate, ma descurajeaza instantaneu si imi dau seama ca am mai mari sanse sa inteleg eu mai multa germana decat vorbesc ei engleza. Am inchis paranteza.

Bun, deci incep sa ii expun tinerei de la celelalt capat al firului povestea mea si sa ii spun ce vreau. 
Dupa ce ii dictez pe litere numele meu si face verificarile necesare, imi spune de ce acte am nevoie si care este procedura: 
- primesc prin posta de la ei un formular pe care il completez
- trimit formularul+ copii dupa documentele doveditoare prin posta
- primesc tot prin posta permisul de munca.
A doua zi ma trezesc insa ca mai am intrebari suplimentare, dar am ghinion. In multe Landuri din Germania e zi libera, asa ca mai astept o zi.
A treia zi pica intr-o vineri si au program scurt. Sun din nou, vorbesc cu altcineva, aflu ca procesul dureaza cam 4 saptamani si ca pot sa rezolv asta mai repede daca vin la fata locului. 
Am inspiratia sa ii repet documentele si mai adaug unul pe lista pe care prima persoana uitase sa mi-l spuna. Intreb si de traduceri (daca sunt necesare).
Observatie- nu va asteptati sa primiti explicatii detaliate. Daca nu veniti cu lista de intrebari bine definita o sa vi se raspunda perscurtat si o sa dati multe telefoane pana sa aveti o imagine fidela.
Dupa weekend, luni dimineata ma infiintez la adresa din Duisburg. Nu gasesc nicio receptie asa ca ochesc o usa deschisa ca sa imi caut un interlocutor.
Ajung la etajul bun, dar nu stiu ce camera sa aleg. Iar am noroc cu o alta doamna care ma conduce pana la partenerul meu de discutie.
Viata in birourile acelea curgea precum viata din birourile functionarilor din Romania. Camere cu birouri de 2 persoane asezate fata in fata. In prima camera o doamna era cu tortul pe birou si il asambla...E clar ca am picat prost. Cine aseapta musafiri la ora 9.00 dimineata?
In biroul cel bun, una din doamne (toate de varsta parintilor nostri) isi facea un ceai la un fierbator portabil. Deja vu :).
Imi dau seama repede ca oamenii de pe aici nu sunt obisnuiti sa primeasca "musafiri".
Nu ochesc niciun scaun pe care sa ma asez asa ca raman sa imi expun situatia in picioare, o pozitie care ma avantajeaza si cu care sunt obisnuita.
Dupa ce imi termin explicatiile in germana si rasuflu usurata, ma trasneste raspunsul. Pai nu aveti nevoie de permis de munca.
Inlemnesc. Pai cum femeie, ca la agentia de recurtare imi cer documentul. Cine minte si cine spune adevarul in toata povestea asta?
Asa ca cer dovada care sa ateste ca nu am nevoie de permis de munca (cine s-a fript cu ciorba sufla si-n iaurt). Se da si hartie dar nu pe loc. Prin posta. Ii explic ca am vorbit la telefon cu cei din centrala si ca am intrebat explicit daca se poate elibera pe loc permisul de munca si mi s-a spus ca da. Asa ca daca se poate elibera permisul cu ce e mai cu mot hartia asta?
Nu e mai cu mot, dar nu se poate elibera pe loc.
Imi creste tensiunea si ii explic deznadajduita ca am batut drumul din Berlin pana aici ca sa ma lamuresc cum e cu hartiile astea. Dupa compatimirile de rigoare insa, tanti imi da lovitura de gratie.
Totul se putea rezolva pe mail: Trimit documentele scanate pe mail intr-o zi si ei imi trimit prin posta actul. Dura cateva zile.

Pai si eu de unde era sa stiu? Probabil ca trebuia sa intreb si asta explicit...asa ca pana la urma tot "mea culpa". 

Intre timp mi-a venit acasa hartia care sa ateste ca nu am nevoie de hartie :). O pun furmos la dosar impreuna cu un teanc nou de lectii invatate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu