vineri, 14 decembrie 2012

Dupa dealuri(le) rusinii

Niciun comentariu:

Intre 11 si 16 decembrie, la Berlin se vorbeste romaneste mai mult ca in restul anului. Si mai ales in peisajul cultural, in teatru si film. Intr-un cinematograf din centrul Berlinului (Zeughaus Kino) ruleaza toata saptamana filme romanesti contemporane sau titluri mai vechi dar importante din cinematografia noastra, filme artistice sau documentare, filme de lung sau de scurt metraj. Programul sub care sunt stranse toate acestea se numeste REKONSTRUKTION. FILMLAND RUMÄNIEN II, si nu este decat la a doua editie.
In paralel in acelasi interval, intr-un teatru berlinez se desfasoara Festivalul Teatrului Romanesc.
Doua initiative in care care se vede implicarea salutara a Instititutului Cultural Roman, doua evenimente care sa ii stranga la un loc pe cei ce vorbesc aceeasi limba si sunt amestecati in marea de vorbitori de germana si de imigranti din capitala Germaniei si in acelasi timp doua evenimente care sa promoveze o parte din peisajul cultural romanesc.

Cap de afis a fost filmul lui Cristian Mungiu-«Dupa dealuri». Nu stiu exact cum am avut noroc sa dam peste el dar am facut tot posibilul sa rezervam din timp bilete si pana la urma, nu numai ca sala a fost plina dar mai erau destui oameni ramasi la lunga coada de afara, care nu au mai prins locuri libere.
Seara a fost faina, m-am lasat prinsa in poveste, am comentat cu Radu unele cadre de filmare extrem de reusite, am facut eforturi la inceputul filmului sa imi obisnuiesc urechea cu graiul moldovenesc, nu am judecat pe nimeni si am asteptat cuminte deznodamantul povestii deoarece am preferat sa plec la film fara sa stiu prea multe detalii. Trailerul si recomandarea prietenilor au fost singurul meu bagaj.

La initiativa ICR in sala au fost prezente si cele doua actrite ce joaca rolurile principale desi Radu ar fi fost cel putin la fel de interesat sa il cunoasca pe acela ce a jucat rolul preotului (Valeriu Andriuta). Astfel dupa film,dialogul intre public si cele doua invitate s-a intins pana spre ora 23.

Singura umbra a serii a venit din zona oficialilor (cum putea sa fie oare altfel ?), discursul de inceput al ambasadorului Romaniei la Berlin starnindu-mi aparent chicoteli si mustaceli, dar de fapt, sentimentul final a fost de tristete. Sentimentul asta de tristete ma urmareste (si sunt sigura ca nu numai pe mine) si ma simt de multe ori dezarmata caci nu stiu ce pot sa schimb pentru ca atunci cand un oficial roman deschide gura sa nu imi mai fie rusine cu el.
E o problema identitara a jumatatii de masura si a mediocritatii, raspandita la toate nivelele (dar exacerbata in politica) ce nu va putea fi vindecata decat de jos in sus. Schimbarea cred eu, vine din puterea exemplului la nivel individual, caci numai schimband oamenii de azi vom putea schima politicienii de maine.
Nu pot intelege cum poti trimite un ambasador intr-o tara europeana, care de abia poate sa citeasca la un nivel mediu, cu un puternic accent strain, un discurs scris pe o foaie?
Cata diferenta intre discursul de bun venit al organizatorilor si cel al distinsului oaspete roman…
Sunt constienta ca germana nu este o limba usoara, insa nu este o limba obscura (ca pakistaneza de exemplu) si nemtii valorizeaza extrem de mult partenerii de discutii ce pot sa le vorbeasca limba. Cunostinte anterioare solide, cursuri private, nici un pret nu e prea mare pentru un ambasador ce ar trebui sa promoveze prin vorba si fapta imaginea tarii sale. 
Si personajul de care vorbesc intruchipa perfect romanismul mediocru, cu o spoiala de ceva cultura si putin burtos :). Dar noi nu avem nevoie de intruchipari, ci de repere!

Si de ce nu, de inspiratii!

Insa in seara aceasta filmul lui Mungiu si cele dou actrite din rolurile principale (Cristina Flutur si Cosmina  Stratan) au fost adevaratii ambasadori ai Romaniei.

Read More

sâmbătă, 8 decembrie 2012

Esti ceea ce cumperi (What you buy is who you are)

Niciun comentariu:


Un documentar de 1h si 10 minute, subtitrat in limba romana, ce face o radiografie a industriei de Marketing din Statele Unite ale Americii, industrie ce se axeaza din ce in ce mai mult pe cei mai tineri consumatori- copiii, "antrenandu-i" sa devina sclavii marcilor si a firmelor de renume (a "brand-urilor", daca e sa preluam termenul din engleza).
Read More

miercuri, 21 noiembrie 2012

How to be german in 20 easy steps

Niciun comentariu:

Desi de regula postarile pe facebook ale celor de la Deutsche Welle sunt destul de serioase si la obiect, astazi am dat peste doua articole extrem de dragute, scrisa intr-o engleza "delicioasa" si tratand niste subiecte cu adevarat delicate si specifice culturii germanilor:

- Papucii de casa (o da, credeti-ma, ei exista si colegul nostru de apartament, berlinez get-beget i-a scos de undeva de la naftalina cum a dat frigul)

- Lungul si bogatul mic dejun (si asta pot sa confirm pentru ca prietena colegului nostru de apartament obisnuieste sa ii lase pregatit in bucatarie un mic dejun copios)

- regula celor de "P" (planificare, pregatire, procesare) sau cum ar zice Radu: "perfect planning prevents pathetic performance"

- asigurari pentru orice (sa nu uitam, nemtii se tem de neprevazut ca dracul de tamaie)

- misterele limbii germane, din categoria "ca sa inveti engleza ai nevoie de 30 de ore, franceza de 30 de zile si germana de 30 de ani" (My philological studies have satisfied me that a gifted person ought to learn English (barring spelling and pronouncing) in thirty hours, French in thirty days, and German in thirty years.- Mark Twain, "That Awful German Language")

- lungul drum prin sistemul de educatie si interesul pentru calificari suplimentare, titluri si meserii adevarate

- respectarea regulilor de orice natura ar fi ele (mai ales traversarea strazii)

- mancarea germana si varza acra (carnatul ridicat la rang de mare arta dovedeste cat de putina imaginatie au nemtii cand vine vorba de mancare, iar varza acra este muratura universala in cantine)

- deschiderea sticlei de bere cu orice obiect, mai putin cu un desfacator

- atitudinea superioara pe care o au berlinezii cel putin despre Bavaria (sincer uneori parca intrevad si ceva ura si sigur invidie caci nemtii din sud se scalda in bere si zile libere si cei din nord trebuie sa duca greul)

- atitudinea libertina legata de nuditate, relatii homosexuale etc

- cultul masinii (si as adauga eu al cainelui ce in Germania este un membru de drepturi depline in familie).

Enjoy

Read More

marți, 20 noiembrie 2012

O relatie imposibila

3 comentarii:

Venirea iernii in Berlin se lasa cu niste decizii halucinante.
Lovita de frigul instalat prea devreme pentru bioritmul meu intern, zgribulita in haine, inghetata de traineri la munca pentru a ramane atenta (super metoda, trebuie sa o tin minte pentru viitor!!!), cu caloriferul gasit inchis acasa (cica consumam prea multa caldura daca ramane pe o treapta intermediara), tot ce imi doresc e caldura.
S-au dus naibii anii adolescentei cu spatele gol si capul descoperit in plina iarna...Acum punem caciula din noiembrie si purtam pulover lung si pentru ca e la moda si pentru ca tine cald la spate...Imbatranim cum ma tot ameninta "Oamenii muntilor".
Cum goana asta dupa caldura tine de vreo doua saptamani, in mod neasteptat m-am lasat convinsa de Radu sa merg la sauna. M-am asigurat ca e una uscata (macar atat) si ca nu asta e principalul scop al serii (cataratul a fost majoritar). Insa frigul asta m-a determinat sa reglez conturile odata pentru totdeauna cu sauna. Si am castigat din primele 5 minute.

Stateam in camera aia de tortura in care toti se suiau cat mai sus sa prinda cat mai multa caldura si sa le curga transpiratia de "mai de sus" si ma uitam la clepsidra aia nenorocita in care nisipul se scurgea printr-un orificiu minuscul as zice eu, daca judec dupa timpul ce parca se dilata in sauna.
Imi promiteam ca de acum fac numai fapte bune, pentru ca Iadul (daca exista) e mult mai rau decat o sauna. Iar sauna e Iadul pe pamant (termic vorbind).
Ma rugam in gand de toti cei care intrau sau ieseau sa lase putin usa deschisa, sa intre putin aer, dar toti o inchideau cu repeziciune.
Buzele se uscasera instantaneu (oare prin buze nu transpiram?), aerul era fierbinte si apa curgea de pe mine.

Oprirea saunei a fost un moment de tipul "Dumnezeu ma iubeste" dar asa cum m-am temut, nu s-a facut pur si simplu placut, ci caldura a continuat sa domine...
Nu stiu exact cat, pentru ca am cedat nervos, mi-am luat calabalacul (a se citi prosopul) si m-am aruncat sub dus. Primisem instructiuni de la Radu sa stau 10 secunde sub apa rece.

10 secunde? Tu glumesti? As putea sta 20, 30 de secunde, m-as putea scufunda intr-o copca sau m-as putea arunca in zapada, numai sa opresc senzatia asta de arsura.
Asta nu mai este caldura, asta e tortura.

Asa ca raman prietena cu soba, caloriferul, botosii de puf, patura, ceaiul cald ori vinul fiert, dusul  si vaccinul antigripal si las sauna pentru masochisti.


Read More

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Ciulinii Baraganului

Niciun comentariu:

"Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ale gurii și dacă vrei să te afli singur cu dumnezeul tău, atunci du-te pe Bărăgan: e ținutul pe care creatorul l-a hărăzit Munteniei pentru ca românul să poată visa în voie."

Acum, la timp de toamna tarzie, cele mai multe seri sunt parca harazite visarii oriunde te-ai afla. Frigul te indeamna langa foc (sau mai putin poetic langa un calorifer), o cana de ceai aromat sau de vin fiert iti poarta gandurile departe si cu picioarele invelite iei in mana o carte, scrii sau ramai cu privirile pierdute rememorand bune si rele. Cam pe la vremea asta un blog al Claudiei, mi-a scos in cale un titlu al unei carti necunoscute de mine: "Ciulinii Baraganului". Se poate citi online, asa ca la ceas de seara, am lasat in spate Berlinul si am pornit sa hoinaresc pe Baragan.

Recunosc ca introducerea descriptiva m-a "prins" de la bun inceput. Prea poetica, cuvintele suficient de plastice, reuseau sa construiasca in mintea mea adevarate tablouri. 


"Întins, de când lumea, peste toate țarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiță și Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ține primăvara și vara, în luptă vicleană cu omul harnic, pe care nu-l iubește și căruia îi refuză orice bunăstare, afară doar de aceea de a hoinări și de-a urla în toată voia."

"Bărăganul [...] începe să domnească îndată ce omul harnic se retrage în coliba lui, îndată ce ciulinii înțeapă rău și când vântul dinspre Rusia se apucă să sufle cu temei."


Desi nu am haladuit niciodata in Baragan, imaginatia mea e nelimitata si poate sa sara in spate, acum 100 de ani si sa reconstituie o viata straina mie, dar a carei samanta inca exista in fiecare om care a muncit macar putin cu mainile sale proprii, in fiecare om ce pretuieste munca, in fiecare dintre noi cei care cunoaste fata taranului roman (chiar si a celui contemporan).

M-am lasat cu usurinta prinsa in jocul ciulinilor, o metafora cu multe intelesuri:

Ciulinii sunt pe de-o parte reprezentarea libertatii la care viseaza oricare copil ce isi doreste sa sparga cercul vietii grele si bazata pe lipsuri, sa scape de saracie.

Pe de alta parte ei reprezinta in egala masura tot ceea ce omul detesta (in cazul de fata facand trimitere directa la boierime):


"Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de o săptămână, dacă e cald, ei năpădesc pământul. Asta e tot ce Bărăganul poate să îndure pe spinarea lui"

"Ca și buruiana omenească: cu cât e mai netrebuincioasă, cu atât știe să se apere mai cu înverșunare."



"[...]atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoși, ai zice că-s niște oi cu lâna de oțel. Numai spini și sămânță. Sămânță răspândită pe pământ, ca să crească ciulini, numai ciulini."


Am citit oarecum pe nerasuflate cartea (ce se apropie ca dimensiuni mai mult de o nuvela decat de un roman), descoperind un scriitor ignorat sistematic la orele de limba si literatura romana, un scriitor pe care Nicolae Iorga l-a discreditat de la bun inceput : "Opera lui Panait Istrati ne arată elocvent că avem de-a face cu un hamal din portul Brăilei. D-nul Panait Istrati mi-a trimis Kyra Kyralina cu dedicație. Am încercat să o citesc, dar am fost nevoit să arunc cartea imediat; asemenea lucruri nu se pot citi. [...] Eu nu-i găsesc absolut nici o calitate. Am spus: avem de a face cu un hamal din portul dunărean". (wikipedia), dar care intr-o seara de toamna m-a facut sa dau timpul inapoi.

Pe internet, exista si filmul omonim, realizat in 1957, ce insa nu urmareste fidel cartea. Insa cateva imagini descriptive de la inceput (goana ciulinilor), de la mijloc (calatoria lui Matache si a tatalui sau prin Baragan), bocetul Mariei Tanase de la final si un rol din tinerete al lui Florin Piersic au intregit oarecum tabloul.
Read More