Asa scriam la inceputul lunii, intr-o postare de pe blogul de munte. Am tot asteptat o luna intreaga, dar nu m-a salvat nimeni sau nimic. Dar nu e nicio problema. Ma salvez singura, in mai putin de o luna.Cel mai mult detest la Berlin, iarna. De fapt intervalul 1 noiembrie-1 aprilie. Este groaznic. 5 luni in care sa descoperi si sa redescoperi cate nuante are gri-ul. Cate sa aibe? Una singura. Cea mai monotona culoare! Dupa sederea in griul Berlin mi-am propus sa nu imi mai cumpar niciodata haine gri. Culoarea asta nu are personalitate, pe cuvantul meu.

In mod ciudat ma bucur ca ma intorc in Bucuresti. Da, in orasul acela gri, in tara aceea gri. Dar cel putin acolo, zilele gri sunt intrerupte de zile insorite.Si la propriu, si la figurat vorbind. Acolo cand gerul musca si zapada e de jumatate de metru (cu urme de urina si fecale prin ea), sunt zile cu soare. Zile cand vrei sa iesi din casa. Zile cand "afara" te cheama. In Berlin nu te cheama decat caloriferul. Exista si un verb pentru asta: "kuscheln". Imaginati-va o pisica, ce se suie pe soba/calorifer, se face covrig si sta si cugeta la nemurirea sufletului pisicesc. Sau si mai bine, se baga in pat langa voi, se face covrig sub patura si incepe sa toarca.E fix asta e "kuscheln". Ma intelegeti. Iesi afara putin, dai din maini si din picioare cam o ora ca sa iti faci programul de jogging, frigul si umezeala iti intra in oase, si apoi, te bagi la caldurica. Eventual langa cineva drag. In Romania e frigul acela uscat. In Berlin e cald, daca e sa facem o comparatie. Cu variatii minime intre zi si noapte si cu plafonul de nori jos, foarte jos. Astfel nu ai nici zapezile de alta-data, nici gerul Bobotezei, dar ai o umezeala bolnava ce iti intra in oase. Si in suflet. In Berlin am invatat sa apreciez sauna.

O, si berlinezii isi doresc soarele. Atat de mult, incat in prognoze, atunci cand se anunta jumatate de ora de soare pe zi, deseneaza un cer variabil.

Pfff, ma bucur nespus ca nu va mai exista o a doua iarna in Berlin. Ajungeam sa dau in depresie, zau asa! Oricum, zilele trecute tot urcand pe blog jurnale din 2008 si 2009, ma uitam cat de pline erau lunile acelea. Si le comparam cu cat de goale sunt lunile de acum. Aceleasi luni: noiembrie si decembrie, dar doua locatii diferite. Suferim de aceeasi problema precum Claudia si Andrei. Nu ne (mai) atrage nimic. Mi se pare interesant cand ma gandesc ca in Piatra Craiului, dupa ani de zile de mers pe munte, inca mai am trasee de trekking pe care nu am fost si pe care mi-as dori sa merg. Aici, dupa ce am scanat dealurile aflate pe o raza de 300 de km de jur-imprejur, suntem in pana de idei. Am facut deja cele mai cele trasee de acolo. Cele mai lungi, cele mai grele, cele mai cele. Asa ca nu mai avem ce face. Pentru cicloturism e prea frig si ziua prea scurta. Zapada pentru doage nu este. E doar gri.

Pana una alta, cat scriam postarea asta, afara a iesit soarele. Ma imbrac si fug, pentru ca daca va dura doar 30 de minute cat scrie in prognoza, macar sa apuc sa ies din casa.