Oglinda Lunii

Vazand ca treaba a mers, au extins-o si pentru zilele lucratoare dupa ora 21.00, doar ca de acest lucru nu stie mai nimeni dintre cei care sunt angajati la Metrou.

Daca nu credeti ca au extins-o citit aici, pe siteul lor, ca scrie negru pe alb. Ba chiar va sfatuiesc calduros sa printati un exemplar si sa il luati la voi cand mergeti cu bicla. Nu se stie cand va prinde ploaia si vreti sa intrati cu bicla la metrou si nu va lasa...

Cam asa am patit noi marti seara, desi de faza cu lasatul am scapat repede.

Ideea e ca marti ploua enervant de mocaneste si aveam vantul in fata si niciun chef sa pedalam o ora pana acasa. Asa ca, am stat sa se faca 10 (eu stiam ca de la 10 e voie ) si hai la metrou. Cu intrarea nicio problema. Nici la casa, nici la paza.

Coboram pe peron, ne asezam la prima usa si vine metroul. Ne urcam in el si parcam biclele tocmai langa anuntul cu accesul permis numai in zilele de sambata , duminica si sarbatori legale.

Imediat se infiinteaza langa noi un agent de paza care ne indica plin de bunavointa sa nu zgariem ceva din pretiosul vagon metrorex.

Dupa ce il asiguram pe om ca nu zgariem nimic, la prima vine si mecanicul de tren care ne reaminteste, nu la fel de calduros ca agentul de paza ca nu avem voie cu biclele in metrou, uite acolo anuntul cu sambata, duminica, pe usi, pe pereti, peste tot etc.

Eu ii explic, total neprietenos, ca asa scrie pe site si ar fi cazul sa se puna la curent (la 220 V preferabil) si nu am nicio vina ca nu updatateaza anunturile in trenuri si in statii.

Si numai ce am trimis la metrorex una bucata sesizare in care imi exprim fix aceasta nemultumire. Le apreciez bunele intentii dar sa isi instruiasca personalul si sa puna la punct informare oamenilor ca nu am de gand sa ma cert cu calatorii cum ca nu am voie cu bicla in metrou, doar din cauza unor afise care nu sunt aduse la zi.

Pana la urma conductorul s-a informat si se pare ca a fost ca noi, ca l-am auzit in cabina cum a intrebat si apoi cum a replicat ca trebuiau sa fie si ei informati. Oricum daca nu era ca noi, sigur ne dadea jos imediat.

Dar acum am invatat, bag printul in rucsac si ma plimb cu el sa ii invat eu pe cei de la Metrou ce se mai intampla in ograda proprie.

Altfel salut initiativa, una din cele mai bune, mai buna chiar decat porcariile alea de piste care in 75% din cazuri sunt inutile. Dar ca in Romania treaba a fost facuta doar pe jumatate.

Un colt de bloc si un parculet comun cu banci asezate concentric.

O singura banca ocupata. De pe ea se ridica 2 barbati, pe la pensie, cu ceafa groasa, imbracati in trening de casa.

Unul stinge tigara, altul pleaca cu ea in mana...

Inainte sa intre in scara unul spune...Aveai dreptate, la profesoara vine tot timpul unul singur in mod constant. Restul vin si pleaca-pasageri, nu sunt de incredere...

Celalat mustaceste...acum ca e la pensie, usa profesoarei cu picioare frumoase si imbracata mereu cu bun gust e singura lui preocupare pe care o exercita constant, ca pe o meserie, prin ocheanul proprii sale usi, iar dimineata pe balcon.

Stie care e orarul de la scoala si cand pleaca in fiecare zi, imbracata cu paltonul negru, dichisita si aranjata. Parca simte cum in urma ei, cand inchide usa ramane un miros de primavara...Stie si ca la vara, va imbraca tinute vaporoase si va merge la biblioteca sa citeasca. In blocul vechi, la ultimul etaj e caldura mare vara, si cum e doar o profesoara de generala, nu are bani pentru un aer conditionat. Nici meditatii nu prea face, desi ar mai castiga si ea un ban...

Nu o iubeste, ci mai degraba se uita la ea ca la o fiica. O stie de mica cum se plimba in pardesiul rosu cu bunica ei de mana. Ii vrea tot binele din lume si totusi prezenta ei zilnica in blocul acela de pensionari in care nu se intampla nimic notoriu si in care toti se plang de boli si medicamente este sinonim cu culoarea. Alti vecini sunt intrigati ca tot felul de barbati straini ajung la ei in scara si vin la “doamna profesoara”. Pe el insa il amuza si lui ii aminteste de tinerete...Ar fi vrut sa traiasca si el in timpurile astea libere, dar pe atunci a trebuit sa ia repede o fata si sa isi faca un rost. Nu e vorba ca nu a fost fericit. A trait bine. Dar uite, acum a ajuns la pensie si nu mai are pe nimeni, nici energie pentru visele lui nu mai are...daca nu si le-a dus la capat la tinerete...acum la batranete, a ramas prieten doar cu ocheanul...

A fost o iarna cam ratata la capitolul weekend si zapada si singurul lucru pe care il vreau e sa o uit mai repede...

Sa am ce face, sa ma urc pe bicicleta, sa ma duc la concursuri si sa nu vad pe geam cum ninge in martie....nici nu inteleg la ce ninge ca in 2 zile sa devina udatura...

Iernile copilariei mele sunt uitare si mai bine, in loc de schiuri ne-am lua toti trainere pentru bicicleta.

Ma simt cuprinsa de inactivitate in iarna asta si vreau ca uitarea sa se asterne si sa privesc doar in fata..dar am nevoie de un semn, de un aer cald, de piete pline de flori.

1 martie asta a fost cam inghetat si eu nu vreau o Antiprimavara ...