Oglinda Lunii

Teii in floare, mirosul dulce si greu, mai ales dupa ploaie, nu m-au dezamagit nici anul acesta si imi aduc aminte seara de seara ca s-a implinit un an de Berlin. Intial aveam un alt plan pentru postarea de fata dar l-am schimbat din mers. Va fi o postare si vesela si trista, asa cum este insasi viata caci anul de viata printre straini a venit la pachet cu lectii si schimbari, dar a adus cu sine multa sondare interioara. Astfel:

+

- Am invatat in anul acesta mai multe despre mine decat am facut-o in cei 10 ani anteriori. Acum daca ma intreaba cineva care imi sunt valorile in viata pot sa raspund fara sa clipesc.

- Am invatat (dar trebuie sa repet in permanenta) sa am rabdare si sa judec la rece. La prima impresie nemtii iti par prietenosi, dar asta e valabil doar cat timp fiecare are ceva de castigat si doar la modul aparent. Saluta cu zambetul pana la urechi si isi iau la revedere de parca ar fi prieteni la catarama, insa apoi fiecare se inchide in el si traieste mai mult pentru familie. Nu am reusit nici sa ne intelegem cu colegul nostru de apartament si nici cu alti oameni cu pasiuni comune. Si daca eu nu am reusit nu e ceva nou, dar cum nici lui Radu nu i-a iesit, inseamna ca la mijloc e o problema.

- Am invatat sa gatesc, sa apreciez fructele si legumele pe care in Romania le consideram ceva de la sine inteles si am invatat ca viata are gust (la propriu).

- Am invatat atat de multe despre Germania! Am fost prin atat de multe locuri, mereu in miscare, mereu cu dorinta de a cunoaste, incat am ajuns sa ne facem hrana din nou. Am descoperit ca istoria si arta sunt frumoase daca iti sunt traduse pe inteles si daca te confrunti cu ele.

- Am invatat ceva germana (stiu ceva mai multa decat atunci cand am plecat, deci a iesit pe plus).

- Am dobandit un crez profesional si stiu cam ce mi-ar place sa fac in viata.

- Am dobandit usurinta in a schimba limbile straine intre ele si pot sa trec cat ai clipi din engleza in franceza si apoi in germana si retur.
- Am invatat ca Radu are mai multa incredere in mine decat am eu si am invatat sa il iubesc si mai mult pentru asta.

-

In egala masura insa:

- Mi-am pierdut unele din abilitatile profesionale si sper sa dau rugina jos cat mai repede de pe ele.

- Am fost mai mult trista decat vesela, m-am simtit vaduvita de ceva din interior, uneori goala, alteori melancolica. Sentimentele astea nu sunt neaparat noi, insa traite dupa 2-3 ani atat de plini, de rotunzi, de perfecti, m-au lovit frontal si m-au gasit cu garda jos.

- Am plans mult, mai ales la inceput.
- Mi-am pierdut forma fizica (si asta se remediaza)

- Am uitat limba romana (noroc ca o mai exersez cu scrisul) sau mi-am pierdut abilitatile de a gasi la timp cuvinte mai complicate potrivite in context (se repara si asta).

- Mi-au lipsit cei dragi. Sansa mea s-a numit internetul ce regrupa pozele prietenilor, jurnalele oamenilor pe care ii urmaresc, conferintele de acasa etc. Citeam undeva ca internetul este o piedica impotriva integrarii. E perfect adevarat, insa pe mine m-a salvat de la dezintegrare. Nu pot sa imi imaginez cat de lunga ar fi fost ziua cu o carte in limba germana in mana din care nu as fi inteles in primele 3 luni mai nimic. Dar probabil as fi invatat ceva mai multa germana.

Si lista va continua pe masura ce ideile mi se vor mai aduna si se vor mai separa din marea de impresii, in seara aceasta destul de inerta.

Aventura mea ca somer in Germania continua. Dorind prin luna iunie sa aplic la diverse joburi, am descoperit un nou sistem de lucru al agentiilor particulare pentru ocuparea fortei de munca. Pentru a intermedia anjagarea, oamenii percep o taxa (destul de mare-cam 2000 de euro). Daca esti somer, ai dreptul sa obtii din partea statului un voucher. Trimiti copia la agentie, oamenii fac intermedierea si daca firma beneficiara te angajeaza, le dai celor de la agentie voucherul si ei primesc cam 2000 de euro de la statul german. 

Afland aceste lucruri de la o angajata a unei asemenea firme, ce in plus s-a aratat contrariata ca de 3 saptamani nu m-am declarat somer, am zis ca ar fi bine sa o fac si pe asta. O noua experienta, lucruri noi invatate.

Asa ca am intrat in morisca si....ooo, morisca functioneaza atat de bine, incat la un moment dat imi era frica cum ca nu o sa mai ies. Deja parca incepuse sa imi miroasa a pericol si vai de cel ce intra in joc fara temele facute, caci sistemul te poate conduce spre actiuni pe care nici nu le intentionai la momentul 0, de care nu erai neaparat constient si pe care le faci acum din inertie.

Deci, ma duc eu la "Agentia pentru ocuparea fortei de munca" din cartierul meu, si le cer voucherul cu pricina. Functionara de la ghiseu ma intreaba de buletin si cand afla ca nu m-am inregistrat la ei, isi da ochii peste cap, imi pune in brate o tona de hartii si imi face programare luni dimineata la ora 8, sa vin cu hartiile completate. 

Ma duc cuminte la ora 9 si ceva, ca doar nu era sa ma inghesui cu toti oamenii la coada la prima ora. Scap basma curata de la receptie si ma pun sa astept pentru o discutie face-to-face. Am pierdut 2 ore din viata asteptand. In final sunt strigata. Interlocutoarea mea este o doamna pe la 50 de ani, care incearca sa imi introduca CV-ul intr-un sistem informatizat si ne lovim de diferentele dintre sistemele de invatamant. Dupa 30 de minute de explicatii, incep sa ma enervez si imi pierd rabdarea. In final biruim si aflu ca nu am dreptul la voucher pentru ca nu am lucrat 1 an in Germania. De fapt nu am niciun drept. Wonderful, iarasi mi-am luat teapa. Daca stiam sa intreb de la inceput, din prima zi, rezolvam fara asteptari de ore intregi. Singurul castig al intregii zbateri pe uscat a fost ca am vorbit 30 de minute in ceva ce vrea sa fie germana. 

La 2-3 zile distanta incepe sa ploua in cutia de scrisori cu plicuri de la "Agentia de ocupare a fortei de munca". Invitatii pentru noi "consilieri" si oferte de joburi. Nimic din ofertele trimise nu se potriveste cu profilul meu si stiu foarte bine ca daca nu este o compatibilitate de 100% mai bine nu aplici. Plus ca toate sunt doar de la agentii de lucru temporar, care te vor chema oricum la o discutie, dupa care peste cateva sapatamani iti trimit un mail cum ca nu au gasit nimic care sa ti se potriveasca. In consecinta nu dau curs niciunei oferte, desi la finalul ofertei aveam un formular pe care trebuia sa il completez, sa scriu daca am fost angajata de acea agentie, daca am fost la interviu, daca am respins oferta sau sa motivez de ce nu am aplicat si apoi sa le trimit "Agentia de ocupare a fortei de munca". Tu esti nebun? Sa fac asta pentru fiecare oferta din cele 3-4 oferte inutile primite zilnic? Acum mi-am dat seama ca oamenii astia nu sunt pe treaba lor si ca e timpul sa scap.

Printre teancurile de plicuri primite, alte formulare de completat, alte dead-lineuri cand trebuia sa le duc, alta invitatie la consiliere. Bai oameni buni, voi sunteti nebuni, eu m-am angajat cumva la voi?

Pornita fiind sa le dau ignore si un "sterge-ma din baza ta de date", imi schimb punctul de vedere pe ultima suta de metri si dau curs unei invitatii. Aflu la fata locului ca CV-ul meu era incomplet si ca vroiau sa il personalizeze. Mai stau 30 de minute de vorba in germana cu o alta functionara, completam diverse abilitati, ii explic cam ce job caut si tanti cauta 15 minute un job potrivit, dar din pacate toate cereau germana fluent. Perfect, cerinta asta am mai auzit-o deja, germana mea nu e decat "buna", acum pot sa plec? Cica nu, trebuie sa facem document sa scriem ce am facut azi. Tanti ma pune sa imi imbunatatesc germana pana peste 3 luni si ii raspund ca lucrez la asta, cursuri, nebunii...Cica doar de 2 ori pe saptamana nu e suficient, trebuie intensiv, uite poti sa inveti de aici, si de aici. Tanti, "ma lesi"?  Astea sunt niste site-uri obosite. De pe ele nu o sa invat niciodata sa vorbesc corect. Imi mai da vreo 3 teme de casa legate de aplicatii la joburi si eu nu stiu cum sa fug mai repede. Ajunsa in fata bicicletei, trag adanc aer in piept, bucuroasa ca am scapat si ma indrept spre casa, convinsa sa le dau un mail de adio.

Intre timp scrisorile incep sa curga, cu aceleasi joburi nepotrivite. La un moment dat ajung la capatul rabdarilor si le dau un mail in care, in germana mea necizelata le spun ca atata timp cat nu primesc niciun beneficiu din partea lor (nu tu ajutor de somaj, nu tu asigurare, nu tu voucher de intermediere), ar face bine sa ma lase in pace cu ofertele lor de joburi total nepotrivite. Imi pastrez ca rezerva un al doilea discurs prin care sa le spun ca osteneala mea de a merge la doua "consilieri" nu mi-a adus nimic bun, in afara de timp pierdut si nu a schimbat nimic in ofertele lor. Dau mailul cu "sterge-ma din baza ta de date" si ma bucur ca nu traiam acum 70 de ani, cand cine stie, pentru asemenea ofense prin ce lagar de concentrare sfarseam.

Primesc mailul de confirmare, scrisorile se opresc si ele si rasuflu usurata. Era cat pe aci'!