Oglinda Lunii

Timp de peste 3 luni, in centrul Berlinului, aproape de cladirea in care parlamentul German se intruneste regulat, la caderea noptii (in septembrie in jurul orei 20.30), s-a proiectat un scurt film de 18 minute despre evolutia institutiei legislative din Germania. De fapt inca se mai proiecteaza (pana pe 3 octombrie, de Ziua Nationala a Germaniei).

Filmul a avut un nume sugestiv: "Poporului german- de la Reichstag la Bundestag". In stilul clar al nemtilor, nu e loc de metafore, titlul trebuie sa fie concis si sa ilustreze tema filmului. Si acum sa facem putina dezambiguizare, deoarece nici pentru noi nu a fost clar pana la momentul filmului care este diferenta intre Reichstag si Bundestag.

Ca sa fim meticulosi (asa ca nemtii) putem imparti titlul in 3 parti ce merita fiecare o explicatie separata.

- "Dem deutschen Volke" (Poporului german) este fix inscrisul de pe cladirea Reichstagului.

-  Reichstagul este sediul in care se intruneste parlamentul.

- Bundestagul este  camera inferioara a parlamentului, insa vazuta ca institutie.

Filmul urmareste aparent istoria zbuciumata cladirii, a Reichstagului. Totusi, in spate, sta de fapt drumul Germaniei spre democratie, spre statutul actual cu care la nivel politic, am din ce in ce mai mult impresia, ca tine sa se mandreasca in Europa si in lume.

Totusi povestea nu este nuantata si toate perioadele prin care a trecut Berlinul ca si exponent al intregii tari, sunt prezentate cu bune si rele, incepand din vremurile Kaiserului, trecand prin Republica de la Weimar (Weimar Republic), prin intunecata perioada nazista (exact asa este numita in film) in care practic si cladirea a fost incendiata, cu lasarea ei in ruine si vandalizarea ei in perioada de tensiuni politice dintre Germania de Est si cea de Vest si in final cu reconstructia ei in 1992, dar nu se opreste aici, mergand mai departe si prezentand modul de functionare a parlamentului (si oamenii acestia, chiar lucreaza sau se prefac bine).

Proclamarea Republicii de la Weimar

Si cum cladirea este parte din istoria orasului, filmul reprezinta in egala masura si o calatorie in ultimii 130 de ani ai Berlinului. Pentru noi, cum istoria Berlinului, este un puzzle cu multe piese lipsa, filmul a fost binevenit.

Si nu a fost un film banal si neinteresant, prezentat in aer liber pe un ecran de proiectie.

Filmul, pe langa povestea in sine, concentrata si redusa la esential, pe langa imaginile inedite pentru noi pe care le prezenta, a fost proiectat pe fatada unei cladiri, iar jocurile de cadre si de perspective rezultate de aici s-au dovedit extrem de interesante.

Sonorizarea a fost si ea la superlativ si efectele vizuale sau sonore veneau la timp pentru a sublinia anumite momente sau anumite pasaje din film.

Partial filmul a fost subtitrat si in engleza, insa doar in partea de narare, nu si in ceea ce priveste declaratiile sau interventile personajelor, astfel incat filmul de mai jos este din pacate doar in germana.

Update: in 2013 fimul a fost subtitrat integral in engleza. Am mai gasit pe youtube si o a doua filmare, cu focus pe ecranul de proiectie

Cu alte cuvinte Berlin-un oras sarac dar atragator.

Astea sunt cuvintele colegului nostru de apartament (neamt, nascut in Berlin) despre orasul lui de bastina.

Si incet, incet, cuvintele astea "incep sa faca sens" ca sa zic asa.

Catalogarea asta a venit cam in acelasi timp cu o recenta dezbatere sociala si politica legata de nivelul de pensii din Germania anilor 2030.

Astfel dupa ceva calcule s-a ajuns la concluzia ca cei care castiga in medie mai putin 2500 euro lunar, timp de 35 de ani (vechimea in munca), vor avea o pensie de 688 de euro pe luna. Ca e mult, ca e putin asta depinde de la caz la caz. Ideea de baza este ca in jurul acestei sume se situeaza granita "oficiala" de la care incepe saracia in Germania.

Si acum o sa va ganditi. 

Ei si cine castiga mai putin de 2500 de euro pe luna?

Pai tot dupa cifrele nemtilor, cam 30% din populatie la nivelul intregii tari si cel mai probabil un procent mai mare in Landurile ce au apartinut pe vremuri Germaniei de Est.

In mod identic, un procent mai mare din cei afectati vor fi femei (asta e insa o supozitie proprie), deoarece

1. egalitatea in ceea ce priveste veniturile salariale intre femei si barbati nu exista la nemti nici macar pe hartie d-apoi in practica.

2. numarul de femei casnice e destul de mare in Germania unde exista clase diferite de impozitare in functie de statutul partenerului in campul muncii si de numarul de copii, uneori, de la un anumit numar de copii in sus, meritandu-se ca mama sa stea acasa. Aproape invariabil, barbatul trebuie sa aiba o cariera de succes si sa aduca banii in casa (sau oricum grosul acestora).

Bun, si ce au toate acestea cu Berlinul?

Pai Berlinul este un oras mai sarac decat alte orase din vestul Germaniei si asta se rasfrange in raportul salarii-chirie-o parte din servicii. Poate de vina o fi mosternirea din spate (in fond jumatate din Berlin a facut parte din Germania de Est iar cealalta jumatate, a fost o enclava democratica intr-o mare socialista). 

O alta cauza este mirajul Berlinului ca oras european.

Peste tot aud ca Berlinul este pe val. Profa' de la cursul anterior de germana crede ca Berlinul este orasul european al acestui deceniu (aici pulseaza viata, aici se dezgleaga itele, aici au loc cele mai tari evenimente, aici se vorbesc toate limbile globului, rezultand un oras international). Ok pe ea o inteleg ca sta aici de zeci de ani. Dar si marea majoritatea oamenilor de la curs credeau acelasi lucru. Si daca nu sunt aici ca sa se stabileasca pe termen mediu macar, atunci, dupa ce isi termina studiile in tara de bastina, cauta sa se intoarca.

Si asta mi se pare un alt motiv foarte bun: Berlinul atrage imigranti cu toata aceasta prezentare fabuloasa (o vad periodic in oferta de cursuri de limba germana, la care inscrierile se fac chiar si cu 2 luni inainte, existand cursuri care incep la mijlocul lui noiembrie si la care nu mai sunt locuri libere). O suficient de mare parte din imigranti (mai ales studenti, proaspat absolventi) sunt dispusi sa lucreze pe salarii mici, doar pentru a fi parte din povestea de succes numita Berlin. 2 mini-joburi de 400 de euro fiecare, cu 800 de euro poti sa platesti chirie, sa mananci, sa te distrezi si nimeni nu se gandeste inca la asigurari sociale, la asigurari de sanatate, la cotizatia pentru pensie. Cu banii astia te-ai descurca ceva mai greu in alte orase din vest, dar aici, dupa cum sublinia un student brazilian, iti raman bani inclusiv ca sa te plimbi. Acum suntem tineri, nu ne imbolnavim si pana la pensie mai e mult. De ce sa ne ia statul cam 50% din venit pe post impozit? De ce avem nevoie de toate astea? Ma uit in jurul meu si vad o multime de mini-joburi: la supermarket, la patiseria de lanag supermarket, la gelaterie, la kebab-ul de la colt. Aceaste joburi exista pentru ca in mod evident exista mai multa oferta pe piata de munca decat cerere, iar forta de munca este suficient de ieftina.

- Femei casnice ce vor sa rotunjeasca putin veniturile familiei.

- Studenti, ce mai fac un ban.

- Imigranti ce ar face orice sa ramana in Germania si Berlinul e un bun inceput sau care stau doar temporar aici,ca sa simta feelingul acestui oras international. 

Exista inclusiv numeroase joburi de birou cu salarii de 1500, 1700, maxim 2000 de euro.

Si uite asa, s-ar putea ca generatia noastra,care va iesi la pensie prin anii 2050, sa ingroase procentele pensionarilor cu venituri "la limita saraciei", dar sa traiasca pentru cativa ani  "a glamorous story".

Un articol in romana pe tema viitoarelor pensii din Germania puteti sa cititi pe Deutsche Welle

Observatie:  Prezenta postare este o opinie personala si neavizata in ceea ce priveste productia si comercializarea alimentelor utilizate ca exemplu.

Un documentar recent mi-a adus in prim-plan un subiect mai vechi despre care vroiam sa scriu atunci cand am venit in Germania: moda produselor bio.

Daca in Romania in marile supermaketuri abia daca exista cat un raft/galantar dedicat acestor produse, in Germania ele se gasesc pe toate drumurile, inclusiv in supermarketurile de discount (Netto, Aldi, sau Lidl). 

Aproape orice aliment de interes major exista si in versiunea bio:

- oua

- legume si fructe

- carne

- lactate.

Mai grav din punctul meu de vedere crescuta cu lapte de la tata vacii, rosii zemoase luate din gradina si branza inchegata facuta de mamaia e ca mie nu toate imi miros a bio.

Sa va explic de ce. 

Dupa cum remarca si Roxana (autoarea unui articol dedicat Vienei) pe lumeamare.ro, preturile produselor Bio din supermarket nu sunt cu mult mai mari decat cele ale produselor normale (se mentiona o diferenta de 15%) desi sa fim seriosi, costurile de productie sunt mult mai mari. Atitudinea din articol era una pozitiva fata de aceasta practica dar mie acest fapt imi declanseaza un semnal de alarma.

Una este sa cresti 1.000 de gaini outoare intr-o ferma, cu concentrate, si una e sa ai 1.000 de gaini care sa creasca in aer liber, cu iarba si cereale (si alea bio). Ganditi-va numai la spatiul care trebuie oferit, la cat muncesti sa strangi gunoiul imprastiat peste tot, sa cultivi iarba si cerealele respective,  sa faci totul ca la carte. In plus dureaza mult mai mult pana cand gainile ajung la maturitate si pot sa produca oua atunci cand cresc in acest mod "traditional". Mie pur si simplu imi este greu sa accept ca tot acest efort inseamna cu doar 15% mai mult din pretul final al oului. Nici chiar 50% mai mult la pretul final nu se justifica.

Acelasi rationament il pot adapta si la carne...sa zicem de porc. Pana nici macar porcul nostru pe care il creasteam in batatura nu era 100% bio caci nu avea un spatiu generos in care sa se plimbe, ci statea cea mai mare parte a timpului la el in cotet.

Ma uitam la niste interviuri pe aceasta tema cu crescatori de animale in ferme locale, ce afirmau ca un ou bio poate ajunge si la 65 de centi bucata (in comparatie un ou non-bio este 11 centi, si unul bio in supermarket cam 20 de centi), iar un kilogram de carne de porc costa dublu fata de  oferta de carne bio din supermarket si poate sa coste chiar de 4 ori mai mult decat kilogramul de carne de porc provenita din fermele "industriale". Normal-pana la urma ajungi la un termen stiintific bine definit- randamentul.

Si acum sa trecem la legume. In supermarketurile de discount din jur gasim cartofi bio si mere bio.

Merele bio sunt doar cu putin mai scumpe decat cele normale.

Cel mai ieftin kilogram de mere bio de pe amazon.de e 2.49 euro.

Un kilogram de mere normale in supermarket costa 2 euro.

Diferenta este de 50 de centi respectiv 25%. Si totusi sunt sceptica si aici pentru ca oricat de bun ar fi soiul pe care il ai, produse natural, ai pierderi destul de mari prin simplul fapt ca nu toate merele (la fel cum nu toti cartofii) au aceeasi dimensiune standard. O parte sunt mici si nu vor intra in procesul de ambalare. 

Cu cartofii insa mi se pare si mai interesant deoarece exista in supermarket cartofi bio, importati din... Egipt.Pai pentru mine una pentru care bio nu inseamna in fond numai ce mananci, ci include tot lantul de productie/prelucrare/transport, dupa ce cartofii astia calatoresc mii de kilometrii si trenurile, camioanele care ii transportau au papat benzina si au emis noxe cat curpinde, raman bio, dar nu si eco-friendly.

In plus stau si ma intreb cat de propice e clima Egiptului pentru creasterea cartofilor si de unde ploaia necesara? La noi in Romania cartoful creste bine in regiunile de deal Asa an invatat la geografie si la biologie. Putin soare,ceva ploaie si iee cartoful mare si frumos. In Egipt nu cred ca ploua nici macar cat ploua la noi. Asa ca ploaie nu, dar apa din irigatii da. Si mi se pare ciudat ca Egiptul o tara cu rezerve de apa limitate in multe parti ale tarii foloseste apa de suprafata sau cea subterana pentru irgiatii...

Pentru mine bio inseamna implicarea preponderenta a producatorilor locali, implementarea unui concept sanatos de slow-food si eliminarea standardizarii. Inseamna oameni platiti decent pentru tot ce inseamna munca campului si nu oameni exploatati pe bani putini sau privati de anumite resurse de prin rang. Inseamna dragoste pentru natura si da presupune cheltuieli mult mai mari din partea cumparatorului pentru ca nu poti pur si simplu reduce pretul alimentelor bio la nesfarsit pastrand o calitate ireprosabila. Exista o limita a costului final. Calitatea si etica au costul lor. Cost pe care eu acum nu mi-l pot permite insa prefer sa aleg produsele normale decat pe cele bio (dar de o provenienta indoielnica) si sa umflu apoi buzunarele oamenilor care spun o minciuna.

Nici nu sustin ca in tarile Europei de Est (si Romania este cazul pe care il cunosc cel mai bine), in pietele locale, de la tarani vei cumpara musai produse bio/organice. Mai ales in marile orase sau la drumul mare nu mai vorbim de tarani ci de comercianti. Foarte multi folosesc produse chimice (uneori deja interzise) pentru a grabi cresterea si maturizarea fructului/legumei si a ajunge cu ea pe piata. Si asta tot o minciuna ea.

Singurul adevar?

Personal vorbind, ceva mai multa siguranta in produsele de sezon de acasa si siguranta 100% in ceea ce cultiva parintii mei si parintii lui Radu la tara.

Iar la aceasta filozofie a cultivarii cu mana ta, se intorc usor usor si vesticii caci in multe zone turistice am vazut mici (sau mai mari) case de vacanta cu o mica gradina de legume. Chiar si in anumite zone ale Berlinului exista parcele de teren relativ mici, pe care sunt ridicate niste casute "batranesti" cu 2 camere si unde oamenii merg si isi ingrijesc mica gradina.

“My own prescription for health is less paperwork and more running barefoot through the grass”  ~Leslie Grimutter

Mentalitatea romaneasca in ceea ce priveste munca in strainatate este extrem de diferita si sincer nu am constientizat asta pana nu m-am lovit de un fotoreportaj excelent, realizat de Petrut Calinescu. Acesta se numeste "Mandrie si beton" si va recomand sa nu va uitati doar la fotografii, ci sa le completati cu povestea.

Pe scurt reportajul se axeaza pe cateva comunitati rurale din zona Oasului. In aceste comunitati cea mai mare parte a oamenilor tineri sunt plecati la munca in strainatate: Spania, Anglia, Franta, SUA. Aparent nu e nimic ciudat in asta, foarte multi tineri cauta experienta unei perioade petrecute in strainatate. Si noi ne numaram printre ei. Si totusi modelul tinerilor care pleaca in strainatate este atat de diferit.

Modelul cu care suntem noi obisnuiti:

Tanar din mediul urban, sau care a studiat intr-un oras mare, pleaca pentru un semestru, un an cu o bursa Erasmus, pentru un master sau mai rar pentru un doctorat. Isi doreste experienta unui invatamant performant, a diversitatii culturale si etnice, cauta modele, repere, vrea sa faca comparatii. Stabileste contacte, incearca sa se afirme prin rezultatele sale bazate pe efortul mental.

Ramane sau revine in Romania, insa experienta strainatatii va cantari in CV.

Nu o duce neaparat pe roze pentru ca bursa asigura doar minimul necesar si cand vrei sa te mai plimbi, sa descoperi lumea, sa mai iesi la o cafea etc, trebuie sa te dramuiesti bine. Dar te poti distra si pe bani putini, mai ales cand esti student, experienta ramanand intensa.

Doar in rare cazuri ajung cu adevarat sa traga linie si sa considere scurta experienta a strainatatii profitabila din punct de vedere finaciar (pe termen scurt),

O alta filozofie de viata am avut ocazia sa deduc din foto-reportajul lui Petrut Calinescu.

Tanarul din mediu rural, fara studii deosebite, pleaca in strainatate. Nu pentru un sementru-doua, pentru un timp indelungat. Nu pleaca la cersit sau la furat, Doamne fereste! Tanarul nostru are un scop bine definit- sa munceasca fizic, mult, cat de mult poate, nu conteaza ce, numai sa vina banii. Sa stranga, sa puna banut langa banut si sa parvina. 

Cum?

Prin a-si ridica o casa mai mare ca a vecinului. Prin a face o nunta mai mare ca a vecinului. Prin a-s cumpara o masina mai puternica decat vecinul. Mandria ca eu am fost mai silitor, mai muncitor, ca eu am! Dispusi sa arunce cu zeci de mii de euro ca sa nu se faca de rusine. Dispusi sa traiasca o luna de poveste si 11 luni de privatiuni. (Un prieten a afirmat odata: "Mai bine o zi vultur decat o viata cioara" (fara legatura la folosirea substantivului in jargon)). Fara deschidere pentru ce se intampla in jur. Ramanand in cercul de conationali sau consateni, o comunitate inchisa in care traiesc dupa obiceiurile de acasa cu palinca si varza murata,

Doua povesti atat de diferite desi exista si asemanari. Doar doua povesti dar mai sunt si altele.

Fiecare poveste este unica dar atentia mi-a ramas agatata de faptul ca traditia, comunitatea, "moda sa zicem" ne influenteaza enorm gandirea facandu-ne sa ne identificam cu niste scopuri ce devin usor usor parte din noi.

A scris si Radu o postare despre "Mandrie si beton" pe blogul sau, dar a privit proiectul mai mult din punctul de vedere al celui ce se gaseste in spatele aparatului de fotografiat.