.png)
Cartea asta e neasteptat de populara la mine la munca. Cum peste 50% din angajati nu sunt nemti si cum mare parte din ei vorbesc engleza la nivel conversational, e mereu recomandata cu zambetul pe buze. Noilor veniti si neantrenati in ale limbii-ca preview a ceea ce va urma daca vor avea de gand sa invete germana, iar celor ce rup putina germana, ca o confirmare a provocarii pe care o depasesc (si care se intinde pe ani de zile).
De la sine inteles, recomandarea vine intotdeauna de la imigrant la imigrant si niciodata de la un neamt, iar cel ce o recomanda zambeste tacit in sinea sa, gandind « uite fraierule la ce te inhami ».
Am primit si eu recomandarea inca din primele zile dar a trecut ceva timp pana sa ma apuc sa o citesc, desi carticica nu cere mare angajament fiind usoara, scurta si extrem de glumeata iar daca stii putina germana poti chiar empatiza cu problemele existentiale pe care aceasta limba i le ridica lui M.Twain in 1800 toamna. In mod cert nu trebuie sa pierdem din vedere ca la vremea aceea resursele privind invatarea unei limbi (chiar si in mediul in care aceasta se vorbea) erau mult mai limitate decat posibilitatile actuale, dar asta nu inseamna ca azi, pentru omul de rand, invatarea Germanei e floare la ureche.
Twain trece in revista cateva aspecte de baza ale gramaticii, tratandu-le cu un amestec de haz, inocenta, informare (caci cartea nu e nici pe departe scrisa pe genunchi) si pastrandu-si nota de imigrant intrigat, pentru ca, nu trebuie sa uitam, limba la care se raporteza autorul este engleza
Astfel, special pentru Em, am spicuit cateva fragmente, savuroase si adevarate, despre particularitatile acestei limbi, pe care da, vei ajunge sa o inveti daca vei sta suficient de mult in acest mediu.
- Stiu ca unul din cliseele limbii germane sunt cuvintele interminabile de tipul :
Unabhaengigkeitserklaerungen (declaratii de independenta) pe care Twain le acuza ca nu sunt cuvinte, ci procesiuni alfabetice.
In cartea sa exista si o caricatura relevanta, insa va asigur ca lungimea substantivelor e de fapt cea mai simpla parte caci odata ce cunosti sensul cuvintelor de baza, ele se pot uni si combina in mii de moduri, nepunand probleme reale de descifrare (ci poate doar de traducere).
- Pe mine una ma sperie cuvintele scurte:
De exemplu daca e sa il urmam pe Twain : substantivul « ploaie » (in engleza « the rain»). El demonstreaza repede ca genurile in limba germana sunt ceva abracadabrant fara sa urmeze o logica clara. Exista o lista intreaga de reguli pe care le poti aplica pentru a descoperi genul unui substantiv, insa in realitate mai nimeni nu le invata si prefera sa prinda genurile din zbor.
Deci banala ploaie care e feminina si in romana si in franceza, este masculiana in germana. « Der Regnen ». Cum adica? “Ploiul”?.
die Kartoffel (feminin)- o cartof
die Butter (feminin)- o unt
der Kaese (feminin)- un branz
die Milch (feminin)- o lapte (acum ma intreb si eu de ce daca laptele e feminin (as putea gasi o logica pentru asta- lapte=> femela) nu au pastrat toate lactatele feminine macar sa stim o treaba ?)
die Wurst-o carnata ???? (asta e de departe cea mai comica asociere).
Dar nu acesta este marele impediment al jocului “ghici –ghicitoarea mea, ce gen are acest substantiv?" (joc pe care il joc cu regularitate cu Radu, in masina, ca sa ne omoram plicitiseala drumurilor lungi si monotone), ci faptul ca nemtii au luat cea mai urata parte (in opinia mea) din gramatica limbii latine:
- Declinarea substantivului:
Astfel este “der Regnen” numai daca ploaia este subiectul propozitiei. Daca in schimb ploaia e implicata intr-un process de miscare atunci devine "den Regen" (in Acuzativ) iar daca ploaia sta pe loc devine “dem Regen" (in Dativ).
Dar nu este suficient sa pui intrebarile clasice: « Cine/ Pe cine (ce)/Cui/ Al cui? » pentru a deduce cazul in care se afla un substantiv (si implicit declinarea acestuia). Uneori intra in joc o parte de vorbire in general ignorata in romana si francea- insignifianta prepozitie (cu, din cauza etc) care in germana are o putere formidabila si poate sa arunce un substantiv intr-un cu totul al gen.
De exeplu prepozitia « din cauza » (« wegen ») implica un substantiv in Gentiv- « des Regens».
Capisce?
Atunci sa mergem mai departe fara sa uitam sa remarcam singurul lucru pozitiv legat de substantive: acestea se scriu toate cu litera mare, treaba ce ne usureaza mult munca caci le poti recunoaste dintr-o privire. Dar cam atat cu laudele. Weiter, weiter!
- Sa continuam cu parantezele.
Nu , nu cu semnemele ( ). Ci cu frazele acelea, lungi, incluse unele in altele, greu de urmarit Daca in cele mai multe limbi asemenea fraze lungi si incalcite sunt un semn de incoerenta, neamtul care scrie o asemenea fraza dovedeste mari abilitati scriitoricesti :“with the Germans it is doubtless the mark and sign of a practiced pen and of the presence of that sort of luminous intellectual fog which stands for clearness among these people”.
Parantezele sunt intim legate de o alta notiune originala:
- Verbele cu particula separabila.
Aceste verbe sunt compuse practic dintr-un verb de baza si dintr-un prefix (prefixul schimband sensul verbului de baza), iar cand construim o fraza la prezent verbul de baza ramane in prim-plan, iar prefixul ajunge la finalul propozitiei. Beleaua este ca nu poti descoperi verbul (si implicit intelege sensul afirmatiei) daca nu asculti toata propozitia pana la capat. E ceva ce mintea noastra gaseste greu sa accepte.
De exmplu:
Abreisen= a pleca, iar reisen = a calatori
- Pronumele personale si adejectivele sunt alte capacane ale aceste limbi si ar trebui ignorate cu desavarsire.
Sa le luam pe rand. Imaginati-va ca un cuvant insignifiant format din doar 3 litere: (« sie ») poate insemna in acelasi timp : dvs, ea, pe ea, ei (genitiv feminin), ei (nominativ plural), lor. Adica 6 cuvinte diferite.
De ce ? Pentru ca s-au molipsit si ele de la boala declinarii substantivelor.
Daca in engleza totul e atat de simplu, adjectivul avand aceeasi forma si pentru singular si pentru plural, indiferent de caz, in germana din constructia "prietenul meu bun" (nominativ), vom declina fiecare cuvant in parte :
singular
N.—Mein guter Freund, my good friend.
G.—Meines Guten Freundes, of my good friend.
D.—Meinem guten Freund, to my good friend.
A.—Meinen guten Freund, my good friend.
plural
N.—Meine guten Freunde, my good friends.
G.—Meiner guten Freunde, of my good friends.
D.—Meinen guten Freunden, to my good friends.
A.—Meine guten Freunde, my good friends
.
Dificil, o adevarat bataie de cap? Nu exista cuvinte…
Sa nu credeti insa ca Marc Twain nu face decat sa puna la zid limba germana. Din contra, stie sa aprecieze si sa subinieze si partile ei pozitive, dar faptul ca acestea nu totalizeaza decat o pagina, nu ii poate fi imputat scriitorului, ci limbii in sine.
Ca sa inchei in acelasi ton glumet, preiau o anecodata haioasa din carte :
Autorul povesteste despre un student american ce se refugia constant intr-un cuvant german atunci cand nu mai suporta agravarea supliciului limbii germane. Era un cuvant dulce si placut urechii sale, capabil sa vindece spiritul sau sfasaiat. Acest cuvant era Damit [la naiba, eng]. Era singurul cuvant ce il ajuta, nu datorita semnificatiei ci datorita asemanarii cu limba natala. Astfel incat atunci cand a descoperit ca nu prima silaba este accentuata, ci ultima, intreagul edificiu s-a destramat caci singurul sau pilon se prabusise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.