Oglinda Lunii

Dupa fiecare vizita la Bunica, dupa ce usa blocului se inchide, privesc pentru o seara viata altfel. Garsoniera de care se leaga multe amintiri ale copilariei, este intotdeauna calda si deschisa pentru mine. Este un loc aranjat asa cum ii face placere bunicii,o oaza de ordine si curatenie. In plus de fiecare data miroase a mancare proaspata si buna, caci nicodata bunica nu ma asteapta fara o masa intinsa.

Dar eu nu ma duc nici pentru masa intinsa si pentru mancarea cu care sunt servita cu drag, nici pentru ceaiul aromat sau sucul pe care bunica il deschide pentru mine. Ma duc acolo pentru ca am crescut si pentru ca am gasit puterea sa inteleg. Si maturitatea necesara. Nu mai sunt copilul razvratit si nici adolescentul neinteles, sunt un om matur si pot la randul meu sa inteleg un om in etate. Mai ales pe Bunica pot sa o inteleg caci o si cunosc. Nu as putea sa stau cu ea zi de zi, dar acele cateva ore pe saptamana pe care le petrecem stand de vorba, cu o cana de ceai aromat de la Carturesti care parfumeaza toata casa, sunt acum liniste si calme.

Stiu cand sa tac si stiu cum sa explic ca sa ma fac inteleasa. Am mai multa rabdare si mai multa intelegere. Gandesc mai mult inainte sa vorbesc, mai mult cu creierul si mai putin cu mintea sau cu impusurile. Si astfel gasesc armonia. Gasesc magia unui om care in ciuda ridurilor sta inca drept in fata mea, gasesc exemplul unui om care a luptat in viata, si as vrea cumva sa ii rasplatesc toate eforturile si sa ii explic ce important este exemplul pe care mi l-a dat...si cate lectii am invatat de la ea.

Nu stiu cum sa ii multumesc pentru ceea ce a facut si uneori vad in ea tristetea omului singur si a omului batran...Odata se vor duce si prietenii si voi ramane cu florile, cu acul si ata si sper, cu ochii inca aprigi.

Sincer nu stiu cum o sa fac atunci cand va veni vremea sa plec. Oricat as pregati terenul simt ca voi sadi tristetea si neimpacarea....Dar atunci e atunci, si se dizolva repede in aburii de acum si in curand ceaiul va fi inlocuit de sucul de visine sau de lamaie iar la bunica va mirosi a flori proaspete, iar casa va fi lumina si culoare cand gradina botanica va prinde viata.

Nu stiu cum s-a suprapus ca in ultimile zile ma invart numai printre haine...

Pe Deutche Welle incerc sa descifrez un reportaj despre haine, intamplator am ajuns si la un filmulet romanesc (nu trimisa de cei de pe DW stati linistiti) despre cum se imbraca romanii. S-a dat la ProTv ceea ce nu i-a ridicat rangul in ochii mei dar pana la urma l-am urmarit pana la capat caci era un bun exemplu de asa nu. Si pentru ca mai are niste faze memorabile cu toti baietii de baieti din cea mai celebra discoteca din Arges, cu mireasa care e saraca rau cu duhul, cu adidasii de 300 de lire si topul de 200 de euro.

Si m-am intrebat nu cum se imbraca lumea din jurul meu, caci asta stiu.Eu nu am de-a face cu discoteca sau cluburile asa ca pot sa spun ca lumea cu care ma inconjor are 3 tipuri de a se imbraca: sportiv, comod sau la moda. Din fericire nu insa si extravagant....sunt o fericita veti spune...Dar este excat ca la Faceebook (iti alegi prietenii pe care ii vrei). Cum ma imbrac eu? Pai sportiv, comod si pe alocuri serios. Fara paiete si sclipici dar cu o rochita tricotata faina sau cu pantaloni negrii si camasa alba....As vrea sa ma imbrac mai des in fusta, sa port cizme si toate cele dar uneori e atat de greu sa te scoli mai devreme sa pregatesti toate cele incat blugii sunt o scapare comoda...Nu inseamna insa ca nu imi place sa ma imbrac ingrijit, cu tendinta spre classy. Simplu, fara bijuterii si mai ales nu cu tinichele...Iar regula aceea spusa de directoarea colorata e singura de bun-simt din ce a afirmat: geanta si pantofi asortati..as adauga si manusi dar sa nu intindem coarda prea mult...

La ce bun sa dai 200 de euro pe un tricou cand cu banii acestia iti poti cumpara cateva haine cu gust pentru un an intreg...si la ce bun sa dai 200 de euro pe niste paiete, dar sa nu ii dai pe o geanta si o pereche de pantofi de piele bine lucrati care sa te tina cativa ani?

E o plantuta verde, daruita de bunica de ziua mea, care sta cuminte la mine pe birou. Cand am primit-o avea frunze rosii in varf-pe post de petale, care usor usor s-au uscat si le-am rupt. Dupa care, am crezut ca o sa moara de tot...ma si vedeam jeluind cate o frunza si ajungand sa pastrez pe birou un ghivechi plin cu pamant...ma gandeam ca e bun si acela ca imi aminteste de munte.

Dar odata ce a venit frigul, plantuta mea cu preferinte racoroase si-a revenit. Frunzele usor ingalbenite pe margine s-au inverzit la loc, si a inceput sa creasca usor usor, dreapta si din ce in ce mai verde. Mai pastreaza doar o urma de rosu in frunza cea mai de sus ca o amintire a primaverii.

Isi primeste apa regulat, la radacina asa cum m-a invatat bunica si acum, de sarbatori are o multime de lastare verzi. Mi se parea mie ca s-a indesit dar nu eram sigura. Insa acum, zilele astea am avut mai mult timp sa stau cu ochii pe ea si e plina de noi frunzulite mici, ca niste sabii ce se inalta spre ...tavan. Stam langa fereastra sa avem lumina si sa crestem mari. Din batul care ajunsese la sfarsit de vara acum ma tem ca nu o sa mai am loc in ghiveci si va trebui sa il schimb .

Plantuta mea traieste si intra in noul an mare si frumoasa...si eu, odata cu ea.

Pentru unii ceasul bate ora inchiderii, pentru altii pe cea a deschiderii...In jurul meu o usa de inchide, o alta se deschide. Lucrul acesta se intampla in fiecare clipa dar nu ne gandim la un fapt atat de banal decat atunci cand ne intersectam cu el.

Si totusi in viata ni se deschid si inchid mult usi, in fiecare zi, dar doar o singura data avem de-a face cu o usa mare...metalica,de lemn masiv,de flori sau de gheata...nimeni nu stie exact cum arata de fapt. Multi nici nu au vazut-o...au vazut doar lumina-una alba puternica si artificiala la venire si alta galbena, blanda, calda si primitoare la plecare. Intre cele 2 lumini am fost noi. Inainte si dupa ele nu stim cine suntem...aer, pisica, floare, frunza, leopard de zapada, copil orfan, calugar budist-dupa imaginatie si credinta.

Totusi ca si pe munte drumul e tot ce conteaza...sa invatam de mici sa il facem cat mai frumos putem, ca sa plecam fericiti..
.