marți, 31 ianuarie 2012

Du-ma acasa mai tramvai…




Un cantec de-al lui Gica Petrescu, un cantec ce imi aminteste de copilarie.

Asa cum stau cu ochii lipiti de geam, in tramvaiul care ma duce de la bunica, la mine acasa, ma revad copil. Acelasi geam rece, de care imi turteam nasul, aceeasi atmosfera feerica de basm...Frig, zapada, copaci impodobiti, alb, oameni infofoliti,fulgi, flori de gheata, obraji rosii, caciula rosie.

Bunica statea de obicei pe scaunul din spatele meu sau daca nu era loc, eu stateam in poala ei. Ne leganam in ritmul molcom al tramvaiului si inganam impreuna, soptit versurile.

Acum in minte imi zboara aceleasi cuvinte. Ma duc acasa dupa ce am vizitat-o pe bunica...Acum nu mai este ea pe drumuri, ci eu...acasa ma atrage...locul acela cald si familiar, mirosul de ceai atunci cand am chef sa il fac, pijamaua calda. La orice varsta, atunci cand vine iarna, oricat de mult sau de putin iti place gerul, zapada, alunecusul, pentru cateva momente esti copil.

3 comentarii:

  1. Nu pot sa nu ma gandesc la "du-ma acasa mai avion" si pun pariu ca o sa-mi reazam capul de geam si o sa urmaresc ecranele alea mici sa vad cand intru in spatiul aerian romanesc... N-o sa ma simt copil asta e cert, poate doar o sa renunt la a fi femeie si-o sa ma transform intr-o adolescenta nerabdatoare.

    Copil insa, ma simt de cele mai multe ori cand vin de la Bucuresti si deschid poarta casei de la tara. E ca o intoarcere in trecut, uneori dureroasa, alteori nu.

    RăspundețiȘtergere
  2. Intoarcerile (atunci cand sunt dorite) sunt unele din cele mai fierbinti momente...dar parca si mai fierbinte si mai stringenta e asteptarea cea din urma, cand astepti clipa sa se implineasca...
    Te asteptam acasa,atunci, alta urare mai buna nu am!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici ca s-ar putea sa fie alta urare mai buna! Stiu ca-i frig tare, dar tot abia astept!

      Ștergere