joi, 31 ianuarie 2013

The Awful German Language

Niciun comentariu:

Cartea asta e neasteptat de populara la mine la munca. Cum peste 50% din angajati nu sunt nemti si cum mare parte din ei vorbesc engleza la nivel conversational, e mereu recomandata cu zambetul pe buze. Noilor veniti si neantrenati in ale limbii-ca preview a ceea ce va urma daca vor avea de gand sa invete germana, iar celor ce rup putina germana, ca o confirmare a provocarii pe care o depasesc (si care se intinde pe ani de zile).
De la sine inteles, recomandarea vine intotdeauna de la imigrant la imigrant si niciodata de la un neamt, iar cel ce o recomanda zambeste tacit in sinea sa, gandind « uite fraierule la ce te inhami ».
Am primit si eu recomandarea inca din primele zile dar a trecut ceva timp pana sa ma apuc sa o citesc, desi carticica nu cere mare angajament fiind usoara, scurta si extrem de glumeata iar daca stii putina germana poti chiar empatiza cu problemele existentiale pe care aceasta limba i le ridica lui M.Twain in 1800 toamna. In mod cert nu trebuie sa pierdem din vedere ca la vremea aceea resursele privind invatarea unei limbi (chiar si in mediul in care aceasta se vorbea) erau mult mai limitate decat posibilitatile actuale, dar asta nu inseamna ca azi, pentru omul de rand, invatarea Germanei e floare la ureche.
Twain trece in revista cateva aspecte de baza ale gramaticii, tratandu-le cu un amestec de haz, inocenta, informare (caci cartea nu e nici pe departe scrisa pe genunchi) si pastrandu-si nota de imigrant intrigat, pentru ca, nu trebuie sa uitam, limba la care se raporteza autorul este engleza
Astfel, special pentru Em, am spicuit cateva fragmente, savuroase si adevarate, despre particularitatile acestei limbi, pe care da, vei ajunge sa o inveti daca vei sta suficient de mult in acest mediu.

  • Stiu ca unul din cliseele limbii germane sunt cuvintele interminabile de tipul :
Unabhaengigkeitserklaerungen (declaratii de independenta)  pe care Twain le acuza ca nu sunt cuvinte, ci procesiuni alfabetice.
In cartea sa exista si o caricatura relevanta, insa va asigur ca lungimea substantivelor e de fapt cea mai simpla parte caci odata ce cunosti sensul cuvintelor de baza, ele se pot uni si combina in mii de moduri, nepunand probleme reale de descifrare (ci poate doar de traducere).

  • Pe mine una ma sperie cuvintele scurte:
De exemplu daca e sa il urmam pe Twain : substantivul « ploaie » (in engleza « the rain»). El demonstreaza repede ca genurile in limba germana sunt ceva abracadabrant fara sa urmeze o logica clara. Exista o lista intreaga de reguli pe care le poti aplica pentru a descoperi genul unui substantiv, insa in realitate mai nimeni nu le invata si prefera sa prinda genurile din zbor.
Deci banala ploaie care e feminina si in romana si in franceza, este masculiana in germana. « Der Regnen ». Cum adica? “Ploiul”?.

Alte cuvinte cu genuri abracadabrante :

die Kartoffel (feminin)- o cartof
die Butter (feminin)- o unt
der Kaese (feminin)- un branz
die Milch (feminin)- o lapte (acum ma intreb si eu de ce daca laptele e feminin (as putea gasi o logica pentru asta- lapte=> femela) nu au pastrat toate lactatele feminine macar sa stim o treaba ?)
die Wurst-o carnata ???? (asta e de departe cea mai comica asociere).

Dar nu acesta este marele impediment al jocului “ghici –ghicitoarea mea, ce gen are acest substantiv?" (joc pe care il joc cu regularitate cu Radu, in masina, ca sa ne omoram plicitiseala drumurilor lungi si monotone), ci faptul ca nemtii au luat cea mai urata parte (in opinia mea) din gramatica limbii latine:

  • Declinarea substantivului:
Astfel este “der Regnen” numai daca ploaia este subiectul propozitiei. Daca in schimb ploaia e implicata intr-un process de miscare atunci devine "den Regen" (in Acuzativ) iar daca ploaia sta pe loc devine “dem Regen" (in Dativ). 
Dar nu este suficient sa pui intrebarile clasice: « Cine/ Pe cine (ce)/Cui/ Al cui? » pentru a deduce cazul in care se afla un substantiv (si implicit declinarea acestuia). Uneori intra in joc o parte de vorbire in general ignorata in romana si francea- insignifianta prepozitie (cu, din cauza etc) care in germana are o putere formidabila si poate sa arunce un substantiv intr-un cu totul al gen.
De exeplu prepozitia « din cauza » (« wegen ») implica un substantiv in Gentiv- « des Regens».

Capisce

Atunci sa mergem mai departe fara sa uitam sa remarcam singurul lucru pozitiv legat de substantive: acestea se scriu toate cu litera mare, treaba ce ne usureaza mult munca caci le poti recunoaste dintr-o privire. Dar cam atat cu laudele. Weiter, weiter!

  • Sa continuam cu parantezele. 
Nu , nu cu semnemele ( ). Ci cu frazele acelea, lungi, incluse unele in altele, greu de urmarit Daca in cele mai multe limbi asemenea fraze lungi si incalcite sunt un semn de incoerenta, neamtul care scrie o asemenea fraza dovedeste mari abilitati scriitoricesti :
“with the Germans it is doubtless the mark and sign of a practiced pen and of the presence of that sort of luminous intellectual fog which stands for clearness among these people”.
Parantezele sunt intim legate de o alta notiune originala:

  • Verbele cu particula separabila
Aceste verbe sunt compuse practic dintr-un verb de baza si dintr-un prefix (prefixul schimband sensul verbului de baza), iar cand construim o fraza la prezent verbul de baza ramane in prim-plan, iar prefixul ajunge la finalul propozitiei. Beleaua este ca nu poti descoperi verbul (si implicit intelege sensul afirmatiei) daca nu asculti toata propozitia pana la capat. E ceva ce mintea noastra gaseste greu sa accepte.

De exmplu:
Abreisen= a pleca,  iar reisen = a calatori

  • Pronumele personale si adejectivele sunt alte capacane ale aceste limbi si ar trebui ignorate cu desavarsire.
Sa le luam pe rand. Imaginati-va ca un cuvant insignifiant format din doar 3 litere: (« sie ») poate insemna in acelasi timp : dvs, ea, pe ea, ei (genitiv feminin), ei (nominativ plural), lor. Adica 6 cuvinte diferite.
De ce ? Pentru ca s-au molipsit si ele de la boala declinarii substantivelor.
Daca in engleza totul e atat de simplu, adjectivul avand aceeasi forma si pentru singular si pentru plural, indiferent de caz, in germana din constructia "prietenul meu bun" (nominativ), vom declina fiecare cuvant in parte :
singular
N.—Mein guter Freund, my good friend.
G.—Meines Guten Freundes, of my good friend.
D.—Meinem guten Freund, to my good friend.
A.—Meinen guten Freund, my good friend.

plural
N.—Meine guten Freunde, my good friends.
G.—Meiner guten Freunde, of my good friends.
D.—Meinen guten Freunden, to my good friends.
A.—Meine guten Freunde, my good friends
.
Dificil, o adevarat bataie de cap? Nu exista cuvinte…

Sa nu credeti insa ca Marc Twain nu face decat sa puna la zid limba germana. Din contra, stie sa aprecieze si sa subinieze si partile ei pozitive, dar faptul ca acestea nu totalizeaza decat o pagina, nu ii poate fi imputat scriitorului, ci limbii in sine.

Ca sa inchei in acelasi ton glumet, preiau o anecodata haioasa din carte :
Autorul povesteste despre un student american ce se refugia constant intr-un cuvant german atunci cand nu mai suporta agravarea supliciului limbii germane. Era un cuvant dulce si placut urechii sale, capabil sa vindece spiritul sau sfasaiat. Acest cuvant era Damit [la naiba, eng]. Era singurul cuvant ce il ajuta, nu datorita semnificatiei ci datorita asemanarii cu limba natala. Astfel incat atunci cand a descoperit ca nu prima silaba este accentuata, ci ultima, intreagul edificiu s-a destramat caci singurul sau pilon se prabusise.
Read More

luni, 28 ianuarie 2013

Groenlanda. Departe si aproape in acelasi timp

Niciun comentariu:

Aseara am fost un devorator de televizor. Dupa ce in Romania, timp de 6 ani, nu am avut televizor la noi in camera si ne uitam doar ocazional, aici, in Berlin, desi ne-am pomenit cu televizor, il deschidem aproape la fel de rar si in principiu pe canalul nr.20. Acolo este Phoenix TV-un program de documentare, ceva stiri si dezbateri. Fara filme si mai ales fara emisiuni tampite de care nici nemtii nu duc lipsa. Documentarele nu sunt extraordinare, nu le egaleaza nici pe cele de pe Discovery si nici pe cele de pe National Geographic insa marele avantaj este ca sunt in germana. Uneori mai prindem si filme bune facute de cei de la BBC si dublate in germana dar cele mai multe sunt facute de nemti pentru nemti. E un mod interesant de a mai vedea una alta si de a-ti exersa limba. Documentarul care m-a starnit sa scriu postarea asta a avut 1 h si jumatate si a urmarit un vas de croaziera incarcat cu turisti nemti, ce naviga de-a lungul coastei vestice a Groenlandei, cu scopul de a atinge 80 grade latitudine nordica. Bineinteles ca au fost doua fete- calatoria all-inclusive vs viata de zi cu zi a inuitilor. Comfortul unei calatorii (pe care pasagerii o considerau initiatica) vs supravietuirea in conditii dure in comunitati mici si indepartate.

Imaginile mi-au placut, oamenii la fel dar l-am pus pe Radu sa promita ca nu vom ajunge niciodata sa calatorim precum turistii nemti. Platind mii de euro pentru aceasta « aventura », stand confortabil pe puntea vasului (eventual intr-un jacuzzi), racind sampania in ocean si servind-o cu gheata luata direct din vre-un eisberg, toti imbracati in uniforme albastre ca nu cumva organizatorii sa ii piarda sau sa ii incurce, cu programul servit dinainte. Si inca ce program :
- vizitat vreo 2-3 asezari (din care Ilulissat (al 3-lea oras al Groenlandei) si Noul Thule (o localitate de doar 700 de locuitori si una dinte cele mai nordice asezari permanente din Groenlanda) . Va recomand sa citit despre Thule pe wikipedia;
- primit vizita unor localnici si ascultat un program de cantece traditionale;
- facut turul vasului si glumit cu capitanul vasului;
- savurat masa de seara pe tarm, intr-una din zile;
- plimbari cu sania trasa de caini;
- scurtat orizontul prin ochean.

Extraordinar ! Bine probabil ceva mai bine decat stat cu burta la soare vreo 2 saptamani.
Totusi am suportat toate acestea cu stoicism caci si eu aveam parte de calatoria mea printr-o tara  de 6 ori mai mare ca Germania ca suprafata si cu doar 60.000 de locuitori.
Intr-o tara unde notiunea de viata grea are cu totul alte conotatii :
- Asezari cu cateva zeci/sute de locuitori (sate sa le spunem asa);
- Locuri in care nu cresc nici fructe si nici legume, toate venind pe apa, evident la preturi mai mari decat normalul si adresandu-se unei populatii nu neaparat instarite (verdeturile si fructele sunt aproape o trufanda).;
- Copii care pana in clasa a 3-a invata carte acasa cu parintii pentru ca in multe localitati scolile elementare lipsesc si care mai apoi merg la scoala in regim de internat;
- Copii care invata pe rupte sa isi ia bacalaureatul (si acesta ee motiv de imensa bucurie) si multi sunt printre primii din satul lor care au ajuns la un asemenea nivel de educatie;
- Parinti care isi doresc ca fii si fiicele lor sa invete si sa plece mai la sud, sau poate intr-o tara din nordul Europei pentru ca traiul dupa vechile obiceiuri nu le va mai putea asigura existenta timp de inca o generatie;
- Copii care desi au oceanul in spatele casei nu stiu sa innoate pentru ca pana si vara, apa oceanului este mult prea rece;
- Drama barbatilor care pe vremuri sustineau o intreaga familie din pescuit, pe cand acum au ajuns sa traiasca la limita practicand aceste activitati traditionale. Si daca poate pe timpul verii pescuitul pare interesant, in lunga iarna nu mai este nici pe departe asa;
- Oameni care isi vad meseriile afectate de incalzirea globala care se vede mai bine ca nicaieri aici si care face ca pe timpul verii sa fie mai cald decat in mod normal si sa se strice mancarea pusa la pastrat;
- Oameni care incearca sa profite de incalzirea globala si de cresterea temperaturii si stau ore in sir afara, incercand sa imblanzeasca un teren nefavorabil si sa il pregateasca pentru agricultura (incepand prin a muta bolovanii si a ajunge la pamant).
- Localitati care nu sunt unite prin niciun fel de drumuri (doar poteci de picior si sanii trase de caini) si care au precum satele de la noi un serviciu medical de baza, restul interventiilor efectuandu-se doar pe calea aerului.

In mod cert un film al carui cuvant cheie este die Einsamkeit. Imi place cum suna cuvantul asta in germana, mai mult decat corespondentul lui in engleza ori in romana: Solitude/Solitudine. 
Un dus cu apa rece atunci cand crezi ca viata e grea caci iata, tu iti poti trimite copii la scoala si iti poti cultiva legumele in gradina din spatele casei desi poate nu iti vei permite niciodata o asemenea croaziera de 5 stele. Dar ti-o doresti cu adevarat?
Read More

joi, 24 ianuarie 2013

Narcis si Gura-de-Aur

Niciun comentariu:

Tanjeam dupa o carte care sa ma prinda si am gasit-o acolo unde ma asteptam mai putin-la Hermann Hesse. Spun acest lucru pentru ca il consider pe Hesse un scriitor dificil si desi am incercat sa citesc multe din lucrarile sale, nu am avut succes decat cu « Lupul de stepa » (pe care am parcurs-o mai mult din curiozitate si din rigoare) si cu « Siddharta « (o carte care mi-a placut cu adevarat). Cu restul romanelor (« Jocul cu margele de sticla » si « Calatoria spre soare rasare ») nu am rezonat. Probabil ca nu este vremea lor caci am capatat convingerea ca Hesse trebuie citit la momentul potrivit. Si nu ma refer aici la varsta potrivita, ci mai mult la maturitatea si disponibilitatea necesare pentru a rezona cu stilul si intamplarile prezentate.

Acum insa a fost timpul. S-a intamplat sa il citesc pe Hesse inainte si dupa romanul "Fratii Karamazov" al lui Dostoievski cu care m-am luptat vreo doua sau trei luni si astfel am devenit mai constienta de stilul pe care il abordeaza autorul german in creatiile sale. 
Am apreciat puterea cuvantului caci la Hesse scrisul prinde viata. Desi dialogul este redus la minim, profunzimea cu care se releva sufletul personajului principal ne inghite precum o calatorie in adancurile (aproape) fara sfarsit ale Groapei Marianelor. In spatele unei asemenea realizari este talent dar este si munca, caci desi descrierile curg ca un fluviu, cuvintele sunt atent alese si parca mai razbate si acum din ele zbuciumul interior al cautarii celei mai bune formulari, cuvantului complet si plin.Astfel din stiloul si din mintea scriitorului ies imaginile lucrate cu migala ce vrajesc cititorul cu naturalete precum descrierea sensibila a castanului ce veghea in fata manastirii de ani si ani si parca vedeam in fata ochilor cadrul dintr-un film, o introducere facuta « de departe »/ « de la exterior la interior » menita sa introduca cititorul pas cu pas in atmosfera.

"In faţa arcadei susţinute de mici coloane duble de la intrarea mînăstirii din Mariabronn, foarte aproape de drum, se afla un castan, odraslă însingurată a sudului, adus odinioară de un pelerin sosit de la Roma, un castan nobil, cu trunchi vînjos; coroana sa rotundă se întindea, mîngîietoare, deasupra drumului, respirînd cu tot pieptul în vînt, iar primăvara, cînd de jur împrejur totul era înverzit şi pînă şi nucii mînăstirii înfrunzeau roşietic, tinereşte, el îşi mai lăsa multă vreme aşteptate frunzele, apoi, la vremea celor mai scurte nopţi, împungea, dintre mănunchiurile de frunze, razele mate, alb-verzui ale florilor sale exotice, care miroseau atît de pătrunzător, asemenea unei prevestiri neliniştitoare şi grave"

Ramanand captivati de poveste descoperim ca avem in fata un Bildungsroman si parcurgem drumul intortocheat al vietii alaturi de Gura-de-Aur. Este o scriere ce preamareste viata asa cum este ea, cu bune si rele, viata celor de sus si a celor de jos, aratand ca cel mai important este sa ne urmam calea. Gura-de-Aur descopera, experimenteaza, compara, calatoreste, sta si sedimenteaza ceea ce a dobandit de-a lungul timpului, ultilizand experientele anterioare pentru a creea, pentru a lasa ceva in urma noastra.

"Căci un om care încearcă să se realizeze cu darurile ce-i sunt date de la natură, face lucrul cel mai important, singurul cu sens pe care-l poate face…"

Sunt lucruri la care tanjim cu totii dar care nu ne reusesc intotdeauna. Hesse ne arata cat de important este sa ne urmam inima, caci facand ceea ce ne place putem gasi tarie interioara si putem trece peste orice greutati (chiar si atunci cand ele se numesc foame, ciuma, crima etc).

Gura-de-Aur il intruchipeaza din ceturile unei Germanii medievale pe omul modern, omul ce strabate tari intregi, omul ce nu se da in laturi sa isi urmeze inima chiar si cand aceasta il arunca in virtejul desfraului (ar spune unii), omul deschis ce ia fiecare lucru nou ca pe o experienta de viata, ce vrea sa cunoasca, sa aiba incredere in oameni, sa aiba un prieten aproape, sa simta si sa isi asculte vocea interioara. 

Nu suntem mereu calatori, la un moment dat toate drumurile si invatamintele se reunesc, pasul se opreste si omul simte nevoia sa lase ceva in urma. Drumurile si calatoria prin pustiu sau printre oameni ne ajuta sa descoperim cine suntem si ce vrem de la viata, care ne este vocatia si Hesse ne arata ca doar implinindu-ne putem sa fim fericiti. Si cand suntem fericiti suntem frumosi si aratam asta la fiecare pas.

"Gură-de-Aur îi arătase că un om chemat la fapte mari se poate cufunda până departe de tot în sminteala sângeroasă, amețită a vieții, se poate năclăi în colb și în sânge, fără a deveni, totuși, mărunt și trivial, fără a ucide dumnezeiescul din el, că poate rătăci prin bezne adânci fără ca lumina divină și puterea creatoare să se stingă în sanctuarul sufletului său. … știa bine că în această inimă nestatornică de artist și de seducător, sălășluia un belșug de lumină și de har divin."

Hesse poate fi analizat atat din perspectiva aceasta umana si superficiala oarecum, cat si din punct de vedere al stapanirii tehnicii scrisului caci in roman, pe nesimite introduce antiteze profunde ce alcatuiesc parca scheletul romanului:

- matern (Gura-de-Aur)/patern (Narcis)- 

"O spun serios. Nu este de datoria noastră să ne apropiem unul de altul, tot aşa cum nu se apropie soarele şi luna sau marea şi uscatul. Noi doi, dragă prie­tene, sîntem soare şi lună, sîntem mare şi uscat. Scopul nostru nu este de a ne contopi unul într-altul, ci a ne re­cunoaşte reciproc şi a învăţa să vedem şi să respectăm fiecare în celălalt ceea ce e contrariul şi completarea sa".

- viata (nasterea la care participa) /moarte (ciuma)-

"Asista pentru prima oară la o naştere şi stătea cu ochii ui­miţi, arzători, aţintiţi la faţa femeii, îmbogăţit dintr-o dată cu o nouă experienţă. Ceea ce desluşea pe faţa aceea i se părea demn de luat în seamă. La lumina faclei de brad, privind cu neînfrînată curiozitate la femeia care ţipa în durerile facerii, îşi dădu seama de ceva neaşteptat: liniile chipului schimonosit al celei ce ţipa se deosebeau foarte puţin de altele pe care le văzuse, în clipa supremei beati­tudini a dragostei, pe alte chipuri de femeie!"
//
"Dar mă gîndesc la Rebekka, la evreii arşi, la gropile comune, la marea moarte, la străzile şi odăile în care zăceau, duhnind, cada­vrele ciumaţilor, la toată această pustietate îngrozitoare, la copiii rătăciţi, rămaşi de pripas, mizeri, la cîinii de pază, morţi de foame în lanţ."

- chin/placere 

- ratiune (Narcis)/voce interioara (Gura-de-Aur) ce pot conduce dezbaterea pana la concepte filozofice dar si pshihanalitice daca e sa ne raportam la relatia dintre Gura-de-Aur si mama sa (fizica) ce se oglindeste de-a lungul intregii sale existentei imaginea mamei materne extinzandu-se ca imagine a mamei-eterne, imagine a mamei-pamant.

- dragoste carnala (in aventurile de-o noapte ale lui Gura-de-Aur)/ dragoste platonica (prietenia cu Narcis).

Vorbele mele sunt sarace si ma mir ca le-am gasit pana la urma, deoarece atunci cand am inchis cartea mi se parea ca am de-a face cu un roman ce nu se poate povesti, ce trebuie doar citit. Si in randurile de fata am evitat sa spun vreo poveste, ci am scris cele de mai sus doar ca o invitatie la lectura pentru ca fiecare dintre voi veti gasi un personaj, o situatie, o perioada din viata lui Gura-de-Aur cu care sa va identificati.
Read More