Se afișează postările cu eticheta obiceiuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta obiceiuri. Afișați toate postările

luni, 16 decembrie 2013

Despre cusut si ii

3 comentarii:

Exista o vorba care spune ca ar fi bine ca fiecare om sa planteze de-a lungul vietii sale macar un pom. Insa va imaginati voi, drage romance, cum ar fi daca ar exista si o vorba de genul: fiecare femeie sa isi coasa macar in viata o camasa, eventual o ie, avand in vedere simbolistica reunita de aceasta piesa de vestimentatie si importanta ei in randul straielor populare? 

In zilele noastre ar fi o proba de indemanare (sa fim seriosi, suntem din ce in ce mai straine de ata si de ac), de imaginatie (asta daca vrei sa iti compui singura modelul), un exercitiu de zen (va imaginati stand in fotoliu si in loc sa sariti din site in site, sa urmati cu atentie si concentrare modelul), dar in primul rand ar fi o redescoperire a identitatii, o reintoarcere la origini. Din cauza primelor trei motive citate mai sus nu ma vad inca facand asa ceva. Insa desi obisnuiesc sa dau verdicte, viata m-a invatat sa le temperez adaugand un "inca". Maturitatea poate isi spune si ea cuvantul, sau pur si simplu experientele anterioare care mi-au demonstrat de nenumarate ori "niciodata sa nu spui nicioadata". Deci, cum spuneam, momentan, mai repede muncesc ceva si pun un ban deoparte si imi iau o a treia ie. 
Una din iile mele
Insa intre o ie perfecta (si implicit admirata), dar cumparata, si una imperfecta, dar iesita din mainile voastre, ce ati alege? Daca ati purta ia cusuta de voi si cineva v-ar spune cat de faina este, sau v-ar intreba de unde ati cumparat-o, chiar si daca nu veti recunoaste ca ati cusut-o voi (poate din modestie, poate din timiditate), nu v-ar creste inima de bucurie? 

Ei bine, ceva de genul acesta face prietena mea Kya in momentul de fata. Si nu pot decat sa o admir pentru curajul pe care l-a avut cand s-a apucat de acest proiect. Nu, nu pentru munca la care s-a inhamat (astea au fost primele cuvinte care mi-au venit sub degete cand scriam acest text), ci pentru initiativa. Atunci cand o faci cu drag, atunci cand pui suflet, atunci cand o faci dintr-o pornire interioara nu mai este o munca. Este un drum, este o cale. Nu ai de unde sa stii unde te va duce acel drum si ce fel de om vei deveni atunci cand vei ajunge la capat, dar cu siguranta vei invata lucruri noi, despre tine si despre lumea care te inconjoara. Despre radacinile tale poate, despre valori, despre trasaturi de caracter pe care doar le intuiai sau care stateau undeva ascunse, asteptand doar oportunitatea de a iesi  la iveala. Si mai pot sa mai fac ceva pentru tine Kya: sa te incurajez, sa iti spun ca eu cred ca vei reusi, iar ia va fi cea mai frumoasa piesa din colectia ta vestimentara. Sau cel putin va fi bluza pe care o vei purta cu cea mai mare mandrie. 

Si daca pana acum nu m-am gandit niciodata la a face asa ceva, acum s-a plantat cumva samanta si poate, cine stie, cand va da de pamant fertil, va incolti.

Imagini cu ia Kyei (in devenire): Pasul 4 si pasul 5.

Read More

sâmbătă, 16 februarie 2013

Diferiti si totusi suprinzator de asemanatori

2 comentarii:

Aseara am « petrecut » 3 ore excelente la cursul de germana. Poate suna suprinzator termenul ales pentru ca in mod normal esti acolo ca sa inveti, insa nu inseamna ca nu poti invata si nu poti “creste” si simtindu-te bine. Cred ca in relatia cu scoala am uitat oarecum ce inseamna sa inveti de placere si mai cred ca e greu sa mentii stindardul interesului sus, un timp indelungat. Sunt urcusuri si coborasuri in orice proces de invatare insa in ultimii ani de adult, pentru ca am avut putere deplina de alegere, am invatat multe lucuri de placere. 

Cu germana e un razboi pe termen lung pe care l-am inceput impreuna cu Radu inca din Romania, pe de-o parte pentru ca ne doream sa stam la un moment dat intr-o tara vorbitoare de limba germana (Austria-doar pentru ca acolo sunt munti, multi munti) si pe de alta parte, pentru ca la nivel personal imi doream sa demonstrez ca se poate invata o limba germana considerata uneori, pe nedrept, imposibila. Am inceput cu ceva ore in particular mai mult sau mai putin constant si fiecare din cei 3 oameni cu care am lucrat si-au adus aportul intr-un mod benefic. Apoi valurile ne-au purtat pana la urma in patria limbii germane si departe de munti. Daca am acceptat pauza fortata de munte, am zis ca macar de sederea aceasta sa beneficiem si sa reglam odata conturile cu limba germana. Radu a pornit din start cu un avantaj : la serviciu era inconjurat numai de nemti si trebuia sa comunice in germana pentru ca nivelul lui de germana era peste nivelul colegilor lui de engleza (in plus era minoritar).
Eu m-am apucat de niste cursuri de germana oferite de scolile publice pe care le-am urmat in august si in septembrie.

Trebuie spus ca in Berlin ai cam 3 optiuni pentru a invata germana :
1. Cursuri private individual (ce am facut noi in Romania dar la niste preturi mult mai mari)
2. Cursuri la scolile publice (asa cum am urmat eu in vara)
3. Cursurile la scolile private

Scolile publice au 3 hibe si un avantaj (asta am constat eu pana acum). Pentru cursurile generale locurile se ocupa cu mult timp inainte, sunt putine cursuri de seara si grupele sunt mari (16-20 de persoane) iar interesul profesorului este variabil (asta indiferent de curs). Predarea seamana cu cea de la scoala si se urmeaza indeaproape manualul, ceea ce poate ajuta, mai ales la inceput. Avantajul este de la sine inteles : sunt ieftine (cam la jumate de pret fata de cele mai ieftine scoli private).
Scolile private sunt multe, trebuie ceva munca de documentare inainte pentru o alegere si noi am ales una din functie de recomandarile colegilor mei de la job(cred ca un sfert din oamenii de la mine de la munca invata germana acolo). Si pot sa spun cu mana pe inima ca e fun. In primul rand pentru ca se vorbeste. Si inca mult. Tot timpul ! Apoi pentru ca profesorii sunt activi, implicati, veseli, chiar si la ora 20.30 cand multi oameni sunt deja acasa.
Profesoara noastra este de o varsta cu noi, nascuta si crescuta in Polonia pana la 7 ani si apoi in Germania, cu studii de germanistica in vestul Germaniei, care a petrecut 4 ani in Mexic si care a revenit in Berlin de curand. Mie si lui Radu ne aminteste in permanenta de Mara.

Iar grupa noastra e cel putin la fel de interesanta: 3 romani, o tipa din Turcia, alta din Argentina, o japoneza, un taiwanez, nelipsitul grec si nelipsitul italian cu capul in nori (artist). Ce sa mai – o diversitate culturala remarcabila. Orele sunt astfel antrenante si nu mi se pare nicio corvoada ca dupa munca sa ma duc acolo, desi cu un program de genul plecat la 7.00 de acasa si sosit la 21.30, ajungi invariabil sa te prinda oboseala.

Pentru cursul de aseara am avut de prezentat, fiecare, cate ceva despre tara noastra. O particularitate, o personalitate, o caracteristica etc. Oral, eventual si cu reprezentare grafica (fotografii, filme etc). Desi unii au dat bir cu fugitii, cei 6 oameni care am ramas si cu profa’ 7 ne-am simtit de minune, amestecand calusarii romanesti, cu mancarea greceasca, comparand realitatea taiwaneza zilnica cu cea europeana si previzualizand o nunta in Turcia.
Am vorbit despre supersititii si am descoperit cat de internationale sunt unele din ele, am vorbit despre mancarea pe care fiecare o consideram specifica, pe cand nu numai ca ea se gateste in multe tari la fel, ba chiar poarta acelasi nume (si nu ma refera ici la kebab) si despre limba noastra cea de toate zilele, ne-am pierdut in cele 3 semne din greaca ce desemneza toate sunetul I sau am comparat cuvinte poloneze, cu cuvinte italiene si cu cuvinte romanesti.
Din Polonia, via Grecia si pana in Taiwan, le-am strans pe toate intre 4 pereti si ne-am minunat cat de « la fel » suntem uneori. Tot ce trebuie e sa spargem putin carapacea ce ne impresoara si sa ii privim pe ceilalti la nivel individual si nu ca reprezentati ai tarii din care provin.
Astfel din categoria "stiati ca": 
- Supersitii precum nu manca din oala ca ploua la nunta ta, nu sta in calea maturii//nu calca in gunoiul maturat ca nu te mai mariti, oglinda sparta inseamna ghinion sunt identice din Polonia si pana in Turcia.
- Supersitia cu pisica neagra a ajuns pana in Taiwan insa, taiwanezii mai au o superstitie interesanta legata de cifra 4. Cifra 4 reprezinta ghinion (pentru ca pronuntia ei seamana cu cuvantul moarte in chineza) astfel incat din toate spitalele si din anumite cladiri lipseste etajul 4.
- Tot de la colegul nostru taiwanez cu nume ciudat am aflat ca a scrie numele unei persoane cu rosu este iarasi ceva ce nu se face (caci rosu inseamna moarte).
- Deochiul grecesc, e identic cu deochiul romanesc, doar modalitatea de identificare e diferita (de fapt, eu una nu stiu cum femeia care descanta de deochi la mine la tara isi dadea seama daca e deochi sau e boala, dar grecii au o metoda).
- Scuipatul in san e si el balcanic cum aveam sa constatam, apare si la romani si la turci si la greci
- Musacaua si rachiul sunt si ele pe putin balcanice, cu mentiunea ca la musaca grecii si turcii adaua si vinete, pe langa cartofi si carne. Cred ca o sa incerc si eu varianta cu vinete ca nu are ce sa fie rau. Si mai presus de toate se numeste la fel. Sarmalutele in foi de vita, mici, mici cum le face bunica, le au si grecii iar sarmalele…hmm sunt europene. Le au si polonezii, le au si nemtii (sub forma de rulada) si daca mai caut, poate mai gasesc.
- Apoi am trecut la nunta din Turcia, mare ca si nunta la romani, cu petitul miresei, ceremonial, 300 de persoane etc.
- Si la final am continuat cu cuvintele si mi-am confirmat ca limba romana e o limba foarte interesanta, ne-am chinuit sa intelegem care e diferenta intre 3 simboluri ce in greaca desemneaza acelasi sunet (i) si ne-am dat rapid batuti in fata ideogramelor.

Pentru 3 ore am rascolit prin trecutul personal, am comparat prezentul si am aflat ca viitorul ne este deschis, atata timp cat ca si popoare vom sti sa comunicam, asa cum la nivel individual 6 oameni au vorbit despre ei si despre culturile lor intr-o limba ce le este inca straina. Limba pare o bariera insa ea poate fi invinsa daca mediul este propice si daca toata lumea intra in joc. Doar ca nu toti vor sa joace si asta e o alta trista poveste...
Read More

joi, 6 septembrie 2012

Diversitatea mentalitatii romanesti

Niciun comentariu:

Mentalitatea romaneasca in ceea ce priveste munca in strainatate este extrem de diferita si sincer nu am constientizat asta pana nu m-am lovit de un fotoreportaj excelent, realizat de Petrut Calinescu. Acesta se numeste "Mandrie si beton" si va recomand sa nu va uitati doar la fotografii, ci sa le completati cu povestea.

Pe scurt reportajul se axeaza pe cateva comunitati rurale din zona Oasului. In aceste comunitati cea mai mare parte a oamenilor tineri sunt plecati la munca in strainatate: Spania, Anglia, Franta, SUA. Aparent nu e nimic ciudat in asta, foarte multi tineri cauta experienta unei perioade petrecute in strainatate. Si noi ne numaram printre ei. Si totusi modelul tinerilor care pleaca in strainatate este atat de diferit.
Modelul cu care suntem noi obisnuiti:
Tanar din mediul urban, sau care a studiat intr-un oras mare, pleaca pentru un semestru, un an cu o bursa Erasmus, pentru un master sau mai rar pentru un doctorat. Isi doreste experienta unui invatamant performant, a diversitatii culturale si etnice, cauta modele, repere, vrea sa faca comparatii. Stabileste contacte, incearca sa se afirme prin rezultatele sale bazate pe efortul mental.
Ramane sau revine in Romania, insa experienta strainatatii va cantari in CV.
Nu o duce neaparat pe roze pentru ca bursa asigura doar minimul necesar si cand vrei sa te mai plimbi, sa descoperi lumea, sa mai iesi la o cafea etc, trebuie sa te dramuiesti bine. Dar te poti distra si pe bani putini, mai ales cand esti student, experienta ramanand intensa.
Doar in rare cazuri ajung cu adevarat sa traga linie si sa considere scurta experienta a strainatatii profitabila din punct de vedere finaciar (pe termen scurt),

O alta filozofie de viata am avut ocazia sa deduc din foto-reportajul lui Petrut Calinescu.
Tanarul din mediu rural, fara studii deosebite, pleaca in strainatate. Nu pentru un sementru-doua, pentru un timp indelungat. Nu pleaca la cersit sau la furat, Doamne fereste! Tanarul nostru are un scop bine definit- sa munceasca fizic, mult, cat de mult poate, nu conteaza ce, numai sa vina banii. Sa stranga, sa puna banut langa banut si sa parvina. 
Cum?
Prin a-si ridica o casa mai mare ca a vecinului. Prin a face o nunta mai mare ca a vecinului. Prin a-s cumpara o masina mai puternica decat vecinul. Mandria ca eu am fost mai silitor, mai muncitor, ca eu am! Dispusi sa arunce cu zeci de mii de euro ca sa nu se faca de rusine. Dispusi sa traiasca o luna de poveste si 11 luni de privatiuni. (Un prieten a afirmat odata: "Mai bine o zi vultur decat o viata cioara" (fara legatura la folosirea substantivului in jargon)). Fara deschidere pentru ce se intampla in jur. Ramanand in cercul de conationali sau consateni, o comunitate inchisa in care traiesc dupa obiceiurile de acasa cu palinca si varza murata,

Doua povesti atat de diferite desi exista si asemanari. Doar doua povesti dar mai sunt si altele.
Fiecare poveste este unica dar atentia mi-a ramas agatata de faptul ca traditia, comunitatea, "moda sa zicem" ne influenteaza enorm gandirea facandu-ne sa ne identificam cu niste scopuri ce devin usor usor parte din noi.

A scris si Radu o postare despre "Mandrie si beton" pe blogul sau, dar a privit proiectul mai mult din punctul de vedere al celui ce se gaseste in spatele aparatului de fotografiat.
Read More

vineri, 2 martie 2012

Cele mai originale martisoare primite

Un comentariu:
Mersi Andreea

Mersi Laviniu

Read More

miercuri, 29 februarie 2012

Martisoare de acasa

3 comentarii:









Read More

luni, 20 decembrie 2010

Ocupatii inainte de Craciun-sau taierea porcului la romani.

2 comentarii:

Taiaerea porcului inainte de Craciun, e fara indoiala o preocupare cu multa vechime-clasica chiar in mediul rural.
Daca pe vremea in care oamenii nu plecasera la oras, porcul se taia undeva inainte de Craciun, dar toate bunatatile se pregateau intre Craciun si Anul nou, pe masura ce “la tara” au ramas doar”ai batrani” si copiii lucrau din greu “la Bucuresti”-cel putin la mine la tara, taierea porcului a fost devansata si comprimata mai ales, si se efectua cu un weekend inainte de Craciun.
Si cum in familie am avut sansa sa fiu primul copil, la 7 ani ma initiam in weekendul acela lung si rece, dedicat taierii porcului. De fapt partea cu cutitul, parlitul si toate cele, era rezervata eminamente barbatilor si cum nici alcoolul (care trebuia sa iti dea curaj si combustie interna) nu ma atragea (si cu atat mai mult nu gaseam ceva fun sa tin porcul de coada), fetele intrau in scena in momentul in care se deschidea la propriu porcul.
Iar inceputul era brutal si cuprindea in ecuatie un lighean de mate de curatat. Cum Mamaia avea o scarba clara si nu participa la proces, mama care era seful actiunii (dupa ce deprinsese si ea procedeul de la femeile din sat caci ca Bucuresti in apartament, bunica mea nu a taiat porcul) m-a transformat in ajutor.
Asa ca, purtand un sort mare,cu mamaia care livra apa calda,apuca-te si lucreaza prin ligheanul de mate calde inca, ce trebuiau prelucrate repejor....
In primii ani imi venea sa imi vars eu matele la cata mizerie iesea din ele (ca oricat tineai porcul nemancat cu 1-2 zile inainte, tot ramaneau deseuri). In iernile cu vreme caineasca (ploaie) le faceam in bucatarie si atunci era si mai trist. Macar, in aer liber, mirosurile se imprastiau si nu se acumulau intr-o gamela infecta. Treaba asta dura cam 2-3 ore si era mult usurata daca vremea era buna si lucrai afara. E adevarat ca mainile se inroseau de la ger si apa fierbinte, dar facea parte “din joc”.
Dupa care, incepeam sa aranjam carnea sa se raceasca, timp in care in bucatarie se pregatea “pomana porcului”. Primele dati imi era greu sa ma desprind de mirosul puternic de mate si sa mananc, dar dupa aceea m-am obisnuit, plus ca urma o zi lunga, ce se lungea pana tarziu in noapte.
Acum, din punctul nostru de vedere, ziua ideala era geroasa si uscata, pentru ca trebuia ca masa aceea de carne transata cat de cat sa se raceasca repede pentru etapele urmatoare: carnati, sarmale etc
Partea cu carnatii presupunea pentru tata sa dea carnea prin masina, iar pentru mama si pentru mine sa ne intoarcem sa curatam matele-sa le facem curate si subtiri.
Ati putea spune ca era o ocupatie fara sens, cand puteam sa cumparam mate de la magazin, gata aranjate.
E drept, dar aici intra in scena:
-traditia
-conservarea masei-adica se pierde cat mai putin
-gustul (din curtea proprie, hranit fara furaje)
Astfel ca povestea matelor dura pana tarziu...
Dupa care nu va imaginati ca treceam la partea draguta...de umplut carnatii...nu...de asta se ocupa tata, treceam doar prin pregatirea si gustarea carnii de carnati (eram singura care mestecam carne cruda, mama doar punea pe limba, eu chiar inghiteam, deci dadeam verdictul la piper, sare si alte condimente) si apoi reveneam...tot la mate...de data asta la cele mari, de toba si caltabos.
Venea astfel la rand “basica” pe care trebuia sa o frec cu malai si sa o fac mare si incapatoare.
Apoi ne bagam nasul in cazanul in care fierbeau la gramada carne si organe si ne apucam sa le facem bucatele mici pentru toba si apoi sa umplem matele cele mari....Toba e o chestie care imi place foarte mult, dar doar cea facuta de mine, cu carne slaba si fara pic de grasime...
Cam pe acum e deja ora 8 dar ne asteapta o noapte lunga caci sunt de fiert tobele,de umplut caltabosul si cel mai migalos de umplut sarmalele...Cu toate ca frunzele sunt facute de la Bucuresti, tot e migalos sa infasori 2 oale de sarmale...Pe la ora 1 noaptea stingem in final focul la caltabos, lasam tobele sa bolboroseasca in voie pe soba inca incinsa si in final somn. In mod cert aveam sa constat peste ani ca desi nu sunt deloc buna la gatit mancare, porcul il organizez exemplar J...Plus ca dupa ce te obisnuiesti cu munca cea de jos (spalat mate) si treci peste starea de neplacut, realizand ca e doar o activitate utila si necesara poti chiar sa faci senzatie...Astfel, in primul an in care l-am cunoscut pe Radu, parintii lui au taiat porcul (se suprapunea peste primul an in care noi nu mai taiam porcul) si am fost sa ii ajutam (mai mult de gura mea cred, ca sa nu imi pierd mana).
Si ajunsi in fata faptului implinit, eu de-abia asteptam, sa il puna pe butuci ca sa imi exercit “skillurile”. Aveam niste mici retineri privind descurcatul matelor, caci la asta nu prea exersasem dar la spalat si curatat stateam bine pentru cineva de la oras...De la Maria, am invatat si trucuri noi iar indeletniciri precum curatatul usturoiului erau chiar plictisitoare fata de interactivitatea pregatirilor...
Dar sa revenim la porcul nostru...duminica dupa ziua cea mai lunga, ne apucam sa aranjam si sa transam carnea, sa serparam grasimea de topit pentru sapun, de carnea buna si de bucatile pentru piftie. Tata cu toporisca, eu si cu mama cu niste cutite bine ascutite.
Iar apoi urcam totul in masina si porneam cu porcul transat in portbagajul batranicii noastre care a ajuns la Remat si in care, in ultimii ani si vara si iarna, mergea caldura...spre casa. Tata obosit, noi la fel, masinuta si ea, ne taram cu grija cu cauciucurile de vara, pe autostrada, de multe ori cam inghetata, spre casa
Read More