Cum ieri ningea atat de frumos prin Bucuresti si cum o lene enervanta nu m-a lasat sa ies la alergat (sau poate era frati-miu pe care l-am echipat pentru un revelion la Brasov si astfel am insirat in camera rucsacuri, colectia de surpapantaloni, pantaloni de schi si polare..am reinventat struto-camila si am plecat sa ma dau cu schiurile in parc. Nici nu mi-am mai luat focile si bine am facut caci desi zapada era suficienta, a fost mult prea cald si era plina de apa, astfel ca mai mult m-am spetit sa dau zapada jos de pe talpa schiurilor decat sa alunec...Partea buna era insa faptul ca pe schiuri am ajuns in locuri mai retrase care nu sunt in “circuitul pedestru” ca sa zic asa.
Am gasit astfel felinare drepte si galbene sub care am stat sa admir cum ninge:drept si cu spor. Am gasit ursuleti de zapada si statui tacute, adormite parca de alb, copaci dezgoliti de frunze, dar imbracati cu fulgi ori crengi de brad plecate la pamant. Cele mai faine erau insa aleile pustii de aici. Linii de banci tacute, strajuite de linii de copaci...iar sub zapada calcata sau nu se ascund alte linii, de dale, de creta de la ultimul sotron pe anul acesta etc.
Totusi de departe cel mai mult am stat intr-un parculet amenajat pentru copii intr-un ungher aproape inchis de copaci. Toate amenajarile stateau imobile, simtindu-se putin parasite sau poate odihnindu-se dupa un an intreg de folosire. Momentan copii le-au uitat caci vrajiti de zapada au scos saniile la plimbare si au inceput lucrul la ghetusuri, cazemate, oameni de zapada. Astfel eram singura in acest loc amortit, in aceasta insula a bucuriei si copilariei.Pasii mei erau primii care deranjau zapada de pe treptele ce urcau pe puntea corabiei, eu am sters cu pantalonii mei toboganul (cat mine de lung sau de scurt, depinde cum vreti sa priviti), iar cu manusile am manevrat carma rosie ca o floare.
Imi conduceam corabia prin oceanul de alb, printre copaci, pe alei, si nu ma vedea nimeni, nu ma deranja nimeni…Chiari mi parea ca descoperisem magia de a ma face nevazuta si am devenit un urmas mai mare a lui Harry Potter...Puteam sa imi fac si bagheta daca vroiam, dintr-o ramurica de acolo...ori o bagheta mare...cam cat un bat de schi.
Pana la urma, dupa ce mi-am udat manusile si nu prea mai aveam energie sa ma zbantui am plecat acasa...
foarte faine pozele, ca de poveste...
RăspundețiȘtergerePai daca m-am dat cu schiurile din 2 in 2, macar ceva inspiatie pentru text sa am...cu pozele imi lipseste rabdarea si talentul dar am zis ca si dau click click click pe modul automat,ceva amintiri raman :)
RăspundețiȘtergere