Stagiunea muzicala de iarna
Partea a II -a
Concertul lui Tudor Gheorghe a fost insa diametral opus fata de "Craciun Vienez". Adica mi-a depasit cu mult asteptarile.
Ma asteptam la un concert intunecat in genul “Cu Iisus in celula” in care sa ne plangem de mila ce am ajuns dupa '89 si in care sa se ironizeze actuala clasa politica...Nu ma prindeam unde intra in ecuatie si formatia rock si ma gandeam ca o sa fie asa..un moment pentru tineret/mai vesel intre o mare jale.
Dar nu a fost nici pe departe asa.
A fost cel mai bun concert al lui Tudor Gheorghe pe care l-am vazut pana acum si si-a jucat cartea magistral. Mai ales ca melodiile alese nu erau noi, mai fusesera cantate in alte concerte, erau inregistrate in albume. Deci trebuia totusi sa vina cu ceva nou. Si acest nou e de fapt ceva vechi-colaboararea cu Marius Hristescu care s-a intrecut pe sine insusi si a facut o orchestratie minunata.
Spectacolul a fost plin de metafore in versuri si in muzica, a fost vesel si trist in acelasi timp, a vorbit despre speranta, despre generatii, despre vise.
S-au strans pe scena peste 70 de oameni (orchestra, cor, formatie rock), toti craioveni-ceea ce mi s-a parut foarte tare. Oamenii au inteles spectacolul si au rezonat la fiecare melodie sincer, spontan si cu caldura...
Poate ca inceputul a fost violent, cu un sonor mai puternic decat de obicei, dar a fost un mod eficient de a intra in atmosfera...in atmosfera acelor zile cand viata palpaia dar inimile ardeau. Atunci cand totul se intampla nu printre suntetele instrumentelor de percutie (foarte diversificate in acest spectacol si pe care s-a pus un accent deosebit si au fost clar scoase in prim plan) ci printre focurile de arma. Atunci cand nu se jeleau violoncelele ci oamenii ce isi pierdusera copii, frati, parinti. Atunci cand parca si cantecul inocent al copiilor a incetat. Nu stiu, inceptul mi s-a parut plin de metafore, si de-a lungul a cateva zile am gasit mai multe interpretari si tocmai din cauza asta a ramas agatat de mine.
Au fost versuri scrie de Tudor Gheorghe, au fost aproape 2 h in care Tudor Gheorghe a cantat cu patos, melodie dupa melodie, a povestit cu oamenii...asa ca la un pahar de vin cum ii place lui sa faca, a stiut sa isi conduca publicul pe drumul ales, sa reinvie o experienta pentru unii, sa deseneze un moment al istoriei pentru altii.
Si la final nu am putut decat sa ii dau dreptate...concertul asta nu mergea fara cateva acorduri grave sau ascutite, pertinente si dureroase cum numai dintr-o chitara electrica pot sa iasa..mi se pare genial ca omul acesta inoveaza la varsta pe care o are si se inconjoara de oameni tineri, cu idei, care il ajuta si pe el sa ramana tanar.
Sfarsitul unui spectacol sincer, asa cum este al lui Tudor Gheorghe, vine prea repede, nu se ajunge niciodata la prea plin, tocmai pentru ca in urma sa ramana doar amintirea frumosului care a ajuns in tine si dorinta de a reveni...
Intregul concert:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.