Oglinda Lunii

Cartea asta e neasteptat de populara la mine la munca. Cum peste 50% din angajati nu sunt nemti si cum mare parte din ei vorbesc engleza la nivel conversational, e mereu recomandata cu zambetul pe buze. Noilor veniti si neantrenati in ale limbii-ca preview a ceea ce va urma daca vor avea de gand sa invete germana, iar celor ce rup putina germana, ca o confirmare a provocarii pe care o depasesc (si care se intinde pe ani de zile).

De la sine inteles, recomandarea vine intotdeauna de la imigrant la imigrant si niciodata de la un neamt, iar cel ce o recomanda zambeste tacit in sinea sa, gandind « uite fraierule la ce te inhami ».

Am primit si eu recomandarea inca din primele zile dar a trecut ceva timp pana sa ma apuc sa o citesc, desi carticica nu cere mare angajament fiind usoara, scurta si extrem de glumeata iar daca stii putina germana poti chiar empatiza cu problemele existentiale pe care aceasta limba i le ridica lui M.Twain in 1800 toamna. In mod cert nu trebuie sa pierdem din vedere ca la vremea aceea resursele privind invatarea unei limbi (chiar si in mediul in care aceasta se vorbea) erau mult mai limitate decat posibilitatile actuale, dar asta nu inseamna ca azi, pentru omul de rand, invatarea Germanei e floare la ureche.

Twain trece in revista cateva aspecte de baza ale gramaticii, tratandu-le cu un amestec de haz, inocenta, informare (caci cartea nu e nici pe departe scrisa pe genunchi) si pastrandu-si nota de imigrant intrigat, pentru ca, nu trebuie sa uitam, limba la care se raporteza autorul este engleza

Astfel, special pentru Em, am spicuit cateva fragmente, savuroase si adevarate, despre particularitatile acestei limbi, pe care da, vei ajunge sa o inveti daca vei sta suficient de mult in acest mediu.

Unabhaengigkeitserklaerungen (declaratii de independenta)  pe care Twain le acuza ca nu sunt cuvinte, ci procesiuni alfabetice.

In cartea sa exista si o caricatura relevanta, insa va asigur ca lungimea substantivelor e de fapt cea mai simpla parte caci odata ce cunosti sensul cuvintelor de baza, ele se pot uni si combina in mii de moduri, nepunand probleme reale de descifrare (ci poate doar de traducere).

Alte cuvinte cu genuri abracadabrante :

die Kartoffel (feminin)- o cartof
die Butter (feminin)- o unt
der Kaese (feminin)- un branz
die Milch (feminin)- o lapte (acum ma intreb si eu de ce daca laptele e feminin (as putea gasi o logica pentru asta- lapte=> femela) nu au pastrat toate lactatele feminine macar sa stim o treaba ?)
die Wurst-o carnata ???? (asta e de departe cea mai comica asociere).

• Declinarea substantivului:

• Sa continuam cu parantezele. 

“with the Germans it is doubtless the mark and sign of a practiced pen and of the presence of that sort of luminous intellectual fog which stands for clearness among these people”.

• Verbele cu particula separabila. 

• Pronumele personale si adejectivele sunt alte capacane ale aceste limbi si ar trebui ignorate cu desavarsire.

Aseara am fost un devorator de televizor. Dupa ce in Romania, timp de 6 ani, nu am avut televizor la noi in camera si ne uitam doar ocazional, aici, in Berlin, desi ne-am pomenit cu televizor, il deschidem aproape la fel de rar si in principiu pe canalul nr.20. Acolo este Phoenix TV-un program de documentare, ceva stiri si dezbateri. Fara filme si mai ales fara emisiuni tampite de care nici nemtii nu duc lipsa. Documentarele nu sunt extraordinare, nu le egaleaza nici pe cele de pe Discovery si nici pe cele de pe National Geographic insa marele avantaj este ca sunt in germana. Uneori mai prindem si filme bune facute de cei de la BBC si dublate in germana dar cele mai multe sunt facute de nemti pentru nemti. E un mod interesant de a mai vedea una alta si de a-ti exersa limba. Documentarul care m-a starnit sa scriu postarea asta a avut 1 h si jumatate si a urmarit un vas de croaziera incarcat cu turisti nemti, ce naviga de-a lungul coastei vestice a Groenlandei, cu scopul de a atinge 80 grade latitudine nordica. Bineinteles ca au fost doua fete- calatoria all-inclusive vs viata de zi cu zi a inuitilor. Comfortul unei calatorii (pe care pasagerii o considerau initiatica) vs supravietuirea in conditii dure in comunitati mici si indepartate.

Imaginile mi-au placut, oamenii la fel dar l-am pus pe Radu sa promita ca nu vom ajunge niciodata sa calatorim precum turistii nemti. Platind mii de euro pentru aceasta « aventura », stand confortabil pe puntea vasului (eventual intr-un jacuzzi), racind sampania in ocean si servind-o cu gheata luata direct din vre-un eisberg, toti imbracati in uniforme albastre ca nu cumva organizatorii sa ii piarda sau sa ii incurce, cu programul servit dinainte. Si inca ce program :

- vizitat vreo 2-3 asezari (din care Ilulissat (al 3-lea oras al Groenlandei) si Noul Thule (o localitate de doar 700 de locuitori si una dinte cele mai nordice asezari permanente din Groenlanda) . Va recomand sa citit despre Thule pe wikipedia;

- primit vizita unor localnici si ascultat un program de cantece traditionale;

- facut turul vasului si glumit cu capitanul vasului;

- savurat masa de seara pe tarm, intr-una din zile;

- plimbari cu sania trasa de caini;

- scurtat orizontul prin ochean.

Extraordinar ! Bine probabil ceva mai bine decat stat cu burta la soare vreo 2 saptamani.

Totusi am suportat toate acestea cu stoicism caci si eu aveam parte de calatoria mea printr-o tara  de 6 ori mai mare ca Germania ca suprafata si cu doar 60.000 de locuitori.

Intr-o tara unde notiunea de viata grea are cu totul alte conotatii :

- Asezari cu cateva zeci/sute de locuitori (sate sa le spunem asa);

- Locuri in care nu cresc nici fructe si nici legume, toate venind pe apa, evident la preturi mai mari decat normalul si adresandu-se unei populatii nu neaparat instarite (verdeturile si fructele sunt aproape o trufanda).;

- Copii care pana in clasa a 3-a invata carte acasa cu parintii pentru ca in multe localitati scolile elementare lipsesc si care mai apoi merg la scoala in regim de internat;

- Copii care invata pe rupte sa isi ia bacalaureatul (si acesta ee motiv de imensa bucurie) si multi sunt printre primii din satul lor care au ajuns la un asemenea nivel de educatie;

- Parinti care isi doresc ca fii si fiicele lor sa invete si sa plece mai la sud, sau poate intr-o tara din nordul Europei pentru ca traiul dupa vechile obiceiuri nu le va mai putea asigura existenta timp de inca o generatie;

- Copii care desi au oceanul in spatele casei nu stiu sa innoate pentru ca pana si vara, apa oceanului este mult prea rece;

- Drama barbatilor care pe vremuri sustineau o intreaga familie din pescuit, pe cand acum au ajuns sa traiasca la limita practicand aceste activitati traditionale. Si daca poate pe timpul verii pescuitul pare interesant, in lunga iarna nu mai este nici pe departe asa;

- Oameni care isi vad meseriile afectate de incalzirea globala care se vede mai bine ca nicaieri aici si care face ca pe timpul verii sa fie mai cald decat in mod normal si sa se strice mancarea pusa la pastrat;

- Oameni care incearca sa profite de incalzirea globala si de cresterea temperaturii si stau ore in sir afara, incercand sa imblanzeasca un teren nefavorabil si sa il pregateasca pentru agricultura (incepand prin a muta bolovanii si a ajunge la pamant).

- Localitati care nu sunt unite prin niciun fel de drumuri (doar poteci de picior si sanii trase de caini) si care au precum satele de la noi un serviciu medical de baza, restul interventiilor efectuandu-se doar pe calea aerului.

In mod cert un film al carui cuvant cheie este die Einsamkeit. Imi place cum suna cuvantul asta in germana, mai mult decat corespondentul lui in engleza ori in romana: Solitude/Solitudine. 

Un dus cu apa rece atunci cand crezi ca viata e grea caci iata, tu iti poti trimite copii la scoala si iti poti cultiva legumele in gradina din spatele casei desi poate nu iti vei permite niciodata o asemenea croaziera de 5 stele. Dar ti-o doresti cu adevarat?

Tanjeam dupa o carte care sa ma prinda si am gasit-o acolo unde ma asteptam mai putin-la Hermann Hesse. Spun acest lucru pentru ca il consider pe Hesse un scriitor dificil si desi am incercat sa citesc multe din lucrarile sale, nu am avut succes decat cu « Lupul de stepa » (pe care am parcurs-o mai mult din curiozitate si din rigoare) si cu « Siddharta « (o carte care mi-a placut cu adevarat). Cu restul romanelor (« Jocul cu margele de sticla » si « Calatoria spre soare rasare ») nu am rezonat. Probabil ca nu este vremea lor caci am capatat convingerea ca Hesse trebuie citit la momentul potrivit. Si nu ma refer aici la varsta potrivita, ci mai mult la maturitatea si disponibilitatea necesare pentru a rezona cu stilul si intamplarile prezentate.

Acum insa a fost timpul. S-a intamplat sa il citesc pe Hesse inainte si dupa romanul "Fratii Karamazov" al lui Dostoievski cu care m-am luptat vreo doua sau trei luni si astfel am devenit mai constienta de stilul pe care il abordeaza autorul german in creatiile sale. 

Am apreciat puterea cuvantului caci la Hesse scrisul prinde viata. Desi dialogul este redus la minim, profunzimea cu care se releva sufletul personajului principal ne inghite precum o calatorie in adancurile (aproape) fara sfarsit ale Groapei Marianelor. In spatele unei asemenea realizari este talent dar este si munca, caci desi descrierile curg ca un fluviu, cuvintele sunt atent alese si parca mai razbate si acum din ele zbuciumul interior al cautarii celei mai bune formulari, cuvantului complet si plin.Astfel din stiloul si din mintea scriitorului ies imaginile lucrate cu migala ce vrajesc cititorul cu naturalete precum descrierea sensibila a castanului ce veghea in fata manastirii de ani si ani si parca vedeam in fata ochilor cadrul dintr-un film, o introducere facuta « de departe »/ « de la exterior la interior » menita sa introduca cititorul pas cu pas in atmosfera.

"Căci un om care încearcă să se realizeze cu darurile ce-i sunt date de la natură, face lucrul cel mai important, singurul cu sens pe care-l poate face…"

"Gură-de-Aur îi arătase că un om chemat la fapte mari se poate cufunda până departe de tot în sminteala sângeroasă, amețită a vieții, se poate năclăi în colb și în sânge, fără a deveni, totuși, mărunt și trivial, fără a ucide dumnezeiescul din el, că poate rătăci prin bezne adânci fără ca lumina divină și puterea creatoare să se stingă în sanctuarul sufletului său. … știa bine că în această inimă nestatornică de artist și de seducător, sălășluia un belșug de lumină și de har divin."