sâmbătă, 16 februarie 2013

Diferiti si totusi suprinzator de asemanatori


Aseara am « petrecut » 3 ore excelente la cursul de germana. Poate suna suprinzator termenul ales pentru ca in mod normal esti acolo ca sa inveti, insa nu inseamna ca nu poti invata si nu poti “creste” si simtindu-te bine. Cred ca in relatia cu scoala am uitat oarecum ce inseamna sa inveti de placere si mai cred ca e greu sa mentii stindardul interesului sus, un timp indelungat. Sunt urcusuri si coborasuri in orice proces de invatare insa in ultimii ani de adult, pentru ca am avut putere deplina de alegere, am invatat multe lucuri de placere. 

Cu germana e un razboi pe termen lung pe care l-am inceput impreuna cu Radu inca din Romania, pe de-o parte pentru ca ne doream sa stam la un moment dat intr-o tara vorbitoare de limba germana (Austria-doar pentru ca acolo sunt munti, multi munti) si pe de alta parte, pentru ca la nivel personal imi doream sa demonstrez ca se poate invata o limba germana considerata uneori, pe nedrept, imposibila. Am inceput cu ceva ore in particular mai mult sau mai putin constant si fiecare din cei 3 oameni cu care am lucrat si-au adus aportul intr-un mod benefic. Apoi valurile ne-au purtat pana la urma in patria limbii germane si departe de munti. Daca am acceptat pauza fortata de munte, am zis ca macar de sederea aceasta sa beneficiem si sa reglam odata conturile cu limba germana. Radu a pornit din start cu un avantaj : la serviciu era inconjurat numai de nemti si trebuia sa comunice in germana pentru ca nivelul lui de germana era peste nivelul colegilor lui de engleza (in plus era minoritar).
Eu m-am apucat de niste cursuri de germana oferite de scolile publice pe care le-am urmat in august si in septembrie.

Trebuie spus ca in Berlin ai cam 3 optiuni pentru a invata germana :
1. Cursuri private individual (ce am facut noi in Romania dar la niste preturi mult mai mari)
2. Cursuri la scolile publice (asa cum am urmat eu in vara)
3. Cursurile la scolile private

Scolile publice au 3 hibe si un avantaj (asta am constat eu pana acum). Pentru cursurile generale locurile se ocupa cu mult timp inainte, sunt putine cursuri de seara si grupele sunt mari (16-20 de persoane) iar interesul profesorului este variabil (asta indiferent de curs). Predarea seamana cu cea de la scoala si se urmeaza indeaproape manualul, ceea ce poate ajuta, mai ales la inceput. Avantajul este de la sine inteles : sunt ieftine (cam la jumate de pret fata de cele mai ieftine scoli private).
Scolile private sunt multe, trebuie ceva munca de documentare inainte pentru o alegere si noi am ales una din functie de recomandarile colegilor mei de la job(cred ca un sfert din oamenii de la mine de la munca invata germana acolo). Si pot sa spun cu mana pe inima ca e fun. In primul rand pentru ca se vorbeste. Si inca mult. Tot timpul ! Apoi pentru ca profesorii sunt activi, implicati, veseli, chiar si la ora 20.30 cand multi oameni sunt deja acasa.
Profesoara noastra este de o varsta cu noi, nascuta si crescuta in Polonia pana la 7 ani si apoi in Germania, cu studii de germanistica in vestul Germaniei, care a petrecut 4 ani in Mexic si care a revenit in Berlin de curand. Mie si lui Radu ne aminteste in permanenta de Mara.

Iar grupa noastra e cel putin la fel de interesanta: 3 romani, o tipa din Turcia, alta din Argentina, o japoneza, un taiwanez, nelipsitul grec si nelipsitul italian cu capul in nori (artist). Ce sa mai – o diversitate culturala remarcabila. Orele sunt astfel antrenante si nu mi se pare nicio corvoada ca dupa munca sa ma duc acolo, desi cu un program de genul plecat la 7.00 de acasa si sosit la 21.30, ajungi invariabil sa te prinda oboseala.

Pentru cursul de aseara am avut de prezentat, fiecare, cate ceva despre tara noastra. O particularitate, o personalitate, o caracteristica etc. Oral, eventual si cu reprezentare grafica (fotografii, filme etc). Desi unii au dat bir cu fugitii, cei 6 oameni care am ramas si cu profa’ 7 ne-am simtit de minune, amestecand calusarii romanesti, cu mancarea greceasca, comparand realitatea taiwaneza zilnica cu cea europeana si previzualizand o nunta in Turcia.
Am vorbit despre supersititii si am descoperit cat de internationale sunt unele din ele, am vorbit despre mancarea pe care fiecare o consideram specifica, pe cand nu numai ca ea se gateste in multe tari la fel, ba chiar poarta acelasi nume (si nu ma refera ici la kebab) si despre limba noastra cea de toate zilele, ne-am pierdut in cele 3 semne din greaca ce desemneza toate sunetul I sau am comparat cuvinte poloneze, cu cuvinte italiene si cu cuvinte romanesti.
Din Polonia, via Grecia si pana in Taiwan, le-am strans pe toate intre 4 pereti si ne-am minunat cat de « la fel » suntem uneori. Tot ce trebuie e sa spargem putin carapacea ce ne impresoara si sa ii privim pe ceilalti la nivel individual si nu ca reprezentati ai tarii din care provin.
Astfel din categoria "stiati ca": 
- Supersitii precum nu manca din oala ca ploua la nunta ta, nu sta in calea maturii//nu calca in gunoiul maturat ca nu te mai mariti, oglinda sparta inseamna ghinion sunt identice din Polonia si pana in Turcia.
- Supersitia cu pisica neagra a ajuns pana in Taiwan insa, taiwanezii mai au o superstitie interesanta legata de cifra 4. Cifra 4 reprezinta ghinion (pentru ca pronuntia ei seamana cu cuvantul moarte in chineza) astfel incat din toate spitalele si din anumite cladiri lipseste etajul 4.
- Tot de la colegul nostru taiwanez cu nume ciudat am aflat ca a scrie numele unei persoane cu rosu este iarasi ceva ce nu se face (caci rosu inseamna moarte).
- Deochiul grecesc, e identic cu deochiul romanesc, doar modalitatea de identificare e diferita (de fapt, eu una nu stiu cum femeia care descanta de deochi la mine la tara isi dadea seama daca e deochi sau e boala, dar grecii au o metoda).
- Scuipatul in san e si el balcanic cum aveam sa constatam, apare si la romani si la turci si la greci
- Musacaua si rachiul sunt si ele pe putin balcanice, cu mentiunea ca la musaca grecii si turcii adaua si vinete, pe langa cartofi si carne. Cred ca o sa incerc si eu varianta cu vinete ca nu are ce sa fie rau. Si mai presus de toate se numeste la fel. Sarmalutele in foi de vita, mici, mici cum le face bunica, le au si grecii iar sarmalele…hmm sunt europene. Le au si polonezii, le au si nemtii (sub forma de rulada) si daca mai caut, poate mai gasesc.
- Apoi am trecut la nunta din Turcia, mare ca si nunta la romani, cu petitul miresei, ceremonial, 300 de persoane etc.
- Si la final am continuat cu cuvintele si mi-am confirmat ca limba romana e o limba foarte interesanta, ne-am chinuit sa intelegem care e diferenta intre 3 simboluri ce in greaca desemneaza acelasi sunet (i) si ne-am dat rapid batuti in fata ideogramelor.

Pentru 3 ore am rascolit prin trecutul personal, am comparat prezentul si am aflat ca viitorul ne este deschis, atata timp cat ca si popoare vom sti sa comunicam, asa cum la nivel individual 6 oameni au vorbit despre ei si despre culturile lor intr-o limba ce le este inca straina. Limba pare o bariera insa ea poate fi invinsa daca mediul este propice si daca toata lumea intra in joc. Doar ca nu toti vor sa joace si asta e o alta trista poveste...

2 comentarii:

  1. Daca ati ajuns pana la nivelul asta cu germana inseamna ca nu sunteti departe de a spune ca stiti limba. Acum depinde si de pretentiile voastre, dar in genere, daca poti traduce vorbele din popor si poti vorbi despre obiceiuri e deja foarte mult.

    Interesant cursul vostru, daca nemtii sunt reci si fara interes pentru comunicare, macar sa gasiti alte natii alaturi de care sa puteti petrece seri relaxante :) Pentru ca indiferent de preocuparile fiecaruia dintre noi, prinde bine sa existe din vreme in vreme astfel de seri.

    RăspundețiȘtergere
  2. Sa zicem ca suntem destul de exigenti cand vine vorba despre cunostintele de limba si da, ne-am dori ca dupa anul acesta sa vorbim Germana cursiv si mai ales corect. Momentan e doar un mijloc de drum. Faptul ca poti sa exprimi o parte din ceea ce gandesti e bine, dar cum exprimi asta e alta distractie :).

    RăspundețiȘtergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.