Demult, pe cand Dumnezeu a
creat lumea si a trebuit sa stabileasca viata fiecarei creaturi, a
venit Magarul si a intrebat:
- Doamne, cat timp trebuie
sa traiesc?
- 30 de ani , a
raspuns Dumnezeu, e corect asa?
- Ah doamne, a replicat
Magarul, este un timp asa lung. Gandeste-te la toata existenta mea ca
animal de povara: de dimineata si pana seara, port poveri grele, saci
cu cereale la moara pentru ca altii sa manance paine, si nu sunt
“incurajat” sau “speriat” decat cu lovituri. Redu-mi o parte
din timp.
Lui Dumnezeu i s-a facut
mila si l-a scutit de 18 ani.
Magarul a plecat consolat
si a aparut cainele.
- Tu
cat timp vrei sa traiesti ? a intrebat Dumnezeu. Pentru magar,
30 de ani sunt prea multi dar tu ar trebui sa fi multumit cu ei.
- Doamne,
a raspuns cainele, asta iti este dorinta? Gandeste-te ca eu trebuie
sa alerg si pcioarele mele nu ma tin atat de mult timp si imi voi fi
pierdut mai intai vocea pentru latrat si dintii pentru muscat, ce
altceva imi mai ramane, decat sa stau intr-un colt si sa marai”.
Dumnezeu a vazut ca are dreptate si i-a
redus durata vietii cu 12 ani.
Apoi a venit
maimuta.
- Tu vrei sa
traiesti 30 de ani? Tu nu trebuie sa muncesti ca magarul sau ca si
cainele si esti intotdeauna bine dispusa.
- Ah, Doamne, a
raspuns maimuta, asa se vede din afara, dar in realitate lucrurile
stau altfel. Eu trebuie sa fac intotdeauna ghimbuslucuri, sa ma
stramb, pentru ca oamenii sa rada si cand oamenii imi dau un mar si
eu musc din el , e de cele mai multe ori acru. De cate ori in
spatele distractiei nu se ascunde si tristetea! 30 de ani sunt prea
mult. Dumnezeu a fost milostiv si i-a mai taiat 10 ani din viata.
In final apare si omul,
care era jovial, sanatos si in forma si l-a rugat pe Dumnezeu sa ii
stabileasca durata vietii.
- Tu trebuie sa
traiesti 30 de ani, este suficient ?
- Ce putin,
raspunse omul! Cand mi-am construit casa
si mi-am intemeiat un camin, cand am plantat copaci ce infloresc si
dau fructe si intentionez sa ma bucur de viata, trebuie sa mor !
O Doamne, prelungeste-mi timpul !
- Am sa iti dau si cei
18 ani de care l-am scutit pe magar.
- Asta nu este nici pe
departe suficient, a raspuns omul.
- O sa ii mai ai si pe
cei 12 ani ai cainelui.
- Tot e prea putin.
- Bun, o sa iti dau si
cei 10 ani ai maimutei, dar mai mult nu primesti.
Omul a plecat, dar nu era multumit.
Astfel omul traieste 70 de ani. Primii 30 sunt ani omenesti, care se scurg repede. Omul e sanatos, gandeste clar, are chef de munca, si se bucura de existenta sa. Apoi urmeaza anii magarului: el trebuie sa poarte samanta, sa ii hraneasca pe altii si loviturile sunt rasplata serviciului sau loial. Apoi vin cei 12 ani ai cainelui, cand el sta in colt, mormaie, nu mai are nici dinti sa muste. Si cand trec si acesti ani, vin anii maimutei . Acum omul e greu de cap si prostanac, face lucruri prostesti si este ridiculizat de copii.
Continuarea in principiu o stiti si singuri. Variante la povestea de mai sus am gasit multe pe intranet, eu am ales sa traduc (aproximativ, caci germana mea nu e inca atat de buna), o varianta a povestii pe care am gasit-o in Proiectul Gutenberg. Dar este una din povestile care imi plac pentru ca au morala, sunt o parabola, reflecta viata. De multe ori cand ma uit in jurul meu, vad ca viata arata asa...Si ma intristez caci nu mai e decat putin nisip in clepsidra cu cei 30 de ani omenesti. Sunt si oameni care se opun acestui mers al vietii, sunt si oameni care il accepta si invata sa ramana fericiti, sunt si oameni covarsiti de scurgerea nisipului. Eu oare in ce categorie vor fi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.