joi, 24 ianuarie 2013

Narcis si Gura-de-Aur


Tanjeam dupa o carte care sa ma prinda si am gasit-o acolo unde ma asteptam mai putin-la Hermann Hesse. Spun acest lucru pentru ca il consider pe Hesse un scriitor dificil si desi am incercat sa citesc multe din lucrarile sale, nu am avut succes decat cu « Lupul de stepa » (pe care am parcurs-o mai mult din curiozitate si din rigoare) si cu « Siddharta « (o carte care mi-a placut cu adevarat). Cu restul romanelor (« Jocul cu margele de sticla » si « Calatoria spre soare rasare ») nu am rezonat. Probabil ca nu este vremea lor caci am capatat convingerea ca Hesse trebuie citit la momentul potrivit. Si nu ma refer aici la varsta potrivita, ci mai mult la maturitatea si disponibilitatea necesare pentru a rezona cu stilul si intamplarile prezentate.

Acum insa a fost timpul. S-a intamplat sa il citesc pe Hesse inainte si dupa romanul "Fratii Karamazov" al lui Dostoievski cu care m-am luptat vreo doua sau trei luni si astfel am devenit mai constienta de stilul pe care il abordeaza autorul german in creatiile sale. 
Am apreciat puterea cuvantului caci la Hesse scrisul prinde viata. Desi dialogul este redus la minim, profunzimea cu care se releva sufletul personajului principal ne inghite precum o calatorie in adancurile (aproape) fara sfarsit ale Groapei Marianelor. In spatele unei asemenea realizari este talent dar este si munca, caci desi descrierile curg ca un fluviu, cuvintele sunt atent alese si parca mai razbate si acum din ele zbuciumul interior al cautarii celei mai bune formulari, cuvantului complet si plin.Astfel din stiloul si din mintea scriitorului ies imaginile lucrate cu migala ce vrajesc cititorul cu naturalete precum descrierea sensibila a castanului ce veghea in fata manastirii de ani si ani si parca vedeam in fata ochilor cadrul dintr-un film, o introducere facuta « de departe »/ « de la exterior la interior » menita sa introduca cititorul pas cu pas in atmosfera.

"In faţa arcadei susţinute de mici coloane duble de la intrarea mînăstirii din Mariabronn, foarte aproape de drum, se afla un castan, odraslă însingurată a sudului, adus odinioară de un pelerin sosit de la Roma, un castan nobil, cu trunchi vînjos; coroana sa rotundă se întindea, mîngîietoare, deasupra drumului, respirînd cu tot pieptul în vînt, iar primăvara, cînd de jur împrejur totul era înverzit şi pînă şi nucii mînăstirii înfrunzeau roşietic, tinereşte, el îşi mai lăsa multă vreme aşteptate frunzele, apoi, la vremea celor mai scurte nopţi, împungea, dintre mănunchiurile de frunze, razele mate, alb-verzui ale florilor sale exotice, care miroseau atît de pătrunzător, asemenea unei prevestiri neliniştitoare şi grave"

Ramanand captivati de poveste descoperim ca avem in fata un Bildungsroman si parcurgem drumul intortocheat al vietii alaturi de Gura-de-Aur. Este o scriere ce preamareste viata asa cum este ea, cu bune si rele, viata celor de sus si a celor de jos, aratand ca cel mai important este sa ne urmam calea. Gura-de-Aur descopera, experimenteaza, compara, calatoreste, sta si sedimenteaza ceea ce a dobandit de-a lungul timpului, ultilizand experientele anterioare pentru a creea, pentru a lasa ceva in urma noastra.

"Căci un om care încearcă să se realizeze cu darurile ce-i sunt date de la natură, face lucrul cel mai important, singurul cu sens pe care-l poate face…"

Sunt lucruri la care tanjim cu totii dar care nu ne reusesc intotdeauna. Hesse ne arata cat de important este sa ne urmam inima, caci facand ceea ce ne place putem gasi tarie interioara si putem trece peste orice greutati (chiar si atunci cand ele se numesc foame, ciuma, crima etc).

Gura-de-Aur il intruchipeaza din ceturile unei Germanii medievale pe omul modern, omul ce strabate tari intregi, omul ce nu se da in laturi sa isi urmeze inima chiar si cand aceasta il arunca in virtejul desfraului (ar spune unii), omul deschis ce ia fiecare lucru nou ca pe o experienta de viata, ce vrea sa cunoasca, sa aiba incredere in oameni, sa aiba un prieten aproape, sa simta si sa isi asculte vocea interioara. 

Nu suntem mereu calatori, la un moment dat toate drumurile si invatamintele se reunesc, pasul se opreste si omul simte nevoia sa lase ceva in urma. Drumurile si calatoria prin pustiu sau printre oameni ne ajuta sa descoperim cine suntem si ce vrem de la viata, care ne este vocatia si Hesse ne arata ca doar implinindu-ne putem sa fim fericiti. Si cand suntem fericiti suntem frumosi si aratam asta la fiecare pas.

"Gură-de-Aur îi arătase că un om chemat la fapte mari se poate cufunda până departe de tot în sminteala sângeroasă, amețită a vieții, se poate năclăi în colb și în sânge, fără a deveni, totuși, mărunt și trivial, fără a ucide dumnezeiescul din el, că poate rătăci prin bezne adânci fără ca lumina divină și puterea creatoare să se stingă în sanctuarul sufletului său. … știa bine că în această inimă nestatornică de artist și de seducător, sălășluia un belșug de lumină și de har divin."

Hesse poate fi analizat atat din perspectiva aceasta umana si superficiala oarecum, cat si din punct de vedere al stapanirii tehnicii scrisului caci in roman, pe nesimite introduce antiteze profunde ce alcatuiesc parca scheletul romanului:

- matern (Gura-de-Aur)/patern (Narcis)- 

"O spun serios. Nu este de datoria noastră să ne apropiem unul de altul, tot aşa cum nu se apropie soarele şi luna sau marea şi uscatul. Noi doi, dragă prie­tene, sîntem soare şi lună, sîntem mare şi uscat. Scopul nostru nu este de a ne contopi unul într-altul, ci a ne re­cunoaşte reciproc şi a învăţa să vedem şi să respectăm fiecare în celălalt ceea ce e contrariul şi completarea sa".

- viata (nasterea la care participa) /moarte (ciuma)-

"Asista pentru prima oară la o naştere şi stătea cu ochii ui­miţi, arzători, aţintiţi la faţa femeii, îmbogăţit dintr-o dată cu o nouă experienţă. Ceea ce desluşea pe faţa aceea i se părea demn de luat în seamă. La lumina faclei de brad, privind cu neînfrînată curiozitate la femeia care ţipa în durerile facerii, îşi dădu seama de ceva neaşteptat: liniile chipului schimonosit al celei ce ţipa se deosebeau foarte puţin de altele pe care le văzuse, în clipa supremei beati­tudini a dragostei, pe alte chipuri de femeie!"
//
"Dar mă gîndesc la Rebekka, la evreii arşi, la gropile comune, la marea moarte, la străzile şi odăile în care zăceau, duhnind, cada­vrele ciumaţilor, la toată această pustietate îngrozitoare, la copiii rătăciţi, rămaşi de pripas, mizeri, la cîinii de pază, morţi de foame în lanţ."

- chin/placere 

- ratiune (Narcis)/voce interioara (Gura-de-Aur) ce pot conduce dezbaterea pana la concepte filozofice dar si pshihanalitice daca e sa ne raportam la relatia dintre Gura-de-Aur si mama sa (fizica) ce se oglindeste de-a lungul intregii sale existentei imaginea mamei materne extinzandu-se ca imagine a mamei-eterne, imagine a mamei-pamant.

- dragoste carnala (in aventurile de-o noapte ale lui Gura-de-Aur)/ dragoste platonica (prietenia cu Narcis).

Vorbele mele sunt sarace si ma mir ca le-am gasit pana la urma, deoarece atunci cand am inchis cartea mi se parea ca am de-a face cu un roman ce nu se poate povesti, ce trebuie doar citit. Si in randurile de fata am evitat sa spun vreo poveste, ci am scris cele de mai sus doar ca o invitatie la lectura pentru ca fiecare dintre voi veti gasi un personaj, o situatie, o perioada din viata lui Gura-de-Aur cu care sa va identificati.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu