luni, 4 martie 2013

De zi cu zi (I)


9 luni de Berlin ma asteapta la cotitura si inca ma mir in fiecare zi (ceea ce este bine).
Din categoria momentelor memorabile voi asterne mai jos doua (ambele proaspete ca painea calda).

De ceva timp ma uitam prin supermarketurile oamenilor dupa aluat frantuzesc prefacut (stiti cum se gaseste la noi, gata de pus in tava sau de facut prajituri din el). Nu am gasit asa ceva desi am ajuns si in supermaketurile mai mari cu pretentii de hypermarket. Nici urma. Nu intelegeam cum vine asta caci la cate randuri de vitrine frigorifice pline cu produse prefabricate si cu mancaruri bune de pus in cuptor si de incalzit exista pe aici, tocmai la facerea aluatului frantuzesc sa fie gospodinele din Germania condamnate. Pana la urma ma las eu pagubasa si imi iau inima din dinti sa fac unul…Esuez lamentabil, dau un google, gasesc termenul magic « der Teig », citesc niste forumuri de bucatarese geramane si constat ca ar trebui sa existe asa ceva si pe aici…cam in fiecare supermarket si chiar se vehiculau recomandari de marci.
Deci daca exista, imi soptesc in barba..."il voi gasi!". Cum uitatul printre rafturi nu m-a ajutat decid sa merg direct la tinta: convorbirea cu localnicii.
Ajung in Kaufland la raionul de congelate si vad un angajat care baga marfa. Barbat pe la 50+ ani dar nu aveam ce face. Nu puteam sa pierd ocazia. Ma duc si il intreb unde pot sa gasesc aluat gata-facut:
-Buna ziua,fiti amabil, unde pot sa gasesc aici aluat "prefabricat" ?
- Pentru ce ? 
La intrebarea asta ma blochez…pai cum pentru ce, frate ?
- Pentru copt. (raspund eu)
Nenea mai sa isi dea ochii peste cap…da, normal ca pentru copt fatuca.
- Dar ce vreti sa coaceti cu el? 
- Ceva sarat…
Si apoi imi turiuie nenea vreo 3-4 locatii unde pot sa gasesc asa ceva… Nu inteleg nimic, zic multumesc si plec. Dau o tura printre rafturi si nu imi sare in ochi nimic ce poate semana cu ce stiu eu de acasa.
Asa ca mai intreb pe cineva. Un baiat tanar de care ma tin scai printre rafturi. Nu am noroc nici cu el…e nou si ma sfatuieste sa intreb un coleg cu mai multa experienta.
Sunt dezamagita.
Pana la urma mai ochesc o alta tanti si mai intreb a treia oara. Tanti ma intreaba de care vreau: foarte inghetat sau doar inghetat/refrigerat ? Ii zic ca din ala foarte inghetat. Apoi imi insira 3 tipuri de aluat posibil, din care retin unul singur (aluat in foi –asta imi suna mie ca aduce a aluat frantuzesc) si ii zic ca din ala vreau. 
In mintea mea infantila credeam ca o sa ma duca la raftul cu aluaturi si apoi o sa pot sa analizez acolo in liniste oferta si sa aleg ceva potrivit. Pe naiba. Ma duce intr-un colt de vitrina frigorifica. Am si aici 3 optiuni totusi: 
- aluat in foi
- aluat cu drojdie si
- aluat fara gluten. 
Il aleg pe ala in foi…ceea ce ma debusoleaza este ca pe pachet scrie ca sunt 6 bucati, pe spate arata insa o poza cu o bucata din care se poate taia.
Scrisul nu ma lamureste. Din jumatatea de sfaturi pe care o inteleg zice pe de-o parte ca trebuie sa desfac foile unele de altele si sa le intind pe ceva 10 min sa le las sa isi « revina », dar mai zice in egala masura si ceva de cazurile in care trebuie sa lucrezi cu bucati mari (sa faci strudel de exemplu pe care sa il umpli si apoi sa il tai).
Dar cum alte optiuni nu aveam, ma gandesc ca ma voi descurca…eventual il voi petici... sau il voi intinde…Teapa, asta nu se intinde…cand am ajuns acasa si am descifrat ambalajul, cuvintele scrise boldat erau fix « nu intindeti aluatul cu facaletul ». 
(Pana la urma mancarea mea a esuat in mod lamentabil cu tot cu aluatul cumparat...pur si simplu nu am stiut sa ascult semnele de la bun inceput !)

Oricum, cu aluatul in rucsac ma urc in tren... unde vine controlul. Asta nu e metrou de suprafata ci tren regional in toata regula (gen Sageata Albastra). Doi controlori: un pusti blond mai mic decat fratele meu care cred ca isi facea practica la DB (Deutsche Bahn) si o doamna pe la 50+ani, tipul clasic de profesoara din liceele si scolile bucurestene, mica de inaltime (pentru oameni ca astia au construit cu siguranta in liceele vechi podiumuri pe care spanzurau catedra si scaunul profesorului- pentru un plus de autoritate).
Oricum, nu numai ca nimeni nu merge fara bilet, ba sunt chiar mai catolici decat papa. Trece controlul de mine si de vecina mea de peste culoar care avea un caine sub scaun. Un caine alb, mititel si cam prostut si care nu a zis nici pas…pardon, nici ham.
Controlorii nu il observa, dar propietara mai catolica decat Papa ii trage de mana pe controlori cum ca sa ii perforeze si biletul pentru catel. Mai bine taceai femei!
Se uita tanti la bilet si e ok, dar situatia nu se lamureste. Ma incordez atent si imi dau seama ca se discuta despre botnita. Am prins din vant cuvantul « bot » si ceva ce zice « a acoperi/acoperitoare » si uite asa am ajuns sa concluzionez ca vorbeau despre botnita.
Controloarea zicea ca doar animalele mici, pisicile si cainii mici (care nu depasesc dimeniunile unei pisici) sunt scutiti de botnita. E dar acum sunt pisici si pisici…cine spune cat de mare e o pisica? Practicantul ii tine partea calatoarei, asa ca... tanti-controlor (om cu experienta), scoate din geanta regulamentul de ordine interioara, cauta capitolul despre animale de companie si incepe sa citeasca cu voce tare de acolo. Momentul a fost apoteotic-atat de nemtesc…
Pana la urma nimeni nu stie care e dimeniunea unei pisici si mai ales pentru ca domnii controlori nici nu au observat animalul si acesta a fost atat de tacut tot timpul, s-a trecut peste…Calatoarea oricum avea sustinerea a jumate de vagon asa ca a iesit remiza.

Oricum, vreti sa stiti de curiozitate cat a costat biletul catelului ? Cat cel de copil= 13.2 euro

4 comentarii:

  1. Viata in Berlin pare comica daca o privesti dinafara si bag seama, tragi-comica daca o traiesti inauntru. Ce poti face? Sa te relaxezi si sa iei parte. E clar, Berlinul nu pare locul ambitiilor, al trairilor intense de viata si de suflet, al viselor nici atat ci doar un loc in care cel mult poti observa lumea.
    Eu inca n-am cautat aluat sau chestii mai deosebite, dar sper ca din etichetele bilingve sa pricep ce trebuie :D

    Ma bucur ca s-a animat relatarea de impresii din Berlin, cred ca postarile din Montreal au si ele o vina pe undeva :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Clar, recunosc ca seria "Oameni suntem" m-a inspirat!

    RăspundețiȘtergere
  4. E foarte bine asa. Si pe Renutzu am "provocat-o" si a inceput sa scrie din State si uite asa, prin comparare si impresii ne facem si noi o parere mai de la fata locului, nu din filme, nu de la turisti, ci de la oameni care trec zi de zi prin chestii.
    Bine, daca e sa cauti pe net e plin de forum-uri si bloguri, dar alta e cand te cunosti cu autorul :D

    RăspundețiȘtergere