Oh the leaves are falling from the trees
And the snow is coming, don't you know?
But I'll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home
Se afișează postările cu eticheta muzica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta muzica. Afișați toate postările
vineri, 20 decembrie 2013
The road to home
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Oh the leaves are falling from the trees
And the snow is coming, don't you know?
But I'll still remember which way to go
I'm on the road, the road to home
duminică, 29 septembrie 2013
Two worlds
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
When two worlds collide
I'm happy that I'm by your side
Cause we will be forever
You and me
When dark falls everywhere
And life has gone to deep despair
I'm happy that I spent it all
With you
I think about you every night
You'll never go away
I dream about the day we met
Like it was yesterday
I know I'll see your face
One more time before I die
So we can say
Goodbye
When heaven called you from above
They took the only one I love
But we'll still be forever
You and me
When life has left you all alone
And love has quickly come and gone
Well we'll still be forever
You and me
I think about you every night
You'll never go away
I dream about the day we met
Like it was yesterday
I know I'll see your face
One more time before I die
So we can say
Goodbye
When two worlds collide
I'm happy that I'm by your side
Cause we'll still be forever
You and me
marți, 28 mai 2013
Au innebunit salcamii
2 comentarii:
Etichete:
muzica,
zilnice
Ieri i-am simtit ca o boare, pe cand zburam pe bicicleta.
Astazi mirosul lor m-a intampinat la alergarea de dimineata, asa ca nu am mai rezistat si m-am intors dupa aparatul de fotografiat.
In Berlin au innebunit salcamii!
 |
| Si tu vrei sa fiu cuminte? |
sâmbătă, 2 februarie 2013
Uneori femeile surad
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Uneori femeile surad
de Georgeta Tudor
Uneori femeile surad,
Asa, fara motivatie…
Nu le-ntrebati de ce
Poate nici nu stiu
Poate nu vor sa spuna
Ce-si povestesc singure-n gand
In scurta zilei recreatie
Cand cu descantec fortele si-aduna
In trupul plapand.
Nu intrebati de ce
Surade senin straina trecatoare
Ignorand a strazii tentatie
Ca poate i-ati tulbura clipa
Cand aude cum in pantecul ei
O floare isi palpaie aripa
In infinita stare de gratie
Surad cald, purtand topit sub arcada
Din frumusetea iernii trecute
Ultimul fulg de zapada.
Surad cu blandete de floare
Diminetilor voastre pierdute
Purtand siguranta zilei de maine
Pe umerii firavi ca valuri de racoare
Uneori femeile surad
Purtand in pantec o floare
Ascunzand la tample dogoare
Mangaind pe umeri ninsoare
Copile sau mame
Sau duioase bunici cu naframe
Surad fara motivatie
Nu le tulburati
Cand le vedeti chemate de gand
Nu le tulburati starea de gratie
Uneori femeile surad.
vineri, 16 noiembrie 2012
Trei mici bijuterii
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica,
romania
Undeva prin liceu, ba chiar si in primii doi ani de facultate dispretuiam profund muzica populara romaneasca, dintr-o mare incultura muzicala proprie. De fapt inculta muzical nu eram, pentru ca imi obisnuisem urechea cu arii de opera si opereta, mergeam pe la concerte de muzica clasica la Ateneul Roman, iar pe langa toate acestea, ceea ce auzeam eu la Etno sau ce razbatea la tara de pe la nunti si credeam ca este muzica populara, ma cam facea sa ma rusinez si sa ignor subiectul, sau mai grav sa il privesc cu superioritate.
Nu stiu exact cand s-a produs declicul...cred ca atunci cand ma dadeam de ceasul mortii ca la nunta o sa imi cante "Ia-ti mireasa ziua buna" si incercam sa gasesc un inlocuitor. Si uite cam pe atunci am descoperit-o pe Maria Tanase si am ramas vrajita. Apoi alte nume s-au adaugat la lista si eu ma simteam precum un arheolog ce sapa sub asfalt, si da peste ruinele unei cetati necunoscute din timpuri imemoriale. O identitate culturala profunda se dezvolta incet in mine si eu incepeam sa imi inteleg traditiile, sa admir si apreciez arta populara in toate fatetele sale.
Mai jos va las cu trei melodii, foarte deosebite intre ele, care insa imi plac mult si simbolizeaza diversitatea culturala romaneasca. Daca vreti sa adaugati si altele, va voi citi cu interes comentarile.
Maria Tanase-Dragi mi-s cantecele mele
Liviu Vasilica- Dunare, apa vioara
Maria Lataretu-Lie, ciocoarlie (descoperit de recent, dar de o senisbilitate aparte)
vineri, 24 februarie 2012
joi, 12 ianuarie 2012
sâmbătă, 7 mai 2011
Cu ochi lungi, cu gene lungi-Tudor Gheoghe
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
O piesa rara pe net- o mica bijuterie,vorbele lui Macedonski si vocea lui Tudor Gheorghe
sâmbătă, 23 aprilie 2011
Willst du?
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Primul cantec in germana din care am inteles o parte din versuri:
Komm her und lausche meiner Stimme,
ich habe Dir was zu erklären.
Hörst Du das Herz in meiner Brust,
pass auf, ich habe Dich gern.
Weiß nicht genau, wann es passierte,
ein unbeschreiblicher Moment.
Ich sah Dich an und in mir rührte,
sich ein Gefühl, das brennt.
Hielt mich fortan in Deiner Nähe,
war stets bei Dir, wenn Unheil droht.
Verscheuchte Schatten und Probleme,
hielt Wacht bis ins Morgenrot.
So ging es über viele Jahre,
in mir der Sturm schon schmerzhaft tobt.
Schließ Dich im Traum in meine Arme,
während ich Dir Treue gelob.
Sieh, Du Schöne, was ich habe...
Willst Du diesen Ring von mir?
Streif ihn über und dann sage:
Ja, fortan gehör' ich Dir!
Si o incercare de traducere...
Vino aici si asculta-ma
Am ceva sa iti explic
Imi auzi inima din piept?
Uite, te iubesc mult!
Nu stiu exact cand s-a intamplat
Intr-un moment de nedescris
Eu ma uitam la tine si asta s-a transformat,
Intr-un sentiment, arzator
Tine-ma in continuare in apropierea ta
Eram intotdeauna langa tine, cand raul ameninta
Urmbre si probleme
Care ne urmareau pana la rasarit
Asa s-a intamplat multi ani de zile
In mine furtuna deja urla dezlantuita
Te tin in vise in bratele mele
In timp ce tie iti jur fidelitate
Vezi tu draguta ce am eu…
Vrei acest inel din partea mea ?
Ia-l si apoi spune
Da, de acum iti apartin!
Read More
Komm her und lausche meiner Stimme,
ich habe Dir was zu erklären.
Hörst Du das Herz in meiner Brust,
pass auf, ich habe Dich gern.
Weiß nicht genau, wann es passierte,
ein unbeschreiblicher Moment.
Ich sah Dich an und in mir rührte,
sich ein Gefühl, das brennt.
Hielt mich fortan in Deiner Nähe,
war stets bei Dir, wenn Unheil droht.
Verscheuchte Schatten und Probleme,
hielt Wacht bis ins Morgenrot.
So ging es über viele Jahre,
in mir der Sturm schon schmerzhaft tobt.
Schließ Dich im Traum in meine Arme,
während ich Dir Treue gelob.
Sieh, Du Schöne, was ich habe...
Willst Du diesen Ring von mir?
Streif ihn über und dann sage:
Ja, fortan gehör' ich Dir!
Si o incercare de traducere...
Vino aici si asculta-ma
Am ceva sa iti explic
Imi auzi inima din piept?
Uite, te iubesc mult!
Nu stiu exact cand s-a intamplat
Intr-un moment de nedescris
Eu ma uitam la tine si asta s-a transformat,
Intr-un sentiment, arzator
Tine-ma in continuare in apropierea ta
Eram intotdeauna langa tine, cand raul ameninta
Urmbre si probleme
Care ne urmareau pana la rasarit
Asa s-a intamplat multi ani de zile
In mine furtuna deja urla dezlantuita
Te tin in vise in bratele mele
In timp ce tie iti jur fidelitate
Vezi tu draguta ce am eu…
Vrei acest inel din partea mea ?
Ia-l si apoi spune
Da, de acum iti apartin!
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
Happy new year
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Am ales urmatoare melodie pentru ca Revelionul mi-a adus aminte de ei: ABBA (nu i-am mai ascultat demult ceea ce e drept )
vineri, 24 decembrie 2010
Craciun-cel mai drag colin
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Mi se pare frustrant si trist ca in Ajun de Craciun, am cautat pe toate posturile de radio ceva colinde pe la ora 20.00 si am gasit doar pe Radio Cultural.
La fel de frustrant ca au venit cu colindul doar 2 grupulete de copii desi in anii copilariei nu mai pridideam ...
...O sa ramanem doar cu amintirea Craciunului cu nuci si covrigi si doar cu CD-urile cu colinde.
joi, 23 decembrie 2010
Concert Tudor Gheorghe -23.12.2010-Degeaba
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Stagiunea muzicala de iarna
Partea a II -a
Concertul lui Tudor Gheorghe a fost insa diametral opus fata de "Craciun Vienez". Adica mi-a depasit cu mult asteptarile.
Ma asteptam la un concert intunecat in genul “Cu Iisus in celula” in care sa ne plangem de mila ce am ajuns dupa '89 si in care sa se ironizeze actuala clasa politica...Nu ma prindeam unde intra in ecuatie si formatia rock si ma gandeam ca o sa fie asa..un moment pentru tineret/mai vesel intre o mare jale.
Dar nu a fost nici pe departe asa.
A fost cel mai bun concert al lui Tudor Gheorghe pe care l-am vazut pana acum si si-a jucat cartea magistral. Mai ales ca melodiile alese nu erau noi, mai fusesera cantate in alte concerte, erau inregistrate in albume. Deci trebuia totusi sa vina cu ceva nou. Si acest nou e de fapt ceva vechi-colaboararea cu Marius Hristescu care s-a intrecut pe sine insusi si a facut o orchestratie minunata.
Spectacolul a fost plin de metafore in versuri si in muzica, a fost vesel si trist in acelasi timp, a vorbit despre speranta, despre generatii, despre vise.
S-au strans pe scena peste 70 de oameni (orchestra, cor, formatie rock), toti craioveni-ceea ce mi s-a parut foarte tare. Oamenii au inteles spectacolul si au rezonat la fiecare melodie sincer, spontan si cu caldura...
Poate ca inceputul a fost violent, cu un sonor mai puternic decat de obicei, dar a fost un mod eficient de a intra in atmosfera...in atmosfera acelor zile cand viata palpaia dar inimile ardeau. Atunci cand totul se intampla nu printre suntetele instrumentelor de percutie (foarte diversificate in acest spectacol si pe care s-a pus un accent deosebit si au fost clar scoase in prim plan) ci printre focurile de arma. Atunci cand nu se jeleau violoncelele ci oamenii ce isi pierdusera copii, frati, parinti. Atunci cand parca si cantecul inocent al copiilor a incetat. Nu stiu, inceptul mi s-a parut plin de metafore, si de-a lungul a cateva zile am gasit mai multe interpretari si tocmai din cauza asta a ramas agatat de mine.
Au fost versuri scrie de Tudor Gheorghe, au fost aproape 2 h in care Tudor Gheorghe a cantat cu patos, melodie dupa melodie, a povestit cu oamenii...asa ca la un pahar de vin cum ii place lui sa faca, a stiut sa isi conduca publicul pe drumul ales, sa reinvie o experienta pentru unii, sa deseneze un moment al istoriei pentru altii.
Si la final nu am putut decat sa ii dau dreptate...concertul asta nu mergea fara cateva acorduri grave sau ascutite, pertinente si dureroase cum numai dintr-o chitara electrica pot sa iasa..mi se pare genial ca omul acesta inoveaza la varsta pe care o are si se inconjoara de oameni tineri, cu idei, care il ajuta si pe el sa ramana tanar.
Sfarsitul unui spectacol sincer, asa cum este al lui Tudor Gheorghe, vine prea repede, nu se ajunge niciodata la prea plin, tocmai pentru ca in urma sa ramana doar amintirea frumosului care a ajuns in tine si dorinta de a reveni...
Intregul concert:
marți, 21 decembrie 2010
Opernball
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Stagiunea muzicala de iarna
Craciunul acesta aducea printre altele o adevarata euforie culturala caci aveam bilete la 2 spectacole diferite in decurs de 3 zile: "OperenBall "si "Degeaba".
Partea I
Spectacolul nu a avut poezie asa ca si eu voi nota cu liniuta:
Puncte slabe:
-a fost mai interesanta tinuta publicului asa cum defilau pe la garderoba( mult mai atent imbracati decat pentru un spectacol autohton, doamnele cu saluri si haine de blana, domnii cu palarie) decat programul. Astfel:
- prima parte a fost slabuta rau
- nu a existat comunicare deloc (cu exceptia inceputului si sfarsitului) intre dirijor si public. Daca nu erai cat de cat familiar cu muzica lui Strauss erai intr-o ceata de nedescris. Nu stiai ce se canta pe scena, din ce opereta face parte etc.
- orchestra a fost mica, doar o particica din adevarata orchestra, amplasata pe mijlocul scenei, ca sa nu existe prea mult loc nici pentru balerini
- doar 2 perechi de balerini, nu au putut acoperi tot specatcolul, care poate devenea mai captivant daca exista o reprezentarea scenica mai bogata.
Nu am fost singura care am fost dezamagita de ceea ce am vazut pe scena, cam asta se comenta peste tot pe scari cand coboram…
...Au avut ghinion probabil sa gaseasca o sala plina de melomani si nu de niste barbari inculti care sa se entuziasmeze din orice. In schimb publicul roman este “lingau”. Nu inteleg de ce sa aplaud in picioare o prestatie care nu merita...Doar pentru ca sunt austrieci? Nici pe departe (si vorba aia imi place foarte mult Austria). Se merita sa aplauzi in picioare la finalul unui specatcol cu adevarat exceptional, deosebit, dar nu la orice purpuriu.
Puncte forte:
- in partea a doua si-au mai revenit ca program
- spectacolul a fost atent structurat...se asteptau la bis, pe care l-au pregatit cu atentie, alegand sa nu incheie spectacolul cu Marsul lui Radetzky (siguri oarecum ca vor fi chemati din nou pe scena).
joi, 2 decembrie 2010
miercuri, 1 decembrie 2010
Toate trec
Un comentariu:
Etichete:
emigrare,
muzica,
reflectii,
romania
1 decembrie....
Read More
Am ales sa pun aici 3 filme cu chestii mai mult sau mai putin patriotice...de ce? pentru ca prima imi aminteste de serbarile pentru care repetam la greu cu corul in generala, iar celelalte 2, pentru ca m-au impresionat daruirea cu care oamenii canta si promoveaza romanismul...pe care eu nu il simt, si de care m-as elibera instant, fara sa ma uit in urma, fara sa am regrete. Sunt valori de care sunt atasata aici, insa nu as muri pentru ele, nici pentru istorie (asupra vericidatii careIa am indoieli etc) si cu atat mai putin pentru viitor.
duminică, 28 noiembrie 2010
Opereta mon amour
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Prietenia mea cu opereta a inceput prin clasa a VII-a si a durat tot liceul, pana prin primul an de facultate, cand a fost intrerupta de un...incendiu. De atunci, ramasa fara bucuria mea de saptamana, mi-am gasit inspiratia in...munte
Insa acei 4-5 ani,au fost niste ani superbi sub aspect muzical, niste ani de poveste caci opereta in sinea ei este o poveste. In general o poveste vesela, pentru oameni mari. O poveste cu dans, cu glume si cu muzica. Intruchipeaza DE CELE MAI MULTE ORI buna-dispozitie, este un basm cu happy-end.
Totusi ca sa pot intelege toate acestea si ca sa ma pot bucura de opereta in intregime, drumul a fost lung, si uneori greu. Era ca si cum as fi invatat o limba straina. Mai intai m-a vrajit ansamblul (sunet, dialoguri, costume de gala, premiera). Nu am inteles mare lucru atunci cand am fost prima data dar am ramas ametita cu aceeasi senzatie a fetei care participa la primul ei bal.
Dupa aceea, am inceput sa inteleg franturi, dialogurile si baletul. Eram fascinata de modul in care actorii au si miscare scenica si mai si canta si de linia melodica in sine. Ceea ce se canta insa era departe de mine. Totusi reveneam caci erau de fiecare data alte piese, alte povesti carora le cautam talcul.
Apoi am inceput sa descifrez cuvintele din spatele muzicii. Mai intai pe cele ale basilor si baritonilor, apoi am fost fascinata de vocea de tenor. Urechea mea se obisnuia incet incet cu sunetul si din amalgamul de vocale rotunde, descifram cuvinte. Era ca si cum as fi invatat o limba straina.
Piesa de piesa mai multe mistere se elucidau si sunetele acute din ariile sopranelor deveneau brusc tangibile. Misterul se descifra pas cu pas si operetele lui Strauss imi devenisera familiare. Dupa care am inceput sa adaug noi si noi compozitori: Kalmann, Lehar si noi si noi titluri. Cat de familiar devenise totul: scena, cortina, orchestra, dirijorul, distrubutia, chiar si oamenii care reveneau atrasi de acelasi magnet in sala de spectacol. In sfarsit percepeam opereta ca pe un spectacol sincretic, si ma duceam acolo pentru spectacol. Nu pentru libert,care de multe ori era destul de simplu, ci pentru armonia care se nastea dupa indelungi repetitii inte vocile de pe scena si cele ale instrumentelor din orchestra.
Multe spectacole mi-au ramas la inima, si despre fiecare din ele as putea sa scriu o postare separata. Poate ca o parte din costume si din decoruri erau prafuite, insa ele incercau sa pastreze nota clasica, a timpurilor pe care le cantau. Costume simple sau din contra, rochii cu crinoline ample,frac si ghete de lac, totul era insa vesel si plin de viata. Acum am regasit niste montari triste, negre,inchise sau altele avandardiste cu dansatoare care ies din tort. E adevarat ca poate sa fie socant si atractiv pentru o anumita categorie de specatatori (poate pentru cei mai tineri) insa ar fi mult mai frumos sa se recreeze acele vremuri, sa ramana specatcolul o supapa de iesire din cotidian, o evadare intr-o poveste. Intr-o poveste de dragoste in general,ticluita in cuvinte simple si pe o muzica frumoasa, o poveste la care am tanjit sau tanjim cu totii, o poveste pe care sa ne-o reamintim daca am trait-o.
Prima strofa ar suna cam asa:
Dein ist mein ganzes Herz!
Wo du nicht bist, kann ich nicht sein.
So, wie die Blume welkt,
wenn sie nicht küsst der Sonnenschein!
Dein ist mein schönstes Lied,
weil es allein aus der Liebe erblüht.
Wo du nicht bist, kann ich nicht sein.
So, wie die Blume welkt,
wenn sie nicht küsst der Sonnenschein!
Dein ist mein schönstes Lied,
weil es allein aus der Liebe erblüht.
A ta este inima mea,
Unde tu nu esti, nu pot sa fiu nici eu.
Asa cum o floare se ofilesteCand nu este sarutata de soare.
Al tau este cantecul meu cel mai frumos
Pentru el infloreste din dragoste.
miercuri, 24 noiembrie 2010
Concert Tudor Gheorghe
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Acum cand nu mai gasesc nici o motivatie de a calca pragul Operetei , acum cand refugiul meu de frumos in ale muzicii a fost ocupat de altii, concertele lui Tudor Gheorghe au ramas cam singurul apanaj muzical care imi face placere si probabil din acest motiv incerc sa nu ratez nici unul. Din fericire pentru activitatea mea de weekend, concertele sunt puse in timpul saptamanii insa acest lucru poate sa reprezinte si un impediment. Stand pierduta in scaunul comod sau mai putin comod ce mi-a revenit in imensa sala a Palatului, realizez ca si pentru mine ca si specatator dar si pentru cei care se gasesc pe scena, e din ce in ce mai greu de a face parte dintr-un spectacol si de a transforma un spectacol intr-o experienta senzoriala care sa acapareze intreaga atentie. Realizez ca fata de spectacolele din weekend, timpul de pregatire al specatatorului “de saptamana” pentru a intra in “joc” este mult mai mare. Pare mult mai greu sa ii faci pe oameni, sa isi canalizeze atentia asupra ta ca si protagonist sau asupra scenei, si mi se pare ca e nevoie de o arta, o rabdare si un talent mult mai mare in a structura specatcolul astfel incat sa reusesti sa ii castigi de partea ta, real, cu 100% din ce sunt ei. E o lupta surda a frumosului cu gandurile cotidiene, cu ce ti-a ramas la serviciu de facut, cu ce iti ramane acasa de facut, cu cei ai de facut in weekend. Ai tot timpul ceva de facut si niciodata acel de facut nu inseamna sa stai in loc. Insa pentru mine cel putin Tudor Gheorghe reuseste sa faca acest lucru. Uneori surpind in mine lupta surda care se da intre zumzetul gandurilor si sunetul muzicii, si atunci nu gasesc altceva de facut decat sa alung gandurile ca pe un nor negru, si sa astept ca frumosul sa castige lupta. Aceeasi desprindere o castigi si prin sport insa sunt aspecte diferite. In sport ai povestea ta pe care ti-o creezi zi de zi-prin sudoare, transpiratie si efort. Intr-un spectacol esti parte din povestea altuia, dar o poveste atent aleasa, o poveste cu talc din care inveti, caci in general concertele lui TG sunt atent pregatite de dinainte, exploatand niste teme de pe care nimeni nu a mai sters colbul...Cantece din Bucovina, versurilor celor inchisi in timpul regimului comunist, poezia lui Mircea Micu, interesante paralele intre protagonistii muzicali ai perioadei interbelice.
Imi place studiul din spatele concertelor, atat cel literar pentru a gasi creeatii care sa construiasca o fresca a unei perioade, sau a unei atitudini, cat si cea muzicala precum si adaptarea anumitor melodii, orchestrarea lor si originalitatea cu care este pus spectacolul in scena de fiecare data altfel (cu orchestra simfonica, cu taraf, cu cor, sau pur si simplu doar TG). Imi plac si explicatiile oferite si micile povestiri, menite sa intregeasca informatia, menite sa pregateasca parca sufletul si sa deschida ochii mintii, pentru a absorbi mai mult decat forma de suprafata, pentru a ne face mai permeabili la detalii. Caci o melodie buna e compusa din sute de detalii reusite.
Eu ascult muzica pentru cum suna si pentru impletirea intre solist si instrumente. Recunosc ca sunt mult mai aplecat spre voce decat spre instrumente, si intre o bucata instrumentala buna si una vocala buna, o aleg pe cea vocala. Ma fascineaza vocea si interpretarea si de multe ori ascult de pe youtube toate variantele pe care le gasesc pentru a o identifica pe cea care este mai aproape de inima mea.
vineri, 12 noiembrie 2010
It's all about perfect moments
Niciun comentariu:
Etichete:
muzica
Intamplator sau nu semaforul de la Ramnic arata verde asa ca imi schimb din mers traiectoria spre casa si cobor pe Ramnicu Valcea. Aici aglomeratie mare si trafic ingreunat, in plus din difuzoarele bisericii pe langa care trec zi de zi se aud franturi de sunete. Ma gandesc ca e slujba, ma gandesc ce sarbatoare mare o fi, ca eu nu stiu nici una...
Cand ajung aproape imi dau seama ca este cor. Dar nu orice cor, pentru ca ceea ce aud suna mult diferit fata de un cor obisnuit din biserica. Imi leg peste drum bicicleta si intru, manata de curiozitate.
Totul suna mult prea bine, ca sa ma poata lasa rece. Erau vocile unui cor profesionist, asta imi puteam da seama de la o posta. Vocile si sunetele umpleau aerul, iar difuzoarele erau bine reglate si nu distorsionau cu nimic muzica, ci din contra amplificau totul, parand mult mai puternic, mult mai inaltator.
Asta am simtit cel putin atunci cand am intrat in biserica. Aici fara difuzoare, totul era mai intim si mai linistit. Era destul de multa lume dar imi gasesc si eu un colt, sa stau sa ascult. Si in acele 20 de minute cat am prins, am inregistrat o suma intreaga de imagini.
- In primul rand o biserica ortodoxa in care se canta (e adevarat muzica religioasa si nu hip-hop) si in care se aplauda sincer. Oameni de toate varstele si de toate conditiile sociale, erau stransi acolo, in fata corului si apreciau cu sinceritate si caldura ce li se oferea prin muzica.
- Ma simteam putin straina, nu de situatie, caci am mai intalnit-o in vest ci de moment. Corul era strans in fata altarului, cu fata la oameni. In fata oamenilor, statea preotul. Si pentru o scurta am avut o imagine a unui preot-pastor. Corul canta cu multa daruire , un imn de marire, in biserica se instalase o stare de gratie, de parca ei erau in cer, iar preotul batea la poarta raiului cu turma sa...Am simtit ca acolo, e stransa intr-un fel o comunitate, unita de niste valori si protejata de cineva mai puternic spiritual.
-Incheierea a fost o varianta pentru rugaciunea Tatal nostru, in care din nou, a fost un moment...special. Vocile de soprana se inaltau si deveneau din ce in ce mai puternice ajutate pe fundal de cele de alto, sunetele curgeau in cascada pana cand s-au unit cu propriul lor ecou. Au fost 2 momente cand parca locul vibra, totul sub magia sunetelor. Au simtit si altii acest lucru, pentru ca atat oamenii au aplaudat din suflet cat si coristii s-au simtit miscati de situatie. Cu totii cei care ma inconjurau aveau intr-un fel ochii mai luminosi...
- Si au ramas la fel si dupa ce corul a plecat, au continuat cu vocile firesti sa cante in cor o cantare cunoscuta de toti. Ma suprindea cum, cu mic cu mare stiau cuvintele. Am simtit ca totusi acolo e un numitor comun, altul decat atitudinea enervanta a babelor din biserica ce se imping la spvedit sau blesteama de cum ies pe usa...
Poate a fost muzica de vina pentru acest moment, si chiar cred ca muzica poate schimba multe.
Din scoala generala am fost mai inclinata spre partea de interpretare decat spre partea instrumentala si in continuare asta este ceea ce caut, perfecta imbinare intre voce si instrument...
Si mie dor de spectacolele de la teatrul de opereta...
Poate ca se vor scoate candva de la naftalina vechile montari (Liliacul, Sange Vienez, Tara Surasurilor), poate va trebui sa astept si eu un copil cu care sa regasesc adevarata opereta...
Sau poate trebuie sa plec mai repede spre Viena, in patria operetei...
Imi amintesc cat de greu mi-a fost la inceput sa inteleg ceea ce cantau oamenii pe scena (in romana). Si probabil ca o sa pot spune ca stiu germana, atunci cand voi putea intelege ariile cantate in germana.
Pana una alta, ca tot mi-am adus aminte, iata un fragment care imi este tare drag:
luni, 8 noiembrie 2010
marți, 27 aprilie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)