marți, 3 ianuarie 2012
joi, 29 decembrie 2011
Tablourile din viata mea
Niciun comentariu:
Etichete:
reflectii
Recunosc ca desi am ajuns sporadic si prin alte locuri decat acasa, si am vazut poate multe moduri de a-ti decora peretii, nu mi-au ramas in minte tablourile pe care le-am vazut. Nu pot decat sa concluzionez ca si Claudia, ca fie sunt abstracte, fie sunt legate cumva de natura, fie de vre-un peisaj din zona, fie la modul generic de vreo floricica. Mai interesant e modul in care sunt executate (pictura, colaj, desen, puzzle etc) si modul in care sunt inramate.
Dar cu siguranta vii in memorie imi sunt tablourile din casele mele.
In primul rand acasa...tabloul din sufragerie, aproape clasic inainte de 90, ceva mare care la mine arata ceva de mancare- un platou de fructe de toamna...Nu imi spune si nu mi-a spus nimic.
Apoi tabloul din camera fratelui meu...Aici am ceva mai multe de spus...Infatiseaza un mos, cu cusma si cojoc...In copilaria timpurie imi amintesc ca ma amenintau ai mei cu mosul asta, care era ceva rau, mai ales ca statea cu mine in camera si aveam impresia ca ma urmareste orice fac. Imi era frica de el, si aveam credinta ca iese din tablou cand e intuneric in camera d-asta nu imi placea deloc sa ma ascund dupa usa din camera cand eram mica si ma jucam prin casa cu tata de v-ati ascunselea.
Apoi vin tablourile de la Bunica. Multe, mari si comune...nu au ideea care sa rezoneze cu mine. Stiu ca sunt ceva fructe, ceva flori si cred ca mai sunt vreo 2 mici cu peisaje...
Mai interesante sunt tablourile de la tara...Acolo nu exista tablouri in sensul clasic, ce sa faca oamenii cu platoul de fructe pe pereti plus ca un asemenea tablou “pretentios” nu se potriveste decat cu o anumita mobila (mobila masiva cu aspect burghez). Acolo sunt puse pe pereti fotografii inramate sau colaje de fotografii. Si daca cele mari cu mamai si tataia la nunta sau cu strabunicii mei batrani se vad bine de departe, mai sunt colajele cu multe fotografii mici. Astea imi placeau cel mai mult-ma suiam in pat cand eram mica si ma uitam la ele, incercand sa ii identific pe tata si pe unchiul meu cand erau copii (provocatoare treaba sa ii ales dintr-o clasa de 30 de elevi; tot timpul greseam).
Iar la noi in camera, acum, nu avem tablouri...avem lipite pe ambele parti ale usii niste postere si pe peretele de deasupra patului unul cu Himalaya de la Oamenii Muntilor, plus un perete acoperit cu rectiunea verbelor in limba germana :).
Pana la urma tablourile si “decoratiunile” de pe pereti, atata timp cat stau suficient de mult timp lipite/atarnate, ajung sa faca parte din casa. Sunt parca impregnate cu atmosfera casei respective, o oglindesc, o completeaza.Lipsa lor de pe pereri nu trece neobservata pentru ca au incetat sa mai fie simple obiecte de decor si au devenit o parte componenta a atmosferei din fiecare incapere/din fiecare casa.
duminică, 25 decembrie 2011
Scrisoare pentru Mos Craciun
2 comentarii:
Etichete:
filozofii de viata
Nu e vorba de nicio scrisoare (am trecut de momentele copilariei in care imi doream ceva material de la Craciun). Acum ideile mele de cadouri sunt mai mult imateriale…E vorba insa de titlul unui email primit dupa ce am pus un anunt lung cat postul Craciunului, pe un grup de yahoo numite freecycle_bucuresti.
Aveam de dat multe de la carti si haine pana la componente IT stricate sau mai putin stricate.
Despre carti (care erau majoritare) am mai scris si in ciuda faptului ca m-am zbatut mult nu am rezolvat mare lucru (putine la anticariat si ceva mai multe la cartipentruorfani.ro).
Kya m-a ajutat cu un hint pentru biblioteci, dar cei de la Biblioteca Municipiului Bucuresti nu mi-au raspuns, iar cei din Giurgiu nu aveau adresa de email corecta.
Am zis sa fac o ultima incercare aici si abia apoi sa le pecetluiesc soarta.
Si in cateva ore m-am umplut de emailuri. Deschideam inboxul si numarul lor tot crestea, am ajuns in 20 de h la vreo 70 de mailuri pe acest subiect.
Acum alta belea, stai si sorteaza mailurile...
Era foarte simplu sa le dau cuiva care cerea tot.
Hmm, dar oamenii aceia chiar aveau nevoie de "tot". Asa cum am stat atatea saptamani cu ele in casa puteam sa mai stau cateva zile, pentru a putea gasi persoanele potrivite. In fond nu vreau doar sa scap de ele (asa le duceam la reciclat hartie si la containerul de echipamente electronice pentru recilcat si gata), vreau sa fie folosite mai departe in masura in care sunt de folos cuiva.
Si desi parea o corvoada, a fost pana la urma placut sa aleg din marea de oameni, cativa carora sa le pot satisface mici dorinte... Au contat motivatia, cum a fost scris mailul si cu cata atentie a fost citit mesajul meu etc.
Pana la urma am facut pachetele mici care si-au gasit noi proprietari:
-Dragos
-Alex
-Silviu
-Carmen
-Daniela si lista continua.
Fiecare a primit ce si-a dorit si faptul ca unii cautau cartea X de mult timp si doreau doar cartea X, faptul ca manuelele au ajuns la niste copii care nu au posibilitati financiare, faptul ca toate cartile de chimie au ajuns la niste studenti la chimie nu poate decat sa ma bucure.E o garantie ca viata acelui lucru merge mai departe si e un amestec intre placerea de a darui si o opozitie fata de consumatorismul epocii.
Inca mai am de cautat proprietari si sper ca pana la urma cat mai mule lucruri din cele pe care vreau sa le dau sa fie de folos.
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Noi nu suntem normali
2 comentarii:
Etichete:
crampeie de fericire,
filozofii de viata,
oameni,
zilnice
Ei si ce daca?
Suntem suficient de normali in fiecare zi acasa sau la serviciu.
Atunci cand suntem insa impreuna avem voie sa fim anormali. Si suntem pasnici oricum. Nu facem urat, nu ne dam in petec, ne distram doar in felul nostru. Si suntem deschisi la cele mai traznite idei.
Pinguinii sunt mai mult decat niste prieteni. Sunt ceva indescriptibil, care l-ar face invidios pe orice copil.
Ma consider extrem de norocoasa ca la 26 de ani pot sa evadez din cotidian in felul asta. Niciodata in copilarie nu am avut asa o gasca, am fost mai repede o persoana retrasa si usor antisociala. Nu stiu care e secretul chimiei dintre noi, dar nu vreau sa il descopar. Vreau doar sa il pastrez. E o reteta unica si imposibil de reprodus in alte conditii. De multe ori cand suntem impreuna ma regasesc rostind pentru mine: "Opreste doamne clipa cu care masuri eternitatea!"
Le sunt recunoscatoare lor ca pot sa fiu in aceeasi zi serioasa si traznita, adult si copil. Ma bucur ca cea mai mica idee aprinde imaginatia si e capabila sa invarta rotite nevazute care sa miste intreg angrenajul. E suficient sa existe scanteia. Entuziasmul rezolva restul. Viata mea se leaga de ei si ar fi trista si searbada altfel. As pierde ceva din capacitatea de a visa. Nu imi vine sa cred ca la varsta mea, mama mea se pregatea sa ma nasca si noi ne pictam in pisici si tigrii. Simt ca desi fetele noastre isi schimba trasaturile usor usor, sufletul nu a imbatranit...a ramas acelasi ca si acum 5-6 ani.
 |
| Operatiunea carnatii (by Cristi) |
 |
| La botezul celui mai mic Pinguin |
 |
| Aseara la Otopeni! |
miercuri, 21 decembrie 2011
Lucruri pentru care nu există niciodată timp
Un comentariu:
Etichete:
reflectii,
zilnice
(am “furat” ideea din blogul Claudiei)
1. sa invat sa cant la chitara
2. sa rezolv un puzzle de 1000 de piese care sta de la Craciunul trecut pe biblioteca. Nu e vorba de timp, e vorba si de dispozitie si de atmosfera.
3. sa imi termin postarile restante de pe blogul de munte
4. sa imi fac ordine in calculator
5. sa mai savurez un weekend de nefacut nimic acasa in familie
6. sa invat constant chestii noi legate de medicina de ex sau de munte
7. sa ma apuc de niste cursuri pe care le am mai demult in cap
8. sa ma reapuc de arte martiale
si lista poate continua.
Dar din punctul meu de vedere este mai interesant sa analizezi de ce nu ai timp. In cazul meu nu mai e vorba de analiza, am analizat demult si stiu raspunsurile.
De cele mai multe ori in viata mea, desi domina senzatia lipsei de timp, sunt sigura ca raspunsul sau solutia e mai larga:
- nu am timp pentru ca ma inhamez la prea multe lucruri deodata
- nu am timp pentru ca nu am un program de viata ordonat
- nu am timp pentru ca nu imi prioritezez activitatile
- nu am timp pentru ca ma mai loveste delasarea si lenea (cum se intampla in cazul antrenamentelor)
- nu am timp pentru ca de fapt ma paraseste repede motivatia
- nu am timp pentru ca detest sa ma scol de dimineata si prefer sa dorm vreo 9 h pe zi decat sa dorm 7 si sa castig 2.
Acum ar trebui sa gasesc si solutia...
Read More
1. sa invat sa cant la chitara
2. sa rezolv un puzzle de 1000 de piese care sta de la Craciunul trecut pe biblioteca. Nu e vorba de timp, e vorba si de dispozitie si de atmosfera.
3. sa imi termin postarile restante de pe blogul de munte
4. sa imi fac ordine in calculator
5. sa mai savurez un weekend de nefacut nimic acasa in familie
6. sa invat constant chestii noi legate de medicina de ex sau de munte
7. sa ma apuc de niste cursuri pe care le am mai demult in cap
8. sa ma reapuc de arte martiale
si lista poate continua.
Dar din punctul meu de vedere este mai interesant sa analizezi de ce nu ai timp. In cazul meu nu mai e vorba de analiza, am analizat demult si stiu raspunsurile.
De cele mai multe ori in viata mea, desi domina senzatia lipsei de timp, sunt sigura ca raspunsul sau solutia e mai larga:
- nu am timp pentru ca ma inhamez la prea multe lucruri deodata
- nu am timp pentru ca nu am un program de viata ordonat
- nu am timp pentru ca nu imi prioritezez activitatile
- nu am timp pentru ca ma mai loveste delasarea si lenea (cum se intampla in cazul antrenamentelor)
- nu am timp pentru ca de fapt ma paraseste repede motivatia
- nu am timp pentru ca detest sa ma scol de dimineata si prefer sa dorm vreo 9 h pe zi decat sa dorm 7 si sa castig 2.
Acum ar trebui sa gasesc si solutia...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)